ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4490/2020

Ședința publică din data de 18 septembrie 2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ.., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 18 noiembrie 2016, sub nr. x/2016, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X. și Y. au chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, CURTEA DE APEL SUCEAVA și TRIBUNALUL BOTOȘANI, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună: anularea parțială a Ordinului Ministrului Justiției nr. 3529/C/28.09.2016; obligarea pârâților să emită ordinul de salarizare prin care nivelul salariului de care beneficiază fiecare reclamant să fie stabilit la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul aceluiași ordonator principal de credite, Ministerul Justiției, cu includerea în salariile cuvenite pentru fiecare reclamant în parte, a indexărilor de 5%, 2% și 11% prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 10/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, cu modificările ulterioare, salarii care vor fi puse în plată cu efecte încă din anul 2011, reactualizate în funcție de indicele inflației și cu daune interese moratorii reprezentând dobânda legală prevăzută de lege, începând cu data nașterii dreptului și până la data plății efective; obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să asigure sumele necesare acordării acestor drepturi salariale; sesizarea Curții Constituționale a României, cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31 alin. (12) teza finală din O.U.G. nr. 57/2015 astfel cum a fost completată prin O.U.G. nr. 43/2016, respectiv sintagma "nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești" în raport cu art. 1 alin. (4), art. 16, art. 124 și art. 126 din Constituția României; suspendarea prezentei contestații, până la data soluționării de către Curtea Constituțională a României, a excepției de neconstituționalitate a art. 12 din O.U.G. nr. 43/2016 invocate mai sus, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1935 din 24 mai 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016, a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, ca privind o persoană fără calitate procesuală pasivă; a respins excepțiile de inadmisibilitate și rămânere fără obiect, invocate de pârâtul Ministerul Justiției; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției relativ la capătul de cerere privind plata diferenței salariale rezultate, drepturi actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală; a admis în parte cererea de chemare în judecată modificată/completată formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., Z., P., Q., R., S., T., V., W., X., Y., U., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice, Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Botoșani; a anulat în parte, Ordinul Ministrului Justiției nr. 3529/C/28.09.2016, doar în ceea ce îi privește pe reclamanți; a obligat pârâtul Ministerul Justiției să emită pentru reclamanți ordine de încadrare salarială producătoare de efecte juridice începând cu data de 09.04.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON, ținând seama și de majorarea de 10%, conform Legii nr. 293/2005; a obligat pârâtul Tribunalul Botoșani să plătească diferențele salariale rezultate, precum și actualizarea acestora cu indicele de inflație și dobânda legală aferente perioadei de la data scadenței fiecărui venit salarial lunar și până la data plății efective; a respins în rest cererea de chemare în judecată modificată/completată, și a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a CCR cu soluționarea excepției de neconstituționalitate și ca neîntemeiată, cererea de suspendare a judecății în condițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 noul C. proc. civ.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții TRIBUNALUL BOTOȘANI, solicitând admiterea recursului și schimbarea în tot a sentinței civile recurate și MINISTERUL JUSTIȚIEI, solicitând admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, casarea în parte a sentinței recurate și respingerea în totalitate a acțiunii, ca neîntemeiată.

În recursul său, care poate fi încadrat în drept în prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul- pârât Tribunalul Botoșani a relevat, pe scurt, situația în fapt în cauză și a criticat sentința recurată ca fiind netemeinică și nelegală raportat la dispozițiile legale incidente în cauză, invocând, în esență, următoarele motive:

Modul de stabilire prin lege a drepturilor salariale în favoarea unor categorii profesionale nu este o problemă ce poate fi modificată de către instanța de judecată, legiuitorul este suveran în ceea ce privește legiferarea acordării unor drepturi bănești, instanța fiind obligată să aplice legea, nu să aprecieze asupra oportunității sale față de anumite categorii profesionale și să creeze un alt nivel de salarizare.

În prezent, arată recurentul-pârât, intimații-reclamanți beneficiază de drepturi salariale stabilite conform legislației în vigoare- cu referire la această categorie profesională.

Într-adevăr, reglementarea succesivă și necorelată din domeniul salarizării a condus în ultimul timp la diferențe salariale ce au determinat legiuitorul să intervină pentru înlăturarea inechităților, și în acest scop a fost adoptată O.U.G. nr. 20/2016, pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 57/2015.

Prin dispozițiile art. 3

1

alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, 1

1

și 1

2

, legiuitorul a definit sintagma "fiecare funcție" și a specificat drepturile salariale luate în considerare la stabilirea nivelului maxim al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare și, în temeiul acestor dispoziții a fost emis Ordinul M.J. nr. 1469/C/2017, emis la data de 24.05.2017.

Într-adevăr, mai arată recurentul-pârât, Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016, în temeiul căreia motivează hotărârea prima instanță, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3

1

alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 57/2015, se reține: "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizație de încadrare care trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești irevocabile/definitive, urmează să se stabilească prin raportare la aceeași funcție, grad, gradație, vechime în muncă și în specialitate, aceleași condiții de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv, familii ocupaționale, indiferent de instituția sau autoritatea publică".

Or, susține recurentul-pârât, decizia Curții Constituționale nu are efect retroactiv, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituția României. Neretroactivitatea deciziilor Curții Constituționale a fost accentuată chiar de către Curtea Constituțională, prin decizia nr. 838/2009, unde precizează expres:

"Efectul ex nunc al actelor Curții constituie o aplicare a principiului neretroactivității".

Recurentul-pârât învederează instanței de recurs că, începând cu data de 01.10.2016 și până în prezent, intimații- reclamanți beneficiază de drepturile salariale solicitate prin cererea de chemare în judecată, respectiv, drepturile salariale sunt calculate cu valoarea de referință sectorială de 445,5 RON, adică, 405 RON majorată cu 10%, motiv pentru care cererea lor pentru perioada 01.10.2016 și în prezent, este rămasă fără obiect.

Mai mult decât atât, susține recurentul, instanța de fond, prin sentința pronunțată nu a precizat în mod concret perioada pentru care a recunoscut drepturile solicitate de reclamanți, și nici modalitatea de calcul a acestora.

Prin urmare, Tribunalul Botoșani nu poate fi obligat să plătească alte drepturi salariale decât cele stabilite prin Legea- cadru de salarizare unitară a personalului plătit din fonduri publice, respectiv, ordinele emise Ministerul Justiției, legiuitorul fiind singurul în drept să stabilească/modifice cuantumul drepturilor salariale, precum și orice suprimare sau eliminare a acestora.

În opinia sa, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, ar însemna ca instanțele de judecată să refuze aplicarea dispozițiilor legii privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice, ori să o înlocuiască cu norme create pe cale judiciară.

În ceea ce privește capătul de cerere potrivit căruia reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata dobânzii legale penalizatoare de la data scadenței fiecărui drept salarial lunar al reclamanților, recurentul-pârât a solicitat a se observa că este accesoriu capătului de cerere principal, iar potrivit principului de drept accesorium sequitur principalem, solicită respingerea acestuia, ca neîntemeiat.

Mai mult, face trimitere la O.U.G. nr. 99/2016, art. 13 alin. (1) lit. a)- e).

În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.., recurentul- pârât Ministerul Justiției a relevat scurt istoric al cauzei și a invocat, în esență, următoarele motive:

Ordinul M.J. nr. 4680/C/2016 a fost emis în baza art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a I.C.C.J.- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 3

1

alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 57/2015 și mai ales ca urmare a Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a art. 3

1

alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 57/2015, dispunând recalcularea la nivel maxim a indemnizațiilor judecătorilor, începând cu 9 aprilie 2015.

La art. 1 al acestui Ordin s-a prevăzut că, începând cu 9 aprilie 2015, judecătorilor care beneficiau la acea dată de un cuantum al indemnizației de încadrare brute lunare și al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad, gradație și vechime în funcție, li se recalculează indemnizația la nivel maxim, dacă personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții, realizându-se, astfel, o unificare a indemnizațiilor, prin eliminarea diferențelor salariale generate de acordarea unor drepturi într-un anumit sistem, în funcție de actul normativ în vigoare.

Totodată, a mai arătat recurentul-pârât Ministerul Justiției, art. 2 din Ordinul menționat prevede că, începând cu data de 1 august 2016, indemnizația de încadrare brută lunară a judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și asistenților judiciari, se recalculează prin raportare la o valoare de referință sectorială de 381,823 RON, care include toate majorările acordate acestei categorii de personal (deci și 5%, 2% și 11%), inclusiv majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, în vederea stabilirii unei salarizări la nivelul maxim aflat în plată pentru aceeași funcție, grad, gradație, vechime în funcție, dacă personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Având în vedere că Decizia nr. 794/2016 a CCR face referire la nivelul maxim pentru fiecare funcție, pe familie ocupațională, ținând cont de faptul că de la 1 octombrie 2016 la nivelul I.C.C.J. s-a acordat valoarea de referință sectorială de 405 RON, ca urmare a adoptării Ordinului Președintelui I.C.C.J. nr. 283/25.10.2016, începând cu această dată s-a făcut raportarea la un salariu în plată pe familie ocupațională în funcție de această valoare de referință sectorială majorată cu 10%.

În continuare, recurentul- pârât a arătat că prin Ordinul M.J. nr. 219/C/01.02.2017 a fost modificat Ordinul M.J. nr. 4680/C/21.12.2016, cu prevederile de la art. 1 alin. (1) și, ținând cont de dispozițiile art. 1 alin. (2) din Ordinul M.J. nr. 4680/C/2016 și art. 3 din Ordinul M.J. nr. 219/C/2017, care statuează că emiterea ordinelor de stabilire a drepturilor salariale individuale se va realiza ulterior, în urma centralizării datelor necesare comunicate de ordonatorii secundari și terțiari de credite, aducerea la îndeplinire a acestor prevederi s-a concretizat în ceea ce îi privește pe intimații- reclamanți prin emiterea Ordinului M.J. nr. 1469/C/2017.

Așadar, susține recurentul-pârât, conform dispozițiilor art. 1 alin5

1

din O.U.G. nr. 83/2014, prin Ordinul M.J. nr. 4680/C/2016 s-a realizat o unificare a indemnizațiilor, prin eliminarea diferențelor salariale generate de acordarea unor drepturi într-un anumit sistem, în funcție de actul normativ în vigoare, iar în prezent s-a finalizat activitatea privind emiterea ordinelor prin care indemnizațiile să se stabilească individual conform acestui text de lege.

Textul din O.U.G. nr. 57/2015 nu folosește sintagma "nivel maxim în plată", așa cum apare în O.U.G. nr. 43/2016 la art. 1 pct. 1, și, prin urmare, numai de la acest moment (1.08.2016) se pune problema raportării salariilor/indemnizațiilor din sistem la "nivel maxim în plată".

În fine, ținând cont de dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituția României, care statuează că deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor de la data publicării în Monitorul Oficial al României, recurentul- pârât apreciază că actele administrative invocate prin care au fost stabilite noile cuantumuri ale indemnizației intimaților- reclamanți, au fost emise în acord cu Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale, astfel că este neîntemeiată obligarea Ministerului Justiției de a emite un ordin prin care să stabilească indemnizația de încadrare prin raportare la valoarea de referință sectorială de 405 RON pentru o perioadă anterioară datei de 01.10.2016.

Intimații- reclamanți nu au formulat întâmpinare în recurs.

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererilor de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluția din 21 noiembrie 2018 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursurilor în ședință publică, la data de 18 septembrie 2020, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor declarate în cauză

Analizând recursurile formulate, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, precum și din perspectiva obiectului și a normelor legale incidente, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, urmând a fi respinse, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Intimații- reclamanți au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect, în esență, obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea unor ordine de încadrare salarială, cu stabilirea unui cuantum al salariului de bază și al sporurilor la nivelul maxim acordat personalului cu funcții similare, conform art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015.

Problema centrală a cauzei constă în lămurirea înțelesului dispozițiilor alin. (5

1

) al art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, text introdus în corpul ordonanței de urgență prin legea de aprobare a acesteia, Legea nr. 71/2015, text care are următorul cuprins:

"(5

1

) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții."

Sintagma "salarizat la același nivel" nu trebuie înțeleasă ca o normă de trimitere la categoriile de funcționari și personal contractual salarizat la același nivel cu aparatul Parlamentului, ci corespunde noțiunii de "același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014", utilizată în alin. (1) și (2) al aceluiași articol 1 din O.U.G. nr. 83/2014, prin care executivul a intenționat păstrarea în plată a salariilor în cursul anului 2015, la același nivel cu cel din luna decembrie a anului 2004.

