ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2741/2020

Ședința publică din data de 23 iunie 2020

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 23 septembrie 2019, contestatoarea A. a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei nr. 2072 din data de 11 aprilie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015.

S-a solicitat admiterea contestației și anularea hotărârii atacate, rejudecând recursul.

A invocat contestatoarea, ca motive ale contestației, dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., apreciind că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale, și dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., potrivit cărora instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen.

Astfel, în ceea ce privește primul motiv al contestanției în anulare, a susținut contestatoarea că la punctul 54 din motivarea instanței de recurs, s-au avut în vedere pentru admiterea recursului dispozițiile art. 23 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 86/2006 si dispozițiile art. 25 alin. (1) din același act, instanța de recurs nesesizând, din eroare, si dispozițiile art. 25 lit. b) din care rezulta în mod expres ca pe cazul de nedemnitate trebuie sa existe o hotărâre judecătoreasca care sa interzică accederea în profesie de practician în insolventa, sau exercitarea acestei funcții.

Ca atare, deși contestatoarea a depus la dosar extras din decizia penala nr. 234/27.05.2016 rămasa definitiva, instanța de recurs nu a sesizat faptul ca i-a fost interzis dreptul de a ocupa doar funcția de magistrat pe o perioada de 3 ani, și nu orice altă funcție juridica sau de alta natura.

A arătat că funcția de practician în insolventa, este una de utilitate publica, conf. art. 1 din Statutul din 29.09.2007, privind organizarea si exercitarea profesiei de practician în insolventa, si nu una juridica, care de altfel a fost invocat ca motiv de recurs de către recurenta la punctul II.4) pag. 9 din motivele de recurs, asupra căruia nu s-a pronunțat instanța.

Cu privire la cel de-al doilea motiv al contestației în anulare, a susținut contestatoarea că instanța a omis a se pronunța asupra motivului de recurs de la pct. II 4) pagina 9 "Profesia de practician în insolventa este o profesie cu caracter juridic", astfel fiind îndeplinite în cauza dispozițiile art. 503 pct. 3 din C. proc. civ.

De asemenea, nu s-a pronunțat nici asupra motivului de recurs de la punctul II privind modalitatea de soluționare a excepției inadmisibilității acțiunii, fata de dispozițiile exprese ale art. 69 alin. (3) din O.U.G. nr. 86/2006 privind organizarea activității practicienilor în insolventa, instanța de recurs rezumându-se a le enumera, fără a le motiva în decizia atacata.

Motivarea instanței de recurs este redata începând cu pct. 36 pana la pct. 56 inclusiv, din care nu se poate retine o motivare a motivelor de recurs invocate de recurenta.

De asemenea, instanța de recurs si-a bazat motivarea pe cazul de nedemnitate prevăzut la art. 25 pct. l care nu a fost invocat ca motiv de recurs de recurenta.

Prin Decizia nr. 2072 din data de 11 aprilie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015 s-a admis recursul formulat de pârâta Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România împotriva sentinței civile nr. 1336 din 20 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

A fost casată în parte sentința atacată și, în rejudecare, s-a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Au fost menținte în rest dispozițiile sentinței atacate.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte analizând contestația în anulare, în raport cu motivele invocate și cu dispozițiile procedurale aplicabile, o va respinge ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Un prim temei de drept al contestației în anulare indicat de titulara cererii este art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Potrivit textului de lege citat, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: (…) dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

Contestatoarea arată că decizia pronunțată în recurs este rezultatul unei erori materiale, întrucât instanța de recurs nu a sesizat si dispozițiile art. 25 lit. b) din O.U.G. nr. 86/2006 din care rezulta în mod expres ca asupra cazului de nedemnitate trebuie sa existe o hotărâre judecătoreasca care sa interzică accederea în profesie de practician în insolventa, sau exercitarea acestei funcții.

Pe calea contestației în anulare, care este o cale extraordinară de atac de retractare, având ca ipoteză, în cazul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., producerea unei confuzii, a unei erori asupra unor date materiale importante ale cauzei, hotărâtoare pentru dezlegarea dată cauzei prin decizia pronunțată, nu pot fi formulate critici care urmăresc reformarea soluției. Nu poate fi invocată nelegalitatea deciziei, respectiv interpretarea greșită de către instanța de recurs a normelor de drept material și procesual incidente.

În doctrina relevantă procesual civilă, sintagma "greșeală materială" a fost analizată prin opoziție cu greșeală de judecată, prin eroare materială, în sensul prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., se înțelege greșeala materială evidentă în legătură cu aspecte formale ale judecării recursului.

Or, ceea ce urmărește contestatoarea este reformarea hotărârii, arătând că instanța a interpretat greșit dispozițiile O.U.G. nr. 86/2006, astfel că demersul său este inadmisibil.

In ceea ce privește motivul contestației întemeiat pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., potrivit cărora instanța de recurs respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen, Înalta Curte reține, de asemenea, că motivele invocate nu se încadrează în textul de lege.

Pe de o parte, este imperios necesar să se facă distincție între motive și argumente, căci textul legal are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de casare invocate de recurent (motive arătate în mod expres și limitativ de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.), iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt subsumate întotdeauna motivului de modificare sau de casare pe care îl sprijină.

Pe de altă parte, textul art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ. are în vedere exclusiv ipoteza omisiunii de a cerceta motive de recurs, partea care poate face contestație in anulare pe acest motiv fiind doar recurentul.

Această cale de atac nu este deschisă intimatului din recurs, cât privește acest motiv de contestație în anulare, in acest sens fiind atât doctrina cât și practica judiciară a instanțelor.

Față de cele de mai sus, cum în speță, motivele formulate nu se circumscriu dispozițiilor art. 503 alin. (1) pct. 2 sau 3 din C. proc. civ., contestatoarea urmărind, în realitate, o rejudecare a recursului pentru motive nepermise de lege, Înalta Curte va respinge contestația în anulare ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva Deciziei nr. 2072 din data de 11 aprilie 2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 iunie 2020.