ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4056/2020

Ședința publică din data de 10 august 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C."A." S.R.L. în nume propriu dar și ca reprezentant legal pentru deținătorii de autorizație de punere pe piață, care nu sunt persoane juridice române B., C., D., și E.. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, anularea actelor administrative emise de pârâtă, respectiv - (a) Notificarea nr. x/28.01.2016 prin care au fost comunicate (i) valoarea procentului "p" pentru trimestrul IV al anului 2015 care este de 12,63%, inclusiv elementele formulei de calcul ale acestuia (indicatorii bazei de impunere) și (ii) valoarea consumului de medicamente pretins înregistrate în trimestrul IV al anului 2015 suportate din FNUASS și bugetul Ministerului Sănătății;

- Adresa nr. x/2016 ("Răspunsul") prin care CNAS a soluționat contestația formulată împotriva notificării anterior menționate.

1.2. Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin sentința civilă nr. 2461 din 20 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs S.C."A." S.R.L., în nume propriu, precum și în calitate de reprezentant legal al deținătorilor de autorizație de punere pe piața română de medicamente, C., D., B. și E.., fiind criticată atât încheierea de amânare a pronunțării, cât și sentința atacată pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ.

Recurenta a susținut că încheierea și sentința atacate au fost pronunțate cu încălcarea dreptului la apărare și al dreptului la acces efectiv la justiție.

Recurenta a arătat că prin încheierea de ședință din 13 iunie 2017, instanța de fond a respins proba cu expertiză contabilă, ce avea drept finalitate verificarea corectitudinii datelor transmise de CNAS prin actul atacat. A susținut că încheierea respectivă de amânare a pronunțării sentinței nu a fost comunicată, însă a susținut că prin respingerea probei solicitate prima instanță a adus o vătămare gravă dreptului la apărare, precum și dreptului la un acces la justiție efectiv.

Recurenta a susținut că Notificarea emisă de CNAS nu a fost motivată, arătând că i-au fost comunicate valori finale ale consumului individual trimestrial și procentul p datorat determinate practic unilateral, întrucât nu li s-au transmis informații detaliate cu privire la modul în care s-a format această bază de impunere.

Recurenta a susținut că astfel devine imposibilă verificarea corectitudinii și legalității datelor comunicate de CNAS.

Recurenta a arătat că nu s-a contestat existența în sine a instituirii prin lege a obligației de plată a contribuției clawback, ci ceea ce se contestă este în esență nelegalitatea în care CNAS a procedat la calcularea bazei de impunere, fără a permite în vreun fel posibilitatea de verificare a valorilor calculate și comunicate.

Recurenta a susținut includerea în baza de calcul a contribuției clawback a unor date de consum eronate, a includerii adaosurilor comerciale ale distribuitorilor și farmaciilor, precum și efectul strecurării unor erori în cadrul consumurilor individuale asupra valorii consumului total trimestrial

1.4. Apărările intimatei

Pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs formulate, sentința atacată și dispozițiile legale incidente cauzei, instanța de control judiciar va menține soluția dată de instanța de primă jurisdicție ca fiind legală și, pe cale de consecință, recursul formulat va fi respins, pentru considerentele ce urmează.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Prin cererea introductivă recurenta-reclamantă a supus controlului judiciar actele administrative emise de pârâtă.

Instanța de primă jurisdicție a respins cererea reclamantei, reținând faptul că prin notificarea nr. x/28.01.2016 emisă de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, reclamantei i s-a comunicat, în vederea calculării contribuției clawback, valoarea aferentă consumului de medicamente pentru trimestrul IV al anului 2015, precum și faptul că valoarea procentului "p" pentru acest trimestru este de 12,63%.

Împotriva acestor date reclamanta a formulat contestație, ce a fost soluționată de către C.N.A.S. prin adresa nr. x/10.03.2016.

Reclamanta a susținut că notificarea nu este motivată, fiind imposibilă verificarea realității datelor indicate în cuprinsul ei, respectiv verificarea medicamentelor/valorilor medicamentelor de referință pretins consumate în trimestrul IV 2015.

Instanța de fond a reținut că autoritatea pârâtă a respectat întocmai dispozițiile art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011, potrivit cărora "Casa Națională de Asigurări de Sănătate transmite în format electronic persoanelor prevăzute la art. 1, până la finele lunii următoare expirării trimestrului pentru care datorează contribuția, valoarea aferentă consumului centralizat de medicamente, care include și T.V.A. suportat din F.N.U.A.S.S. și din bugetul Ministerului Sănătății, pe baza raportărilor transmise de casele de asigurări de sănătate, conform datelor înregistrate în platforma informatică a asigurărilor sociale de sănătate."

