ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2854/2020

Ședința publică din data de 25 iunie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2017 din 07.08.2017, reclamantele A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea Deciziei FGA nr. 7372/06.07.2017.

Prin sentința civilă nr. 135 din 17 ianuarie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a admis în parte, acțiunea formulată de reclamantele A. și B. în contradictoriu cu pârâtul Fondul De Garantare a Asiguraților;

- a anulat Decizia nr. 7372/06.07.2017 emisă de Fondul de Garantare a Asigurărilor;

- a obligat pârâtul FGA să emită o nouă decizie prin care să soluționeze pe fond cererea de plată nr. x/20.10.2016 formulată de reclamantele A. și B..

Împotriva sentinței civile nr. 135 din 17 ianuarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pârâtul Fondul De Garantare a Asiguraților a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea contestației, în temeiul art. 488 pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Recurentul-pârât a susținut că hotărârea recurată cuprinde motive străine de natura cauzei și este pronunțată cu încălcarea normelor de drept material.

A susținut recurentul că argumentul exprimat de prima instanță în sensul că "deși decizia pronunțata de instanța de apel este definitiva de la momentul pronunțării acesteia, totuși, in concret, pentru ca reclamantele sa poată solicita executarea acestei decizii, era necesar ca reclamantele sa intre in posesia titlului executoriu, ceea ce presupunea redactarea deciziei de către instanța de apel si comunicarea sa către reclamante" este contrar dispozițiilor exprese ale art. 522 alin, fi) din C. proc. pen., care arată în mod lămurit care este data rămânerii definitive a hotărârilor penale.

În opinia recurentului, este lipsit de temei de drept considerentul prezentat de prima instanță prin sentința recurată în sensul că termenul de decădere de 90 de zile nu a început să curgă de la data pronunțării deciziei penale nr. 754/A/24.06.2016 a Curții de Apel Galați, ci de la data la care această hotărâre a fost comunicata.

Potrivit dispozițiilor Legii nr. 213/2015 si ale Normei ASF nr. 16/2015, Fondul de garantare a asiguraților este constituit cu scop si destinație specifice, nu se substituie asigurătorului aflat in insolventa si nu preia obligațiile asigurătorului asumate in urma încheierii contractului de asigurare pentru accidente produse de vehicule.

A mai arătat recurentul că sentința nr. 754A/24.06.2016 pronunțata de judecătoria Curtea de Apel Galați in dosarul nr. x/2015 a rămas definitiva la data de 24.06.2016, petenta înțelegând sa formuleze cererea de plata (anexa nr. 6) la data de 12.10.2016, peste termenul de 90 zile stabilit de legislație.

Dreptul de creanța a reclamantei s-a născut ulterior rămânerii definitive hotărârii de deschidere a procedurii falimentului asigurătorului, și anume la data la care a fost recunoscut printr-o hotărâre judecătoreasca definitiva (24.06.2016).

În cauza de fata, termenul de 90 de zile pentru depunerea cererii de plata începe sa curgă de la data nașterii dreptului de creanța al reclamantei.

Așadar, momentul nașterii dreptului de creanța al petentelor este 24.06.2016, când a fost pronunțata decizia penala nr. 754/A/24.06.2016 de către Curtea de Apel București și nu data la care le-a fost comunicata decizia penala.

În concluzie, recurentul a susținut că în mod greșit instanța de fond nu a avut in vedere și dispozițiile art. 552 si art. 553 alin. (1) din C. proc. pen., potrivit cărora decizia penala este definitiva si poate fi pusa in executare de la momentul pronunțării sale, iar nu de la comunicarea sa.

Prin întâmpinare, intimatele-reclamante au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală, prima instanță făcând o corectă interpretare și aplicare a prevederilor legale incidente situației de fapt reținute.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 28 noiembrie 2018, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 11 iunie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea Deciziei FGA nr. 7372/06.07.2017.

Prin Decizia nr. 7372/06.07.2017, Fondul de Garantare a respins cererea de plată formulată de reclamantele A. și B. cu privire la suma de 167.194,18 RON, reprezentând despăgubiri stabilite în dosarul penal nr. x/2015, prin sentința penală nr. 24/22.01.2016 pronunțată de Judecătoria Tecuci, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 754/A/24.06.2016 a Curții de Apel Galați.

Curtea de Apel București a admis acțiunea, a anulat decizia atacată și a obligat pârâtul să emită o nouă decizie prin care să soluționeze pe fond cererea de plată, reținând în esență că momentul la care creanța reclamantelor a dobândit caracter exigibil, în sensul de a fi îndeplinite toate cerințele necesare pentru ca reclamantele să poată cere plata de la pârâtul FGA, este acela la care s-a realizat comunicarea titlului executoriu către reclamante.

În dezacord cu opinia primei instanțe, Înalta Curte constată că actul administrativ atacat este legal, pârâtul apreciind corect că cererea de plată a fost depusă cu depășirea termenului de 90 de zile prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea 213/2015.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 213/2015: "În vederea încasării indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi".

De asemenea, dispozițiile art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților stipulează că:

"Pentru încasarea de la Fond a indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva societății de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorității de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condițiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, și în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanțele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data nașterii dreptului de creanță al creditorului de asigurări . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ."

În cauză, se constată că sentința penală nr. 24/22.01.2016 pronunțată de Judecătoria Tecuci în dosarul penal nr. x/2015, a fost modificată prin Decizia definitivă nr. 754/24.06.2016 a Curții de Apel Galați, iar reclamanții au formulat cererea de plată la data de 12.10.2016 - data poștei.

Prin urmare, problema de drept controversată este aceea dacă dreptul de creanța s-a născut la data pronunțării deciziei penale definitive (24.06.2016) sau de la data comunicării acestei decizii.

Înalta Curte constată că interpretarea dată de instanța de fond în sensul că era necesar ca decizia să fie redactată de instanța penală și comunicată reclamantelor pentru ca acestea să poată solicită executarea acestei decizii, este eronată.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 552 alin. (1) din C. proc. pen., hotărârea instanței de apel rămâne definitivă la data pronunțării acesteia, atunci când apelul a fost admis și procesul a luat sfârșit în fața instanței de apel, cum este și cazul dedus judecații.

Având ca reper aceste dispoziții legale, în contextul factual redat, Înalta Curte, contrar opiniei judecătorului fondului, constată că ceea ce prezintă relevanță în cauză, este data rămânerii definitive a hotărârii penale, iar cum decizia penală nr. 754 a fost pronunțată de Curtea de Apel Galați la data de 24.06.2016, aceasta este data la care s-a născut dreptul de creanță al reclamanților și, totodată, data de la care începe să curgă termenul de decădere de 90 de zile.

Totodată, împrejurarea că hotărârea penală a fost redactată și comunicată la o dată ulterioară nu prezintă relevanță din perspectiva nașterii dreptului de creanță, în condițiile în care soluția este definitivă de la data pronunțării și nu de la data comunicării acesteia.

Prin urmare, în mod legal s-a reținut prin decizia atacată că petenții au formulat cererea de plată la data de 12.10.2016, cu depășirea termenului de 90 de zile, calculat de la data pronunțării Deciziei nr. 754 din 24.06.2016 a Curții de Apel Galați.

Înalta Curte reamintește că termenele pentru exercițiul drepturilor părților nu au ca scop îngrădirea dreptului la un proces echitabil și efectiv, ci stimularea activității procesuale a părților prin sancțiunea instituită pentru nerespectarea lor, cum este și cazul de față.

În concluzie, câtă vreme reclamanții au depus cererea de plată la FGA la data de 12.10.2016 - data poștei - după expirarea termenului de 90 de zile de la nașterea dreptului de creanță(24.06.2016), soluția de respingere a acesteia, este legală.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, va casa sentința atacată și rejudecând, va respinge acțiunea formulată de reclamanții A. și B., ca neîntemeiată .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței nr. 135 din 17 ianuarie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și rejudecând, respinge acțiunea formulată de reclamanții A. și B., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 iunie 2020.