Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.07.2020
partial

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3979/2020

HOTĂRÂRE
29.07.2020
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3979/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta Societatea A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 2250 din 12 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată și, rejudecând: Admite, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Societatea A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților. Anulează Decizia nr. 3682 din 31.01.2017, emisă de pârât și obligă pârâtul să reanalizeze cererea de plată a reclamantei, înregistrată sub nr. x din 14.03.2016. Respinge, în rest, cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 iulie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-07-29
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3977/2020
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 12 decembrie 2016, pe rol
ÎCCJ 2020-07-01
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3038/2020
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 5 decembrie 2016, pe rolu
ÎCCJ 2020-09-09
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4195/2020
Ședința publică din data de 9 septembrie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înr
ÎCCJ 2020-10-07
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4946/2020
Ședința publică din data de 7 octombrie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înre
ÎCCJ 2020-06-23
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2720/2020
Ședința publică din data de 23 iunie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată pe rolul
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă