Decizia nr. 3295/2020 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 1733/2016 a Curții de Apel București

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 06.04.2015, sub nr. x/2015, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, în principal, anularea art. 1, 2 și 9 din Decizia Consiliului Concurenței nr. 8/03.03.2015 și exonerarea reclamantei de la plata amenzii contravenționale stabilite în cuantum de 107.809 RON, iar în subsidiar, reducerea cuantumului amenzii.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1733 din 24 mai 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 1733 din 24 mai 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A., criticând hotărârea prin prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că instanța de fond a aplicat și interpretat în mod greșit prevederile pct. 11 din Instrucțiuni cu referire la clemență, în condițiile în care în cuprinsul deciziei de sancționare nu se regăsește raționamentul autorității de concurență cu referire la neîndeplinirea condițiilor legale pentru a beneficia de imunitate la amendă. În opinia recurentei-reclamante, instanța de fond a apreciat în mod greșit că sintagma "care vor permite Consiliului Concurenței să stabilească încălcarea art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996" ar trebui interpretată în sensul în care autoritatea ar putea stabili încălcarea exclusiv în baza informațiilor oferite de operatorul economic care formulează o cerere de imunitate de tip B și că o coroborare a informațiilor furnizate de acesta cu alte informații pe care le-a obținut autoritatea ar determina concluzia că operatorul nu îndeplinește condiția și, astfel, nu poate să beneficieze de imunitate de tip B. O asemenea interpretare lipsește practic de aplicabilitate instituția imunității de tip B deoarece nicio întreprindere nu ar putea beneficia de imunitate de tip B dat fiind faptul ca în toate situațiile în care o întreprindere poate formula o cerere de acordare a imunității de tip B, respectiv după declanșarea investigației, autoritatea a obținut, prin alte mijloace prevăzute de lege (plângeri, sesizări, inspecții etc), informații și/sau documente în legătură cu fapta respectivă, însă acestea nu permit stabilirea încălcării art. 5 alin. (1) din Legea 21/1996, ci pot să contribuie la probarea, unei încălcări în coroborare cu informațiile și probele furnizate de întreprinderea care a aplicat la imunitate de tip B. Astfel, faptul că autoritatea și-a întemeiat decizia de informațiile furnizate de recurenta-reclamantă constituie o dovadă de netăgăduit că informațiile respective îndeplinesc cerința legală prevăzută de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996. A arătat, de asemenea, că instanța de fond, în mod greșit a apreciat că recurenta-reclamantă nu îndeplinește condițiile legale pentru a beneficia de reducerea amenzii în baza Instrucțiunilor privind clemența, deși autoritatea de concurență, după respingerea cererii de acordare a imunității de tip B, a utilizat informațiile și elementele probatorii furnizate de aceasta pentru a constata încălcarea art. 5 alin. (1) din Legea n r. 21/1996. Recurenta-reclamantă a învederat și faptul că sentința recurată nu este motivată cu privire la capătul de cerere vizând încălcarea dreptului la apărare în cadrul procedurii administrative, respectiv a capătului de cerere prin care a invocat aplicarea prevederilor art. 55 din Legea nr. 21/1996. În ceea ce privește încălcarea dreptului la apărare, recurenta-reclamantă a arătat că raportul de investigație nu respectă cerințele legale pentru a susține acuzațiile formulate, punând societatea în imposibilitate de a-și formula o apărare completă și eficientă în cadrul procedurii administrative desfășurate în fața Consiliului Concurenței. Sub aspectul individualizării sancțiunii, a subliniat că fapta imputată are o gravitate medie, impactul și efectele asupra pieței fiind reduse, motiv pentru care a apreciat că se impune reducerea cuantumului amenzii spre limita inferioară, cu luarea în considerare a unor circumstanțe atenuante constând în rolul său pasiv în cadrul înțelegerii și recunoașterea faptei anticoncurențiale.

