ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4196/2020

Ședința publică din data de 9 septembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 22 martie 2017, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a solicitat:

(i) anularea Deciziei nr. 4776 din 08.03.2017, emisă de pârât;

(ii) obligarea pârâtului la plata sumei de 22.0386,35, solicitate prin cererea de plată, reprezentând contravaloarea reparației efectuate la autovehiculul cu nr. de înmatriculare x, de către unitatea reparatoare B. S.R.L.;

(iii) obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 4353 din 14 noiembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și a respins cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.

Împotriva sentinței civile nr. 4353 din 14 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, rejudecarea cauzei și admiterea cererii de chemare în judecată.

Recurenta-reclamantă a criticat soluția de admitere a excepției lipsei calității sale procesuale active, susținând că are calitatea de formula cererea de chemare în judecată prin prisma calității de persoană care a formulat cererea de plată soluționată prin decizia atacată în cauză, neavând relevanță faptul că intimatul-pârât a emis decizia contestată către altă persoană decât cea care a formulat cererea de plată.

În mod greșit intimatul-pârât a susținut că societatea reclamantă nu are calitatea de creditor de asigurare, ca urmare a cesionării poliței de asigurare în favoarea C. S.A. Potrivit art. 4 lit. b) din Legea nr. 213/2015, creditorul de asigurare îndreptățit să primească despăgubirea este utilizatorul A. S.R.L., respectiv deținătorul autoturismului pentru care este încheiată asigurarea CASCO.

Astfel, a susținut recurenta-reclamantă că, potrivit art. 7.7 și art. 9 din contractul de leasing financiar semnat cu C. S.A., în caz de daună parțială utilizatorul este în drept să încaseze despăgubirea, respectiv să dispună ca plata despăgubirii să se facă în contul unității reparatoare, iar nu finanțatorul.

De altfel, consideră recurenta, adevăratul beneficiar al despăgubirii este unitatea reparatoare care a efectuat reparațiile necesare autoturismului asigurat, a căror contravaloare nu a fost suportată de utilizator. Prin ridicarea autoturismului din service, fără a achita contravaloarea reparației, precum și prin semnarea cererii de despăgubire, prin care a indicat asigurătorului ca plata despăgubirii să fie realizată în contul service-ului, recurenta a consimțit ca unitatea reparatoare să se subroge în drepturile izvorâte din polița CASCO, conform art. 23 și art. 58 din Norma ASF 23/2014.

A mai susținut recurenta-reclamantă că, deși actul administrativ contestat în cauză este adresat altui subiect de drept, respectiv finanțatorului, calitatea sa procesuală activă este justificată prin prisma calității de terț pretins vătămat printr-un act individual adresat altui subiect de drept, conform art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 23 februarie 2018, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active, intimatul a susținut, în esență, că polița de asigurare a fost cesionată de reclamantă în favoarea C. S.A., astfel încât decizia contestată a fost emisă față de societatea finanțatoare, iar nu față de reclamantă, care are doar calitatea de împuternicit. Societatea finanțatoare are calitatea de creditor de asigurare, în calitate de beneficiar al poliței de asigurare prin cesiune, astfel încât sunt eronate susținerile reclamantei referitoare la deținerea calității de beneficiar al despăgubirii de către utilizator sau de către unitatea reparatoare.

Totodată, intimatul-pârât a formulat apărări și cu privire la chestiunea vizând aplicarea plafonului de garantare pe creditor de asigurare, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin Decizia nr. 4776 din 08.03.2017, contestată în prezenta cauză, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a respins cererea de plată nr. x/05.02.2016, depusă de A. S.R.L. În motivarea deciziei, pârâtul a reținut că cererea este formulată de titularul C. S.A., prin împuternicit A. S.R.L. și că, prin raportare la dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. e) și art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, suma acordată cu titlu de despăgubire acestui creditor de asigurare a atins plafonul de 450.000 RON, calculat pe creditor de asigurare al asigurătorului în faliment D. S.A.

Soluționând excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei A. S.R.L., prima instanță a reținut, în esență, că polița de asigurare CASCO nr. x/06.06.2012 are ca beneficiar C. S.A., toate drepturile și acțiunile în justiție care derivă din aceasă poliță fiind cesionate de utilizator societății finanțatoare, iar între societatea finanțatoare și reclamantă nu a intervenit o transmisiune convențională a calității procesuale active.

Pentru a dezlega problema de drept referitoare la calitatea procesuală activă a reclamantei, Înalta Curte va avea în vedere prevederile art. 36 C. proc. civ., potrivit cărora calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum este acesta dedus judecății, existența sau inexistența drepturilor și obligațiilor afirmate constituind o chestiune de fond.

Înalta Curte are în vedere și dispozițiile art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, potrivit cărora, în caz de respingere a sumelor pretinse, se va emite o decizie de respingere, iar împotriva deciziei se poate formula contestație, în condițiile prevederilor art. 19 din Legea nr. 503/2004, care fac trimitere la competența instanței de contencios administrativ în soluționarea acestor contestații.

Prin urmare, în speță sunt incidente și următoarele dispoziții din Legea nr. 554/2004:

"Art. 1 - (1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.

(2) Se poate adresa instanței de contencios administrativ și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept.

Art. 2 - (1) În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații: a) persoană vătămată - orice persoană titulară a unui drept ori a unui interes legitim, vătămată de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri; în sensul prezentei legi, sunt asimilate persoanei vătămate și grupul de persoane fizice, fără personalitate juridică, titular al unor drepturi subiective sau interese legitime private, precum și organismele sociale care invocă vătămarea prin actul administrativ atacat fie a unui interes legitim public, fie a drepturilor și intereselor legitime ale unor persoane fizice determinate;

Art. 8 - (1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale."

În speță, reclamanta are calitate în formularea acțiunii prin raportare la calitatea sa de petentă, respectiv de persoană care a adresat o cerere unei autorități publice, soldată cu emiterea actului administrativ individual contestat. Prin Decizia nr. 4776/08.03.2017 a fost respinsă cererea de plată formulată de reclamantă, soluție față de care aceasta a invocat producerea unei vătămări, pentru a cărei înlăturare este necesară intervenția instanței de contencios administrativ, în vederea anulării actului administrativ și obligării autorității pârâte la repararea acestei pagube, prin acordarea despăgubirilor solicitate.

Așadar, în cauză sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 36 din C. proc. civ., reclamanta având calitatea de persoană care a solicitat emiterea actului administrativ individual și care apreciază că a fost vătămată prin emiterea deciziei, fiind îndeplinită condiția privitoare la identitatea dintre reclamantă și subiectul activ al raportului juridic dedus judecății.

Înalta Curte reține că, deși cererea de plată a fost depusă de reclamantă, decizia contestată a fost emisă față de C. S.A., părțile prezentând opinii diferite cu privire la persoana care are dreptul să formuleze cererea de plată (finanțatorul sau utilizatorul bunului asigurat), cu privire la calitatea în care reclamanta a formulat cererea de plată (creditor de asigurare ori doar împuternicit al societății finanțatoare), respectiv cu privire la persoana beneficiară a despăgubirii (societatea finanțatoare, utilizatorul ori unitatea reparatoare). Însă, Înalta Curte constată că aceste aspecte privesc fondul cauzei și nu pot fi tranșate prin soluția dată asupra excepției lipsei calității procesuale active, dezlegarea lor necesitând o analiză a raporturilor juridice deduse judecății, din perspectiva raporturilor contractuale utilizator-finanțator-asigurător și a competențelor legale ce revin pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților.

Dreptul de a formula acțiune aparține, în contenciosul administrativ, persoanei care se consideră vătămată prin emiterea unui act administrativ, în principal destinatarului actului, dar și oricărei alte persoane, titulare a unui drept ori a unui interes legitim, care se consideră vătămată prin emiterea actului administrativ adresat altui subiect de drept. Or, reclamanta este titulara cererii de plată adresată FGA, chiar dacă actul administrativ a fost emis față de un alt subiect de drept, iar stabilirea existenței sau nu a unei vătămări concrete a drepturilor și intereselor legitime ale reclamantei, inclusiv din perspectiva destinatarului deciziei contestate, reprezintă un aspect ce ține de analiza fondului litigiului.

Prin urmare, argumentele expuse de părți în fața instanței de recurs, vizând modalitatea de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. b) și e) și art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, vor fi avute în vedere de instanța de fond, după casarea sentinței recurate, în continuarea judecării cauzei.

Pentru considerentele expuse, constatând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 4353 din 14 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 septembrie 2020.