ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3234/2020

Ședința publică din data de 08 iulie 2020

Deliberând asupra recursului de față, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/24.10.2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, anularea Ordinului nr. 3620/08.04.2016 privind confirmarea prof.univ.dr.ing. B. în funcția de rector al Universității Maritime Constanța (UMC), precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Prin sentința nr. 120/CA din 11 mai 2017, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din Camera de consiliu de la 17.07.2017, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea în contencios administrativ și fiscal promovată de reclamantul A. și a dispus anularea Ordinului nr. 3620/08.04.2016 al Ministrului Educației Naționale și Cercetării Științifice.

Totodată, a dispus obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 57,30 RON.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, ca fiind întemeiate criticile aduse de reclamant referitoare la nerespectarea condițiilor privind numărul de mandate și vârsta candidatului câștigător, reținând totodată nerespectarea termenului prevăzut de art. 209 alin. (2) la modificarea metodologiei, cu consecința vicierii actului de desemnare a rectorului prin vot.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Educației Naționale, solicitând casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea acțiunii formulate de reclamantul A., cu consecința menținerii Ordinului nr. 3620/2016.

În motivare, a arătat că în mod netemeinic și nelegal instanța de fond a respins excepția lipsei de interes invocată de intimatul reclamant, fără să țină cont de prevederile art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, dispoziții ce trebuiau coroborate cu prevederile art. 33 din C. proc. civ.

Astfel, actul administrativ atacat este un act administrativ individual adresat altui subiect de drept, iar intimatul reclamant nu face dovada că este persoană vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, determinat, personal, născut și actual.

De asemenea, nu s-ar putea reține interesul său de anulare a unui act administrativ individual adresat altui subiect de drept, atât timp cât intimatul reclamant a fost candidat la funcția de rector, în baza aceleiași Metodologii pe care acum o contestă.

A precizat recurentul că, raportat la prevederile legale în vigoare, ministerul nu poate cenzura deciziile luate de structuri de conducere colective universitare și nici interpreta prevederi legale.

Potrivit art. 29 din OMENCȘ nr. 3751/2015, instituțiile de învățământ superior adoptă, pentru alegerea structurilor și funcțiilor de conducere, metodologii care se aprobă de senatul universitar și care se aduc la cunoștință prin afișare pe site-urile proprii, în termen de 5 zile de Ia aprobarea de către senatul universitar.

Prin Hotărârea nr. 1 din 11 septembrie 2015, Senatul Universității Maritime din Constanța a aprobat Metodologia pentru desfășurarea alegerilor în structurile și funcțiile de conducere academică în Universitatea Maritimă din Constanța, prin care s-a stabilit că, după alegeri sau concurs, dosarele candidaților validați de senatul universitar sau declarați câștigători la concurs sunt transmise la MENCS în vederea confirmării în funcția de rector, prin ordin al ministrului, iar după confirmare, rectorul poate semna acte oficiale, înscrisuri, acte financiare/contabile, diplome si certificate, conform art. 211 alin. (1) din Lega nr. 1/2011.

În speță, documentele privind alegerea rectorului Universității Maritime din Constanța au fost înaintate M.E.N.C.Ș. pentru confirmare, așa cum prevede art. 211 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare.

Ca urmare a analizei documentelor mai sus menționate, ținând cont de prevederile legale aplicabile, inclusiv de Metodologia proprie de alegeri, MENCS a emis Ordinul nr. 3620/08.04.2016 privind confirmarea prof.univ.dr. B. în funcția de rector al Universității Maritime din Constanța.

A mai arătat recurentul că legalitatea unui act administrativ cu caracter normativ sau individual trebuie analizată prin prisma prevederilor legale a căror punere în executare o efectuează.

Or, Ordinul nr. 3620/08.04.2016 a fost emis în baza art. 209 alin. (1) lit. b) al art. 211 alin. (1) și ale art. 213 alin. (6), art. 214 alin. (2) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu Carta Universitară și Metodologia alegerilor.

Instanța de fond în mod netemeinic și nelegal consideră că sunt aplicabile în speță doar prevederile art. 289 din Legea nr. 1/2011 în ceea ce privește îndeplinirea condiției privind vârsta de pensionare, ignorând celelalte prevederi legale și considerînd relevant că prof.univ.dr. B., la data care a fost confirmat, nu mai îndeplinea condiția privind vârsta legală de pensionare.

Or, Ia emiterea ordinului contestat s-au avut în vedere următoarele prevederi legale:

- art. 17 alin. (1) din Ordinul M.E.N.C.Ș. nr. 3751/2015, conform căruia "Au dreptul de a ocupa una dintre funcțiile de conducere prevăzute la art. 9-12, 15 și 16, prin alegeri sau concurs, după caz, persoanele care nu au împlinit vârsta de pensionare";

- art. 12 alin. (1) din Metodologie, conform căruia: "(...) este cadru didactic titular în UMC și nu a împlinit vârsta legală de pensionare la data alegerilor";

- art. 289 alin. (6) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, conform căruia: "(6) Prin excepție de la prevederile alin. (1) ["Personalul didactic și de cercetare se pensionează la împlinirea vârstei de 65 ani."], în cazul în care instituțiile de învățământ superior nu pot acoperi normele cu titulari, pot hotărî menținerea calității de titular în învățământ si/sau în cercetare, cu toate drepturile si obligațiile ce decurs din această calitate, pe baza evaluării anuale a performanțelor academice, după o metodologie stabilită de senatul universitar ".

Așadar, au fost respectate aceste prevederi legale, prof.univ.dr. B. fiind cadru didactic titular în Universitatea Maritimă din Constanța, la data alegerilor (11.03.2016), nu împlinise vârsta legală de pensionare, iar prin Hotărârea nr. 2 din 14 martie 2016, Senatul universitar a hotărât cu unanimitate de voturi menținerea acestuia ca titular pentru un an.

În consecință, Ordinul nr. 3620/2016 este legal, iar susținerile intimatului reclamant sunt tendențioase, întrucât susținerea că Metodologia este neconformă cu prevederile Legii nr. 1/2011 trebuia să facă obiectul unei acțiuni în anulare în contencios administrativ înaintea alegerilor, ceea ce acesta nu a făcut, ba mai mult, a și candidat la funcția de rector în baza acelorași criterii pe care acum le contestă.

În ceea ce privește susținerile instanței de fond în sensul că prin emiterea Ordinului nr. 3620/2010 s-a confirmat în mod nelegal alegerea prof.univ.dr. B. pentru un al treilea mandat de rector, acestea sunt eronate, întrucât la emiterea ordinului contestat s-a avut în vedere legislația aplicabilă momentului la care s-a născut dreptul acestuia de a candida pentru funcția de conducere și anume, data Ia care Universitatea Maritimă din Constanța a organizat referendumul pentru alegerea modalității de desemnare a rectorului, respectiv 10.09.2015, când erau în vigoare prevederile art. 213 alin. (7) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora: "Durata mandatului de rector este de 4 ani. O persoană nu poate ocupa funcția de rector la aceeași instituție de învățământ pentru mai mult două mandate succesive, complete."

Așadar, instanța de fond nu ține cont de prevederile legale în vigoare la data organizării alegerilor pentru mandatul 2016-2020, ci se raportează la prevederile anterioare ale legii, în vigoare pentru mandatul 2008-2012.

Din cele două texte de lege, rezultă că acestea se interpretează în sensul dat de legiuitor, acolo unde acesta a dorit să se raporteze și la mandatele anterioare a precizat: "(...) indiferent de perioada în care s-au derulat mandatele si de întreruperile acestora.", ceea ce nu s-a mai precizat la modificarea ulterioară a Legii nr. 1/2011.

Or, ținând cont de principiul neretroactivității legii (art. 6 C. civ.), aceste modificări se aplică de la intrarea în vigoare a legii, în speță de la 30 iunie 2014 (O.U.G. nr. 49/2014).

