ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3415/2020

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea inițial înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț, secția I civilă, la data de 23 martie 2016, sub nr. x/2016, și, ulterior, declinată în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal (sentința civilă nr. 1061 din 15.09.2016), reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL BOTOȘANI și CURTEA DE APEL SUCEAVA, solicitând instanței: obligarea Ministerului Justiției de a emite începând cu data de 09.04.2015 un nou ordin de salarizare în vederea recalculării indemnizației de încadrare în acord cu art. 1 alin. (5) ind. l din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. x în funcție de vechimea în profesie și în muncă, gradul profesional și funcția îndeplinită în cadrul instanței; obligarea pârâților Ministerul Justiției, Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Botoșani la acordarea începând cu 09.04.2015, în temeiul art. 1 alin. (5) 1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. x, a diferenței salariale rezultată din aplicarea de procente și aplicarea claselor de salarizare personalului care a trecut într-o nouă tranșă de vechime în muncă în funcție ulterior datei de 1 ianuarie 2011 și obligarea pârâtului ca la emiterea ordinului de salarizare să țină cont în cazul promovărilor în funcție și al numirii în funcții de conducere a judecătorilor, de procentele aferente vechimii în muncă și în funcție, avute la data promovării, care urmează să fie incluse în indemnizația de încadrare brută lunară de la data de 31 decembrie 2009. La termenul de judecată din data de 15.09.2016, instanța a dispus disjungerea capătului de cerere având ca obiect obligarea la emiterea ordinului de salarizare de către ordonatorul de credite, respectiv, președintele Curții de Apel, întrucât competența revine, potrivit art. 7 alin. (2) din Legea nr. 284/2010, Titlul VII, capitolul VIII, Curții de Apel București, formându-se dosarul cu nr. x/2016

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3225 din 25 octombrie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2016, a admis acțiunea formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Botoșani; a obligat pârâtul să emită pentru reclamantă ordin de salarizare, începând cu data de 09.04.2015, în vederea recalculării indemnizației de încadrare, conform art. 1 alin. (5) 1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, în funcție de vechimea în profesie și în muncă, gradul profesional și a funcției îndeplinite în cadrul instanței, și a obligat pârâții la acordarea, începând cu data de 09.04.2015, a diferenței de drepturi salariale rezultate de aplicarea de procente și a claselor de salarizare personalului care a trecut într-o nouă tranșă de vechime în muncă/funcție ulterior datei de 01.01.2011, actualizate cu rata inflației de la data scadenței și până la data plății efective și la plata dobânzii legale calculate de la data de 09.04.2015 la data plății efective.

Căile de atac exercitate în cauză Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen, pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și TRIBUNALUL BOTOȘANI. Întemeindu-și calea de atac pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-pârât Ministerul Justiției a criticat sentința primei instanțe ca fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale, și, pe cale de consecință, a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței atacate, în sensul admiterii excepției lipsei calității sale procesuale pasive și înlăturării obligării Ministerului Justiției de la plata diferențelor salariale acordate reclamantei. Astfel, a susținut recurentul- pârât, prin sentința atacată instanța de fond a omis să se pronunțe asupra excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Justiției și, totodată, instanța de fond în mod eronat a dispus obligarea sa la emiterea unui ordin de salarizare, în condițiile în care Ministerul Justiției nu emite ordine pentru personalul auxiliar, neavând calitate procesuală pasivă în cauză. Având în vedere calitatea reclamantei de personal auxiliar, în raport de dispozițiile H.G. nr. 652/2009, privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, ale Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin H.C.S.M. nr. 1375/2015, împrejurarea că drepturile personalului auxiliar de specialitate și numirea acestuia se realizează de președintele Curții de Apel, recurentul consideră că se impunea admiterea excepției lipsei calității sale procesuale pasive. În continuare, recurentul- pârât a arătat că, față de prevederile H.G. nr. 652/2009, în vederea realizării și exercitării obiectivelor și funcțiilor din domeniul său de activitate, Ministerul Justiției îndeplinește anumite atribuții specifice, strict determinate de lege, iar în calitatea sa de autoritate de stat, asigură controlul asupra aplicării unitare și respectării reglementărilor legale privind organizarea și funcționarea instituțiilor și unităților care își desfășoară activitatea sub autoritatea sau în subordinea sa, prevăzute în anexa nr. 3 din H.G. nr. 652/2009, evocând, totodată, și prevederile art. 7 alin. (1) lit. o) din Hotărârea nr. 1375/2015. Mai arată recurentul că tribunalele și curțile de apel au personalitate juridică, raporturile de muncă ale reclamantei au fost stabilite cu instanța unde funcționează, astfel că drepturile salariale au fost calculate și plătite direct de Tribunalul Botoșani, care a procedat și la calcularea și virarea impozitului și a contribuțiilor sociale către stat. Reclamanta a fost încadrată prin Decizie a președintelui Curții de Apel, iar Ministerul Justiției, potrivit H.G. nr. 652/2009, nu are atribuții în legătură cu încadrarea, stabilirea drepturilor salariale sau încetarea raporturilor de serviciu ale personalului instanțelor judecătorești, astfel că nu există niciun temei juridic în baza căruia să se stabilească răspunderea Ministerului pentru modul de calculare a drepturilor respective. Așadar, concluzionează recurentul-pârât, Ministerul Justiției nu calculează și nu plătește drepturile salariale decât propriilor angajați, singura obligație a acestui ordonator principal de credite poate fi aceea de a vira și asigura sumele solicitate de curțile de apel prin proiectele de buget, conform dispozițiilor legale aplicabile. Prin recursul formulat, care poate fi încadrat în drept în prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-pârât Tribunalul Botoșani a criticat sentința primei instanțe sub aspectul netemeiniciei și nelegalității, raportat la dispozițiile incidente în cauză, solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate și respingerea cererii, ca nefondată. În acest sens, recurentul-pârât a susținut următoarele: Prima instanță a reținut, că intenția legiuitorului a fost de a elimina anumite discriminări în ceea ce privește salarizarea personalului care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație. Or, așa cum am arătata și prin întâmpinarea formulată în cauză, în art. 1 alin. (5) din O.U.G. nr. 83/2014, nu se face referire la grefieri, textul de lege vizează expres și limitativ categoriile cărora le sunt aplicabile aceste prevederi, și anume: personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și cea a personalului contractual, acestea fiind singurele categorii de personal salarizate la același nivel cu personalul din aparatul de lucru al Parlamentului. Pentru grefieri, însă, arată recurentul-pârât, Legea cadru nr. 284/2010 stabilește un alt sistem pe baza căruia se realizează încadrarea, sistem în cadrul căruia, coeficienții de încadrare sunt determinați în funcție de două vechimi: vechimea în muncă și vechimea în funcție. Conform pct. 1 al notei de la Capitolul II al Anexei VI la Legea-cadru 284/2010 "Prin vechime în funcție, în sensul prezentei anexe, se înțelege vechimea în funcția auxiliare de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor" . Începând cu data de 1 ianuarie 2011, în temeiul Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice și al Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, s-a realizat reîncadrarea personalului în funcție, grad si gradație, pe clase de salarizare, precum și stabilirea drepturilor salariale ținându-se seama de gradul profesional, vechimea in muncă si în funcție, dobândite în condițiile legii până la 31 decembrie 2010, fără ca personalul să piardă din drepturile dobândite anterior. De la aceeași dată, drepturile salariale corespunzătoare vechimii în muncă sau în funcție au fost stabilite potrivit dispozițiilor Legii nr. 285/2010 și a normelor metodologice pentru aplicare acestei legi. Potrivit ordinului comun MMFPS și MFP nr. 42/77 din 13 ianuarie 2011 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011, a personalului plătit din fondurile publice, potrivit căreia "Personalul care, în cursul anul 2011, trece într-o gradație superioară beneficiază suplimentar, în conformitate cu art. 11 din Legea-cadru nr. 284/2010, de clasele de salarizare succesive, iar salariul de bază i se majorează cu numărul de clase acordat înmulțit cu valoarea unei clase de salarizare de 2,5% din salariul de bază". Altfel spus, persoanele care trec într-o altă transă de vechime in munca si funcție, începând cu 1 ianuarie 2011, beneficiază de clase de salarizare corespunzătoare, conform art. 6 din Legea 285/2010 și a Normelor metodologice. În acest mod, persoane cu aceeași vechime în muncă și funcție, reîncadrate în gradații și clasele de salarizare diferite, ajung pe parcursul anului 2011 (si în anii următori) să fie încadrate în aceeași gradație și aceeași clasă de