ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2965/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 16.02.2018 sub nr. x/2018, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, solicitând anularea Deciziei nr. 12702/31.01.2018 emisă de pârât; obligarea pârâtului la plata sumei de 8.382,32 euro în echivalent RON la data plății; acordarea dobânzii legale penalizatoare calculată la echivalentul în RON a sumei de 8.382,32 euro începând cu data de 12.08.2016 când a depus cererea de plată și până la plata efectivă conform art. 1 pct. 3 coroborat cu art. 3 pct. 2 din ordonanța nr. 13/2011, precum și acordarea cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii reclamantul a susținut că la data de 31.08.2015 a încheiat cu S.C. B. S.A. un contract de asigurare de avarii și furt a autovehiculelor Casco pentru perioada 01.09.2015-31.08.2016, în vederea asigurării autoturismului Mercedes x cu nr. de înmatriculare NT09JVW cu valoarea de 21.427,38 euro, pentru care a plătit o primă de asigurare de 1.766,56 euro. La data de 18.03.2016 autoturismul a fost furat în timp ce se afla în Italia, fiind deschis dosarul de daună nr. x Ulterior deschiderii procedurii de insolvență a asigurătorului S.C. B. S.A. dosarul de daună a fost preluat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților și înregistrat sub nr. x, în cadrul acestuia reclamantul formulând cerere de plată pentru suma de 86.202,35 RON/19.284,64 euro (întrucât în polița de asigurare se prevedea că în cazul furtului se stabilește o franșiză de 10 % din suma asigurată) la data de 12.08.2016. La data de 16.03.2018 reclamantul a depus cerere de completare a acțiunii principale, solicitând obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților și la acordarea dobânzii legale penalizatoare calculată la suma de 50.785,20 RON pentru perioada 12.08.2016 (data depunerii cererii de plată) și 07.02.2018 (data primirii deciziei nr. 1272/31.01.2018 privind acordarea sumei de 50.785,20 RON) conform art. 1 pct. 3 coroborat cu art. 3 pct. 2 din ordonanța nr. 13/2011. Prin decizia contestată a fost admisă parțial cererea de plată, respectiv pentru suma de 50.785,20 RON, fiind respinsă diferența de sumă, motivat de faptul că, din analiza documentației aferente cererii de plată s-a stabilit că nu se justifică acordarea sumei de 35.417,35 RON, având în vedere prevederile contractuale cuprinse la art. 2.2 și 8.19 lit. a) din Condițiile particulare de asigurare Casco Exclusiv, precum și dispozițiile art. 2217 alin. (2) din noul C. civ.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 4097 din data de 15 octombrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților. În esență, instanța de fond a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 2217 C. civ. și a prevederilor art. 8.16 din Contractul de asigurare facultativă Casco, respectiv Condițiile particulare privind asigurarea de avarii și furt, apreciind că în mod legal a admis pârâtul doar în parte cererea de plată, decizia contestată fiind emisă cu respectarea prevederilor legale incidente în cauză.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 483-502 C. proc. civ., art. 1270 și art. 2217 C. civ., criticând-o pentru nelegalitate. A invocat motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecarea cauzei cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată și completată, și obligarea intimatului-pârât la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces în fața instanțelor de fond și de recurs. În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, a susținut recurentul-reclamant că instanța de fond a pronunțat sentința atacată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1270 și 2217 C. civ. Dezvoltând motivul de casare invocat, a arătat că nu poate exista o evaluare a bunului în vederea încasării primelor de asigurare, precum și o altă evaluare efectuată pentru acordarea despăgubirilor, sub acest aspect instanța de fond înlăturându-i susținerea în sensul că era îndreptățit la contravaloarea sumei asigurate, ca urmare a interpretării eronate a prevederilor art. 2217 din C. civ. A invocat în dovedirea criticilor formulate jurisprudența Înaltei Curți, indicând Decizia nr. 103 din data de 17.01.2013 prin care s-a statuat în sensul că: "Interpretarea corelativă a dispozițiilor art. 27 din lege, cât și a prevederilor contractuale conduce fără echivoc la concluzia că despăgubirea nu poate depăși valoarea cea mai mare reprezentată de suma la care s-a făcut asigurarea. În ceea ce privește valoarea bunului…nu poate exista o evaluare a bunului în vederea încasării primelor și o alta în vederea acordării despăgubirilor. ….pârâta nu și-a îndeplinit obligația de plată a despăgubirii în caz de daună, asumată contractual și corelativă a dreptului de a încasa primele de asigurare." A considerat că instanța de fond a reținut în mod greșit existența unei supraevaluări, menționând ca punct de reper în analiza supraevaluării valoarea de piață a bunului asigurat din momentul daunei. Or, în analiza oricărui caz de supraevaluare trebuie să existe o valoare de asigurare mare, nereală, contrazisă de o valoare reală de piață, ambele raportându-se la același moment, respectiv la momentul încheierii contractului de asigurare. În opinia sa, interpretarea în sensul considerării valorii de piață menționate la pct. 8.18 din contractul de asigurare ca fiind valoarea de piață de la momentul daunei, ar adăuga la lege, în speță la contractul de asigurare, rezultând astfel o reglementare a instanței cu privire la termenul de supraevaluare, contrar spiritului legii. În acest sens solicită a se observa că la data de 18.09.2017 pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a solicitat plata ultimelor prime de asigurare, reclamantul achitând suma de 588,84 euro la 25.09.2017 în contul asigurătorului S.C. B. S.A., acest lucru constituind un argument în plus în susținerea concluziei că valoarea de asigurare a fost identificată corect, neexistând o supraevaluare din moment ce pârâtul a solicitat primele de asigurare conform contractului și nu la valoarea de piață din momentul producerii daunei.

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în principal să se constate că recursul este nul, întrucât prin cererea de recurs formulată recurentul nu a indicat critici de nelegalitate în temeiul art. 488 din C. proc. civ., iar în subsidiar respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii de fond ca temeinică și legală. Prin răspunsul la întâmpinare formulat în cauză recurentul-reclamant a solicitat, în principal respingerea excepției nulității recursului, având în vedere că a indicat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate vizând interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2217 și 1270 C. civ., iar cu privire la argumentele intimatului-pârât invocate pe fondul cauzei a solicitat respingerea acestora ca neîntemeiate. La termenul de dezbateri din data de 19 mai 2021 Înalta Curte a luat act de precizarea intimatului-pârât, formulată prin reprezentant, în sensul că nu mai susține excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a argumentelor invocate în apărare de către intimatul-pârât prin întâmpinarea formulată în cauză, precum și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul formulat de recurentul-reclamant este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Criticile recurentului-reclamant, circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează greșita interpretare și aplicare de către instanța de fond a dispozițiilor art. 1270 și art. 2217 din C. civ.. În esență, recurentul a expus argumente cu privire la mecanismul de evaluare a bunului asigurat, considerând că în mod greșit a reținut instanța de fond existența în cauză a unei supraevaluări a bunului asigurat. Pentru a răspunde criticilor de nelegalitate formulate de recurentul-reclamant, Înalta Curte reține că, prin Decizia nr. 12702 din 31.01.2018 Fondul de Garantare a Asiguraților a admis în parte cererea de plată formulată de reclamantul A., pentru suma de 50.785,20 RON, respingând restul pretențiilor, în valoare de 35.417,35 RON. La calcularea despăgubirii autoritatea pârâtă a avut în vedere valoarea de piață a autoturismului asigurat, stabilită pe baza sistemului de evaluare a daunelor Audatex, din care a reieșit o valoare de piață medie a acestui tip de autoturism, cu toate datele de identificare ale acestuia, în cuantum de 56.428 RON, din care s-a scăzut un procent de 10% franșiză, astfel încât valoarea despăgubirii a fost stabilită la suma de 50.785,2 RON, prin raportare la prevederile art. 2.2, art. 8.16, art. 8,19 lit. a) din Condițiile Particulare de Asigurare Casco Exclusiv și art. 2217 alin. (1) C. civ. La efectuarea acestui calcul pârâtul a avut în vedere kilometrajul autovehiculului de 404.802 km, astfel cum a reieșit din informațiile oferite de reprezentanța Mercedes cu privire la autoturismul cu nr. de înmatriculare x serie sașiu x. Contestând această despăgubire, reclamantul a susținut că valoarea autoturismului trebuie să fie determinată în funcție de suma asigurată, care reprezintă valoarea reală a autoturismului la data încheierii contractului de asigurare, respectiv suma de 21.427,38 euro, în baza calculației efectuate de asigurător prima de asigurare fiind de 1.766,56 euro cu franșiza în caz de furt de 10 % din suma asigurată, calculul real rezultat fiind următorul: 21.427,38 - 10%/21.427,38 = 19.284,64 euro în echivalent RON la data plății. Prin urmare, a arătat că din suma de 19.284 euro pârâtul i-a achitat doar suma de 50.785,20 RON, respectiv 10.902 euro la cursul de 4,6582 RON/euro din 31.01.2018, ziua emiterii deciziei. Instanța de fond a infirmat susținerile reclamantului, reținând că asiguratul este îndreptățit la o indemnizație care nu poate depăși valoarea de piață a autovehiculului asigurat, stabilită la momentul producerii riscului asigurat, ori valoarea reală a acestuia prin raportare la același moment. În egală măsură, a reținut că reclamantul nu a contestat modul de calcul al valorii de piață stabilit de pârât și nici valoarea indemnizației calculate potrivit art. 8.19 lit. a) din contractul de asigurare. În raport de cadrul normativ incident în cauză și de elementele de calcul avute în vedere de pârât la stabilirea cuantumului despăgubirii cuvenite reclamantului, Înalta Curte nu poate reține raționamentul recurentului-reclamant conform căruia nu ar exista o supraevaluare în condițiile în care pârâtul a solicitat plata primelor de asigurare conform contractului și nu la valoarea de piață din momentul daunei, sub acest aspect constatând că sunt corecte și în acord cu prevederile art. 3.1. și urm. din Condițiile Generale Casco Exclusiv apărările intimatului-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților, în sensul că achitarea primelor de asigurare restante era necesară pentru încasarea despăgubirilor. Relevante pe subiectul analizat sunt prevederile art. 2217 C. civ., conform cărora: "(1) Despăgubirea se stabilește în funcție de starea bunului din momentul producerii riscului asigurat. Ea nu poate depăși valoarea bunului din acel moment, cuantumul pagubei și nici suma asigurată. (2) Părțile pot stipula o clauză conform căreia asiguratul rămâne propriul său asigurător pentru o franșiză, în privința căreia asigurătorul nu este obligat să plătească despăgubire." De asemenea, prin art. 8.16 din contractul de asigurare facultativă Casco, cap. referitor la "Condițiile Particulare privind asigurarea de avarii și furt", părțile au stabilit că indemnizația nu poate depăși valoarea de piață a autovehiculului asigurat, stabilită la momentul producerii riscului asigurat, valoarea reală a acestuia la același moment, cuantumul pagubei și nici suma asigurată, iar prin art. 8.19 lit. a) din aceleași condiții se stabilește faptul că indemnizația va fi calculată prin reținerea din valoarea daunei a sumei reprezentând franșiza. Din interpretarea dispozițiilor legale precitate se desprinde fără echivoc concluzia potrivit căreia cuantumul despăgubirilor solicitate de asigurat nu poate depăși valoarea de piață a autovehiculului asigurat, stabilită la momentul producerii riscului asigurat, ori valoarea reală a acestuia la același moment, astfel încât nu pot fi reținute susținerile recurentului-reclamant, contrare acestei interpretări. Prin urmare, alegația recurentului-reclamant în sensul că din sintagma "și nici suma asigurată" cuprinsă în alin. (1) teza finală a art. 2217 din C. civ. s-ar înțelege că ar permite asigurătorului să achite și, implicit, asiguratului să solicite despăgubirea în cuantumul sumei asigurate, este rezultatul propriei interpretări și nu reflectă voința legiuitorului în edictarea acelei norme, aceasta impunându-se a fi interpretată și aplicată atât în "litera" legii, cât și în "spiritul" legii. În referire la critica recurentului privind greșita reținere a supraevaluării valorii de piață a bunului asigurat, susținând acesta imposibilitatea de a se face o evaluare a bunului în vederea încasării primelor și o altă evaluare în vederea acordării despăgubirilor, Înalta Curte constată, în acord cu instanța de fond, că sunt relevante prevederile din Regulamentul încheierii polițelor de asigurare de la S.C. B. S.A., mai exact art. 8.18 din "Condiții particulare privind asigurarea de avarii și furt". Potrivit acestor dispoziții, în situația daunei totale, atunci când valoarea sumei asigurate este mai mare decât valoarea de piață, asigurătorul va plăti asiguratului diferența de primă calculată în funcție de prima stabilită pentru suma asigurată inițială și prima fixată la valoarea de piață, dispoziții care infirmă alegațiile părții. În acest punct este important a se sublinia faptul că, dincolo de legislația incidentă în materia asigurărilor si reasigurărilor, reprezentată de Legea nr. 136/1995 și de Normele Autorității de Supraveghere Financiară, esențial este scopul asigurărilor, atât obligatorii, cât și, mai ales, a celor facultative, respectiv acela de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile suferite în urma evenimentului asigurat, prejudiciu ce trebuie raportat la elementele concrete de identificare ale fiecărui autovehicul (ex. tipul acestuia, vechimea, nr. km parcurși etc.), astfel încât să nu se depășească valoarea autovehiculului de la momentul evenimentului, cum în mod legal a procedat pârâtul în cauza de față. Pentru realizarea acestui deziderat au fost edictate normele din legislația secundară incidentă în materie, ale căror prevederi nu pot fi ignorate în procedura de stabilire a existenței pagubei și a calculului acesteia. În acest context se impune concluzia că intimatul-pârât a calculat și acordat în mod legal despăgubirile în urma evenimentului asigurat, actul administrativ emis de acesta nefiind afectat de vreun viciu de nelegalitate. Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că sentința de fond a fost dată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente situației de fapt reținute, nefiind susceptibilă de reformare prin prisma criticilor de nelegalitate invocate de recurent. În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata dobânzii legale penalizatoare calculată la suma pentru care s-a admis cererea, reține că recurentul-reclamant nu a formulat critici.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Față de toate considerentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul-reclamant și va menține sentința de fond atacată ca legală. Totodată, având în vedere soluția definitivă de respingere a recursului formulat de recurentul-reclamant ca nefondat, constată că nu sunt îndeplinite condițiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. pentru acordarea cheltuielilor de judecată solicitate de acesta.