ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3826/2021

Ședința publică din data de 22 iunie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 24 octombrie 2014, pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Naționala de Administrare Fiscala - Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Timișoara - Direcția Regionala Vamala Timisoara, a solicitat:

(i) să se constate nulitatea deciziei pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite la controlul vamal nr. 4329 din data de 29.10.2013, emisă pe baza procesului-verbal de control nr. x din data de 29.10.2013, întocmit de către organele de control din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Timișoara - Direcția Regională Vamală - Serviciul Supraveghere și Control Vamal Fiscal și a deciziei pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite la controlul vamal nr. 4762 din data de 06.11.2013, emisă pe baza procesului-verbal de control nr. x din data de 06.11.2013, întocmit de către organele de control din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Timișoara - Direcția Regională Vamală - Serviciul Supraveghere și Control Vamal Fiscal, și, pe cale de consecință, (ii) exonerarea societății de plata sumei totale de 3.848.050 RON stabilită potrivit deciziei pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite la controlul vamal nr. 4329 din data de 29.10.2013, emisă pe baza procesului-verbal de control nr. x din data de 29.10.2013, întocmit de către organele de control din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Timișoara - Direcția Regională Vamală - Serviciul Supraveghere și Control Vamal Fiscal, reprezentând:

• taxe vamale în valoare de 2.799.345 RON;

• taxa pe valoarea adăugată în valoare de 25.403 RON;

• dobânzi aferente taxelor vamale în valoare de 678.260 RON;

• dobânzi aferente taxei pe valoarea adăugată în valoare de 3.923 RON;

• penalități aferente taxelor vamale în valoare de 339.128 RON;

• penalități aferente taxei pe valoarea adăugată în valoare de 1.961 RON.

(iii) exonerarea reclamantei de la plata sumei totale de 81.500 RON stabilită potrivit deciziei pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite la controlul vamal nr. 4762 din data de 6.11.2013, emisă pe baza procesului-verbal de control nr. x din data de 6.11.2013, întocmit de către organele de control din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Timișoara - Direcția Regională Vamală - Serviciul Supraveghere și Control Vamal Fiscal, reprezentând:

• diferență penalități aferente taxelor vamale în valoare de 79.665 RON;

• diferență penalități aferente taxei pe valoarea adăugată în valoare de 1.835 RON.

(iv) sa se constate nulitatea Deciziei nr. 308/30.09.2014, emisa de intimata Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Naționala de Administrare Fiscala prin Direcția Generala de Soluționare a Contestațiilor;

(v) obligarea pârâtei la restituirea sumei de 3.929.550 RON, reprezentând 3848050 RON obligații suplimentare stabilite prin Decizia nr. 4329/29.10.2013 și 81500 RON obligații suplimentare stabilite prin Decizia nr. 4762/6.11.2013, achitate la 31.10.2013 și respectiv la 13.11.2013, plus dobânda legală la această sumă începând de la data plății până la data restituirii efective;

(vi) în subsidiar, în măsura în care din probele administrate va rezulta ca susținerile reclamantei privind faptul că nu datorează obligațiile stabilite suplimentar în sarcina sa nu sunt întemeiate, a solicitat obligarea autorității vamale la aplicarea dispozițiilor legale (în particular a articolului 220, alin. (2) litera (b) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului, de instituire a Codului Vamal Comunitar) privind neînscrierea în evidența contabilă a acestei presupuse datorii.

Prin sentința civilă nr. 272 din 22 decembrie 2017, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Naționala de Administrare Fiscala - Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Timișoara - Direcția Regionala Vamala Timisoara.

Împotriva sentinței civile nr. 272 din 22 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii.

O primă critică a recurentei este aceea potrivit căreia, hotărârea dată de instanța de fond cuprinde motive contradictorii și nepronunțarea de asupra capetelor de cerere vizând anulitatea deciziilor pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite la controlul vamal nr. 4329/2013 și 4672/20143 și a deciziei de soluționare a contestației nr. 308/2014, rezultând doar faptul că deciziile au fost valorificate la darea sentinței.

Recurenta consideră că instanța de fond și-a însușit susținerile intimatei și a dat o greșită interpretare situației de fapt, în sensul că produsele importate sunt concepute pentru izolarea conductorilor electrici, deși, în realitate, sunt concepute pentru a realiza conexiunea electrică a cablurilor electrice; spre deosebire de produsul descris în Regulamentul 277/2013, produsele importate de reclamantă sunt concepute să îndeplinească și o a treia funcție (pe lângă cea de izolare electrică și de fixare), anume aceea de conectare de circuite electrice.

De asemenea, se arată că, instanța nu a prezentat un argument concret din care să rezulte că reperele importate nu ar fi identice din punct de vedere tarifar cu codul de produs 60983925

Recurenta apreciază că sunt nefondate afirmațiile că ITO nr. 2010/000753 a fost obținut pe baza unor elemente incomplete sau incorecte furnizate de reclamantă și sunt irelevante susținerile privind necontestarea de către reclamantă a deciziei de anulare a ITO.

Se invocă principiul certitudinii și al protecției așteptării legitime, conform art. 220 alin. (2) lit. b) din Codul vamal comunitar, recurenta considerând că a fost de bună credință la nivelul anului 2010.

Se mai arată că instanța nu a ținut cont de opinia expertului cu privire la încadrarea produselor la poziția tarifară85.38, susținând eronat că tuburile nu sunt izolatori, deși acestea se folosesc ca izolatori în procesul de producție;

Totodată, recurenta invocă greșita înlăturare a declarației martorului, ca neavând putere probatorie deoarece instanța ar fi putut solicita lămuriri suplimentare din partea martorului, dacă avea îndoieli.

Se arată că la nivel european au existat controverse, diferențe de interpretare, anterior emiterii Regulamentului 277/2013, aspect care, coroborat cu emiterea ITO, este de natură să susțină buna sa credință, existând o eroare comună de interpretare pentru același tip de produs de către două state membre UE. Arată astfel că, a preluat interpretarea de încadrare în poziția 85.38 de la o filială a A. din Polonia.

Se mai critică, de asemenea, greșita înlăturare a argumentelor sale privind accesoriile stabilite de organele fiscale, considerând că datoria vamală a luat naștere la momentul deciziei de regularizare și a achitat la timp toate obligațiile vamale constatate prin decizie.

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanței de recurs, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimata arată astfel că, controlul vamal ulterior a avut ca obiect verificarea corectitudini încadrărilor tarifare declarate pentru unele tipuri de marfa importate în perioada 2010-2013, printre care cele declarate:

La data de 02.12.2010, societatea obține de la Autoritatea Naționala a Vămilor, București, ITO-ul cu nr. 2010/000753, pentru un produs declarat carcasa conector electric din plastic, și anume reper cod: 60983925, clasificare tarifară NC 8538909999 Alte părți destinate exclusiv sau în principal aparatelor de la pozițiile 8535, 8536 sau 8537 și declară la import toate produsele, repere similare la clasificarea tarifara din NC: 8538909999-Alte părți destinate exclusiv sau

Încadrarea corectă, stabilită în baza Nomenclaturii tarifare și statistice și Tariful vamal comun aprobată prin Reg. CEE 2658/1987, este la NC 8547200000 - piese izolante din material plastic de la poziția 85.47 - Piese izolante, în întregime din materiale izolante sau conținând piese simple metalice de asamblare (de exemplu dulii cu filet) încorporate în masă, pentru mașini, aparate sau instalații electrice, altele decât izolatorii de la poziția 85.46; tuburi izolatoare și piesele lor de racordare, din metale comune, izolate în interior, cu taxa vamala 3,7%, întrucât produsele importate de societate sunt în întregime din material izolant și sunt concepute în scopul izolării și protejării elementelor terminale ale conductorilor electrici și nu sunt prevăzute cu contacte electrice.

De altfel după intrarea în vigoare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 277/2013 al Comisiei din 19 martie 2013 privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura combinată, a unui produs similar la codul NC 85472000, ca piesă izolantă din material plastic, regulament care are doar rol indicativ și de ghidare în clasificarea unor produse similare. Autoritatea Națională a Vămilor, București, a anulat ITO-ul cu nr. 2010/000753, prin adresa x/28.03.2013, începând cu data de 12.04.2013. în consecința societatea a revenit la prima clasificare, declarând în prezent produsele importate la NC 8547200000.

Societatea însă a extins și utilizat încadrarea tarifară din ITO obținută pentru bunul care acoperea doar reperul cu codul 60983925, pentru toate produsele similare și nu identice, puse în liberă circulație în aceasta perioadă, născându-se astfel o datorie vamală.

Referitor la argumentele contestatarei privind cadrul legal aplicabil în perioada 2010-2013, în baza căruia a fost stabilita clasificarea tarifara a produselor, acesta îl constituie Regulamentul CEE 2658/1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful vamal comun, se stabilește o nomenclatură denumită "Nomenclatură combinată" (NC) bazată pe Convenția internațională privind Sistemul armonizat de denumire și codificare a mărfurilor (2), denumit "Sistem armonizat" (SA).

Referitor la susținerea contestatarei că, concluzia organelor de control se bazează în principal pe prevederile Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 277/2013 al Comisiei din 19 martie 2013 privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura combinată, a unui produs similar la codul NC 85472000, se poate constata ca aceasta nu corespunde realității așa cum rezultă din DECIZIA pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 1329/29.10.2013 în baza căruia a fost stabilita clasificarea tarifara a produselor.

De asemenea și Autoritatea Națională a Vămilor București, după apariția regulamentului (UE) nr. 277/2013, a constatat ca informația tarifara privind clasificarea produsului din ITO-ul cu nr. 2010/000753, nu este conforma cu dispozițiile acestui regulament privind interpretarea Nomenclaturii Combinate, și în consecința anulează ITO-ul emis, prin adresa x/28.03.2013. Daca descrierea produselor ar fi fost conforma cu interpretarea și aplicarea nomenclaturii combinate a mărfurilor ITO-ul nu ar fi fost anulat, întrucât nu măsurile dispuse prin regulament nu modifică Nomenclatura Combinată a mărfurilor și nici măcar Notele explicative ale acesteia. În opinia organului de control nu numai ca societatea a detectat eroarea săvârșită de autoritatea vamală, dar a și determinat o astfel de eroare, prin informațiile eronate furnizate înscrise în cererea de acordare a ITO, pe motivul că a furnizat o descriere generica a produsului, care sa fie aplicabila tuturor reperelor similare. Dar, din aceasta descriere lipsesc chiar informațiile absolut necesare unei clasificări corecte, și anume caracteristicile și proprietățile obiective ale bunurilor, astfel cum sunt definite în textul poziției din NC și al notelor de secțiune sau de capitol.

Mai mult societatea este informată de autoritatea vamală că are "posibilitatea de a invoca încă trei luni ITO-ul, cu condiția de a notifica și de a pune la dispoziția autorității vamale documente doveditoare în vederea stabilirii îndeplinirii condițiilor relevante, respectiv daca au fost 'încheiate contracte obligatorii de cumpărare a mărfurilor în cauza."

Societatea nu face o astfel solicitare și revine la prima clasificare, declarând după data 10.04.2013, produsele importate la NC 8547200000.

Referitor la afirmațiile contestatarei ca "spre deosebire de produsul descris în Regulamentului (UE) nr. 277/2013, produsele importate de Societate sunt concepute și destinate să îndeplinească, pe lângă cele două funcții menționate în Regulamentului (UE) nr. 277/2013, și o a doua, cea de funcție electrică și anume funcția de conectare/deconectare de circuite electrice, deoarece sunt astfel concepute încât, împreună cu elementele de contact și conductorii electrici care se inserează în spațiile cu care sunt special prevăzute, formează prize respectiv, fișe de curent pentru conectarea cablajelor ce racordează dispozitivele și aparatele electrice cu care sunt dotate automobilele,"

Societatea face abstracție de informațiile furnizate pentru obținerea ITO-ului cu nr. 2010/000753, și în care declara ca produsul este o "carcasa de conector electric, confecționată din material plastic, folosită în producția cablajelor electrice utilizate pentru autovehicule. Nu este prevăzuta cu contacte electrice sau cabluri. Dimensiuni: 21x26.4x15.8 mm."

În consecință se poate constata ca produsele nu sunt "parti de prize/fise de curent pentru conectarea circuitelor electrice. " Daca ar fi "parti de prize/fise de curent pentru conectarea circuitelor electrice. " de ce societatea le-ar fi declarat cu ocazia depunerii declarațiilor vamale precum și la rubrica 7 Descrierea mărfurilor din ITO-ul cu nr. 2010/000753, "piese izolante din plastic pentru conector sau carcasa conectori din plastic"?

Este adevărat că organele vamale au avut în principal la baza clasificării, descrierea pusă la dispoziție și invocată de societate, dar și pozele și schițele puse la dispoziție de aceasta, precum și inspecția vizuală a produselor la sediul societății.

Contestatara se contrazice singură când afirmă că produsele declarate și descrise ca "piese izolante din plastic pentru conector sau carcasă conectori din plastic" și care nu sunt prevăzute cu contacte electrice, (conform descrierii din ITO) au funcție electrică.

Referitor la faptul ca societatea afirmă că a fost obligată ulterior anularii ITO-ului cu nr. 2010/000753, să schimbe clasificarea tarifară pentru toate reperele importate de la poziția tarifara din NC: 8538 9099, la noua poziție tarifara din NC:8547 2000, se poate constata de asemenea lipsa de bună credință a societății deoarece, Autoritatea Națională a Vămilor București, prin adresa x/28.03.2013, prin care a anulat ITO-ul cu nr. 2010/000753, notifică societatea că dacă dorește "emiterea unui nou document ITO, care sa precizeze clasificarea tarifară a produsului denumit "carcasa conector electric, poate să completeze și sa transmită o nouă solicitare de ITO". Societatea nu a solicitat o noua informație tarifară declarând după data 10.04.2013, toate produsele importate considerate similare la poziția tarifara din NC 8547200000, cu taxa vamala erga omnes aferenta de 3.7%.

Referitor la faptul că toate reperele importate de societate în perioada supusă controlului sunt identice din punct de vedere al clasificării tarifare, prin urmare trebuie să fie clasificate la același cod tarifar chiar dacă societatea a deținut ITO pentru un singur reper, intimata pârâtă arată că, informațiile puse la dispoziție de reprezentatul societății la întrebarea organului de control privind motivația pentru care au simțit nevoia unui ITO pentru produsele: piese izolante din plastic, pe care până la data de 02.12.2010, societatea le declara corect la NC 8547200000, rezultă că solicitarea unui ITO privind încadrarea acestora la NC 8538 9099, a fost determinată de faptul că o filială a aceleași societăți mamă, care își desfășura activitatea în Polonia încadra produsele la acest din urmă cod tarifar cu o taxa vamală mai mică de 1.7% și nu 3.7%.

Astfel, societatea nu a dorit să clarifice nici înainte și nici după apariția Regulamentului (UE) nr. 277/2013 și anularea ITO-ului cu nr. 2010/000753, dacă produsele importate se clasifică corect și anume la NC: 8538909900 - - Alte părți destinate exclusiv sau în principal aparatelor de ta pozițiile 8535, 8536 sau 8537 cu taxa vamala 1.7, sau la NC 8547200000, cu o taxă vamală mai mare, de 3.7%. În consecință nu se poate acorda încrederea legitimă debitorului și nici protecția prevăzută de art. 220 alin. (2) lit. (b) din Codul Vamal Comunitar.

Cu privire la accesorii și momentul de la care sunt datorate, intimata invocă prevederile art. 4 și 232 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al consiliului din 12 octombrie 1992, de instituire a Codului Vamal Comunitar precum și prevederile O.G..92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

5.1. Prin cererea depusă în ședința publică din 4 noiembrie 2020, recurenta-reclamantă A. S.R.L. a solicitat sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene cu următoarele întrebări preliminare:

- care sunt criteriile a căror punere în aplicare permit o corectă clasificare pentru produsele similare ITO 2010/000573 în litigiu - poziția/clasa 8538 sau poziția/clasa 8547 impusă de organul vamal, respectiv dacă aptitudinea produsului de a forma prize ori fise de curent pentru conectarea cablajelor ce racordează dispozitivele electrice și aparatele electrice cu care sunt dotate automobilele este un astfel de criteriu, în caz afirmativ se are în vedere aptitudinea produsului de a forma singur astfel de prize ori fise de curent ori împreună cu elementele de contact inserate și cu conductorii electrici?

- dacă actul administrativ de încadrare tarifară ITO 2010/000573 emis de organul vamal se păstrează ca fiind corect?

- dacă este corectă încadrarea tarifară la poziția/clasa 8538 subpoziția tarifară 8538 90 99 99 realizată de către A. S.R.L., pentru produsele similare ca și proprietăți obiective -descriptive, de compoziție și funcționale - sau destinație, cu cele din ITO- importate în amonte, sau din contra se validează ca fiind corectă încadrarea tarifară impusă prin actul de control -poziția/clasa 8547 subpoziția tarifară 8547200000 (pentru Piesele de plastic: conectori și carcasa de conectori din plastic)?

- o normă de interpretare suficient de detaliată și caracterizată precum cea în cauză poate fi considerată ca fiind o completare a actului normativ, dar sustrasă de la respectarea principiului neretroactivității, iar în caz negativ dacă aceasta se răsfrânge asupra validității regulamentului?

- poate fi imputată contribuabilului, care s-a bazat pe o normă insuficient caracterizată, realizarea unei încadrări incorecte a unui produs în speța carcase conectori plastic cod NC 8538, în contextul în care pentru aplicarea și impunere corelativ corecta legiuitorul comunitar a fost nevoit să intervină ulterior printr-un alt Regulament nr. 277/2013, cu consecința impunerii unei datorii vamale suplimentare, fără ca aceasta să reprezintă o încălcare a principiilor Tratatului și Regulamentelor în discuție?

În motivare, recurenta reia pasaje din hotărârea instanței de fond.

5.2. La data de 10 februarie 2021, recurenta-reclamantă a formulat următoarele întrebări suplimentare adresate CJUE:

În argumentarea acestor întrebări, recurenta se adresează în fapt instanței de recurs cu critici la adresa modului în care instanța de fond a considerat că ITO este anulat.

Intimata-pârâtă ANAF a formulat puncte de vedere cu privire la cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, prin care a solicitat respingerea acesteia, ca neîntemeiată.

II. Soluția instanței de recurs

II.1. Referitor la cererea formulată de recurenta-reclamantă A. S.R.L. privind sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene, Înalta Curte o va respinge, pentru următoarele motive:

În conformitate cu dispozițiile art. 267 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (fost 234 Tratatul Comunităților Europene), Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la:

a) interpretarea tratatelor;

b) validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii.

Alineatul 2 din text prevede posibilitatea unei instanțe dintr-un stat membru de a sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene, dacă apreciază că o decizie în această privință este necesară în soluționarea pricinii, iar în cazul în care chestiunea se invocă într-o cauză pendinte în fața unei instanțe naționale, ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanță este obligată să sesizeze Curtea.

Ca atare, procedura hotărârii preliminare prevăzută de dispozițiile art. 267 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (fost 234 TCE) dă posibilitatea instanțelor statelor membre de a adresa întrebări Curții de Justiție, cu ocazia unui litigiu aflat pe rolul acestora, întrebările vizând interpretarea sau validitatea normei comunitare fiind adresate înainte de a se pronunța hotărârea în litigiul pendinte, singurul competent a decide dacă întrebările sunt relevante pentru soluționarea litigiului, precum și asupra conținutului acestora, fiind judecătorul național.

Părțile din litigiul principal nu au dreptul de a trimite direct Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) o cerere pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare, articolul 267 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) neconstituind temei legal pentru o nouă cale de atac deschisă părților într-un litigiu, astfel că nu este suficient ca o parte să susțină că litigiul ridică o problemă de interpretare sau validitate a dreptului Uniunii Europene (UE), pentru ca instanța națională respectivă să se considere obligată să trimită o cerere pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare.

Instanța în fața căreia se formulează cererea de adresare a unei întrebări preliminare, potrivit art. 267 § din TFUE (fost art. 234 TCE) trebuie să aprecieze dacă o decizie îi este necesară pentru a pronunța o hotărâre.

Chiar și instanțele naționale ale căror decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern au libertatea de a evalua relevanța unei cereri pentru întrebare preliminară.

În acest sens, în cauza Cilfit, Curtea de Justiție a stabilit că dacă o parte susține că litigiul impune folosirea procedurii întrebării preliminare pentru interpretarea uniformă a dreptului comunitar nu este suficient pentru ca instanța să fie obligată să considere că se află într-o situație prevăzută de art. 234, iar instanțele ale căror decizii nu pot fi atacate în dreptul intern se bucură de aceeași putere de evaluare cu toate instanțele, ele nu pot fi obligate să folosească procedura hotărârii preliminare dacă aplicarea corectă a dreptului comunitar se poate impune într-un mod atât de evident încât să nu lase loc nici unei îndoieli rezonabile cu privire la modul de soluționare a întrebării puse.

Tot jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene a stabilit că instanțele naționale sunt cele în măsură să aprecieze, în funcție de particularitățile fiecărei cauze, atât asupra necesității unei întrebări preliminare în vederea soluționării fondului litigiului, cât și asupra pertinenței întrebărilor adresate Curții.

Astfel, chiar în cauza Da Costa, Curtea de Justiție a subliniat că "o instanță națională ale cărei decizii nu pot face obiectul unei căi de atac în dreptul intern trebuie, atunci când i se adresează o întrebare de drept comunitar, să își îndeplinească obligația de sesizare a Curții de Justiție, cu excepția cazului în care constată că întrebarea adresată nu este pertinentă sau că dispoziția comunitară în cauză a făcut deja obiectul unei interpretări din partea Curții sau că aplicarea corectă a dreptului comunitar se impune cu o asemenea evidență încât nu mai lasă loc nici unei îndoieli rezonabile".

Analizând cererea formulată în speță, Înalta Curte constată că prin maniera de formulare a solicitării, recurenta-reclamantă tinde în realitate să obțină o veritabilă decizie de îndrumare în soluționarea în concret a cauzei de către instanța națională, din partea Curții de Justiție a Uniunii Europene, ceea ce excede competenței sale.

Astfel cum s-a precizat anterior, cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene se poate face numai în situația în care, în cursul unul litigiu aflat pe rol, se pune problema interpretării sau validității unei norme comunitare.

Prin urmare, instanța națională este cea care stabilește relevanța dreptului comunitar pentru soluționarea litigiului aflat pe rol și dacă cererea de adresare a unei întrebări preliminare este sau nu necesară.

Înalta Curte reține că, în materie, Curtea de Justiție a recunoscut instanțelor naționale o marjă largă de apreciere a relevanței unei hotărâri preliminare, iar instanței naționale îi revine obligația de a înainta o cerere preliminară doar atunci când consideră că există dubii în legătură cu aplicarea sau interpretarea unei norme comunitare.

Întrebarea ce se poate adresa de către instanța națională vizează exclusiv probleme de interpretare, validitate sau aplicare a dreptului comunitar, iar nu aspecte legate de dreptul național sau elemente particulare ale speței deduse judecății.

Prin urmare, Înalta Curte reține faptul că cererea formulată de către recurenta-reclamantă nu este o veritabilă cerere de sesizare a C.J.U.E., aceasta urmărind soluționarea pe fond a cauzei (dezlegarea fondului cauzei), astfel că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 267 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene pentru sesizarea instanței europene în vedere pronunțării unei hotărâri preliminare.

Astfel, constată Înalta Curte că întrebările vizează modalitatea de valorificare a probelor propuse de reclamantă în susținerea cererii de chemare în judecată, activitate judiciară ce se circumscrie sferei de competență a instanței naționale. De altfel, în cuprinsul motivării cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene reclamanta critică constant motivarea hotărârii instanței de fond, în ceea ce privește interpretarea și aplicarea dispozițiilor Regulamentului nr. 2913/92 și a Regulamentului 277/2013, instanța de control judiciar trebuind să verifice legalitatea sentinței recurate cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale incidente în raport de circumstanțele factuale reținute și de probatoriul administrat în cauză. De altfel, se constată că în speță nu Regulamentul 277/2013 a stat la baza emterii actelor emise de organele vamale.

De altfel, chiar recurenta-reclamantă susține în cuprinsul cererii de sesizare că referitor la admisibilitatea în principiu a tuturor mijloacelor de probă pe care dispozițiile de drept procesual ale statelor membre le admit în proceduri similare celei prevăzute la articolul 243 din Codul vamal, precum și la competența instanței naționale să determine dacă normele procedurale relevante ale statului membru vizat, prevăd posibilitatea de a prezenta un mijloc de probă constând în Informații Tarifare Obligatorii (ITO) emise pentru aceleași mărfuri într-un alt stat membru CJUE s-a pronunat prin Hotărârea din 07.04.2011 pronunțată în cauza C - 153/10 cu privire la interpretarea articolului 12 alin. (2) și (5) și articolul 217 alin. (1) din Regulamentul nr. 2913/92 astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 82/97, precum și articolul 11 din Regulamentul nr. 2454/93, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 12/97, coroborat cu articolul 243 din Regulamentul nr. 2913/92, astfel cu a fost modificat prin Regulamentul nr. 82/97.

În fine, amintește instanța de control judiciar că Recomandările adresate instanțelor naționale, referitoare la efectuarea trimiterilor preliminare, publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 338/01 din data de 6 noiembrie 2012, prevăd:

"12. Cu toate acestea, o instanță ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern este obligată să sesizeze Curtea cu o astfel de cerere, cu excepția cazului în care există deja o jurisprudență în materia respectivă (iar în contextul eventual nou nu există nicio îndoială reală cu privire la posibilitatea de a aplica în speță această jurisprudență) sau a cazului în care interpretarea corectă care trebuie dată normei de drept în cauză este evidentă.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că, în cauză, nu se impune sesizarea CJUE în vederea pronunțării unei hotărâri preliminare cu privire la întrebările formulate de recurenta-reclamantă, astfel cum prevăd dispozițiile art. 267 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene și Recomandările adresate instanțelor naționale, referitoare la efectuarea trimiterilor preliminare, publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 338/01 din data de 6 noiembrie 2012.

Față de aceste considerente, Înalta Curte urmează să respingă cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu întrebări preliminare.

II.2. Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantă, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că, recursul declarat în cauză, deși nu excelează prin rigurozitate, motivele de nelegalitate invocate privesc dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Hotărârea recurată va fi verificată, sub un prim aspect, din perspectiva incidenței prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 noul C. proc. civ., ce constituie un motiv de casare de ordine publică, respectiv atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Potrivit acestui text de lege, casarea hotărârii se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

În literatura de specialitate s-a precizat că deși la punctul 6 ar fi vorba de trei motive distincte, în realitate este vorba de despre ipoteze diferite ale aceluiași motiv de casare și anume nemotivarea hotărârii, deoarece astfel trebuie calificate și o hotărâre care nu este deloc motivată și una care cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Un atare motiv de casare se justifică prin prisma faptului că în lipsa oricăror considerente, a unor considerente contradictorii sau străine de natura pricinii, nu se poate aprecia dacă soluția adoptată este sau nu rezultatul cercetării fondului cauzei.

O primă critică a recurentei este aceea potrivit căreia, hotărârea dată de instanța de fond cuprinde motive contradictorii.

Deși clamează existența unor motive contradictorii, recurenta nu arată însă în ce ar consta acestea.

Astfel, prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere de instanță. Mai mult, se constată că prin argumentele aduse de recurentă se invocă în esență o eventuală greșită interpretare și aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar nemotivarea insuficientă nu poate fi reținută raportat la sentința atacată. Instanța are obligația de a răspunde argumentelor esențiale invocate de părți, iar nu tuturor subargumentelor aduse de acestea.

Mai critică recurenta nepronunțarea de către instanța de fond asupra capetelor de cerere vizând anulitatea deciziilor pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite la controlul vamal nr. 4329/2013 și 4672/20143 și a deciziei de soluționare a contestației nr. 308/2014, rezultând doar faptul că deciziile au fost valorificate la darea sentinței.

Înalta Curte constată că recurenta reclamantă a suspus controlului de legalitate a instanței de contencios decizia pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite la controlul vamal nr. 4329 din data de 29.10.2013, emisă pe baza procesului-verbal de control nr. x din data de 29.10.2013, decizia pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite la controlul vamal nr. 4762 din data de 06.11.2013, emisă pe baza procesului-verbal de control nr. x din data de 06.11.2013, întocmit de către organele de control din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Timișoara - Direcția Regională Vamală - Serviciul Supraveghere și Control Vamal Fiscal și Decizia de soluționare a contestației nr. 308/2014.

În condițiile în care instanța de fond a respins integral acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantă, iar în considerente a analizat succint legalitatea deciziilor de mai sus, nu era nevoie ca prin dispozitiv să respingă, distinct, fiecare capăt de cerere.

Așa fiind, motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi reținut.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material este și el nefondat, iar în acest sens Înalta Curte are în vedere că potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În speță, în perioada 26.08.2013 - 23.10.2013, A. S.R.L. a făcut obiectul unui control realizat de către Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Direcția Regională Vamală - Serviciul Supraveghere și Control Vamal Fiscal, privind verificarea corectitudinii încadrărilor tarifare a anumitor bunuri importate în perioada 2010- 2013, respectiv:

"piese izolante din plastic - conector și carcasă conectori din plastic" și "Tuburi izolatoare din plastic".

Societatea a derulat în perioada controlată un număr total de 2178 operațiuni de import/punere în liberă circulație produse "piese izolante din plastic- conector sau carcasă conectori de plastic" pe care le-a încadrat în poziția tarifară de la NC 8538909900 și le-a taxat cu 1,7% din valoare.

Până la data de 02.12.2010 societatea a declarat aceste produse la NC 8547200000 "piese izolante din material plastic de la poziția 85.47 - Piese izolante, în întregime din materiale izolante sau conținând piese simple metalice de asamblare (de exemplu dulii cu filet) încorporate în masa pentru mașini, aparate sau instalații electrice, altele decât izolatorii de la poziția 85.46, tuburi izolatoare și piesele lor de racordare, din metale comune, izolate în interior" cu taxa vamală de 3,7%.

La data de 02.12.2010 societatea obține de la ANV București ITO 2010/000753 pentru un singur produs declarat carcasă conector electric din plastic, și anume reper cod 60983925, clasificare tarifară 8538909999 - Alte părți destinate exclusiv sau în principal aparatelor de la pozițiile 8538,8536 sau 8537 și începând cu data de 04.01.2011 societatea declară toate reperele similare importate la clasificarea tarifară din ITO.

În acord cu instanța de fond, Înalta Curte constată că, aplicabile sunt în cauză este Regulamentul CEE 2658/1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful vamal comun, care constituie baza legala privind clasificarea tarifara a bunurilor puse în libera circulație în Comunitatea Europeana.

Regulamentului (CE) 277/2013 privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura combinată, este un regulament interpretativ, care asigură aplicarea uniformă a Nomenclaturii combinate anexate la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87, nu este un regulament normativ, nu stabilește criterii suplimentare celor deja cunoscute pentru clasificarea la o anumita poziție tarifară, în consecință a modifică o clasificare oficiala a autorităților vamale cu privire la clasificarea produselor în cauza. De asemenea, prin acesta nu se adoptă o clasificare tarifară diferită față de un alt regulament de clasificare anterior, pe care să o modifice sau să o abroge (cu referire la poziția tarifară 8547). Acest regulament are doar un rol indicativ și de ghidare în clasificarea unor produse similare la codul NC 85472000, ca piesă izolantă din material plastic.

La baza emiterii actelor emise de autoritățile vamale și contestate în cauză, nu a stat Regulamentul 277/2013 ci Regulamentul CEE 2658/1987, contrar susținerilor recurentei potrivit cărora, anularea ITO a survenit ca urmare a modificării legislației comunitare prin Regulamentul (CE) 277/2013 și aplicării acestuia retroactiv.

O primă critică se referă la faptul că instanța de fond a dat o greșită interpretare situației de fapt, în sensul că produsele importate sunt concepute pentru izolarea conductorilor electrici, deși, în opinia recurentei, sunt concepute pentru a realiza conexiunea electrică a cablurilor electrice; spre deosebire de produsul descris în Regulamentul 277/2013, produsele importate de reclamantă sunt concepute să îndeplinească și o a treia funcție (pe lângă cea de izolare electrică și de fixare), anume aceea de conectare de circuite electrice.

Înalta Curte constată că recurenta însăși, în informațiile furnizate pentru obținerea ITO-ului cu nr. 2010/000753 a declarat că produsul este o "carcasa de conector electric, confecționată din material plastic, folosită în producția de electrice sau cabluri. Dimensiuni: 21x26.4x15.8 mm", așa încât, critica este nefondată.

Deși recurenta continuă să susțină că încadrarea corectă a bunurilor importante "piese izolante din plastic - conector și carcasă conectori din plastic", este cea corectă din ITO, se constată că, după anularea acesteia, care nu ar fi avut loc dacă descrierea produselor ar fi fost conformă cu interpretarea și aplicare nomenclaturii combinate a mărfurilor, nu doar că a revenit la declararea acestor produse la NC 8547200000 "piese izolante din material plastic de la poziția 85.47, așa cum a procedat până la obținerea ITO în 2010, dar nu a contestat în vreun fel anularea, nu a înțeles să beneficieze de cele 3 luni în care mai putea beneficia de ITO sau să solicite un nou ITO.

Așadar, recurenta achiesează la faptul că mărfurile pe care le-a încadrat în poziția tarifară 8538909999 au fost greșit încadrate în perioada 2010-2013, revenind, fără a solicita informații despre anularea ITO, la vechea încadrare, poziția 85.47. De altfel, recurenta a solicitat această Interpretare obligatorie Tarifară în 2010 doar pentru faptul că o filială a sa din Polonia obținuse, la rândul său pentru aceleași produse o astfel de ITO, însă este de precizat că reperul pentru care recurenta a obținut ITO nu a mai fost importat de către aceasta decât o perioadă scurtă după obținerea acesteia. Deși consideră irelevant faptul că nu a contestat decizia de anulare a ITO, recurenta, în niciun moment nu arată de ce până în anul 2010 a făcut o încadrare corectă în NC 8547200000 a mărfurilor importate și nu a încercat, după anularea ITO, să obțină informații de natură să lămurească încadrarea tarifară a acestor produse

Așa cum a reținut și instanța de fond, dacă se recunoaște corecta încadrare tarifară a produsului la poziția 85.47 înainte de 2010 și după anul 2013, logic, aceasta este încadrarea corectă și înainte momentul apariției Regulamentului 277/2013, regulament care nu face altceva decât să explice de ce încadrarea la poziția 85.47 este corectă și de ce este exclusă poziția 85.38 în baza reglementărilor existente.

Mai mult, recurenta s-a folosit de ITO și pentru importul altor mărfuri pe care le-a considerat similare fără a fi îndeplinită condiția prevăzută de art. 12 pct. (3) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/1992, titularul unei astfel de informații trebuie sa poată dovedi ca: