ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4026/2020

Ședința publică din data de 30 iulie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 20.03.2017 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare al Asiguraților, obligarea pârâtului la emiterea unei decizii cu privire la cererea sa de despăgubire.

Prin sentința civilă nr. 2718 din 29 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins, ca rămasă fără obiect, acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, care a fost obligat să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 1.050 RON reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocat.

Împotriva sentinței civile nr. 2718 din 29 iunie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și casarea în parte a sentinței recurate, în sensul respingerii capătului de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată, precum și acordarea cheltuielilor de judecată din recurs.

În motivarea recursului arată că prin întâmpinarea de la fond a precizat că a fost achitată suma de 38.228 RON reclamantei, atașând Ordinul de plată nr. x/10.04.2017 emis de B., dar, cu toate acestea, prin sentința recurată instanța l-a obligat la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.050 RON, reținând culpa sa.

Apreciază că sentința atacată este nelegală, fiind rezultatul unei greșite aplicări a prevederilor art. 454 C. proc. civ., care statuează că pârâtul care a recunoscut la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, pretențiile reclamantului, nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepția cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant sau se afla de drept în întârziere.

Susține că punerea în întârziere trebuie să fie expresă și neechivocă și că reclamanta nu a pus în întârziere pârâtul, așa încât reținerea de către instanța de fond a culpei pârâtului nu are suport legal, învederând faptul că judecătorul fondului a antamat de fapt soluția pe care ar fi pronunțat-o în cauză.

Pe de altă parte, invocă faptul că prin obligarea sa la soluționarea cererii unui petent înaintea altora, se încalcă principiul nediscriminării petenților, întrucât cererile se soluționează în ordine cronologică.

Intimata - reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii recurate, precum și acordarea cheltuielilor de judecată din recurs

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare al Asiguraților, obligarea acestuia la emiterea unei decizii cu privire la cererea sa de despăgubire, precum și la achitarea cheltuielilor de judecată.

Prima instanță, admițând cererea de chemare în judecată, a obligat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 1.050 RON reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocat.

Prin cererea de recurs, recurentul a contestat obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, în condițiile în care a achitat reclamantei suma de 38.228 RON, prin Ordinul de plată nr. x/10.04.2017 emis de B..

Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Astfel, intimata-reclamantă s-a adresat instituției pârâte cu cererea de plată nr. x la data de 29.02.2016, iar Fondul de Garantare a Asiguraților a soluționat cererea prin Decizia nr. 5335 din data de 18.04.2018, la mai mult de doi ani de la depunerea acesteia.

În raport cu acest aspect, prima instanță a reținut în mod corect că, deși Legea nr. 213/2015 nu instituie un termen expres de soluționare a cererilor de despăgubiri, acestea trebuie, totuși, soluționate într-un termen rezonabil, care nu a fost respectat de către pârât.

Instanța de recurs împărtășește această opinie și apreciază că pârâtul a fost în mod corect obligat la plata cheltuielilor de judecată, acesta fiind în culpă cu privire la termenul de soluționare a cererii de despăgubiri.

Potrivit art. 454 C. proc. civ.:

"Pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepția cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant sau se afla de drept în întârziere. Dispozițiile art. 1.522 alin. (5) din C. civ. rămân aplicabile."

Contrar celor susținute de către recurentul-pârât, Înalta Curte reține că, în speță, acesta era de drept pus în întârziere prin nesoluționarea cererii de plată într-un termen rezonabil, în condițiile în care obligația de soluționare a acestei cereri îi aparținea.

Prin urmare, criticile aduse sentinței recurate axate pe faptul că recurentul-pârât nu a fost pus în întârziere, deoarece, în opinia sa, punerea în întârziere trebuie să fie expresă și neechivocă, sunt nefondate, întrucât prin depășirea unui termen rezonabil de soluționare a cererii de plată, recurentul s-a aflat de drept pus în întârziere, cu consecința reținerii culpei sale procesuale, ca temei al obligării la plata cheltuielilor de judecată.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 2718 din 29 iunie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 2718 din 29 iunie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 iulie 2020.