Apărările formulate în recurs Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală, și, pe cale de consecință, menținerea ca temeinică și legală a deciziei Consiliului Concurenței nr. 8/03.03.2015. Răspunzând punctual motivelor de recurs, intimata-pârâtă a reluat situația de fapt și de drept expusă în cuprinsul deciziei contestate și a arătat că recurenta-reclamantă nu îndeplinea cumulativ condițiile legale pentru acordarea imunității la amendă. În opinia intimatei-pârâte, standardul probatoriu necesar în vederea acordării imunității la amendă pentru săvârșirea unor fapte anticoncurențiale este unul ridicat, nefiind suficiente doar simple declarații, precum cele invocate de recurenta-reclamantă, întrucât scopul politicii de clemență ar fi zădărnicit, existând posibilitatea pentru întreprinderea vinovată de încălcarea prevederilor legii concurenței ca în baza unei simple declarații să beneficieze de imunitate la amendă. Intimata-pârâtă a subliniat faptul că declarațiile date de recurenta-reclamantă nu au putut fundamenta stabilirea încălcării dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 21/1996, ci doar prin completare cu alte elemente probatorii, situație în care nu au fost îndeplinite condițiile pentru reducerea cuantumului amenzii. Referitor la încălcarea dreptului la apărare, a învederat că i s-a asigurat posibilitatea și dreptul legal de a formula observații la raportul de investigație, drept exercitat de recurenta-reclamantă. În ceea ce privește aplicarea greșită a prevederilor legale referitoare la individualizarea cuantumului amenzii, a arătat că autoritatea de concurență a individualizat sancțiunea, dispunând reducerea cuantumului acesteia prin aplicarea a trei circumstanțe atenuante și orientarea acesteia spre o limită minimă.

Procedura de soluționare a recursului În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 30 octombrie 2019, în ședință publică, cu citarea părților, când cauza a fost amânată la data de 26 februarie 2020, pentru comunicarea cererii formulată de recurenta-reclamantă privind sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene cu întrebări preliminare. La termenul din data de 26 februarie 2020, cauza a fost amânată la data de 25 martie 2020, pentru ca recurenta-reclamantă să ia cunoștință de punctul de vedere formulat de intimatul-pârât, termen la care cauza a fost suspendată de plin drept, conform art. 42 alin. (6) din Decretul Președintelui României nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgentă pe teritoriul României, fără efectuarea vreunui act de procedură, prin rezoluția din data de 21 mai 2020, fixându-se termen pentru redeschiderea judecății la data de 1 iulie 2020, în ședință publică, cu citarea părților. Cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu întrebări preliminare formulată de recurenta-reclamantă La termenul din data de 26 februarie 2020, recurenta-reclamantă a depus la dosar cerere privind sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene cu următoarele întrebări preliminare: 1. Articolul 41.2 lit. c) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene - trebuie interpretat în sensul că se opune practicii unui stat membru în temeiul căreia actul administrative prin care a fost respinsă acordarea imunității sau reducerea amenzii într-o procedură privind aplicarea echivalentului național al art. 101 TFUE, nu trebuie să cuprindă și elementele de fapt care să permit, pe de o parte, destinatarilor să cunoască și să evalueze temeiurile deciziei, ier pe de altă parte, să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate? 2. Articolul 48 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum și principiul general al așteptării legitime consacrat în dreptul UE - trebuie interpretate în sensul că se opun practicii unui stat membru prin care unei întreprinderi participante la o înțelegerea anticoncurențiale/practică concertată căreia i-a fost refuzată acordarea imunității, respective reducerea amenzii, nu i se oferă în mod concret de către autoritatea de concurență, anterior comunicării raportului de investigație, posibilitatea retragerii elementelor de probă divulgate în sprijinul solicitării sale de imunitate sau de reducere a amenzii? 3. Articolul 48 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum și principiul general al dreptului UE al așteptării legitime - trebuie interpretate în sensul că se opun practicii unui stat membru prin care autoritatea de concurență, deși a refuzat acordarea imunității sau reducerea amenzii întreprinderii care a formulat o cerere în acest sens, utilizează elementele de probă divulgate în sprijinul cererii de imunitate sau de reducere a amenzii în conținutul deciziei de sancționare fără acordul întreprinderii care a aplicat pentru imunitate sau reducerea amenzii? Intimatul-pârât a formulat note scrise prin care și-a exprimat punctul de vedere cu privire la cererea de sesizare a CJUE, solicitând respingerea cererii, în principal, ca inadmisibilă, și, în subsidiar, ca nefondată. Cu privire la caracterul nefondat al cererii, s-a apreciat că întrebările formulate nu sunt necesare pentru soluționarea cauzei, întrucât, chiar dacă s-ar accepta că acestea vizează probleme de interpretare a dreptului Uniunii de care să depindă soluționarea litigiului, instanța națională dispune de suficiente repere legale/jurisprudențiale pentru a interpreta normele respective și a le aplica situației de fapt a speței.

