ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3510/2020

Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2016, reclamantul A. în contradictoriu cu Fondul de garantare a asiguraților a solicitat anularea Deciziei nr. 228/25.05.2016 emise de pârât, obligarea pârâtului la emiterea unei noi decizii, care să țină cont de valoarea de piață a autoturismului, la plat diferenței dintre, pe de o parte, suma reținută în decizie și, pe de altă parte, valoarea de piață a autoturismului diminuată cu 25%, precum și la plata daunelor moratorii. Prin încheierea de ședință din data de 19.10.2016, Curtea de Apel București a suspendat judecarea cauzei în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru neprezentarea părților.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 2366 din 16 iunie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția perimării cererii și a constat perimată cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu Fondul de garantare a asiguraților și a respins cererea de repunere pe rol ca rămasă fără obiect.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva încheierii de ședință din data de 19.10.2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A. criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 și 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii de suspendare, cu consecința reluării judecării cauzei pe fond.

Apărările formulate de intimat Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a solicitat respingerea recursului.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând actele și lucrările dosarului, precum și încheierea recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente: Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 228/25.05.2016 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților și obligarea acestuia la emiterea unei noi decizii prin care să îi admită cererea de plată, care să țină cont de valoarea de piață a autoturismului, la plat diferenței dintre, pe de o parte, suma reținută în decizie și, pe de altă parte, valoarea de piață a autoturismului diminuată cu 25%, precum și la plata daunelor moratorii. Prima instanță constatând că la data de 17 octombrie 2016 s-a depus la dosar o cerere de judecare în lipsă, însă nesemnată de către reclamant și ținând seama și de lipsa părților și faptul că niciuna dintre acestea nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art. 411 C. proc. civ., a suspendat judecarea cauzei. Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor generale în materia depunerii cererilor adresate instanțelor de judecată, respectiv a dispozițiilor art. 148 C. proc. civ.: "Orice cerere adresată instanțelor judecătorești trebuie să fie formulată în scris și să cuprindă…, precum și semnătura." Potrivit art. 268 C. proc. civ., având denumirea marginală "Rolul semnăturii": "(1) Semnătura unui înscris face deplină credință, până la proba contrară, despre existența consimțământului părții care l-a semnat cu privire la conținutul acestuia. Dacă semnătura aparține unui funcționar public, ea conferă autenticitate acelui înscris, în condițiile legii. (2) Când semnătura este electronică, aceasta nu este valabilă decât dacă este reprodusă în condițiile prevăzute de lege." Prin urmare, întrucât semnătura are rolul de a atesta voința părții cu privire la conținutul înscrisului pe care l-a semnat, ea trebuie să fie aplicată pe toate actele înregistrate la dosarul instanței de judecată, chiar și în ipoteza depunerii cererilor prin mijloace de comunicare la distanță, potrivit art. 148 alin. (2) și art. 149 alin. (4) C. proc. civ. De asemenea, semnătura părții trebuie să fie olografă, neputând fi dactilografiată, imprimată sau înlocuită prin parafă. Analizând actele dosarului, Înalta Curte împărtășește raționamentul instanței de fond, în sensul că reclamantul A. a transmis cererea în cuprinsul căreia a solicitat judecarea cauzei în lipsă, la data de 14 octombrie 2016, fiind înregistrată la Curtea de Apel București la data de 17 octombrie 2016, însă cererea reclamantului nu poartă semnătura acestuia. Totodată, Înalta Curte respinge ca neîntemeiată critica reclamantului referitoare la "procedura regularizării obligatorii", arătând că procedura regularizării cererii de chemare în judecată reglementată de dispozițiile art. 200 C. proc. civ. stabilește conținutului cererii introductive, dispozițiile normative anterior menționate neputând fi aplicate pentru toate cererile formulate în cursul desfășurării unui proces. În aceste condiții, Înalta Curte constată ca nu sunt întrunite condițiile de formă ale unei cereri adresate instanței de judecată, cererea în cuprinsul căreia a solicitat judecarea cauzei în lipsă necuprinzând semnătura părții, care trebuie aplicată în original pe actele procesuale depuse la instanțele de judecată. Pentru considerentele expuse și temeiurile de drept indicate, Înalta Curte va respinge cererea de recurs formulată de reclamantul A. împotriva încheierii de ședință din data de 19.10.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.