Având în vedere aceste dispoziții, instanța de fond a constatat că, prin notificarea x/28.01.2016, s-a comunicat reclamantei, în vederea calculării contribuției clawback, valoarea aferentă consumului de medicamente pentru trimestrul IV al anului 2015, potrivit datelor prezentate în anexa la notificare. Împrejurarea invocată de către reclamantă, în sensul că este imposibilă verificarea realității datelor indicate în cuprinsul notificării, prin raportare la comunicările făcute de casele județene de asigurări de sănătate, a reținut instanța de fond că nu poate conduce la anularea notificării pe motiv că nu ar fi motivată, din moment ce aceasta a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale precitate.

Înalta Curte apreciază că sentința recurată este legală și își însușește considerentele acesteia.

Nu sunt întemeiate criticile potrivit cărora prin respingerea solicitării reclamantei de administrare a probei cu expertiză contabilă ar fi fost încălcat dreptul la apărare, precum și dreptul la un acces la justiție efectiv. Înalta Curte are în vedere că administrarea acestei probe nu era utilă în condițiile în care prin motivele cererii de chemare în judecată, reclamanta invocă temeri și îndoieli in abstracto cu privire la corectitudinea consumului de medicamente comunicat, fără ca aceasta să arate, în mod concret și punctual împrejurările de fapt care au condus-o la concluzia incorectitudinii datelor comunicate. Ca urmare, se constată că susținerile reclamantei referitoare la lipsa de corectitudine a datelor comunicate nu sunt decât simple aprecieri subiective, care nu au o bază factuală suficientă. Altfel spus, nu poate fi reclamată încălcarea unor principii precum accesul efectiv la justiție, dreptul la apărare și la o examinare echitabilă a cauzei, atâta timp cât motivele de nelegalitate invocate au caracterul unor suspiciuni abstracte.

Înalta Curte reține că la dosar nu există dovezi potrivit cărora notificarea atacată ar conține alte date decât cele obținute conform procedurii prevăzute de art. 5 alin. (4)-(6) din O.U.G. nr. 77/2011 și că jurisprudența Curții Constituționale a confirmat în mod constant constituționalitatea dispozițiilor legale care reglementează această procedură (a se vedea, spre exemplu, decizia nr. 701/2018), reținându-se că acestea nu contravin prevederilor din Constituție cuprinse în art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 16 alin. (1) și (2) referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (2) și (3) care consacră accesul liber la justiție, art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare, art. 44 alin. (1) cu privire la dreptul de proprietate privată, art. 52 care consacră dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică și art. 56 alin. (2) referitor la așezarea justă a sarcinilor fiscale și nici prevederilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil și ale art. 13 referitor la dreptul la un recurs efectiv din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție. Având în vedere caracterul obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale, este evident că instanțele de judecată nu pot constata încălcarea dreptului la apărare și a accesului liber la justiție în cauze în care se contestă în mod generic corectitudinea datelor obținute de la entitățile prevăzute de art. 5 alin. (4)-(6) din O.U.G. nr. 77/2011.

Totodată, dincolo de împrejurarea inexistenței unor dispoziții legale care să stipuleze că, în mod necondiționat, sarcina probei legalității actului administrativ îi revine emitentului acestuia, Înalta Curte reține că dispozițiile O.U.G. nr. 77/2011 nu prevăd că notificarea prin care este comunicat deținătorului APP consumul trimestrial de medicamente ar trebui însoțită de documente de contabilitate primară, precum facturile de achiziție a medicamentelor de către farmacii și spitale.

Nu sunt întemeiate nici susținerile recurentei conform cărora notificarea atacată nu este motivată, în condițiile în care, în opinia Înaltei Curți, motivarea actului administrativ nu poate fi face abstracție de natura actului și de condițiile concrete în care acesta a fost emis; notificarea transmisă reclamantei cuprinde elementele la care face referire O.U.G. nr. 77/2011, respectiv valoarea procentului "p" si valoarea consumului de medicamente aferent trimestrului in litigiu, conform anexei la notificare. Faptul că notificarea nu cuprinde elemente suplimentare nu poate atrage nelegalitatea actului, cât timp nici legiuitorul nu a prevăzut o atare obligație în sarcina CNAS, pârâta comunicând reclamantei toate elementele necesare pentru stabilirea contribuției prevăzute de O.U.G. nr. 77/2011.