Considerentele Înaltei Curți 6.1. Preliminar, asupra cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, Înalta Curte reține următoarele: În temeiul dispozițiilor art. 267 par. (1) lit. (a) și (b) din TFUE, instanța europeană este chemată să se pronunțe cu privire la interpretarea prevederilor Tratatelor și validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii. Rolul mecanismului instituit prin prevederile art. 267 TFUE este acela de a asigura interpretarea și aplicarea uniformă a dreptului european de către instanțele unionale, prin oferirea mijloacelor necesare în vederea cunoașterii sensului exact al unor dispoziții neclare (contencios de interpretare) din normele europene. Înalta Curte reține că întrebarea ce se poate adresa de instanța națională trebuie să vizeze exclusiv probleme de interpretare, validitate sau aplicare a dreptului european, iar nu aspecte legate de dreptul național sau elemente particulare ale speței deduse judecății. În speță, din examinarea conținutului întrebărilor și argumentelor invocate de recurenta-reclamantă se observă că aceasta nu indică norma de drept european a cărei interpretare o solicită ci solicită lămuriri cu privire la modalitatea în care autoritatea de concurență ar trebui să acorde imunitate la amendă sau reducerea acesteia. De altfel, chiar din modul de formulare al întrebărilor rezultă că recurenta-reclamantă urmărește obținerea interpretării propuse de aceasta cu privire la refuzul autorității de a acorda imunitate la amendă. În ceea ce privește încălcarea principiului așteptărilor legitime invocată de recurenta-reclamantă, Înalta Curte apreciază că dispune de suficiente repere legale și jurisprudențiale pentru a interpreta și aplica normele legale incidente situației de fapt. Concluzionând asupra cererii de sesizare, întrucât prin intermediul întrebărilor preliminare recurenta-reclamantă nu urmărește un "contencios de interpretare" a dreptului european aplicabil cauzei ci clarificări privind politica de acordare a imunității/reducerii cuantumului amenzii, Înalta Curte urmează să respingă cererea recurentei de obținere a unei decizii preliminare din partea Curții de Justiție a Uniunii Europene. 6.2. Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare și dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Recurenta-reclamantă A. S.R.L. a investit instanța de contencios administrativ cu o acțiune în anularea deciziei nr. 8/3.03.2015 prin care intimatul-pârât Consiliul Concurenței a constatat încălcarea art. 5 alin. (1) din Legea concurenței de către recurenta-reclamantă și celelalte întreprinderi menționate la pct. 8 din decizie prin participarea la o înțelegere/practică concertată având ca obiect fixarea tarifului de transport de persoane în regim de taxi în Municipiul București și județul Ilfov, precum și sancționarea recurentei-reclamante cu amendă în cuantum de 107.809 RON, reprezentând 3,08% din cifra de afaceri realizată în 2013. Emitentul deciziei contestate, prin Ordinul nr. 389 din 25.04.2012, a dispus declanșarea unei investigații având ca obiect posibila încălcare a art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996 de către întreprinderile și asociațiile de întreprinderi active pe piața transportului de persoane în regim de taxi din municipiul București și județul Ilfov. În baza Ordinelor Consiliului Concurenței din 26.04.20012, au avut loc inspecții inopinate la sediul întreprinderilor și asociațiilor de întreprinderi vizate, la aceeași dată, de 26.04.2012, administratorul societății A. S.R.L. formulând solicitarea de acordare a unui număr de ordine în vederea acordării imunității de tip B, conform Instrucțiunilor din 21 august 2009 privind condițiile și criteriile de aplicare a unei politici de clemență potrivit prev. art. 51 alin. (2) din Legea nr. 21/1996. În această solicitare, reprezentantul recurentei-reclamante a arătat că la un moment dat, în urma solicitărilor transportatorilor pe care îi deservea, datorate presiunii făcute de autorități în contextul a numeroase controale precum și datorită creșterii costurilor de exploatare, "am stabilit de comun acord ca tariful/km practicat la nivelul dispeceratului să fie majorat de la 1,19 la 1,39 RON/km.". La data de 15.05.2012, recurenta-reclamantă a completat cererea de acordare a imunității de tip B la amendă, prin declarația în care a arătat că reacția concurenței la tarifele practicate de societatea recurentă pe piața serviciului de dispecerat taxi în București s-a concretizat într-o invitație la o întâlnire care a avut loc la sfârșitul anului 2009, la care au participat reprezentanții B., C., D., E., F., G., H., I., J., K. și L.. La această discuție i s-a comunicat faptul că trebuie să mărească tariful de la 1,19 RON/km la 1,39 RON/km, în schimbul promisiunii că legea taximetriei, prin modificările ce urmau a fi aduse, îi va permite să continue activitatea în București. Sub presiunea acestora, a acceptat modificarea tarifului la 1,39 RON/km, cu speranța că va putea continua activitatea pe raza Municipiului București. A mai declarat că la începutul anului 2011, a avut loc la Primăria Municipiului București o altă discuție în cadrul căreia reprezentantul societății M. S.R.L. i-a spus că trebuie să mărească tarifele la 2 RON/km, propunându-i că el va mări primul, recurenta-reclamantă urmând să fie a doua societate, însă aceasta a refuzat o astfel de propunere. Recurenta-reclamantă a atașat trei articole din presă referitoare stabilirea tarifelor din taximetrie din anul 2010 și o copie a Procesului Verbal al ședinței de dezbatere publică organizată de către Direcția Asistență Tehnică și Juridică a Consiliului General al Municipiului București din data de 14.10. 2010. La data de 24.01.2013, la sediul Consiliului Concurenței a avut loc întâlnirea referitoare la cererea de clemență, ocazie cu care administratorul societății recurente-reclamante, dl. N., a declarat că s-au exercitat presiuni din partea Primăriei Municipiului București și a taximetriștilor arondați la alte dispecerate, în vederea modificării tarifului practicat de recurenta-reclamantă, în Minuta încheiată cu prilejul întâlnirii, nr. 71/24.01.2013, consemnându-se faptul că reprezentantul recurentei-reclamante își menține cererea de clemență. La data de 06.03.2013, Consiliul Concurenței, prin președinte, a comunicat recurentei-reclamante adresa nr. x prin care i-a adus la cunoștință că în ședința de plen din 26.02.2013 s-a respins solicitarea de clemență, nefiind întrunite condițiile cumulative prevăzute de art. 11 și 20 din Instrucțiunile din 21 august 2009, urmând a se ține cont de cooperarea societății cu Consiliul Concurenței, iar ulterior a fost comunicat întreprinderilor raportul de investigație în vederea formulării de observații, recurenta-reclamantă formulând un punct de vedere prin care a menționat că își retrage cea de-a doua declarație dată în vederea obținerii imunității la amendă. Soluționând cauza, instanța de fond a găsit neîntemeiate toate criticile de nelegalitate invocate de reclamantă din perspectiva refuzului Consiliului Concurenței de a acorda imunitate la amendă, reținând că elementele furnizate în concret de reclamantă în susținerea cererii de acordare a imunității la amendă nu au fost determinante pentru stabilirea încălcării regulilor de concurență. În privința cererii de reducere a cuantumului amenzii, instanța de fond a reținut că o astfel de cerere nu a fost formulată pe parcursul investigației, iar autoritatea nu a emis un act administrativ cu privire la o astfel de solicitare, fiind constatată inadmisibilitatea unei astfel de cereri direct în fața instanței. Dezlegarea dată de judecătorul fondului cererii de acordare a imunității la amendă, respectiv cererii de reducere a cuantumului amenzii ca urmare a constatării îndeplinirii condițiilor prevăzute de Instrucțiunile din 21.08.2009 privind condițiile și criteriile de aplicare a unei politici de clemență, inclusiv argumentația pe care se fondează sunt însușite de instanța control judiciar. În schimb, în ceea ce privește dezlegarea dată solicitării de individualizare a amenzii, Înalta Curte apreciază că este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor Instrucțiunilor privind individualizarea sancțiunilor din perspectiva acordării unui tratament favorabil întreprinderii care recunoaște săvârșirea faptei. Reevaluând materialul probator administrat în cauză pentru a răspunde punctual criticilor formulate în recurs, Înalta Curte reține următoarele: Deși criticile recurentei-reclamante au fost întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pretinzându-se, așadar, neanalizarea susținerilor sale cu privire la încălcarea dreptului la apărare în procedura administrativă și cu privire la individualizarea amenzii, în dezvoltarea motivelor de recurs nu sunt prezentate argumente în acest sens, iar din considerentele sentinței recurate rezultă că solicitările recurentei-reclamante au fost examinate de instanța de fond -filele x din hotărâre. Prin urmare, Înalta Curte va examina criticile formulate numai prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reținând că în privința celor