În aplicarea acestui text de lege s-au aprobat modificări, atât în Carta universitară (art. 47 alin. (6) "Durata mandatului de rector este de 4 ani. O persoană nu poate ocupa funcția de rector la aceeași instituție de învățământ superior pentru mai mult de două mandate succesive, complete" și alin. (7) "Candidatul pentru funcția de rector nu se află la a treia candidatură succesivă pentru această funcție"), cât și în Metodologie (art. 12 alin. (7) "Candidatul pentru funcția de rector nu se află la a treia candidatura succesivă pentru această funcție").

II. Procedura în fața instanței de recurs

La data de 06.11.2017, UNiversitatea Maritimă Constanța a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul recurenului pârât (admisă în principiu prin încheierea de ședință din 20.11.2019).

În motivarea cererii de intervenție, s-a arătat că intimatul reclamant a formulat anterior cerere de anulare parțială a Procesului-verbal nr. x/16.12.2015 privind analiza candidaturilor pentru funcția de rector și anularea Procesului-verbal nr. x/11.03.2016 privind alegerea rectorului Universității Maritime din Constanța, precum și a Hotărârii nr. 01/14.03.2016 prin care a fost validat rezultatul alegerilor pentru funcția de rector (dosar nr. x/2016).

De asemenea, același intimat reclamant a introdus acțiune în anularea Procesului-verbal nr. x/11.03.2016 privind alegerea rectorului Universității Maritime din Constanța, precum și a Hotărârii nr. 01/14.03.2016 (dosar nr. x/2016).

Solicitarea de anulare a Ordinului nr. 3620/08.04.2016, prin care a fost confirmat rezultatul alegerilor pentru funcția de rector, a fost întemeiată pe pretinsa nelegalitate a Procesului-verbal nr. x/16.12.2015 și a Procesului-verbal nr. x/11.03.2016, precum și a Hotărârii Senatului UMC nr. 01/14.03.2016 și a actelor care au stat la baza emiterii acestora, fiind deci vorba de acte contestate și-n cele două dosare anterioare în care intervenienta a fost parte.

A arătat intervenienta că a fost încălcat principiul electa una via și că - cu rea credință - prezenta cauză nu a fost formulată și în contradictoriu cu intervenienta, deși incidental s-a cerut constatarea nelegalității actelor emise de aceasta, împrejurare care justifică, de altfel, interesul formulării cererii de intervenție voluntară.

A mai susținut faptul că, deși nu se indică prin cererea de recurs a pârâtului motivele de casare pe care aceasta se întemeiază, în opinia intervenientei acestea se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 din C. proc. civ.

Astfel, motivului prevăzut la pct. 5 îi sunt subordonate criticile referitoare la respingerea eronată a excepției lipsei de interes și, în plus față de cele invocate de recurent, înțelege să invoce, la același pct. 5, ca "motiv de ordine publică" încălcarea principiilor fundamentale ale procesului civil (respectiv, principiul disponibilității, principiul contradictorialității, principiul rolului judecătorului în aflarea adevărului, principiul dreptului la apărare, principiul egalității armelor, principiul dreptului la un proces echitabil), în concret, a normelor imperative ale art. 6 din C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., intervenienta a susținut că judecătorul fondului a aplicat norme juridice care nu mai erau în vigoare, încălcând flagrant art. 15 alin. (2) din Constituția României și art. 6 alin. (15) din C. civ. cu raportare la art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, nu a aplicat normele de drept substanțial incidente actelor administrative analizate și situației de fapt și de drept deduse judecății, încălcând și regulile concursului dintre norma specială și norma generală, respectiv principiul specialia generalibus derogant.

Intervenienta a expus situația de fapt din cauză, susținând legalitatea actelor care au stat la baza emiterii ordinului contestat și soluționarea eronată de către judecătorul fondului a problemelor supuse judecății de către intimatul reclamant, în ceea ce privește dreptul de a candida al câștigătorului concursului.

Astfel, în ceea ce privește numărul mandatelor în funcția de rector, a arătat că norma legală incidentă este art. 213 alin. (7) din Legea nr. 1/2011 în forma modificată prin O.G. nr. 94/2014, care dispune: "Durata mandatului de rector este de 4 ani. O persoană nu poate ocupa funcția de rector la aceeași instituție de învățământ superior pentru mai mult de 2 mandate succesive, complete".

Atât Carta Universitară, cât și Metodologia au fost modificate în aplicarea acestor dispoziții legale.

De altfel, intimatul reclamant nu a contestat pe nicio cale în justiție Metodologia în baza căreia a și înțeles să candideze personal pentru funcția de rector.

Practic, hotărârea instanței de fond ignoră existența și înțelesul termenului "succesive", deși legiuitorul a înțeles să interzică deținerea a mai mult de două mandate de 4 ani consecutive, iar nu să limiteze la două numărul mandatelor ce pot fi câștigate de aceeași persoană.

Or, noul mandat de rector a survenit, în cazul numitului B., după o perioadă de 4 ani în care nu a deținut un astfel de mandat, iar la emiterea ordinului contestat s-a avut în vedere legislația aplicabilă în momentul la care s-a născut dreptul persoanei în discuție de a candida pentru funcția de conducere.

În ceea ce privește condiția potrivit căreia candidatul, cadru didactic titular, să nu fi împlinit vârsta legală de pensionare se adaugă la lege în mod nepermis prin indicarea datei în raport cu care semnalizează vârsta candidatului în condițiile în care metodologia nu am fost contestat în instanță bucurându-se de prezumția de legalitate.

În afară de art. 29 din Legea educației naționale nr. 1/2011 sunt incidente art. 17 alin. (1) din Ordinul nr. 3751/2015, conform căruia "Au dreptul de a ocupa una dintre funcțiile de conducere prevăzute la art. 9-12, 15 și 16, prin alegeri sau concurs, după caz, persoanele care nu au împlinit vârsta de pensionare.", dar și art. 12 alin. (1) din Metodologie, conform căruia este cadru didactic titular și nu a împlinit vârsta legală de pensionare la data alegerilor.

Or, la data alegerilor, 11.03.2016, prof.univ.dr. B. nu împlinise vârsta legală de pensionare.

Intimatul reclamant a formulat întâmpinări, atât împotriva recursului depus de pârât, cât și împotriva cererii de intervenție accesorie formulate de Universitatea Maritimă Constanța în favoarea acestuia.

A invocat inadmisibilitatea recursului pentru neindicarea vreunui motiv de casare și neîncadrarea criticilor în motivele prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

În ceea ce privește critica adusă de recurent soluției date de instanța de fond excepției lipsei de interes, a susținut că, în mod evident, prin depunerea candidaturii sale a urmărit să și obțină funcția în discuție, iar interesul său în prezentul dosar vizează anularea unui act administrativ prin care în mod nelegal a fost confirmată în funcția pentru care a candidat și el o persoană care nu avea posibilitatea legală de a candida.

A arătat că nu poate fi primită susținerea recurentului potrivit căreia candidând la funcția de rector în baza aceleiași metodologii pe care acum o contestă, în fapt ar fi acceptat-o. Or, pe de o parte, la momentul adoptării metodologiei nu avea intenția de a candida și deci nici motiv de a o contesta, iar pe de altă parte, metodologia a fost in mod continuu modificată, schimbându-se în această manieră "regulile jocului" în timpul derulării sale și încălcându-se dispozițiile art. 33 din chiar respectiva Metodologie.

A precizat intimatul că a atacat la instanța de contencios administrativ și alte acte în legătură cu alegerea rectorului Universității Maritime Constanța (UMC), respectiv:

- Procesul-verbal nr. x/16.12.2015 prin care Comisia Electorală Centrală din cadrul UMC a constatat îndeplinite condițiile legale și a acceptat candidaturile la funcția de rector a trei persoane, inclusiv a numitului B., critica sa vizând acceptarea candidaturii acestuia din urmă (dosar nr. x/2016 pe rolul Curții de Apel Constanța);

- Procesul-verbal nr. x/11.03.2016 privind alegerea rectorului UMC, prin care aceeași Comisie Electorală Centrală a validat voturile exprimate (dosar nr. x/2016 pe rolul Tribunalului Constanța, suspendat până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2016).

În ceea ce privește vârsta de pensionare, a înțeles să combată criticile recurentului, arătând că acesta s-a raportat Ia dispozițiile legale corecte și la reglementările aplicabile din Metodologia aprobată Ia 11.09.2015, însă la emiterea ordinului de confirmare în funcția de rector a profesorului B. a dat o interpretare eronată și părtinitoare acestor prevederi.

Astfel, este adevărat că la art. 13 din Metodologie condiția impusă a fost aceea ca persoanele candidate la funcția de rector să nu aibă împlinită vârsta de pensionare la data alegerilor (în speță, 11.03.2016), însă recurentul era dator să observe că Metodologia este un act care nu poate deroga nici prin omisiuni și nici prin adăugiri nepermise Ia textele legale.

De asemenea, este adevărat că la data de 14.03.2015 Senatul UMC a decis menținerea profesorului B. ca titular, însă ce nu a observat recurentul este că menținerea ca titular operează pentru un an, iar ordinul atacat îl confirmă rector pentru 4 ani, în aceste condiții, recurentul intervenind nepermis în activitatea UMC, impunând practic Senatului acesteia să-l mențină an de an titular pe profesorul B..

A considerat intimatul reclamant că a contestat metodologia adresând recurentului memoriul înregistrat sub nr. x/25.02.2016, care însă nu a generat verificările pe care le-a solicitat.

A mai susținut că, la emiterea ordinului de confirmare a rectorului, ministerul avea obligația să verifice conformitatea Metodologiei cu Ordinul nr. 3751/2015 la care a făcut referire în recurs și există precedent când a suspendat alegerile pentru nerespectarea prevederilor unor ordine similare emise înaintea altor alegeri.

A reiterat intimatul susținerile din acțiunea introductivă referitoare la numărul de mandate pe care le poate avea o persoană în funcția de rector, susținând că voința legiuitorului a fost evident aceea ca o persoană care a ocupat funcția de rector două mandate succesive și complete să nu mai poată ocupa niciodată o astfel de funcție.

A susținut intimatul că, în privința numitului B., norma la care trebuie să ne raportăm este norma în vigoare în timpul exercitării mandatelor anterioare, care interzicea expres ocuparea funcției mai mult de 8 ani, întrucât modificarea Legii nr. 1/2011 din luna iunie 2014 produce efecte în privința mandatelor de rector obținute după această dată și nu asupra celor exercitate anterior, care se supun normei în vigoare la data exercitării lor.

Referitor la nerespectarea termenului prevăzut de art. 209 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, deși recurentul nu a formulat motive de recurs, intimatul a înțeles să își însușească considerentele instanței de fond în sensul că Metodologia și calendarul alegerilor pentru funcția de rector la UMC au fost aprobate prin Hotărârea Senatului la data de 11.09.2015, iar alegerile au avut Ioc la data de 11.03.2016. Or, potrivit dispozițiilor art. 181 alin. (1) pct. 3 coroborate cu dispozițiile art. 182 alin. (1) C. proc. civ. termenul de minim 6 luni reglementat de art. 209 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 se finaliza la ora 24:00 a zilei de 11.03.2016, astfel că - raportat la dispozițiile art. 185 alin. (2) C. proc. civ. suntem în prezența unui act (alegerea rectorului) făcut înaintea împlinirii termenului.

Or, acest act fiind recunoscut în mod nelegal ca fiind valid prin ordin ministerial, intimatul avea dreptul să ceară anularea Ordinului MENCȘ nr. 3620/08.04.2016.

Prin întâmpinarea formulată la cererea de intervenție accesorie, intimatul reclamant a arătat că o astfel de cerere nu poate "suplimenta" motivele de recurs, ci doar să sprijine motivele invocate prin calea de atac.

Totodată, a susținut că prerogativa invocării motivelor de ordine publică după trecerea termenului de motivare a recursului aparține instanței, iar nu titularului cererii de intervenție.

În plus, cele susținute de intervenientă în susținerea așa-ziselor motive de ordine publică nu sunt reale.

A solicitat intimatul reclamant respingerea cererii de intervenție ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată și obligarea intervenientei, în solidar cu recurentul, la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

Prin încheierea de ședință din 20 noiembrie 2019 s-a respins excepția nulității recursului pârâtului și a fost admisă în principiu cererea de intervenție accesorie formulată de Universitatea Maritimă din Constanța.

III. Considerentele instanței de recurs

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), în care pot fi încadrate criticile invocate prin cererea de recurs, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul pârâtului este fondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Intimatul reclamant a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ actul administrativ reprezentat de Ordinul nr. 3620/08.04.2016.

Acțiunea sa a fost admisă, prima instanță apreciind ca fiind netemeinic și nelegal actul administrativ contestat, motiv pentru care pârâtul Ministerul Educației Naționale a atacat hotărârea, iar ulterior Universitatea Maritimă din Constanța a formulat cerere de intervenție accesorie în favoarea recurentului.

În ceea ce privește critica adusă de recurent (și susținută de intervenientă) privind respingerea excepției lipsei de interes a reclamantului cu încălcarea sau greșita aplicare a prevederilor art. 1 din Legea nr. 554/2004 (care trebuiau coroborate cu cele ale art. 33 din C. proc. civ.), Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată în raport cu motivele arătate în susținerea excepției, având în vedere că - la momentul introducerii și, respectiv, al soluționării acțiunii în primă instanță - nu era epuizat mandatul funcției de rector pentru care candidase și reclamantul.

De asemenea, la data pronunțării sentinței recurente existau pe rol acțiuni prin care acesta contestase, practic, toate actele procedurii de desemnare a rectorului, astfel că în mod temeinic și legal prima instanță a stabilit că reclamantul justifica interesul procesual.

Înalta Curte apreciază în schimb ca fiind fondate criticile recurentului (și susținerile corelative din cererea de intervenție accesorie) privind greșita aplicare a legii de către prima instanță, atât sub aspectul aplicării retroactive a legii civile, cât și sub aspectul nereținerii, în analiza legalității ordinului atacat, a împrejurării că acesta a respectat dispozițiile legale și metodologice aplicabile.

Într-adevăr, Înalta Curte reține că în prezenta cauză intimatul reclamant a invocat, ca motiv de nelegalitate a Ordinului nr. 3620/08.04.2016, doar faptul că acesta a fost emis pe baza unor acte nelegale, respectiv a unor acte care, în opinia sa, nu respectau prevederile legale referitoare la numărul maxim de mandate și vârsta candidaților.

Însă prin sentința nr. 1210/04.10.2016, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosar nr. x/2016 și rămasă definitivă prin decizia nr. 1195/CA/11.10.2018 a Curții de Apel Constanța, s-a stabilit cu putere de lucru judecat că susținerile reclamantului A. privind neîndeplinirea de către numitul B. a condiției referitoare la numărul de mandate prevăzut de Legea nr. 1/2011 "nu au acoperire în realitate, de vreme ce contracandidatul său nu a ocupat funcția de rector mai mult de două mandate succesive, complete", iar în ceea ce privește pretinsa neîndeplinire a condiției de vârstă și a calității de cadru didactic titular, aceasta nu poate fi reținută, având în vedere textele legale și metodologice invocate, câtă vreme nici Metodologia, nici Hotărârea Senatului nr. 01/11.09.2015 nu au fost contestate/anulate în instanță.

În același sens, Înalta Curte constată că nu mai poate repune în discuție aspectele de pretinsă nelegalitate (depășirea numărului de mandate prevăzut de art. 213 din Legea nr. 1/2011 și vârsta candidatului B.) a Procesului-verbal nr. x/16.12.2015 privind analiza candidaturilor, acest act fiind contestat de intimatul reclamant A. în dosarul nr. x/2016, dar menținut în mod definitiv ca legal prin decizia nr. 1195/CA/11.10.2018 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Chiar dacă aceste împrejurări, invocate anterior de către intimatul reclamant, ar fi fost de natură, în opinia acestuia, să afecteze și legalitatea Ordinului nr. 3620/08.04.2016 privind confirmarea rectorului, efectul pozitiv al puterii de lucru judecat a hotărârii judecătorești definitive mai sus menționate se opune reanalizării acelorași chestiuni de drept, conform dispozițiilor art. 430-431 din C. proc. civ.

Cât privește Procesul-verbal nr. x/11.03.2016 privind alegerea rectorului și Hotărârea Senatului nr. 01/14.03.2016 de validare a rezultatului votului, Înalta Curte constată că intimatul reclamant a formulat - în același dosar nr. x/2016 - cerere completatoare de anulare a celor două acte, însă s-a constatat decăderea sa din dreptul de a completa/modifica acțiunea.

Același Proces-verbal nr. x/11.03.2016 de desemnare a rectorului a mai fost contestat de intimatul reclamant și în dosar nr. x/2016, însă acțiunea sa a fost constatată ca fiind perimată de către Tribunalul Constanța (soluția neapărând până în prezent ca fiind recurată).

Totodată, Metodologia nu a fost contestată și anulată (parțial) până în prezent.

În aceste condiții, Procesul-verbal nr. x/11.03.2016 privind alegerea rectorului se bucură în continuare de prezumția de legalitate, iar în prezenta cauză instanța nu a fost legal învestită cu soluționarea unei excepții de nelegalitate sau cu o nouă acțiune în anulare a actului de desemnare a rectorului, pentru a se putea pronunța în privința legalității sale și din perspectiva respectării termenului prevăzut de art. 209 din Legea nr. 1/2011 ("Modalitatea de desemnare a rectorului, dintre cele prevăzute la alin. (1), se stabilește cu minimum 6 luni înainte de fiecare desemnare a rectorului, prin votul universal, direct și secret al tuturor cadrelor didactice și de cercetare titulare din cadrul universității și al reprezentanților studenților din senatul universitar și din consiliile facultăților.")

Eventuala nerespectare a acestui termen - de altfel, neinvocată de reclamant prin acțiune, ci constatată "din oficiu", cu încălcarea art. 22 alin. (6) din C. proc. civ. și a principiului disponibilității, în considerentele sentinței recurate - putea justifica anularea actului întocmit în aceste condiții (conform art. 185 alin. (2) din C. proc. civ.), respectiv a actului de desemnare prin vot a rectorului B., iar nu - așa cum eronat consideră intimatul - a ordinului de confirmare a rectorului desemnat, act administrativ contestat în prezenta cauză.

Așa fiind, Înalta Curte apreciază că Ordinul nr. 3620/08.04.2016 a fost emis de ministrul educației cu respectarea principiilor autonomiei universitare și libertății academice care guvernează învățământul superior, actul confirmând doar respectarea procedurii prevăzute de lege și dezvoltate de Metodologia care nu a fost contestată.

Astfel, se reține că Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, ca organ de specialitate al administrației publice centrale, în subordinea Guvernului, conduce sistemul național de educație, învățământ și cercetare, exercitându-și atribuțiile stabilite prin legi și prin alte acte normative, iar în exercitarea acestor atribuții emite ordine și instrucțiuni, în condițiile legii.

În baza Legii educației naționale nr. 1/2011, recurentul a emis Ordinul nr. 3751/2015 de aprobare a Metodologiei-cadru referitoare la procesul de stabilire și de alegere a structurilor si funcțiilor de conducere la nivelul instituțiilor din sistemul național de învățământ superior, care a stabilit cadrul general pentru stabilirea și alegerea structurilor și funcțiilor de conducere la nivelul instituțiilor de învățământ superior, urmând ca fiecare instituție să își stabilească propria metodologie de alegeri, care poate fi contestată potrivit legii, în instanța de contencios administrativ.

De altfel, din economia prevederilor Legii nr. 1/2011 (îndeosebi ale art. 211) reiese - tocmai în aplicarea principiului autonomiei universitare - că ordinul menționat confirmă oficial numele rectorului desemnat conform art. 209, pentru ca acesta să poată începe să semneze acte oficiale, să încheie contractul de management cu senatul universitar, să numească prorectorii, pe baza consultării senatului etc.

