ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2990/2021

Ședința publică din data de 19 mai 2021

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele;

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea formulată la data de 11 mai 2020, înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, sub dosar nr. x/2020, reclamantul Municipiul Bistrița, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltarii și Administrației, a solicitat:

I. Anularea Deciziei nr. 206 din 27.03.2020 privind soluționarea contestației formulate de către Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Bistrița, înregistrată la M.L.P.D.A. sub nr. x/27.02.2020, emisă de către pârât prin Direcția Generală POR, Compartimentul Soluționare Contestații.

II. Admiterea contestației formulate împotriva Notei de neconformitate nr. x/09.01.2020 pentru contractul de finanțare încheiat în cadrul Programului Operațional regional 2014-2020 pentru proiectul "Amenajare spatii verzi în zona Subcetate, Municipiul Bistrița" cod 124588;

III. Anularea Notei de neconformitate nr. x/09.01.2020 emisă de pârât și, pe cale de consecință, eliminarea corecției financiare în procent de 100% din valoarea contractului de servicii de proiectare tehnică și asistență din partea proiectantului nr. 37/23.03.2018, în valoare de 39.140,00 RON, încheiat cu A. S.R.L., corecție aplicată cu privire la cererea de rambursare nr. x, în valoare totală de 299.665,07 RON;

IV. Obligarea pârâtului la achitarea sumelor aferente corecției financiare în procent de 100 %, respectiv în valoare de 39.140,00 RON.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că decizia nr. 206/27.03.2020 prin care i-a fost respinsă contestația împotriva Notei de neconformitate nr. x/09.01.2020 pentru contractul de finanțare încheiat în cadrul Programului Operațional regional 2014-2020, pentru proiectul "Amenajare spatii verzi în zona Subcetate, Municipiul Bistrița" cod 124588, a fost dată fără o analiză riguroasă a aspectelor de nelegalitate invocate, în cuprinsul acesteia fiind reluate doar argumentele părților și invocându-se aspecte fără nicio legătură cu prezenta cauză.

2.1 Prima instanță învestită.

Prin sentința civilă nr. 5226/2020 din 23 octombrie 2020, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistrița.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul București a reținut că potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificat prin Legea nr. 212/2018, "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel" iar la alin. (3) din același act normativ, se prevede că "reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului".

În speță, instanța a apreciat că nu sunt incidente pentru stabilirea competenței teritoriale dispozițiile tezei a II-a a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, reținând că reclamantul nu este autoritatea emitentă a actului administrativ contestat, pentru a se depune acțiunea la instanța de la sediul destinatarului actului.

S-a mai reținut că organul care are calitate de autoritate publică și care acționează în regim de putere publică pentru satisfacerea unui interes legitim public este Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltarii și Administrației, reclamantul fiind un simplu beneficiar al măsurilor dispuse de autoritatea publică, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. g) din O.U.G. nr. 66/2011.

Pe cale de consecință, constatând că litigiul nu se poartă între două autorități publice, ci, între o autoritate publică, emitentă a actului administrativ considerat nelegal, având calitatea de pârât în cauză, și o persoană juridică de drept public ce nu acționează în regim de putere publică, în calitate de reclamant, cu sediul în municipiul Bistrița, Tribunalul București a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Bistrița, instanța de la sediul reclamantului.

2.2. A doua instanță învestită.

Cauza a fost înregistrată la data de 12 ianuarie 2021 pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. dosar x/2020

Prin sentința civilă nr. 22/2021 din data de 19 februarie 2021, Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale și a dispus declinarea competentei de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Municipiul Bistrița, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Bistrița a reținut că demersul judiciar al reclamantului vizează anularea Notei de neconformitate nr. x/09.01.2020 emisă în aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 66/2011, în contextul verificării contractului de finanțare încheiat în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020 pentru proiectul "Amenajare spatii verzi în zona Subcetate, Municipiul Bistrița" cod 124588.

Evocând dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, instanța a apreciat că în cauză nu sunt aplicabile prevederile tezei I a alin. (3), textul legal reținut de Tribunalul București ca fiind incident în cauză referindu-se în mod exclusiv la ipotezele în care reclamantul este o persoană fizică sau o persoană juridică de drept privat, neputând fi extinsă aplicabilitatea acestei norme și în cazul în care reclamantul este persoană juridică de drept public, cum este cazul reclamantului, în accepțiunea art. 96 din O.U.G. nr. 57/2019.

S-a făcut referire la teza a II-a a aceluiași art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, care atribuie competența teritorială exclusivă de soluționare a cauzei în favoarea instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului în ipotezele în care reclamantul este autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora.

Definind noțiunea de "instituții publice locale", art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 statuează:

"denumirea generică, incluzând comunele, orașele, municipiile, sectoarele municipiului București, județele, municipiul București, instituțiile și serviciile publice din subordinea acestora, cu personalitate juridică, indiferent de modul de finanțare a activității acestora".

Pornind de la această definiție, căreia i se circumscrie reclamantul Unitatea Administrativ-Teritorială municipiul Bistrița în calitate de instituție publică locală, instanța a apreciat că în cauză sunt aplicabile, sub aspectul competenței teritoriale de soluționare a cauzei, prevederile tezei a II-a a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, care atribuie competența de soluționare a cauzei în favoarea pârâtului, fără ca legiuitorul să distingă în funcție de calitatea pârâtului.

Deși legiuitorul nu a reglementat în mod expres sub aspectul stabilirii competenței teritoriale exclusive în cazul litigiilor care se poartă între două autorități publice (în sensul conferit de prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004) sau între o instituție publică și o autoritate publică (cu sublinierea distincțiilor realizate de ICCJ între cele două noțiuni prin Decizia nr. 28/2017 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept), acest lucru nu înseamnă că nu pot fi aplicate criteriile pe care acesta le-a instituit în conținutul alin. (3) al art. 10 și care utilizează ca și reper exclusiv calitatea reclamantului și distincția dintre calitatea de persoană fizică sau persoană juridică de drept privat, pe de o parte (caz în care sunt aplicabile prevederile tezei I a alin. (3) și calitatea de autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora, pe de altă parte (având aplicabilitate prevederile tezei a II-a), neavând nicio relevanță dacă pârâtul este o autoritate publică sau nu.

Totodată, au fost evocate dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 conform cărora "Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile C. civ. și cu cele ale C. proc. civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte", ceea ce conduce la concluzia că în situațiile nereglementate de legiuitor în mod expres sub aspectul competenței teritoriale în conținutul Legii contenciosului administrativ, devin aplicabile prevederile C. proc. civ. care, în conținutul art. 107 consacră ca și regulă generală aceea a competenței instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului.

Ivindu-se conflictul negativ de competență, în baza art. 135 din C. proc. civ. a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării acestuia, suspendându-se, din oficiu, orice altă procedură.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție, instanță competentă să soluționeze conflictul negativ de competență, conform art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî astfel, se au în vedere considerentele arătate în continuare.

În ceea ce privește cadrul procesual se constată că, prin cererea dedusă judecății, reclamantul municipiul Bistrița, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, a solicitat anularea Deciziei nr. 206 din 27.03.2020 privind soluționarea contestației formulate de către Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Bistrița nr. 34338/27.02.2020, emisă de către pârât prin Direcția Generală POR, Compartimentul Soluționare Contestații și a Notei de neconformitate nr. x/09.01.2020 emisă de pârât și, pe cale de consecință, să se dispună eliminarea corecției financiare în procent de 100% din valoarea contractului de servicii de proiectare tehnică și asistență din partea proiectantului nr. 37/23.03.2018, în valoare de 39.140,00 RON, încheiat cu A. S.R.L., corecție aplicată cu privire la cererea de rambursare nr. x, în valoare totală de 299.665,07 RON, precum și obligarea pârâtului la achitarea sumelor aferente corecției financiare în procent de 100%, respectiv în valoare de 39.140,00 RON.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe se referă la stabilirea competenței teritoriale, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte reține incidența în cauză a dispozițiilor art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care atribuie competența de soluționare a cauzei în favoarea pârâtului, în considerarea faptului că reclamantul Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Bistrița se regăsește în definiția noțiunii de instituție publică locală, iar legiuitorul nu distinge după calitatea pârâtului, stabilind competența teritorială în mod exclusiv în raport de calitatea reclamantului.

În speță, pentru stabilirea competenței trebuie să se pornească de la raportul juridic administrativ concret ce face obiect al cauzei, deoarece dispozițiile legale incidente în cauză, și anume art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, menționează în mod expres faptul că reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora, se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului.

Cum, în speță, pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației are sediul în București, Înalta Curte constată că acestei instanțe îi aparține competența de soluționare a prezentei cauze.

Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Municipiul Bistrița și pe pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 mai 2021.