ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3366/2021
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3366/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 3 iunie 2021
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21.08.2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată în calitate de pârâți Consiliul Superior al Magistraturii, Inspecția Judiciară, B. și C., formulând plângere împotriva rezoluției nr. 1168/1J/555/DIJ/2017 din data de 25/07/2017 și a solicitat ca prin hotărârea pe care o va pronunța, in urma unei cercetări corecte si riguroase, sa se dispună:
i) anularea rezoluției nr. 1168/1J/555/DIJ/2017 din data de 25/07/2017, ca netemeinică și nelegală, fără acoperire legala, «clasată» de pârâții de mai sus, "in temeiul" art. 45 alin. (4) lit. b) (probabil rap. la art. 47. alin. (1) lit. b) din Legea 317/2004, ultimul declarat parțial neconstituțional prin Decizia 397/3.07.2014 a Curții Constituționale a României (CCR)
ii) obligarea paraților la întocmirea unui raport al Inspecției Judiciare, prin administrarea unui probatoriu adecvat și conform normelor dreptului comunitar european ce a fost ignorat, în vederea stabilirii situației reale de fapt, ce a fost încălcată cu buna știința, dar si cu încălcarea normelor procesuale si procedurale, urmărindu-se cu rea-credința, doar vătămarea mea, prin grava neglijenta si prin nesocotirea din culpa, in mod grav, neîndoielnic si nescuzabil, a normelor de drept material si procesual iii) obligarea paraților la plata daunelor morale in solidar in cuantum de 50 000 RON.
Hotărârea instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 5453 din 18 decembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii, Inspecția Judiciară, B. și C. ca neîntemeiată.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinței civile nr. 5453 din 18 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A..
II. Soluția instanței de recurs
Analizând cu prioritate, potrivit art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului pentru neîndeplinirea obligației de achitare a taxei judiciare de timbru, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, pentru următoarele considerente:
În cauză, sunt incidente dispozițiile art. 2 lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50 RON cererile pentru exercitarea apelului sau, după caz, recursului împotriva hotărârii prin care s-a luat act de renunțarea la judecată
Conform art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, iar alin. (3) al aceluiași articol stabilește că această cerință este prevăzută sub sancțiunea nulității.
Prin citația comunicată la data de 21.08.2019, conform dovezilor de înmânare aflate la dosar, Înalta Curte a adus la cunoștința recurentului-reclamant obligația achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 de RON, aferentă recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 5453 din 18 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Recurentul-reclamant nu a îndeplinit această obligație până la termenul de judecată fixat, iar din verificările efectuate se constată că nu a formulat cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru sau cerere de acordare a ajutorului public judiciar vizând plata taxei judiciare de timbru.
Consecința neachitării taxei judiciare de timbru aferentă căii de atac a recursului este prevăzută de dispozițiile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., sancțiunea fiind nulitatea recursului netimbrat.
Pentru considerentele expuse și în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția nulității recursului și va anula recursul declarat, ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 5453 din 18 decembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 3 iunie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.