Susținerile recurentei-reclamante referitoare la neîndeplinirea de către CNAS a atribuției de verificare a îndeplinirii condițiilor pentru plata contribuției clawback, la lipsa oricărei pârghii de control pentru deținătorul APP și la imposibilitatea verificării raționamentului autorității sunt susțineri ce au un caracter general și nu pot determina nelegalitatea actelor atacate, în lipsa indicării unor încălcări concrete ale dispozițiilor O.U.G. nr. 77/2011. Susținerile menționate constituie, de fapt, critici ale conținutului actului normativ menționat, critici care, în raport cu principiul separației puterilor în stat, nu pot fi examinate de o instanță judecătorească.

Înalta Curte apreciază că nu poate fi reținută nici o încălcare a principiului certitudinii impunerii prin actele atacate, dat fiind că reclamanta putea urmări și înțelege sarcina fiscală ce îi revine. Aceasta în condițiile în care consumul de medicamente comunicat prin notificarea atacată se referă chiar la medicamentele pentru care reclamanta a depus lista prevăzută de art. 4 alin. (2)

1

din O.U.G. nr. 77/2011, text legal potrivit căruia deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor au obligația să depună la Casa Națională de Asigurări de Sănătate lista actualizată a medicamentelor pentru care se datorează contribuția trimestrială, până la data de 15 inclusiv a lunii următoare încheierii trimestrului pentru care se datorează contribuția.

Înalta Curte constată că această listă este un element de bază în procedura stabilirii contribuției trimestriale și nu o simplă formalitate. În măsura în care este real, caracterul inexact al acestei liste este imputabil exclusiv reclamantei, fiind de principiu că nimeni nu își poate invoca propria culpă pentru a obține ocrotirea unui drept (nemo auditur propriam turpitudinem allegans). Altfel spus, responsabilitatea corectitudinii listei medicamentelor pentru care se datorează taxa clawback aparține deținătorului autorizației de punere pe piață (APP), în speță reclamantei, aceasta având interesul depunerii unei declarații corespunzătoare realității.

Nu poate fi reținută nici existența unor date de consum eronate pe baza discrepanței dintre datele de consum comunicate de CNAS și datele raportate de IMS - dincolo de faptul că acestea din urmă nu sunt recunoscute de lege ca producând efecte juridice, se constată că ele privesc valoarea vânzărilor de medicamente, iar nu valoarea superioară a consumului de medicamente. Totodată, Înalta Curte reține că valoarea consumului înregistrată de CNAS reprezintă, în fapt, consumul decontat din bugetele FNUASS și Ministerului Sănătății, iar la dosar nu există dovezi că reclamanta ar fi contestat sumele ce i-au fost decontate în ceea ce privește includerea în acestea a contravalorii unor medicamente pe care nu le vânduse.

Nu pot fi primite nici criticile recurentei-reclamante prin care se susține implicit că un contribuabil clawback poate fi obligat să suporte numai sarcini fiscale aferente propriilor activități ori beneficii în condițiile în care aceste susțineri contrazic considerentele obligatorii ale deciziilor Curții Constituționale prin care s-a constatat constituționalitatea includerii adaosurilor comerciale în valoarea consumului de medicamente ce constituie baza de calcul a contribuției trimestriale.

Înalta Curte constată că art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011 face referire la valoarea consumului de medicamente, în care este inclusă și valoarea adaosurilor comerciale. De altfel, în decizia nr. 701/2018, Curtea Constituțională a reiterat faptul că această contribuție trimestrială a fost instituită de legiuitor exclusiv în considerarea faptului că deținătorilor APP li se decontează din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății contravaloarea medicamentelor vândute (deci în considerarea acestei facilități), ceea ce nu este cazul celorlalți subiecți care desfășoară o activitate comercială, fără a beneficia de alte avantaje. Aceștia vând atât medicamente compensate, cât și medicamente cumpărate liber de populație, neavând un avantaj efectiv din vânzarea medicamentelor compensate. Pentru activitatea respectivă, acești subiecți practică un adaos comercial negociat cu deținătorul autorizației de punere pe piață a medicamentelor, fiind, prin urmare, firesc ca acest adaos să fie plătit de către deținătorii de autorizație de punere pe piață.

Față de considerentele mai sus expuse, Înalta Curte nu poate primi criticile dezvoltate de recurentă și va respinge recursul formulat ca nefondat.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B., C., D., S.C."A." S.R.L. și E.. împotriva încheierii de ședință din 13 iunie 2017 și a sentinței civile nr. 2461 din 20 iunie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 august 2020.