ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3166/2021

Ședința publică din data de 26 mai 2021

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 27 aprilie 2020, pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Județul Cluj, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a solicitat:

- anularea Deciziei nr. 86/17.02.2020, emisă de pârât;

- anularea Notei de neconformitate nr. x/11.12.2018 și înlăturarea reducerilor procentuale aplicate la sumele solicitate la plată, în cuantum de 5% din valoarea Acordului-cadru nr. 16124/29.11.2011 (contractul subsecvent de lucrări nr. x/18.03.2015 și contractul subsecvent de lucrări nr. x/18.03.2015), cu consecința admiterii la plată și a sumei de 1648,90 RON.

2.1. Prin sentința civilă nr. 7182 din 22 decembrie 2020, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

Pentru a dispune în acest sens, Tribunalul București a reținut că, în determinarea instanței competente să judece cauza, sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, iar nu dispozițiile tezei a II-a a aceluiași articol, neavând relevanță calitatea de autoritate publică a reclamantului, întrucât acesta nu acționează, în prezentul litigiu, în regim de putere publică.

Totodată, Tribunalul București a apreciat că, întrucât art. 10 alin. (3) nu reglementează ipoteza în care reclamantul autoritate publică cheamă în judecată o altă autoritate publică, stabilirea instanței competente să judece cauza se face în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, în favoarea persoanei vătămate prin actul autorității pârâtei.

2.2. Prin sentința civilă nr. 1095 din 20 aprilie 2021, Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea acestui conflict.

În motivarea hotărârii, Tribunalul Cluj a reținut, în esență, că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare a cauzei revenind instanței de la domiciliul pârâtului, luând în considerare calitatea de autoritate publică a reclamantului.

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:

În cauză, reclamantul Județul Cluj a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011, prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 86/17.02.2020 privind soluționarea contestației, precum și a Notei de neconformitate nr. x/11.12.2018, emise de pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației și, pe cale de consecință, obligarea pârâtului la achitarea sumelor reținute cu titlu de corecție financiară.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competență vizează aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, instanțele aflate în conflict exprimând opinii diferite în ceea ce privește consecințele pe care le atrage încadrarea reclamantului ca persoană vătămată prin actul administrativ contestat, asupra instanței competente să judece cauza.

Înalta Curte reține că potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanței:

"(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului."

De asemenea, Înalta Curte are în vedere că reclamantul Județul Cluj are calitatea de instituție publică, potrivit art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006, care include în această sintagmă comunele, orașele, municipiile, sectoarele municipiului București, județele, municipiul București, instituțiile și serviciile publice din subordinea acestora, cu personalitate juridică, indiferent de modul de finanțare a activității acestora.

Înalta Curte constată că legiuitorul a instituit o competență teritorială exclusivă, stabilind că, în situația în care reclamantul din cauză are calitatea de instituție publică, acesta se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului, în speță pârâtul având sediul în municipiul București. Norma cuprinsă în art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 nu instituie nicio distincție în funcție de obiectul litigiului ori de calitatea pârâtului chemat în judecată, elementul esențial în determinarea competenței teritoriale de soluționare a cauzei reprezentându-l calitatea reclamantului de instituție publică.

Deși în prezenta cauză reclamantul acționează în calitate de persoană vătămată printr-un act administrativ emis de o autoritate publică, iar nu ca emitent al unui act administrativ, în regim de putere publică, Înalta Curte constată că, în lipsa unor distincții în textul de lege care reglementează competența, în situația în care o instituție publică are calitatea de reclamantă într-o acțiune în contencios administrativ, aceasta trebuie să se adreseze instanței de la sediul sau domiciliul pârâtului, dispozițiile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 instituind o normă de competență teritorială exclusivă în favoarea acestei instanțe.

Interpretarea pe care Tribunalul București o dă dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, potrivit căreia aceasta nu reglementează situația în care atât pârâtul, cât și reclamantul au calitatea de autorități publice, este speculativă, fiind bazată pe o presupusă intenție a legiuitorului de a distinge între situațiile în care instituția publică acționează în calitate de parte vătămată și cele în care acționează ca emitent al actelor atacate. Cum aplicarea tezei I a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este exclusă, aceasta reprezentând o normă specială, de strictă aplicare, întrucât vizează situația reclamanților persoane fizice sau juridice, competența trebuie tranșată în raport de dispozițiile tezei a II-a a art. 10 alin. (3) din același act normativ, care reglementează în mod expres ipoteza reclamantului instituție publică, fără a face distincțiile reținute de Tribunalul București.

Prin urmare, în considerarea calității de instituție publică a reclamantului Județul Cluj și a locului situării sediului pârâtului Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Înalta Curte constată că instanța competentă din punct de vedere teritorial să soluționeze prezenta cauză, în fond, este tribunalul aflat în circumscripția teritorială a municipiului București.

Pentru aceste considerente, în condițiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Județul Cluj și pe pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 mai 2021.