Prin urmare, nu s-ar putea reține că, prin el însuși, acest act administrativ (ordinul de confirmare) l-ar putea vătăma pe reclamant, actul potențial vătămător fiind cel de desemnare a câștigătorului funcției de rector, act a cărui anulare nu a fost însă obținută anterior și nici nu constituie obiect al prezentului litigiu.

De asemenea, Înalta Curte constată că ordinul contestat a fost emis cu respectarea termenului de 30 zile reglementat în acest sens de art. 211 din Legea nr. 1/2011.

Nu poate fi reținută nici apărarea intimatului reclamant în sensul că, numitul B. fiind menținut drept cadru didactic titular, prin decizia Senatului doar pentru un an, ordinul de confirmare ar fi nelegal pentru că ar obliga implicit Universitatea să îl mențină în această funcție pentru o perioadă de 4 ani, cât durează mandatul.

Astfel, legalitatea actului administrativ nu se raportează la situații viitoare, ci la cea existentă la data emiterii sale. Senatul Universității este cel care analizează anual cererile de menținere în funcție, după împlinirea vârstei de pensionare, a cadrelor didactice titulare, iar o eventuală decizie ulterioară de a nu mai fi menținut ca titular ar fi avut ca efect încetarea mandatului sau revocarea din funcția de rector, după caz, iar nu nelegalitatea ordinului de confirmare.

Față de toate împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o greșită aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, admițând în mod nejustificat acțiunea reclamantului pentru un motiv invocat în mod nelegal din oficiu și, respectiv, pentru motive analizate și tranșate în mod contrar prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, astfel că se impune casarea sentinței recurate.

Cât privește cererea de intervenție accesorie, Înalta Curte arată, cu prioritate, că intervenientul accesoriu nu poate decât să formuleze apărări în sprijinul părții pentru care a intervenit, iar nu să completeze motivele cu care titularul căii de atac a înțeles să învestească instanța de recurs.

Potrivit reglementării date de C. proc. civ., prin admiterea în principiu a cererii de intervenție accesorie se lărgește cadrul procesual doar sub aspectul părților, iar nu și al obiectului sau cauzei litigiului, intervenientul accesoriu luând procedura în stadiul în care se află, cu posibilitatea expres prevăzută de lege de a propune, la rândul său, probe și de a întocmi acele acte procedurale (permise în respectiva etapă a procesului), dacă acestea nu contravin interesului părții.

Prin urmare, vor fi avute în vedere acele apărări din cuprinsul cererii de intervenție accesorie care susțin criticile formulate prin cererea de recurs, critici cu privire la care Înalta Curte a stabilit deja că sunt încadrabile în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (motiv pentru care a respins excepția nulității recursului), iar în urma analizării lor, a constatat că sunt și fondate.

Nu vor fi analizate criticile noi, subsumate de intervenientă unui motiv de casare distinct, reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., cu care instanța de recurs nu a fost legal învestită de către titularul căii de atac exercitate în cauză.

În acest context, Înalta Curte va constata că - în raport cu soluția de admitere ce se va da recursului pârâtului Ministerul Educației și Cercetării - se impune și admiterea cererii de intervenție accesorie formulate de intervenienta Universitatea Maritimă din Constanța.

IV. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Educației și Cercetării, va casa sentința recurată (îndreptată prin încheierea din Camera de consiliu de la 17 iulie 2017) și, în rejudecare, va respinge acțiunea formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.

Față de soluția dată recursului ministerului pârât, în baza art. 61 alin. (1), (3) și art. 67 alin. (1), (2) din C. proc. civ. va fi admisă și cererea de intervenție accesorie formulată de Universitatea Maritimă din Constanța în interesul acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Educației și Cercetării împotriva sentinței civile nr. 120/CA din 11 mai 2017 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată.

Respinge acțiunea formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.

Admite cererea de intervenție accesorie formulată de Universitatea Maritimă din Constanța.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 08 iulie 2020.