ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5128/2020

Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bcuurești București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 07.06.2017, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună: - anularea actului administrativ înregistrat sub nr. x/27.10.2016 și implicit a datelor furnizate privitoare la valoarea procentului "P" pentru trimestrul III 2016, de 14,91% din consumul de medicamente suportat de Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, aferente deținătorului de autorizație de punere pe piață (DAPP) - B., C., D. si E., F.; - anularea actului administrativ nr. P9977/23.11.2016 reprezentând răspunsul dat la contestația formulata de subscrisa nr. 8385/04.11.2016 și înregistrată la CNAS sub nr. x/09.11.2016; - obligarea intimatei CNAS la rectificarea și recomunicarea datelor referitoare la consumul centralizat de medicamente, prin eliminarea erorilor si adaosurilor comerciale; - obligarea intimatelor la restituirea sumei în valoare de 7.817.434 RON achitată nedatorat, precum și la plata cheltuielilor de judecată. 1.

Hotărârea instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1614 din 3 aprilie 2018, a admis, în parte, acțiunea reclamantei, astfel că a anulat notificarea nr. x/27.10.2017 și adresa nr. x/23.11.2017, emise de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, pe care a obligat-o să reculeze datele referitoare la consumul centralizat de medicamente, prin eliminarea erorilor cu privire la medicamentele care nu au fost efectiv comercializate. Totodată, a fost respinsă cererea privind obligarea pârâților la restituirea sumei, ca inadmisibilă. 1.

Calea de atac exercitată și motivele de recurs înfățișate Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. și pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - în reprezentarea Administrației Fiscale pentru Contribuabili Mijlocii București și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, în condițiile art. 493 C. proc. civ. 1.3.1. Recursul reclamantei Reclamanta a declarat recurs împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și modificarea în parte a acesteia în sensul anulării actului administrativ înregistrat nr. P/9015/27.10.2016 și implicit a datelor furnizate privitoare la valoarea procentului "P" pentru trimestrul III 2016, obligarea intimatei CNAS la rectificarea și recomunicarea datelor referitoare la consumul centralizat de medicamente, prin eliminarea din valoarea consumului a adaosurilor comerciale ale distribuitorului și farmaciei, precum și obligarea la restituirea sumelor plătite nedatorat în urma rectificării actului administrativ contestat. În esență, recurenta reclamantă a criticat hotărârea instanței de fond susținând că aceasta nu s-a pronunțat cu privire la apărarea referitoare la includerea în valoarea consumului comunicat a adaosurilor comerciale ale distribuitorului și farmaciei, respingând celelalte critici formulate, inclusiv restituirea sumelor plătite în plus și nu în ultimul rând, nu s-a pronunțat asupra cheltuielilor de judecata dovedite si solicitate. În ceea ce privește contravaloarea cantităților de medicamente care reprezintă adaosurile față de prețul de producător, precum și legalitatea impunerii sistemului de supertaxare-clawback, recurenta reclamantă a reiterat susținerile sale prezentate în acțiunea introductivă, iar referitor la restituirea sumei plătită nedatorat, a precizat că, de vreme ce titlul în baza căruia s-au achitat sumele ce reprezintă contribuție trimestriala clawback a fost anulat de către instanța de fond, respectiv actul administrativ P/9015/27.10.2016, se impunea admiterea solicitărilor sale. Raportat la cheltuielile de judecata, recurenta menționează că, de vreme ce acțiunea a fost admisă în parte, ambele acte administrative contestate fiind anulate, practic obiectul principal al acțiunii, instanța de fond trebuia să acorde proporțional și o parte din cheltuielile de judecată. 1.3.2. Recursul Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București, prin Serviciul Juridic Mijlocii, în reprezentarea pârâtei Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii București. Pârâta menționată a declarat recurs împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, astfel încât, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului și schimbarea în tot a hotărârii, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a acesteia, cu consecința respingerii acțiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. În motivarea recursului s-a arătat, în esență, că în mod greșit instanța de fond a respins lipsa calității procesuale pasive a DGRFP București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii, având în vedere dispozițiile O.G. nr. 77/2011 privind procedura de calcul, declararea si virarea taxei de claw-back, în condițiile în care art. 7 din actul normativ prevede că sumele încasate din contribuția prevăzută la art. 3 constituie venituri la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate. Astfel, a menționat pârâta, ANAF, respectiv D.G.R.F.P. București - Administrația Fiscala pentru Contribuabili Mijlocii, nu are decât calitatea unui intermediar între plătitorul taxei și beneficiarul acesteia, având doar atribuția ca prin trezorerie să încaseze taxa și imediat să o vireze Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate din subordinea Ministerului Sănătății, deci doar competența de a înregistra declarațiile plătitorilor de taxă, de a încasa plata sau după caz de a executa silit plătitorul, respectiv de a o vira în conturile CNAS. 1.3.3. Recursul pârâtei Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond a declarat recurs și pârâta CNAS, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sens în care, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului și casarea hotărârii atacate, iar pe fond respingerea acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată. Criticile pârâtei privesc, în parte și în esență, din perspectiva dispozițiilor art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011, referitoare la calculul contribuției prin raportare la consumul aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție, reținerile instanței de fond cu privire la faptul că medicamentul G. mg, identificat prin codul CIM W59852005, a fost în mod eronat inclus în valorile comunicate de către CNAS, având în vedere faptul că acesta nu a fost niciodată comercializat în România de către reclamantă. Recurenta a invocat jurisprudența Curții Constituționale potrivit căreia există două categorii de deținători ai autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor, și anume, unii care sunt obligați la plata contribuției trimestriale și alții cărora nu le incumbă această obligație legală. Diferența dintre cele două categorii rezidă în faptul că suportarea contravalorii medicamentelor puse pe piață de prima categorie se realizează din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, precum și faptul că această contribuție trimestrială a fost reglementată de legiuitor exclusiv prin prisma faptului că acestor deținători li se decontează contravaloarea medicamentelor vândute (deci în considerarea acestei facilități), avantaj care nu se acordă și celorlalți subiecți care desfășoară o astfel de activitate comercială. Prin O.U.G. nr. 77/2011 s-a instituit obligația legală pentru deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor sau reprezentanții legali, de a plăti o contribuție trimestrială, în condițiile stabilite în această ordonanță de urgență, iar în ceea ce îi privește pe "ceilalți actori de pe lanțul de distribuție", Curtea Constituțională a reținut că aceștia au obligații contractuale, apreciind că măsurile instituite prin dispozițiile ordonanței sunt tocmai o transpunere a celor statuate în conținutul legii fundamentale, cu privire la garantarea dreptului la ocrotirea sănătății și, prin urmare, nu aduc atingere prevederilor art. 34 și 44 din Constituție, precum și celor ale art. 1 paragraful 2 din Primul Protocol adițional la Convenție, referitor la protecția proprietății. Mai mult, a precizat recurenta, Curtea Constituțională a reținut faptul că, spre deosebire de distribuitori și farmaciile care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, deținătorii de APP au exclusivitatea punerii pe piață a medicamentelor, au certitudinea vânzării și încasării contravalorii lor, motiv pentru care legiuitorul a stabilit doar în sarcina acestora suportarea contribuției în discuție, cu excluderea celorlalte categorii de operatori economici menționate, care nu beneficiază de aceste avantaje. Formula identificată de legiuitor pentru calculul contribuției dă expresie, așadar, acestui just echilibru între interesul general care a determinat stabilirea acesteia și avantajele conferite unei categorii de operatori economici, respectiv deținătorilor de APP. Astfel, recurenta consideră eronate reținerile instanței de fond potrivit cărora modul de calcul al contribuției trimestriale ar trebui să țină seama de vânzările acesteia și nu de valoarea de compensare a medicamentelor, raportat la faptul că însăși Curtea Constituțională a considerat faptul ca nu se impune reținerea unei discriminări a DAPP ca subiect plătitor al contribuției trimestriale, raportat la distribuitorii angro și farmacii, deoarece calculul contribuției trimestriale are în vedere vânzările acestuia și nu valoarea consumului de medicamente înregistrat în sistemul asigurărilor sociale de sănătate. Astfel, în mod greșit instanța de fond s-a raportat doar la vânzările reclamantei, fără a observa aspectele învederate de către CNAS, în ceea ce privește consumul de medicamente, formulate atât prin întâmpinare, cât și prin răspunsul la interogatoriu. În ceea ce privește Codul CIM W59852005, recurenta a precizat că acesta a fost declarat de către reclamantă pe propria sa răspundere în lista actualizată a medicamentelor pentru care datorează contribuția trimestrială, depusă la CNAS sub nr. de înregistrare 15489/06.11.2015, în temeiul art. 4 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările și completările ulterioare. Acest cod CIM este listat în Catalogul Național al Prețurilor Medicamentelor Autorizate de punere pe piață - CANAMED aferent perioadei de referință T3 2016, aprobat prin Ordinul ministrului sănătății nr. 810 din 29 iunie 2015 pentru aprobarea prețurilor maximale ale medicamentelor utilizate/comercializate de către furnizorii de servicii medicale sau medicamente aflați în relație contractuală cu Ministerul Sănătății, casele de asigurări de sănătate și/sau direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București, cuprinse în Catalogul național al prețurilor medicamentelor autorizate de punere pe piață în România. Mai mult, în conformitate cu prevederile art. 1 din Anexa Ordinului ministrului sănătății nr. 75 din 30 ianuarie 2009 pentru aprobarea Normelor privind modul de calcul al prețurilor la medicamentele de uz uman, acest act normativ se aplică tuturor medicamentelor de uz uman pentru care a fost emisă o autorizație de punere pe piață, denumită în continuare APP, valabilă pe teritoriul României și care se comercializează pe teritoriul acesteia în conformitate cu prevederile legii. Totodată, codul CIM W59852005 poate fi vizualizat în Nomenclatorul medicamentelor de uz uman autorizate de punere pe piață (Nomenclator *ANMDM) actualizat la data de 18.11.2016, astfel că medicamentul codificat W59852005 a fost în mod corect inclus în datele de consum contestate de către reclamantă. 1.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată la recursul promovat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, în reprezentarea Administrației Fiscale pentru Contribuabili Mijlocii București, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că instanța de fond a soluționat corect excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei pârâte, având în vedere împrejurarea că, potrivit art. 5 din O.U.G. nr. 77/2011, organele fiscale din cadrul ANAF administrează contribuția trimestrială potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală, contribuția fiind asimilată obligației fiscale, achitându-se la unitățile Trezoreriei Statului. De asemenea, tot prin intermediul întâmpinării, intimata-reclamantă a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de pârâta CNAS, motivat de împrejurarea că modul în care aceasta a decontat, fără existența unor documente justificative, nu îi poate fi opus, iar trimiterile la prevederile legale nu este suficientă în condițiile în care nu se oferă pârghiile verificării documentației impusă de lege. La rândul său, intimata-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate, a formulat întâmpinare la recursurile promovate de reclamanta S.C. A. S.R.L. și pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii București, solicitând respingerea acestora, ca neîntemeiate. În susținerea acestei poziții procesuale, intimata-pârâtă a menționat, referitor la recursul organelor fiscale, că acestea au calitate procesuală pasivă prin raportare la dispozițiile legale aplicabile în speță, cât și în raport de dispozițiile O.G. nr. 17/2017 și O.U.G. nr. 69/2014, taxa clawback fiind asimilată, odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 77/2011, unei obligații fiscale administrată de ANAF conform prevederilor Codului de procedură fiscală. În ceea ce privește recursul reclamantei, intimata-pârâtă a reluat apărările expuse prin întâmpinarea depusă în fața instanței de fond, precizând că sunt neîntemeiate criticile referitoare la includerea adaosurilor comerciale în valoarea consumului centralizat de medicamente atribuit acesteia prin datele transmise de CNAS, având în vedere că dispozițiile O.U.G. nr. 77/2011 prevăd în mod expres că la calculul consumului total trimestrial de medicamente se ia în considerare prețul medicamentelor decontat din FNUASS și din bugetul Ministerului Sănătății, iar în referire la cererea de restituire a sumelor plătite nedatorat, potrivit susținerilor reclamantei-recurente, a precizat că aceasta a fost corect respinsă de instanța de fond cu motivarea că aceasta se suprapune reglementărilor fiscale, astfel încât cererea trebuie să urmeze procedura instituită de Codul de procedură fiscală. 1.

