Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.06.2020

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2737/2020

HOTĂRÂRE
23.06.2020
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2737/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 23 iunie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Obiectul cauzei Prin încheierea din 15 ianuarie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018 s-a respins cererea formulată de intimatul - reclamant A. de repunere a cauzei pe rol și s-a menținut soluția de suspendare a cauzei. Pentru a pronunța această soluție s-a reținut că modul de soluționare a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru dezlegarea problemei de drept in dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel Bacău prezintă relevanță în cauză inclusiv sub aspectul considerentelor ce vor fi evidențiate în decizia pronunțată de ÎCCJ, iar suspendarea inițială a cauzei s-a dispus până la publicarea deciziei nr. 51/11.11.2019 în Monitorul Oficial al României.

Recursul formulat Împotriva acestei încheieri a formulat recurs reclamantul A. solicitând admiterea recursului și dispunerea repunerii pe rol a cauzei în vederea continuării judecății. La data de 4 februarie 2020 recurentul - reclamant a formulat cerere de renunțare la recursul formulat. Prin punctul de vedere depus la data de 26 martie 2020 intimatul pârât Inspectoratul de Poliție Județean Suceava a precizat că nu se opune cererii de renunțare la recurs. Considerentele și soluția instanței de recurs Înalta Curte, sesizată cu soluționarea recursului, constată faptul că recurentul - reclamant a formulat cerere de renunțare la judecata recursului prin declarația depusă la data de 4 februarie 2020. Manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecata recursului, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al recuretului, care nu este supus cenzurii instanței de judecată, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil.

Deși sub aspectul formei, recurentul - reclamant și-a intitulat cererea ca fiind o "renunțare la recurs", Înalta Curte, fiind datoare în virtutea dispozițiilor art. 22 alin. (4) din C. proc. civ., de a da o calificare juridică corectă a actului, în raport de voința reală a părților cu privire la efectele cererii de renunțare, constată că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 463 alin. (1) teza a II a din C. proc. civ., care reglementează Achiesarea la hotărâre ca reprezentând renunțarea unei părți la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluții din respectiva hotărâre. În raport de dispozițiile legale mai sus arătate, Înalta Curte va lua act de cererea recurentului - reclamant A. de renunțare la judecarea recursului.

D E C I D E Ia act de cererea recurentului - reclamant A. de renunțare la judecata recursului declarat împotriva încheierii din 15 ianuarie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 iunie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-06-11
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2469/2020
Ședința publică din data de 11 iunie 2020 Asupra cererii de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea primei instanțe Prin încheierea din 10 decembrie 2019, Curtea de Apel Suceava,
ÎCCJ 2020-10-15
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5180/2020
cererea de repunere pe rol, apreciind că modul de soluționare a sesizării Înaltei Curți prezintă relevanță în cauză inclusiv sub aspectul considerentelor ce vor fi evidențiate în decizia pronunțată, suspendarea cauzei dispunându-se până la
ÎCCJ 2020-09-22
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4554/2020
reclamant A. și a menținut dosarul suspendat. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva încheierii de ședință din data de 15.01.2020 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul
ÎCCJ 2020-10-15
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5179/2020
de bază, salariul funcției de bază și indemnizația de încadrare. La data de 13 noiembrie 2019, intimatul-reclamant A. a formulat cerere de repunere pe rol, motivând că Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat prin Decizia nr. 64 di
ÎCCJ 2019-05-16
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 953/2019
Analizând recursul, Înalta Curte constată următoarele: Pe rolul Curții de Apel Suceava a fost înregistrat Dosarul nr. x/2017, având ca obiect recursul declarat de pârâtul A. împotriva Deciziei civile nr. 689 din 12 iunie 2018 pronunțată de
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă