ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3725/2020

Ședința publică din data de 22 iulie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată, reclamanta Universitatea Bioterra București a chemat în judecată pe pârâtul Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic - Organism Intermediar - OIPOSDRU solicitând anularea deciziei de recuperare nr. 8484/14.12.2016 a sumelor virate în cadrul mecanismului decontării cererilor de plată nr. x, 5 și 6 și nejustificate prin cererile de rambursare în cuantum de 722768,62 RON.

A mai solicitat anularea scrisorii de răspuns la contestație, suspendarea executării deciziei atacate și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2864 din 5 iulie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiate atât cererea de suspendare a executării deciziei atacate, cât și acțiunea în anularea aceluiași act administrativ.

Împotriva sentinței civile nr. 2864 din 5 iulie 2017 a formulat recurs reclamanta Universitatea Bioterra București, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate, admiterea cererii de suspendare și trimiterea spre rejudecare a cererii de anulare a actului administrativ contestat.

În dezvoltarea criticilor formulate, în esență, cu referire la cererea de suspendare a arătat că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, la dosarul cauzei fiind depuse o serie de înscrisuri care să contureze cazul bine justificat, precum și prejudicierea gravă a instituției recurente.

Cu privire la cererea de anulare, a învederat că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile legale care reglementează eligibilitatea cheltuielilor și nu a ținut seama că plata efectivă a subvențiilor către beneficiarii finali a fost efectuată în termen legal, întârzierea depunerii cererilor de rambursare fiind generată de volumul mare al documentelor necesar a fi procesate.

În opinia recurentei-reclamante, instanța de fond nu a sancționat autoritatea care, inițial a admis contestația recurentei-reclamante la data de 2.08.2016, iar ulterior, la data de 10.098.2016 a revenit asupra soluției și a dispus obligarea recurentei-reclamante la restituirea sumelor încasate.

Întrucât recurenta-reclamantă a îndeplinit toate condițiile legale se impunea ca instanța de fond să procedeze la cercetarea în tot a situației de fapt și de drept invocată prin contestație și să considere că măsura luată de intimată prin Decizia atacată a fost neîntemeiată și intimata ar fi trebuit obligată la verificarea urgentă a eligibilității cheltuielilor aferente acestor cereri în vederea validării cheltuielilor invocate.

De asemenea, instanța de fond nu a avut in vedere faptul că, mecanismul Cererilor de Plată "pentru evitarea blocajului financiar în cadrul proiectelor implementate în parteneriat" nu prevede nici un termen expres în care se face verificarea și plata unei astfel de cereri în nici un act normativ, deoarece nici O.U.G. nr. 64/2009, nici instrucțiunea 103, nici contractul de finanțare nu sunt clarificatoare sub acest aspect.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul Ministerul Educației Naționale-Direcția Organismul Intermediar Programul Operațional Capital Uman a solicitat respingerea recursului atât în ceea ce privește solicitarea de suspendare a executării, cât și cu privire la fondul cererii de anulare.

În esență, sub aspectul cererii de suspendare a arătat că recurenta-reclamantă nu a invocat argumente de natură să producă o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ contestat, nefiind îndeplinită nici condiția pagubei iminente.

Referitor la cererea de anulare, a arătat că nerespectarea prevederilor contractului de finanțare a determinat neeligibilitatea sumelor solicitate în condițiile de neregularitate, neconformitate și nelegalitate.

Astfel, neîndeplinirea de către recurenta-reclamantă Universitatea Bioterra a obligației asumate prin contractul de finanțare, de a depune în termenele imperative ale art. 17

5

- 17

8

O.U.G. nr. 64/2009 a cererilor de rambursare în proiect, precum și neîndeplinirea obligației de restituire către AM POSDRU a sumelor primite în cadrul mecanismului decontării cererilor de plată și nejustificate prin cereri de rambursare, în termenul prevăzut în Notificarea nr. x/11.11.2016, a avut ca și consecință legală firească, legitimă, emiterea Deciziei de recuperare a sumelor virate beneficiarului în cadrul mecanismului decontării cererilor de plată și nejustificate prin cereri de rambursare nr. x/14.12.2016.

Prin rezoluția din 19.11.2018 a completului învestit cu soluționarea cauzei a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

La termenul de judecată din 6 mai 2020, în raport de dispozițiile art. 42 alin. (6) din Decretul Președintelui României privind instituirea stării de urgență nr. 195 din 16 martie 2020 și ale Ordinului nr. 71 al Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu modificările și completările ulterioare, și corelația acestuia cu Ordinul nr. 91 din 12 martie 2020 al Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, completat și consolidat prin Ordinul nr. 92 din 16 martie 2020, privind categoriile de cauze de urgență deosebită în care a continuat activitatea de judecată, s-a constatat suspendarea de plin drept a cauzei.

Prin rezoluția completului investit cu soluționarea dosarului din 21 mai 2020, în raport de dispozițiile art. 415 pct. 4 din C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 42 alin. (8) din Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României și art. 63 alin. (13) din Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, a fost fixat termen pentru redeschiderea judecății la data de 22 iulie 2020 cu citarea părților.

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma motivelor de casare, a apărărilor din întâmpinare și dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.

Recurenta-reclamantă a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ și fiscal decizia de recuperare nr. 8484/14.12.2016 emisă autoritatea intimată cu privire la sumele virate în cadrul mecanismului decontării cererilor de plată nr. x, 5, 6 în valoare de 722.768,62 RON, nejustificate prin cerere de rambursare, precum și a scrisorii de revenire - răspuns la contestația nr. 6892/2.08.2016, solicitând, totodată, suspendarea executării actelor administrative supuse controlului de legalitate.

Prin decizia contestată, autoritatea emitentă a constatat că recurenta-reclamantă, în calitate de beneficiar al proiectului x cu titlu F.P.C. pentru angajați- Acces și participare la formarea profesională continuă-cod SMIS 51884, obiect al contractului de finanțare x/29.04.2014, nu a depus cererile de rambursare aferente cererilor de plată în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data încasării, conform prevederilor art. 17

5

alin. (16) din O.U.G. nr. 64/2009.

A reținut, de asemenea, că titlul de plată a fost emis în baza notificării de plată nr. x/11.11.2016, comunicată beneficiarului în conformitate cu dispozițiile art. 17

7

alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 64/2009, notificare ce nu a fost contestată.

Întrucât recurenta-reclamantă nu a restituit sumele virate pentru care nu a justificat utilizarea prin cereri de rambursare, autoritatea a procedat la recuperarea acestora prin procedura prevăzută de art. 17

1

și art. 17

2

din O.U.G. nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale și gestionarea acestora pentru obiectivul de convergență.

Soluția primei instanțe care a considerat legale actele administrative contestate, respingând și cererea de suspendare a executării, reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente situației de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Răspunzând punctual motivelor de recurs, Înalta Curte reține următoarele:

O primă critică vizează nerespectarea de către instanța de fond a dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în sensul că soluția dată asupra cererii de suspendare a executării nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a indicat atât situația de fapt reținută în baza probelor administrate cât și motivele pe care și-a întemeiat soluția, raționamentul urmat fiind expus clar și logic.

În contextul analizei argumentelor recurentei-reclamante, instanța de fond a reținut neindicarea împrejurărilor de fapt sau de drept de natură a crea îndoieli serioase cu privire la legalitatea actelor administrative, toate motivele invocat de recurenta-reclamantă făcând trimitere la verificarea și interpretarea temeiului de drept ce viza fondul cauzei.

În atare situație, Înalta Curte reține că, în mod corect instanța de fond a constatat că motivele invocate de recurenta-reclamantă nu relevă existența unui caz bine justificat.

Aceasta întrucât, în jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ si fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat, care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

În același sens, și argumentele instanței de fond cu referire la condiția prevenirii unei pagube iminente se circumscriu dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.

Or, în speță, recurenta-reclamantă s-a limitat doar să invoce că activitatea sa ar fi perturbată prin executarea sumei în litigiu, fără să administreze nicio probă care să dovedească situația sa financiară și faptul că executarea sumei ar perturba grav activitatea.

Criticile circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează interpretarea greșită a dispozițiilor legale care reglementează eligibilitatea cheltuielilor, precum și încălcarea principiilor egalității de tratament, nediscriminării și transparenței.

Înalta Curte constată că susținerile recurentei-reclamante sunt nefondate, întrucât, în acord cu instanța de fond, în cadrul prezentului demers judiciar recurenta-reclamantă nu poate valorifica argumente de nelegalitate vizând eligibilitatea cheltuielilor menționate în cererile de plată nr. x, 4 și 6 de vreme ce aceasta nu a contestat scrisoarea standard a beneficiarului nr. 4320/12.04.2016 prin care i s-a comunicat respingerea cererilor de rambursare aferente cererilor de plată, invocându-se încălcarea dispozițiilor art. 16 din O.U.G. nr. 64/2009.

Astfel cum rezultă din situația de fapt expusă, recurenta-reclamantă avea obligația de a depune cerere de rambursare în care să includă sumele din facturile decontate prin cerere de plată, în termen de 10 zile lucrătoare de la data încasării.

Aceasta întrucât, conform art. 17

5

alin. (16) din O.U.G. nr. 64/2009 " În termen de maximum 10 zile lucrătoare, dar nu mai târziu de data-limită stabilită prin instrucțiuni emise de Ministerul Fondurilor Europene, cu avizul Ministerului Finanțelor Publice, de la data încasării sumelor virate de către Autoritatea de management/Autoritatea de certificare și plată, beneficiarii au obligația de a depune cerere de rambursare la organismul intermediar/Autoritatea de management, în care sunt incluse sumele din facturile decontate prin cererea de plată, precum și cele aferente statelor privind plata salariilor, statelor/centralizatoarelor pentru acordarea burselor, subvențiilor și premiilor."

Or, în speță, recurenta-reclamantă a depus cererile de rambursare cu depășirea termenului de 10 zile lucrătoare, respectiv:

Constatând depunerea cu întârziere a cererilor de rambursare aferente cererilor de plată, intimatul-pârât a comunicat recurentei-reclamante scrisoarea standard de informare a beneficiarului nr. 4320/12.04.2016 prin care a comunicat respingerea cererilor, act administrativ necontestat de către recurenta-reclamantă.

În conformitate cu dispozițiile art. 17

7

alin. (1) din O.U.G. nr. 64/2009, autoritatea intimată a emis notificarea de plată nr. x/11.11.2016 comunicată recurentei-reclamante.

Constatând nerestituirea sumelor încasate pentru cererile de plată 4, 5 și 6 în termen de 5 zile de la data primirii notificării, conform art. 17

7

alin. (2) din același act normativ, autoritatea intimată a emis decizia de recuperare nr. 8484/14.12.2016 contestată în prezenta cauză.

În raport de contextul factual al cauzei și dispozițiile legale incidente, instanța de control judiciar constată că în mod corect judecătorul fondului a reținut legalitatea actelor administrative contestate, sancționând conduita defectuoasă a recurentei-reclamante în derularea contractului de finanțare, conform căruia beneficiarul, în calitate de semnatar al contractului are responsabilitatea pentru implementarea proiectului (art. 6 pct. 1 alin. (1) contract finanțare).

Criticile vizând nelegalitatea înscrisului intitulat revenire răspuns la contestația nr. 6892/2.08.2016 sunt, de asemenea, nefondate, întrucât respectivul înscris nu reprezintă un act administrativ ci doar o explicitare a răspunsului inițial, chestiunea de drept fiind soluționată în mod corect de instanța de fond.

Nefondate sunt și criticile vizând încălcarea principiului egalității de tratament, nediscriminării și transparenței prin raportare la conduita autorității intimate față de alți beneficiari, întrucât controlul de legalitate vizează conduita recurentei-reclamante în derularea contractului de finanțare, fiind evidentă nerespectarea obligațiilor contractuale asumate.

Nici susținerile recurentei-reclamante privind inexistența prejudiciului nu pot fi primite, întrucât în raport de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 care definesc neregula, prejudiciul produs bugetului Uniunii Europene poate fi efectiv sau potențial, iar producerea unei nereguli și utilizarea necorespunzătoare a fondurilor accesate atrage sancțiunea restituirii acestora.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, neregula reținută nu a avut doar caracter formal ci a avut aptitudinea de a produce un prejudiciu în condițiile în care fondurile destinate realizării unor proiecte cu finanțare europeană au fost defectuos folosite, prin încălcarea obligațiilor contractuale asumate.

Pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Universitatea Bioterra București împotriva sentinței nr. 2864 din 05 iulie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 iulie 2020.