Procedura în fața instanței de recurs Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 27 noiembrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 14 octombrie 2020, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința atacată prin prisma criticilor formulate împotriva acesteia, Înalta Curte reține constată că recursurile declarate în cauză sunt fondate, pentru considerentele ce succed: Deși, prin acțiunea introductivă, reclamanta a formulat critici punctuale atât împotriva actelor administrative emise de către pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, respectiv împotriva notificării nr. x/27.10.2017 și împotriva adresei nr. x/23.11.2017 prin care a fost soluționată contestația administrativă formulată împotriva notificării menționate, precum și a motivelor pe care acestea au fost întemeiate, instanța de fond a omis să analizeze aceste apărări referitoare, în esență, la valoarea procentului "p" pentru trimestrul III 2016, de 14,91% din consumul de medicamente suportat din FNUASS și din bugetul Ministerului Sănătății și la includerea în valoarea consumului comunicat a adaosurilor comerciale ale distribuitorului și ale farmaciei. Procedând în această manieră, instanța a încălcat dreptul la apărare al reclamantei, omițând să analizeze și să furnizeze acesteia un răspuns cu privire la apărările formulate, împrejurare ce echivalează cu o necercetare efectivă a fondului cauzei, aspect de natură a prejudicia dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 6 CEDO, ceea ce determină practic, pe de o parte, imposibilitatea exercitării controlului judiciar de către instanța de recurs, iar dintr-o altă perspectivă ar priva părțile de exercitarea unei căi de atac prin soluționarea pretențiilor pe fond direct în această cale de atac. Jurisprudența instanței europene de contencios a drepturilor omului este constantă în a aprecia că dreptul la un proces echitabil nu poate fi exercitat pe deplin, decât în situația în care instanța procedează la un examen efectiv al cererilor, argumentelor și mijloacelor de probă ale părților, pentru a le evalua pertinența. Or, în virtutea dispozițiilor art. 21 din Constituție și art. 6 CEDO care consacră principiul dreptului la un proces echitabil, instanța era datoare să analizeze și să ofere un răspuns tuturor susținerilor în fapt și în drept ale reclamantei. Judecătorul fondului nu a procedat la o analiză efectivă a susținerilor și apărărilor invocate de recurenta-reclamantă, căreia i-a cauzat în acest mod o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, pentru a asigura părților accesul la dublul grad de jurisdicție, ca o garanție a legalității și temeinicei hotărârii judecătorești ce va fi dată în cauză. Motivarea hotărârii este o cerință esențială a legii, prevăzută expres în art. 425 C. proc. civ. și, în același timp, o garanție a respectării dreptului părților la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 C. proc. civ., art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 21 alin. (3) din Constituție. Motivarea hotărârilor judecătorești este direct legată de preocupările procesului echitabil chiar dacă, din perspectiva CEDO, art. 6 nu o prevede în mod expres; această obligație permite de fapt menținerea dreptului la apărare și aprecierea gradului de proporționalitate între sacrificiul impus drepturilor cetățenilor și imperativele de ordine publică. Potrivit jurisprudenței curții europene de contencios a drepturilor omului (a se vedea Cauzele Boldea contra României, Perez contra Franței), dreptul la un proces echitabil nu poate trece efectiv decât dacă observațiile părților sunt ascultate, adică atent examinate de instanța sesizată. Cu alte cuvinte, art. 6 din Convenție implică în mod special în sarcina instanței obligația de a examina efectiv mijloacele, argumentele și ofertele de probă ale părților. Potrivit Avizului nr. 11 (2008) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE) în atenția Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei privind calitatea hotărârilor judecătorești, motivarea permite nu numai o mai bună înțelegere și acceptare a hotărârii de către justițiabil ci este mai ales o garanție împotriva arbitrariului. Ea obligă judecătorul să distingă mijloacele de apărare ale părților și să precizeze elementele care îi justifică decizia și o fac să fie conform legii, permițând înțelegerea funcționării justiției de către societate. Obligația de motivare se impune întrucât permite, pe de o parte, să expună raționamentul care a condus la dispozitivul hotărârii și, pe de altă parte, de a permite exercitarea controlului judiciar. Motivarea este indispensabilă pentru calitatea justiției și constituie o protecție împotriva arbitrariului, încurajând judecătorul să înțeleagă importanța opiniei sale. Dispozițiile art. 425 C. proc. civ. cuprind norme imperative și nerespectarea acestora atrage nulitatea hotărârii în condițiile art. 174 și următoarele C. proc. civ. În speță, instanța de fond s-a limitat a menționa generic, că susținerile reclamantei referitoare la critica modului de calcul al taxei sunt, în realitate, critici ale reglementărilor aplicabile, fără a proceda la identificarea acestora, iar nu critici aferente actelor administrative contestate, concluzionând apoi, formal, că acestea nu pot constitui cauze de nulitate a notificării, obligând însă pârâta la recalcularea datelor referitoare la consumul centralizat de medicamente, prin eliminarea erorilor cu privire la medicamentul G. mg, pe motiv că acesta nu a fost comercializat în perioada de referință, fiind astfel afectat modul de calcul al procentului "p". Procedând astfel, instanța de fond a refuzat efectuarea controlului de legalitate al actelor administrative contestate de către reclamantă, rezumându-se la o simplistă și parțială analiză a temeiniciei acestora. În aprecierea Înaltei Curți, o asemenea manieră de aparentă "redactare" a considerentelor soluției nu respectă însă exigențele legii, fiind necesar a se arăta în concret, în raport de probele dosarului, situația de fapt care se reține în cauză și demonstrația aplicării regulii de drept incidente. Rezultatul deliberării este fundamentat pe stabilirea situației factuale rezultate din coroborarea și interpretarea tuturor efectelor și consecințelor juridice generate de probele administrate în cauză, la care, apoi, se aplică norma de drept material incidentă, aceasta reprezentând însăși esența actului jurisdicțional. Prin urmare, era esențial ca instanța de fond să dea dezlegare, în fapt dar mai ales în drept, asupra criticilor esențiale relevate de reclamantă prin acțiunea introductivă, toate acestea în cadrul unui veritabil și efectiv examen relativ datelor privitoare la valoarea procentului "p" și includerii erorilor și adaosurilor comerciale în consumul centralizat de medicamente, în privința cărora reclamanta a formulat critici, prin raportare la cadrul legal incident. Pentru realizarea unei activități jurisdicționale efective și reale, care s-ar putea reduce la o operațiune în doi timpi, respectiv confruntarea faptelor la condițiile de aplicare a regulii de drept și deducerea efectului juridic, rezultatul deliberării primei instanțe ar fi trebuit să fie fundamentat pe stabilirea situației factuale rezultate din coroborarea și interpretarea tuturor efectelor și consecințelor juridice generate de probele administrate în cauză, la care, apoi, să fie aplică norma de drept material incidentă, aceasta reprezentând însăși esența actului jurisdicțional. Neprocedând astfel, prima instanță a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, în contextul în care controlul de legalitate a notificării pentru stabilirea, calculul și declararea contribuției trimestriale trebuia realizat prin raportare la criticile și apărările efective avansate de reclamantă, iar această împrejurare face practic imposibilă și exercitarea controlului judiciar în recurs. III. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia. Față de considerentele anterior expuse, constatând că nesoluționarea fondului, în conformitate cu litera și spiritul legii procesual civile, echivalează cu ipoteza reglementată de art. 20 alin. (3) din Legea 554/2004 și având în vedere imperativul respectării principiului dublului grad de jurisdicție, Înalta Curte va dispune, în temeiul art. 496 și 497 C. proc. civ., admiterea recursurilor și casarea sentinței atacate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la instanța de fond. Cu prilejul rejudecării procesului, se vor avea în vedere toate apărările părților, regăsite atât în cuprinsul actelor procesuale existente deja în dosarul instanței de fond, în primul ciclu procesual, cât și cele din cuprinsul declarațiilor de recurs, inclusiv cu privire la calitatea procesuală pasivă a organelor fiscale, având în vedere că prin hotărârea recurată instanța nu s-a pronunțat în termeni lipsiți de echivoc asupra excepției invocată în acest sens de către DGFP a Municipiului București, în reprezentarea pârâtei Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii, prin raportare la capătul de cerere referitor la restituirea sumei achitată nedatorat de către reclamantă, potrivit susținerilor acesteia.