două cereri sus menționate, recurenta-reclamantă a formulat și critici ce vizează aplicarea greșită a normelor de drept material. După cum rezultă din conținutul cererii de recurs, criticile recurentei-reclamante vizează două aspecte, respectiv critici referitoare la politica de clemență și modul de individualizare a sancțiunii. Referitor la politica de clemență, Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 11 din Instrucțiunile din 21.08.2009 privind condițiile și criteriile de aplicare a unei politici de clemență potrivit prevederilor art. 51 alin. (2) din Legea concurenței nr. 21/1996 "Consiliul Concurenței va acorda imunitatea la amendă dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: a) operatorul economic este primul care furnizează informații și elemente probatorii care vor permite Consiliului Concurenței să stabilească încălcarea art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, republicată, sau a art. 81 alin. (1) din Tratat; b) la data furnizării elementelor probatorii, Consiliul Concurenței nu deținea suficiente elemente pentru a stabili încălcarea art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, republicată, sau a art. 81 alin. (1) din Tratat; c) niciun operator economic nu obținuse imunitatea condiționată conform pct. 9, în legătură cu presupusa înțelegere; d) sunt îndeplinite condițiile generale pentru acordarea clemenței, de la pct. 20." Potrivit art. 12 din Instrucțiuni, "pentru a obține imunitatea, operatorul economic trebuie să furnizeze informații și elemente probatorii de natura celor prevăzute la pct. 10", iar conform pct. 10 "pentru ca autoritatea de concurență să poată declanșa procedura de investigație și să poată efectua inspecțiile inopinate în conformitate cu prevederile pct. 9, operatorul economic va trebui să furnizeze următoarele informații și elemente probatorii: a) o declarație care va include, în măsura în care operatorul economic are cunoștință despre aceste elemente la momentul înaintării cererii: - o descriere detaliată a modului de organizare a presupusei înțelegeri, incluzând: (i) scopurile sale, activitățile și modalitatea de funcționare; (ii) produsele sau serviciile implicate, aria geografică, durata de funcționare și volumele de piață estimate a fi afectate de către presupusa înțelegere; (iii) datele și locurile de întâlnire, conținutul discuțiilor și participanții la întâlnirile desfășurate în cadrul presupusei înțelegeri; (iv) toate explicațiile relevante în legătură cu elementele probatorii furnizate pentru a susține cererea; - numele și adresa operatorului economic care înaintează cererea pentru acordarea imunității, precum și numele și adresele tuturor celorlalți operatori economici care participă sau au participat la presupusa înțelegere; - numele, funcțiile, amplasarea birourilor și, în cazul în care este necesar, adresele de domiciliu ale persoanelor care, din cunoștințele operatorului economic, sunt sau au fost parte a presupusei înțelegeri, incluzând și persoanele care au fost implicate în numele operatorului economic; - informații despre autoritățile de concurență, din cadrul sau din afara Uniunii Europene, care au fost contactate sau care urmează a fi contactate în legătură cu presupusa înțelegere; și b) alte probe în legătură cu presupusa înțelegere, aflate în posesia operatorului economic sau disponibile la momentul înaintării cererii, incluzând în mod particular orice probe din perioada încălcării suspectate." În speță, elementele probatorii invocate de recurenta-reclamantă sunt două declarații date autorității de concurență de către administratorul societății recurente, o copie a unui proces-verbal al ședinței de dezbatere publică organizată de Direcția Asistență Tehnică și Juridică a Consiliului General al Municipiului București din data de 14.10.2010 și trei articole de presă referitoare la stabilirea tarifelor din taximetrie din anul 2010. În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte reține că, deși cele două declarații ale administratorului societății recurente, respectiv declarația din 26.04.2010 și cea din 15.05.2012 constituie elemente probatorii semnificative, totuși nu pot fundamenta stabilirea încălcării dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 21/1996. De altfel, încălcarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea concurenței- cooperarea, respectiv concertarea între principalele dispecerate din piață în vederea eliminării incertitudinii privind tarifele de transport prin practicarea, de către participanți, a aceluiași tarif- a fost reținută prin decizia contestată "atât din întâlnirile la care s-a stabilit nivelul de tarif, precum și dintr-o serie de notițe/e-mail-uri ridicate în timpul inspecției inopinate, în care sunt consemnate așteptările autorilor legate de modificarea simultană a tarifului de transport taxi de către concurenți, în unele situații chiar prin raportare la date calendaristice precise", coroborate cu elementele de fapt deduse din "comportamentul din piață al participanților manifestat prin modificările de tarif operate de aceștia dar și de modificările intervenite la nivel legislativ." Așadar, nefiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 11 lit. a), în sensul că informațiile și probele furnizate de recurentă să permită autorității de concurență să stabilească fapta anticoncurențială, în mod corect instanța de fond a reținut neîndeplinirea condițiilor pentru acordarea imunității la amendă. Nefondate sunt și criticile vizând nelegalitatea soluției date de instanța de fond cererii de reducere a amenzii în condițiile Cap. III din Instrucțiunile din 21.08.2009. Aceasta întrucât, potrivit dispozițiilor art. 40 Cap. IV al Instrucțiunilor precitate "un operator economic care dorește să beneficieze de reducerea cuantumului amenzii, conform pct. 15, trebuie să înainteze o cerere formală Consiliului Concurenței și trebuie să prezinte suficiente elemente probatorii ale presupusei înțelegeri. Orice furnizare voluntară a unor elemente probatorii către Consiliul Concurenței, de natură a fi luată în considerare pentru a beneficia de tratamentul favorabil prevăzut la cap. III, trebuie să fie clar identificată, la momentul transmiterii, ca făcând parte dintr-o solicitare formală pentru reducerea cuantumului amenzii." Or, în speță nu există niciun element de fapt din care să rezulte solicitarea recurentei-reclamante de a obține reducerea cuantumului amenzii prin aplicarea prevederilor Cap. III din Instrucțiuni, corelativ obligației Consiliului Concurenței de a evalua cererea sub aspectul îndeplinirii condițiilor legale, conform art. 41 și 42 din Instrucțiuni. Așa fiind, în mod corect a constatat instanța de fond inadmisibilitatea cererii de reducere a amenzii în condițiile Cap. III din Instrucțiuni formulată direct în fața instanței de judecată, de vreme ce, potrivit Elementelor procedurale referitoare la reducerea cuantumului amenzii reglementate în Cap. IV din Instrucțiuni, cererea pentru reducerea amenzii întemeiată pe dispozițiile Instrucțiunilor care reglementează politica de clemență trebuie formulată pe parcursul investigației. În ceea ce privește încălcarea dreptului la apărare pe parcursul procedurii administrative, contrar susținerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte reține că pe parcursul procedurii de investigație recurenta-reclamantă și-a exercitat dreptul la apărare, formulând observații la raport, așa cum rezultă din cuprinsul deciziei contestate. În fine, în privința individualizării amenzii, Înalta Curte constată că susținerile recurentei sunt fondate din perspectiva acordării unui tratament favorabil întreprinderii care recunoaște săvârșirea faptei. Referitor la amenda aplicată, Înalta Curte reține că, în baza elementelor probatorii identificate în cursul investigației, autoritatea de concurență, constatând încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996 prin participarea recurentei-reclamante la o înțelegere concertată având ca obiect fixarea tarifului de transport de persoane în regim de taxi în Municipiul București și județul Ilfov, a dispus sancționarea recurentei-reclamante cu o amendă în cuantum de 107.809 RON, reprezentând 3,08% din cifra de afaceri realizată în 2013. În ceea ce privește gravitatea faptei, contrar susținerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte reține că în mod corect a fost încadrată de autoritatea de concurență la gravitate mare, întrucât efectul practicii anticoncurențiale s-a întins pe 90% din piața de transport în regim de taxi din Municipiul București și județul Ilfov. Conform art. 5 din decizia contestată, la individualizarea sancțiunii au fost reținute două circumstanțe atenuante, respectiv: "colaborarea în mod efectiv și pe deplin cu Consiliul Concurenței pe parcursul procedurii de investigație, dincolo de obligația legală de a coopera", și "Încurajarea comportamentului anticoncurențial de lipsa de acțiune a autorităților de autorizare în ceea ce ține de verificarea respectării propriilor reglementări.". Înalta Curte apreciază că,în cazul recurentei-reclamante se impune reținerea în plus față de circumstanțele menționate la art. 5 a circumstanțelor atenuante prevăzute la Cap. III pct. 2C.1 lit. b), cu luarea în considerare a colaborării recurentei-reclamante pe parcursul investigației. Astfel, chiar în cuprinsul deciziei contestate se reține circumstanța atenuantă a recunoașterii înțelegerii tacite, autoritatea de concurență având în vedere informațiile furnizate și colaborarea recurentei-reclamante pe parcursul investigației, iar prin adresa nr. x/6.03.2013 autoritatea de concurență comunicând recurentei-reclamante respingerea solicitării de acordare a imunității de tip B la amendă, i-a transmis și faptul că întreprinderilor care au colaborat cu autoritatea de concurență pe parcursul investigației li se poate recunoaște colaborarea drept circumstanță atenuantă specială, cu efect de reducere a cuantumului amenzii aplicate. Or, în cauză, recurenta-reclamantă a colaborat efectiv și pe deplin pe parcursul investigației, declarațiile reprezentantului acestuia fiind apreciate ca probe esențiale în dovedirea faptei anticoncurențiale în dosarele nr. x/2015, respectiv 2121/2/2015* având ca obiect contestarea aceleiași decizii a autorității de concurență de către alte întreprinderi participante. Mai mult, din cuprinsul deciziei contestate rezultă că autoritatea emitentă a reținut în plus circumstanțe atenuante pentru alte întreprinderi participante, în condițiile în care declarațiile date de reprezentantul recurentei-reclamante au fost apreciate ca fiind relevante sub aspectul dovedirii practicii anticoncurențiale (în acest sens - sentința civilă nr. 2586/4.12.2019 pronunțată în dosarul nr. x/2015) motiv pentru care va aplica și recurentei-reclamante procentul de reducere a amenzii cu 25%. De asemenea, contrar celor reținute de instanța de fond, se impune a fi luată în considerare și circumstanța atenuantă a rolului pasiv al recurentei-reclamante, având în vedere că, potrivit jurisprudenței europene (a se vedea hotărârea tribunalului de primă instanță din 9.07.2003), rolul pasiv presupune adoptarea de către întreprinderea în cauză a unei atitudini rezervate, adică o lipsă de implicare activă la elaborarea acordului anticoncurențial. Or, în cauză, astfel cum rezultă din raportul de investigație recurenta-reclamantă a intrat pe piața din București în mai 2009, tariful practicat de către transportatorii în regim de taxi arondați fiind situat cu 20% sub media pieței la acel moment (pct. 75 din Decizia de sancționare). Acest fapt, după cum reține însăși Decizia de sancționare, a generat reacții din partea concurenților săi (pct. 75), care au efectuat presiuni asupra acesteia în vederea majorării tarifului. Din articolul care a fost publicat în data de 26.02.2010 pe site-ul Money.com - invocat de Consiliul Concurenței pentru a demonstra încălcarea Legii concurenței -, rezultă că directorul executiv al societății O. a amenințat societatea recurentă-reclamantă: "ori scumpiți ori vă facem plângeri pe la toate autoritățile competente" (pct. 80 din Decizia de sancționare). Prin urmare, astfel după cum reține și Decizia de sancționare (pct. 107), firmele concurente au efectuat presiuni asupra recurentei pentru "majorarea tarifului, implicit refuzul inițial al acestuia de a se alinia așa-ziselor carteluri". Așa fiind, Înalta Curte reține că recurenta-reclamantă a avut un rol pasiv în elaborarea acordului anticoncurențial, situație în car urmează să i se recunoască și această circumstanță atenuantă și să i se aplice o reducere procentuală de 5% din cuantumul amenzii stabilit prin Decizia de sancționare. Concluzionând asupra cererii de individualizare a amenzii, Înalta Curte va modifica cuantumul amenzii aplicate recurentei-reclamante prin art. 9 din decizia contestată în sensul aplicării unei reduceri în cuantum de 30%.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, fiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul, va casa, în parte, sentința recurată și, rejudecând: va admite, în parte, acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, va anula Decizia Consiliului Concurenței nr. 8/03.03.2015 în ceea ce privește art. 9 în sensul că va reduce cu 30% cuantumul amenzii de 107.809 RON aplicate societății A. S.R.L. și va respinge acțiunea în ceea ce privește anularea art. 1 și 2 din Decizia Consiliului Concurenței nr. 8/03.03.2015 și adresa Consiliului Concurenței nr. 2861/06.03.2013. În baza art. 453 alin. (2) C. proc. civ., găsind întemeiate doar în parte criticile recurentei-reclamante, va obliga intimatul-pârât la plata către recurenta-reclamantă a sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.