Or, în contextul în care autoritatea legiuitoare a înțeles să aprobe cu modificări O.U.G. nr. 83/2014, în scopul eliminării discriminărilor existente între persoane care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime, aceasta fiind motivarea amendamentului ce a condus la adoptarea art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, este greu de susținut, și mai mult decât discutabil din punct de vedere al respectării prevederilor art. 16 din Constituția României, că eliminarea unor atare discriminări a avut în vedere doar anumite categorii de salariați și nu toți destinatarii actului normativ în discuție, aflați în aceeași situație, respectiv cei care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație.

Concluzia Curții de apel este corectă, fiind susținută nu numai de raportul comun din 17.03.2015 al Comisiei pentru muncă și protecție socială și, respectiv al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din cadrul Parlamentului României asupra proiectului de lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, de unde rezultă că amendamentul devenit alin. (5

1

) al art. 1 a fost propus pentru clarificarea textului și eliminarea discriminării între persoane care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime, dar și de interpretarea pe care Înalta Curte de Casație și Justiție a realizat-o prin Decizia nr. 23/26.09.2016, pronunțată pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Prin această din urmă decizie, instanța supremă a statuat că:

"în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5

1

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, sintagma "salarizat la același nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenței, al Curții de Conturi, precum și din cadrul celorlalte autorități și instituții publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și Completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice".

Astfel, judecătorul fondului are dreptul dar și obligația de a interpreta textul normativ atât în litera sa, cât și în spiritul său, urmărind ca aplicarea efectivă a legii să fie în concordanță cu intenția legiuitorului, astfel cum rezultă aceasta atât din textul supus analizei, cât și din celelalte prevederi ale actului normativ, dar și din expunerea de motive ori din celelalte acte normative incidente în domeniul vizat.

Instanța de judecată este datoare să asigure o aplicare unitară, congruentă, a tuturor actelor normative ce reglementează o situație juridică, aspect confirmat de motivarea Deciziei nr. 23/2016 pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cuprinsul căreia se arată că:

"Deși expunerea de motive a unui act normativ nu are valoare obligatorie, ea este utilă pentru identificarea sau clarificarea intenției legiuitorului în operațiunea de interpretare a unei norme juridice, din perspectivă istorico-teleologică.

(...)dacă s-ar admite că prin art. 1 alin. (5

1

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, s-ar fi stabilit criteriul aceluiași nivel de salarizare între personalul din celelalte autorități și instituții publice și personalul din aparatul de lucru al Parlamentului, iar nu criteriul aceluiași nivel de salarizare între persoanele care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice, ar însemna ca, pe cale de interpretare, să se limiteze domeniul de aplicare a acestei norme și să fie exceptate de la această finalitate - eliminarea discriminării - celelalte categorii de personal din cadrul celorlalte autorități sau instituții publice care au un alt nivel de salarizare decât cel al aparatului de lucru al Parlamentului, dar care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime cu alte persoane din cadrul aceleiași autorități sau instituții publice care au un nivel de remunerare superior.(...)

În plus, acceptându-se o astfel de interpretare, contrară scopului și substanței normei, s-ar menține inechitățile ori diferențele salariale în cadrul aceleiași categorii de personal și, în consecință, ar persista discriminarea pe care legiuitorul a intenționat să o elimine prin edictarea acestui text, pentru a pune în acord legislația internă cu prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dar și cu cele ale dreptului Uniunii Europene."

În concluzie, aprecierea recurentului-pârât că în mod nelegal a fost admisă cererea intimaților- reclamanți de acordare a valorii de referință sectorială începând cu 09.04.2015 nu poate fi reținută.

De asemenea, refuzul recurentului Ministerul Justiției de a recunoaște că dispozițiile reparatorii cuprinse în art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014 se aplică și judecătorilor și procurorilor aflați în situația prevăzută de ipoteza normei legale este nejustificat, în sensul pe care art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 îl conferă acestei sintagme.

Către această dezlegare conduc și principiile reglementate de art. 3 din aceeași Lege-cadru nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare, în special cel definit la lit. c):

"echitate și coerență, prin crearea de oportunități egale și remunerație egală pentru muncă de valoare egală, pe baza principiilor și normelor unitare privind stabilirea și acordarea salariului și a celorlalte drepturi de natură salarială ale personalului din sectorul bugetari."

Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurenților- pârâți sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. nefiind fondat, iar recursurile declarate urmând a fi respinse, ca nefondate.

Pentru considerentele expuse, constatând că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenții-pârâți TRIBUNALUL BOTOȘANI și MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva sentinței civile nr. 1935 din 24 mai 2017, a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 septembrie 2020.