ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3524/2020
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3524/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Ședința publică din data de 14 iulie 2020
Asupra cauzei de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul litigiului dedus judecății
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, la data de 30.12.2014, sub număr unic de dosar x/2014, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Mangalia - Direcția Generală de Management Fiscal și Control prin Primar, prin care s-a solicitat anularea dispoziției nr. 33922/01.07.2014 și a actului administrativ contestat, respectiv Decizia privind compensarea din oficiu a obligațiilor de plată reciproce între Municipiul Mangalia și S.C A. S.A. nr. 21356/15.04.2014 și a actelor subsecvente.
Prin sentința civilă nr. 672/16.04.2015, Tribunalul Constanța a respins excepția decăderii din dreptul de a invoca excepția necompetenței materiale, ca neîntemeiată; a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, invocată de pârât și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Mangalia - Direcția Generală de Management Fiscal și Control prin Primar, în favoarea Curții de Apel Constanța, secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reținându-se, în esență, că litigiul se poartă pe suma de 2.706.015,34 RON cuprinsă în decizia de compensare.
Urmare acestei soluții, la data de 07.05.2015, pe rolul Curții de Apel Constanța s-a înregistrat cauza sub nr. x/2014.
Hotărârea primei instanțe
Prin sentința civilă nr. 32/CA din 27 februarie 2017, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a hotărât următoarele:
- a admis contestația promovată în contencios administrativ și fiscal de reclamanta S.C. A. S.A. (fosta S.C. B. SA), în contradictoriu cu pârâtul MUNICIPIUL MANGALIA - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI MANGALIA - DIRECȚIA GENERALĂ DE MANAGEMENT FISCAL ȘI CONTROL - PRIN PRIMAR;
- a anulat Dispoziția nr. 33922/01.08.2014 emisă de Primăria Municipiului Mangalia - Direcția Generală de Management Fiscal și Control - Serviciul Impozite și Taxe și Decizia de compensare din oficiu a obligațiilor fiscale reciproce între Municipiul Mangalia și S.C. A. S.A. nr. 21356/15.04.2014 emisă de Primăria Municipiului Mangalia - Direcția Economică- Serviciul Impozite și Taxe;
- a admis cererea de majorare onorariu expert și acordare a cheltuielilor de deplasare și obligă pârâta către expert C. la plata sumei de 1772 RON diferență onorariu și 193 RON cheltuieli de deplasare.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinței civile nr. 32/CA din 27 februarie 2017 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Municipiul Mangalia - Primăria Municipiului Mangalia - Direcția Generală de Management Fiscal și Control - prin Primar solicitând admiterea recursului și casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
În drept, recurentul- pârâtul Municipiul Mangalia - Primăria Municipiului Mangalia - Direcția Generală de Management Fiscal și Control - prin Primar a indicat ca temei de drept motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În susținerea cererii de recurs, a dezvoltat următoarele critici.
Învederează că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 116 alin. (4), art. 141 alin. (2) și art. 215 din O.G. nr. 92/2003, instanța de fond reținând că debitele imputate societății nu sunt certe, lichide și exigibile față de împrejurarea că mare parte dintre acestea au contestate de către societate.
Autoritatea pârâtă arată că simpla contestare a creanțelor în instanță nu înlătură caracterul cert, lichid și exigibil.
Astfel, întrucât reclamanta nu a obținut suspendarea efectelor actelor administrative fiscale, decizii de impunere, ce au stat la baza emiterii deciziei de compensare contestate, acestea producându-și efectele și devenind titluri executorii prin expirarea termenului de plată în condițiile art. 141 alin. (2) O.G. nr. 92/2003.
O a doua interpretare și aplicare eronată a legii a fost realizată cu referire anularea în tot a actelor administrative atacate, respectiv a dispoziției nr. 33922/01.08.2014 și a deciziei de compensare nr. 21356/15.04.2014, în condițiile în care legiuitorul a prevăzut posibilitatea anulării parțiale a actelor administrative fiscale.
Astfel, instanța de fond era obligată să valorifice raportul de expertiză unde erau identificate creanțele nefiscale provenind din chirii și să dispună anularea parțială a deciziei de compensare în ceea ce privește sumele provenind din chirii și accesoriile acestora din cuprinsul deciziei de compensare.
Apărarea formulată în cauză
Intimata-reclamantă S.C. A. S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat cu consecința menținerii sentinței recurate ca legală.
II. Soluția instanței de recurs
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de casare invocate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează.
Intimata-reclamantă a solicitat anularea dispoziției nr. 33922/01.07.2014 și a actului administrativ contestat, respectiv Decizia privind compensarea din oficiu a obligațiilor de plată reciproce între Municipiul Mangalia și S.C A. S.A. nr. 21356/15.04.2014 și a actelor subsecvente.
Prin decizia privind compensarea din oficiu a obligațiilor de plată reciproce între Municipiul Mangalia și S.C. A. S.A. nr. 21356/15.04.2014, Primăria Municipiului Mangalia a procedat, conform dispozițiilor art. 116 din O.G. nr. 92/2003, la compensarea sumei de 2.706.015,34 RON, datorată reclamantei (din totalul de 3.283.209,05 RON aferentă facturii fiscale nr. x/2012) cu suma de aceeași valoare reprezentând creanțe fiscale ale Municipiului față de reclamantă.
La pct. 2 din decizia contestată au fost evidențiate obligațiile fiscale care se sting prin compensare.
Înalta Curte reține, contrar criticilor autorității pârâte, că o parte din creanțele fiscale constatate prin deciziile de impunere au făcut obiectul dosarului nr. x/2013 al Curții de Apel Constanța, respectiv decizia de impunere nr. x/23.04.2013 pentru stabilirea impozitului/taxei pe teren pentru anul 2012, decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/23.04.2013.
Astfel, prin sentința civilă nr. 71/2.04.2014 a Curții de Apel Constanța, s-a admis acțiunea formulată de reclamantă și s-a anulat dispoziția nr. x/25. VI.2013 și deciziile de impunere nr. x, 24248, 24252, 24253, 24254, 24213, 24217, 24218, 24219, 24221, 24254/23. IV.2013, precum și dispoziția nr. x/27. VII.2013 și decizia de impunere nr. x VI.2013, dispoziția nr. x/27. VII.2013 și decizia de impunere nr. x V.2013 și respectiv dispoziția nr. x/30. VIII.2013 și decizia nr. 36617/25. VI.2013.
Prin decizia nr. 715/10.03.2016 pronunțată de I.C.C.J., secția de contencios administrativ și fiscal, s-a admis recursul declarat de pârâții Municipiul Mangalia, Primăria Municipiului Mangalia și Primăria Municipiului Mangalia - Direcția Generală Economică - prin Primar, s-a casat sentința atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
În al doilea ciclu procesual, prin decizia nr. 1052/20.02.2020 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în tot acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A. și a anulat actele administrative fiscale atacate, în mod definitiv.
În cauza de față, Înalta Curte va reține dispozițiile legale instituite de Codul de procedură fiscală.
Astfel, dispozițiile art. 116 Codul de procedură fiscală dispun în sensul că:
(1) Prin compensare se sting creanțele statului sau unităților administrativ-teritoriale ori subdiviziunilor acestora reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte sume datorate bugetului general consolidat cu creanțele debitorului reprezentând sume de rambursat, de restituit sau de plată de la buget, până la concurența celei mai mici sume, când ambele părți dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cât și pe cea de debitor, cu condiția ca respectivele creanțe să fie administrate de aceeași autoritate publică, inclusiv unitățile subordonate acesteia;
(2) Creanțele fiscale ale debitorului se compensează cu obligații datorate aceluiași buget, urmând ca din diferența rămasă să fie compensate obligațiile datorate altor bugete, în mod proporțional, cu respectarea condițiilor prevăzute la alin. (1);
(3) Creanțele fiscale rezultate din raporturi juridice vamale se compensează cu creanțele fiscale ale debitorului reprezentând sume de restituit de aceeași natură. Eventualele diferențe rămase se compensează cu alte obligații fiscale ale debitorului, în ordinea prevăzută la alin. (2).
(4) Dacă legea nu prevede altfel, compensarea operează de drept la data la care creanțele există deodată, fiind deopotrivă certe, lichide și exigibile.
(5) În sensul prezentului articol, creanțele sunt exigibile:
a) la data scadenței, potrivit art. 111;
b) la termenul prevăzut de lege pentru depunerea decontului cu sumă negativă de TVA cu opțiune de rambursare, în limita sumei aprobate la rambursare prin decizia emisă de organul fiscal potrivit legii;
c) la data depunerii cererii de restituire, în limita sumei aprobate pentru restituire prin decizia emisă de organul fiscal potrivit legii, pentru cererile de restituire a accizei sau taxei pe valoarea adăugată, după caz, depuse potrivit Codul fiscal;
d) la data comunicării deciziei, pentru obligațiile fiscale principale, precum și pentru obligațiile fiscale accesorii stabilite de organele competente prin decizie;
e) la data depunerii la organul fiscal a declarațiilor fiscale rectificative, pentru diferențele de obligații fiscale principale stabilite de contribuabil;
f) la data comunicării actului de individualizare a sumei, pentru obligațiile de plată de la buget;
g) la data primirii, în condițiile legii, de către organul fiscal a titlurilor executorii emise de alte instituții, în vederea executării silite;
h) la data nașterii dreptului la restituire pentru sumele de restituit potrivit art. 117, astfel:
la data plății pentru sumele achitate în plus față de obligațiile fiscale datorate;
la data prevăzută de lege pentru depunerea declarației anuale de impozit pe profit, în cazul impozitului pe profit de restituit rezultat din regularizarea anuală, potrivit legii. Restituirea se face în limita sumei rămase după regularizarea impozitului anual cu plățile anticipate neachitate;
la data emiterii deciziei de impunere anuală, în cazul impozitului pe venit de restituit rezultat din regularizarea anuală, potrivit legii. Restituirea se face în limita sumei rămase după regularizarea impozitului anual cu plățile anticipate neachitate;
la data procesului-verbal de distribuire, pentru sumele rămase după efectuarea distribuirii prevăzute la art. 170;
la data prevăzută de lege pentru depunerea declarației fiscale, în cazul sumelor de restituit rezultate din regularizarea prevăzută la art. 1172;
la data depunerii cererii de restituire, în limita sumei aprobate pentru restituire prin decizia emisă de organul fiscal potrivit legii, pentru celelalte cazuri de sume de restituit.
(51) Creanțele fiscale rezultate din cesiunea notificată potrivit prevederilor art. 30 se sting prin compensare cu obligațiile cesionarului la data notificării cesiunii.
(6) Compensarea se constată de către organul fiscal competent, la cererea debitorului sau din oficiu. Dispozițiile art. 115 privind ordinea stingerii datoriilor sunt aplicabile în mod corespunzător.
(7) Organul fiscal competent comunică debitorului decizia cu privire la efectuarea compensării, în termen de 7 zile de la data efectuării operațiunii.
(8) Pentru debitorii care se află sub incidența legislației privind insolvența și care depun un decont cu sumă negativă de taxă pe valoarea adăugată cu opțiune de rambursare după data deschiderii procedurii insolvenței, suma aprobată la rambursare se compensează în condițiile prezentului articol cu obligațiile fiscale născute după data deschiderii procedurii insolvenței.
(9)*) Soldul sumei negative de taxă pe valoarea adăugată înscris în decontul de taxă pe valoarea adăugată aferent perioadei fiscale anterioare datei deschiderii procedurii insolvenței nu se preia în decontul de taxă aferent perioadei fiscale în care s-a deschis procedura. În acest caz, debitorul este obligat să solicite rambursarea taxei prin corectarea decontului perioadei fiscale anterioare.
(10) Suma negativă de taxă pe valoarea adăugată solicitată la rambursare potrivit alin. (9) se compensează în condițiile prezentului articol cu obligațiile fiscale ale debitorului născute anterior deschiderii procedurii.
Raportat la motivul de recurs potrivit căruia simpla contestare a creanței nu aduce atingere caracterului cert al creanțelor stabilite prin decizia de impunere, Înalta Curte reține că la momentul emiterii deciziei de compensare, deciziile de impunere erau contestate, dar prin sentința nr. 71/02.04.2014 se dispusese deja anularea acestora. Ulterior, acestea au fost anulate definit astfel cum s-a prezentat în precedent.
În același sens, Înalta Curte, în acord cu instanța de fond, arată că nu se poate susține, față de dispozițiile legale anterior citate, că o eventuală compensare intervine la data emiterii deciziei, ci la data la care creanțele sunt certe, lichide și exigibile.
Or, în decizia de compensare nu au fost avute în vedere creanțele certe, lichide și exigibile, și, cu atât mai mult doar creanțe de natură fiscală.
Astfel, în decizia de compensare, menținută prin dispoziția de soluționarea a constestației, au fost trecute și creanțe ce nu întrunesc condițiile prevăzute de normele legale anterior citate. Respectiv, prin compensare se sting creanțele statului/unităților administrative teritoriale reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte sume datorate bugetului general consolidat cu creanțele debitorului reprezentând sume de rambursat, de restituit sau de plată de la buget.
Pe cale de consecință, obiectul compensării îl pot face doar debitele și creanțele fiscale.
Ori, în cauză, potrivit deciziei de compensare s-a dispus compensarea unor creanțe care nu sunt de natură fiscală, ci provin din contravaloare chirii conform contractului de închiriere nr. x/15.06.2014, respectiv majorări chirie. Această sumă a fost în mod greșit inclusă în categoria creanțelor fiscale, neavând această natură.
În consecință, obligațiile pe care le înregistrează intimata reclamantă la bugetul de stat nu provin toate din raporturi fiscale existente între părți.
Art. 16 din O.G. nr. 92/2003 definește conținutul raportului de drept procedural fiscal ca fiind raportul ce "cuprinde drepturile și obligațiile ce revin părților, potrivit legii, pentru îndeplinirea modalităților prevăzute pentru stabilirea, exercitarea și stingerea drepturilor și obligațiilor părților din raportul de drept material fiscal."
O definiție a creanțelor fiscale este oferită și de prevederile art. 21 din aceeași Ordonanță astfel: "Creanțele fiscale reprezintă drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezultă din raporturile de drept material fiscal."
Pe cale de consecință, nu se poate vorbi de titlu de creanță devenit executoriu în legătură cu această sumă și care să facă obiectul unei compensări fiscale.
Concluzionând, Înalta Curte apreciază că decizia de compensare nu respectă condițiile dispozițiilor art. 116 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, în care operează de drept compensarea creanțelor creditorului statului cu creanțele fiscale. Totodată, caracterul cert și lichid al creanței fiscale este garantat de titlurile de creanță - deciziile de impunere, care au fost anulate, iar caracterul exigibil este indiscutabil în raport de dispozițiile art. 116 alin. (5) lit. d) Codul de procedură fiscală, conform cărora creanța fiscală stabilită prin decizie este exigibilă de la data comunicării deciziei.
Având în vedere aceste considerente, apreciind că, în raport de criticile invocate nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat ca nefondat, în baza prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004.
Văzând soluția dată recursului formulat și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, dovedite de intimata-reclamantă, în temeiul art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., va dispune obligarea recurentului-pârât Municipiul Mangalia - Primăria Municipiului Mangalia - Direcția Generală de Management Fiscal și Control - prin Primar la plata cheltuielilor de judecată reduse, în raport de stadiul procesual al cauzei, de munca efectiv realizată de avocat în acest dosar, având în vedere și faptul că pricina a fost soluționată la primul termen de judecată acordat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâtul Municipiul Mangalia - Primăria Municipiului Mangalia - Direcția Generală de Management Fiscal și Control - prin Primar împotriva sentinței civile nr. 32/CA din 27 februarie 2017 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Obligă recurentul-pârât Municipiul Mangalia - Primăria Municipiului Mangalia - Direcția Generală de Management Fiscal și Control - prin Primar la plata cheltuielilor de judecată, reduse în recurs, în cuantum de 5 000 RON, către reclamanta S.C. A. S.A.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 iulie 2020.