salarizare, dar cu drepturi salariale diferite. Această situație rezultă, așadar, din modul de calcul diferit al drepturilor salariale acordate pentru vechimea în muncă, respectiv drepturile stabilite anterior datei de 1 ianuarie 2011 și cele stabilite după data de 1 ianuarie 2011, în temeiul noilor reglementari, așa cum s-a întâmplat în cazul colegelor reclamantei care au trecut la o alta transa de vechime în muncă sau funcție după data de 1 ianuarie 2011. În continuare, recurentul-pârât Tribunalul Botoșani a redat prevederile art. 4 alin. (2) și (3) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fondurile publice, art. 6 alin. (1), (3) și 4 și art. 10 alin. (5) din aceeași lege, arătând că reglementările au fost menținute și în anii 2012- prin Legea nr. 283/2011; 2013- prin O.U.G. nr. 84/2012 și 2014- prin O.U.G. nr. 103/2013, soluție aleasă de legiuitor în stabilirea retribuției unor categorii profesionale. Arată acesta că salarizarea diferențiată a personalului plătit din fondurile publice este o opțiune a legiuitorului, și nu poate constitui un motiv de a se reține un tratament discriminatoriu. Apoi, modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale, ori nereglementarea de către legiuitor a unor anumite aspecte care țin exclusiv de statutul profesional al anumitor categorii, nu este o problemă ce poate fi apreciată de către instanța de judecată. Prin urmare, arată recurentul, angajatorul nu poate fi obligat să plătească alte drepturi salariale decât cele stabilite prin Legea- cadru de salarizare unitară a personalului plătit din fondurile publice, legiuitorul fiind singurul în drept să stabilească/modifice cuantumul drepturilor salariale, precum și orice suprimare sau eliminare a acestora.

Apărarea în cauză Intimata- reclamantă A., căreia, în conformitate cu dispozițiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ. i s-a comunicat recursul, nu a înțeles să formuleze întâmpinare în recurs.

Procedura de soluționare a recursurilor În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererilor de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ. Prin rezoluția din 24 octombrie 2018 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată inițial pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 25 octombrie 2019, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor declarate în cauză Analizând recursurile formulate, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, precum și din perspectiva obiectului și a normelor legale incidente, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, urmând a fi respinse, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: În speță, intimata- reclamantă A., grefier în cadrul Tribunalului Botoșani, a învestit instanța de contencios administrativ competentă cu o acțiune privind recunoașterea stării de discriminare în materie salarială, în raport cu salariul de bază și sporurile unui grefier aflat la același nivel al instanței și cu aceleași condiții privind tranșele de vechime în muncă și în funcție, în acord cu art. 1 alin. (5) 1 din O.U.G. nr. 83/2014. Având în vedere calificarea pe care prima instanță a dat-o demersului judiciar al reclamantei, pe care l-a încadrat în prevederile generale ale Legii nr. 554/2004, Înalta Curte constată că recursurile sunt admisibile, în temeiul art. 20 din actul normativ menționat. În ce privește recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiției, Înalta Curte reține că principala critică de nelegalitate formulată de recurent privește soluționarea capătului de cerere vizând plata drepturilor salariale cuvenite intimatei- reclamante, susținând acesta că, deși deține calitatea de ordonator principal de credite, nu exercită atribuția plății efective a acestor drepturi, în opinia recurentului această obligație revenind instanței unde funcționează intimata, în speță, Tribunalului Botoșani. Înalta Curte va respinge, ca nefondată, această critică, reținând că prima instanță nu a obligat pârâtul, în sine, efectiv, să achite diferențele și drepturile salariale solicitate de reclamantă, ci să efectueze demersurile necesare în vederea plății acestor drepturi, obligație care se înscrie în sfera atribuțiilor legale ce-i revin recurentului-pârât, în calitatea sa de ordonator principal de credite. Așadar, plata efectivă a drepturilor salariale va fi realizată de instituția angajatoare, dar recurentului-pârât Ministerul Justiției îi revine obligația asigurării cadrului necesar efectuării plății, respectiv, a îndeplinirii tuturor operațiunilor și formalităților de ordin administrativ care să permită încasarea de către intimata-reclamantă a sumelor ce i se cuvin în urma pronunțării hotărârii judecătorești. Ministerul Justiției este ordonatorul principal de credite și emitentul ordinului de salarizare, astfel că nu prezintă relevanță faptul că ministerul are rolul de a vira banii, și nu de a emite ordin, și, de asemenea, nici că intimata- reclamantă este angajată de către Curtea de Apel Suceava. Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a soluționat cauza, criticile recurentului- pârât Ministerul Justiției fiind nefondate. În cauză, reclamanta, grefier în cadrul Tribunalului Botoșani, contestă modalitatea de calculare a drepturilor salariale, solicitând recalcularea și plata acestora în cuantumul cuvenit, potrivit legii, respectiv, obligarea la emiterea de noi ordine de încadrare salarială, dar și la plata sumelor cuvenite. Cât timp plata drepturilor salariale presupune recunoașterea dreptului la o anumită modalitate de calcul și la un anumit cuantum, aspecte executabile prin concursul ordonatorului principal de credite, apărările recurentului, factor decizional în materie, în sensul că plata s-ar face de către tribunale și/sau curți de apel, este neîntemeiată. Refuzul recurentului Ministerul Justiției de a recunoaște că dispozițiile reparatorii cuprinse în art. 1 alin. (5 1 ) din O.U.G. nr. 83/2014 se aplică și grefierilor aflați în situația prevăzută de ipoteza normei legale, este nejustificat, în sensul pe care art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 îl conferă acestei sintagme. Prin urmare, Înalta Curte apreciază că susținerile și criticile recurentului- pârât Ministerul Justiției sunt nefondate, și nu pot fi primite, instanța de fond pronunțând o hotărâre legală, iar judecătorul fondului a făcut o analiză corectă a cauzei deduse judecății, considerente pentru care, Înalta Curte constată că, în cauză, motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.. nu este incident, sentința recurată fiind legală și la adăpost de orice critică. Înalta Curte reține, de asemenea, că este nefondat și recursul declarat de recurentul-pârât Tribunalul Botoșani. Relevant în cauza de față este faptul că, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014: "(1) În anul 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014 în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare. (2) În anul 2015, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2014, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții". Ca atare, articolul 1 din O.U.G. nr. 83/2014 reglementează, principial, că, în cursul anului 2015, cuantumul salariilor, sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor etc. de care beneficiază personalul plătit din fondurile publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014. La data de 09.04.2015 a intrat în vigoare Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, și prin care s-a introdus alin. (1) la art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, care prevede că "Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții". Rezultă, așadar, din cuprinsul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 71/2015 că legiuitorul a aprobat O.U.G. nr. 83/2014, stabilind că în cursul anului 2015 cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014 în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu excepția personalului din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, care va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții". Prin Legea nr. 71/2015 s-a creat posibilitatea ca personalul încadrat în instituțiile și autoritățile publice care avea un nivel al salariului de bază și al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, să fie salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Această prevedere se aplică și în cadrul stabilirii cuantumului gradațiilor de care a beneficiat personalul care a avansat în gradație după anul 2010. Or, în contextul în care autoritatea legiuitoare a înțeles să aprobe cu modificări O.U.G. nr. 83/2014, în scopul eliminării discriminărilor existente între persoane care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime, aceasta fiind motivarea amendamentului ce a condus la adoptarea art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, este greu de susținut și mai mult decât discutabil din punct de vedere al respectării prevederilor art. 16 din Constituția României că eliminarea unor atare discriminări a avut în vedere doar anumite categorii de salariați și nu toți destinatarii actului normativ în discuție, aflați în aceeași situație, respectiv cei care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație. Prin urmare, Înalta Curte apreciază că susținerile și criticile recurentului-pârât sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, constatând că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, instanța de fond interpretând și aplicând corect dispozițiile de drept material incidente în cauză, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) și (2) și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.