ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3862/2020

Ședința publică din data de 23 iulie 2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2017 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat contestație solicitând anularea Deciziei nr. 4/16.01.2017 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și obligarea intimatei la soluționarea pe fond a contestației formulate și, în consecință, la anularea totală a actului administrativ, respectiv a Deciziei de impunere nr. x/19.08.2015 emisă în baza Raportului de inspecție fiscală nr. x/19.08.2015 de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad și obligarea la emiterea unei noi Decizii de impunere, recalcularea majorărilor și penalităților care sa aibă la baza documente justificative.

Prin sentința civilă nr. 4874 din 11 decembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis contestația formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții ANAF - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad prin D.G.R.F.P. Timișoara și a anulat Decizia nr. 4/16.01.2017 de soluționare a contestației, obligând pârâta ANAF-DGSC la soluționarea contestației înregistrată sub nr. x/4.01.2017 la pârâtă.

Împotriva sentinței civile nr. 4874 din 11 decembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad au formulat cereri de recurs, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Prin recursul formulat ambii recurenți au criticat soluția instanței de fond afirmând că decizia de impunere a fost comunicată în mod corect prin afișare în condițiile în care comunicarea prin poștă la domiciliul fiscal sau prin alte mijloace prevăzute de art. 44 din O.G. nr. 92/2003 nu a fost posibilă.

Recurenții arată că s-a încercat comunicarea prin poștă la adresa din BD. Basarabiei care figura ca domiciliul fiscal al intimatei reclamante. Modificarea domiciliului fiscal nu fusese operată în perioada 09.11.2011-13.04.2017, așa cum rezultă din registrul fiscnet RCNG și din adresa nr. x/27.05.2016 emisă de Administrația Sector 3.

În aceste condiții, comunicarea realizată prin afișare la sediul Administrației Județene a Finanțelor Publice Arad și pe pagina de internet a ANAF a fost legală, decizia de impunere fiind considerată comunicată la data de 26.09.2015, respectiv în termen de 15 zile de la data afișări.

Normele legale nu impuneau comunicarea deciziei la sediul societății, art. 44 din O.G. nr. 92/2003 făcând vorbire de domiciliul fiscal care nu se confundă cu sediul social.

De asemenea, chiar dacă se are în vedere data de 01.11.2016, contestația formulată de societate era tardivă, data de 05.12.2016, avută în vedere de instanța de fond ca dată de depunere a contestației reprezentând, în fapt, o dată internă a societății reclamante nu data la care contestația a fost depusă la poștă sau la un serviciu de curierat.

Intimata-pârâtă A. S.R.L. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursurilor și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond, ca temeinică și legală. Â

II. Soluția instanței de recurs

Înalta Curte, analizând probele administrate în cauză și prevederile legale aplicabile constată că recursurile sunt nefondate.

Contrar celor susținute de recurente, se constată că articolul 44 din O.G. nr. 92/2003 nu vorbește de comunicarea deciziei la domiciliul fiscal al contribuabilului ci de comunicarea către contribuabil. În acest sens articolul prevede "(1) Actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat. În situația contribuabililor fără domiciliu fiscal în România, care și-au desemnat împuternicit potrivit art. 18 alin. (4), precum și în situația numirii unui curator fiscal, în condițiile art. 19, actul administrativ fiscal se comunică împuternicitului sau curatorului, după caz.

(2) Actul administrativ fiscal emis pe suport hârtie se comunică prin remiterea acestuia contribuabilului/împuternicitului, dacă se asigură primirea sub semnătură a actului administrativ fiscal, sau prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire."

De asemenea, contrar celor susținute de recurenți, domiciliul fiscal se confundă cu sediul social în cele mai multe dintre situații, reclamanta neaflându-se în vreuna dintre situațiile de excepție. În acest sens art. 31 alin. (1) lit. c) din același act normativ prevede că "(1) În cazul creanțelor fiscale administrate de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin domiciliu fiscal se înțelege(…)

c) pentru persoanele juridice, sediul social sau locul unde se exercită gestiunea administrativă și conducerea efectivă a afacerilor, în cazul în care acestea nu se realizează la sediul social declarat;"

În speță, așa cum rezultă din informațiile furnizate de Oficiul Registrului Comerțului, reclamanta a înregistrat modificarea sediului social începând cu data de 10.05.2012. De asemenea, așa cum rezultă din adresa Administrației Sector 3 a Finanțelor Publice nr. x/27.05.2016, avută în vedere și de instanța de fond, intimata-reclamantă a depus cerere de înregistrare a noului domiciliu fiscal la data de 07.06.2012, cererea fiind comunicată și Administrației Sector 2 a Finanțelor Publice la data de 18.06.2012.

Ceea ce invocă, în fapt, recurentele este propria culpă a autorităților statului care, deși aveau cunoștință de modificarea sediului social încă din luna iunie 2012 au omis să opereze modificarea de domiciliu fiscal în evidențele lor și au continuat să comunice actele administrativ fiscale la o adresă la care societatea nu mai avea sediul și nu mai desfășura activitate, fiind în imposibilitate să ia cunoștință de înscrisurile comunicate.

În consecință, instanța de fond a reținut corect că procedura de comunicare prin afișare a deciziei de impunere nr. x/19.08.2015 nu este legală, nefiind realizată ulterior unor încercări nereușite de comunicare prin poștă sau în alte modalități prevăzute de art. 44 din O.G. nr. 92/2003 care au un caracter prioritar, conform deciziei Curții Constituționale nr. 536/28.04.2011. Încercările de comunicare prin poștă a deciziei, de care se prevalează recurenții, au fost făcute la o adresă la care contribuabilul nu mai avea sediu social și nici altă formă de activitate, aspect care era cunoscut organelor fiscale.

În ceea ce privește data de 01.11.2016, la care s-a raportat instanța de fond, se constată că intimata-reclamantă a recunoscut, într-adevăr, faptul că, în urma solicitărilor sale, decizia nr. 340/19.08.2015 i-a fost comunicată, împreună cu raportul de inspecție fiscală nr. x/19.08.2015, la data de 01.11.2016, nefiindu-i comunicate, însă, anexele la aceste acte.

De asemenea, instanța de fond a reținut corect că data la care trebuie să se raporteze, ca dată a formulării contestației, este data de 05.12.2016, menționată de intimata-reclamantă. Data invocată de recurentele-reclamante, respectiv data de 09.12.2016, era data la care contestația a fost înregistrată în evidențele organului fiscal. De altfel, corectitudinea acestei date reținute de instanța de fond a fost confirmată în fața instanței de recurs, intimata-reclamantă depunând la dosar tichetul recomandatei de înaintare a contestație din care rezultă, într-adevăr, că data depunerii contestației la oficiul poștal a fost data de 05.12.2016.

Având în vedere și faptul că zilele de 01, 02, 03 și 04 decembrie 2012 au fost zile libere se constată că intimata recurentă a depus contestația în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 207 din O.G. nr. 92/2003 motiv pentru care soluția instanței de fond de anulare a deciziei nr. 4/16.01.2017 prin care a fost respinsă contestația ca tardivă apare ca temeinică și legală.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad împotriva sentinței civile nr. 4874 din 11 decembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 iulie 2020.