ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 272/2021

Ședința publică din data de 21 ianuarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 22.12.2017 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea în parte a Deciziei nr. 11489/23.11.2017, admiterea în totalitate a cererii de plată și obligarea pârâtului la plata sumei de 232.807,50 RON (din care suma de 10.307,50 RON reprezintă daune patrimoniale, iar suma de 222.500 RON reprezintă daune nepatrimoniale).

Prin încheierea de ședință din 23 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins, ca neutilă soluționării cauzei, proba cu expertiza medico-legală, prima instanță reținând, pe de o parte, înscrisurile medicale și raportul de constatare medico-legală deja depuse la dosar, din care reies aspectele a căror dovadă se tinde a se face prin proba cu expertiză propusă, iar pe de altă parte, prejudiciile nepatrimoniale învederate prin cererea de plată și prin cererea de chemare în judecată, precum și perioada avută în vedere și art. 20 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015 privind posibilitatea formulării unor noi cereri de plată în cazul unor prejudicii ivite ulterior.

Prin sentința civilă nr. 3181 din 3 iulie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată.

Împotriva încheierii de ședință din 23 mai 2018 și a sentinței civile nr. 3181 din 3 iulie 2018, ambele pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului și casarea hotărârii atacate în sensul: anulării parțiale a Deciziei nr. 11489/23.11.2017, în privința art. 2, emise de Fondul de Garantare a Asiguraților; admiterea cererii de plată nr. x/11.11.2015 și obligarea pârâtului la plata sumei de 232.807,5 RON, constând în 10.307,5 RON daune patrimoniale și 222.500 RON daune nepatrimoniale, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului arată că, în urma formulării cererii de plată către Fondul de Garantare a Asiguraților, i-a fost virată o sumă mai mică, respectiv 24.521,13 RON, sumă stabilită prin Decizia nr. 11489/23.11.2017 emisă de F.G.A.

În ceea ce privește încheierea de ședință din data de 23.05.2017, consideră că aceasta este nelegală sub aspectul respingerii cererii de probațiune privind efectuarea unei expertize medico-legale, având în vedere că la 18.08.2011, când s-a întocmit un certificat medico-legal, recurentul a efectuat o serie de controale, în urma cărora a rezultat că starea acestuia de sănătate nu s-a îmbunătățit, impunându-se continuarea tratamentelor și evaluarea stării psihice a acestuia.

Consideră că motivarea instanței sub acest aspect este lapidară.

În ceea ce privește sentința recurată, arată că aceasta este nelegală din perspectiva daunelor morale solicitate, având în vedere că victimei unui accident rutier îi este afectat echilibrul psihic și social. Arată că prin certificatul medico-legal s-a stabilit că leziunile de care a suferit au necesitat 58 de zile de îngrijiri medicale și că a resimțit enorm traumele fizice și psihice suferite, iar capacitatea de muncă i s-a redus la aproximativ 75%, sens în care invocă recomandările făcute de Consiliul Europei și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, respectiv Protocolul nr. 11 al Convenției Europene privind Drepturile Omului din 1994.

În esență susține că prima instanță nu a apreciat corect asupra cuantumului daunelor morale reclamate și că, raportat la gravitatea urmărilor accidentului, la numărul foarte mare de zile de îngrijiri medicale și la incertitudinea cu privire la recuperarea fizică integrală, motiv pentru care apreciază că se impune admiterea acțiunii și obligarea F.G.A. la plata daunelor nepatrimoniale solicitate.

Referitor la daunele patrimoniale, arată că acestea au o legătură de cauzalitate cu prejudiciul produs, F.G.A. având obligația sa acopere în totalitate aceste sume. Precizează că aceste sume au fost cheltuite cu recuperarea fizică a recurentului-reclamant, cu onorariile experților ce au efectuat expertizele criminalistice auto, pentru stabilirea culpei conducătorului auto, fiind cheltuieli necesare, motiv pentru care solicită restituirea integrală a acestora, respectiv: 1988 RON contravaloarea tratamentului medicamentos și a serviciilor medicale; 1013.5 RON reprezentând contravaloarea noii expertize criminalistice auto dispuse în dosarul nr. x/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin; 3306 RON reprezentând onorariul expertului parte pentru aceeași expertiză; 4.000 RON reprezentând onorariul avocatului recurentului, acestea fiind în sumă totală de 10.307,5 RON.

Intimatul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu criticile formulate prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea în parte a Deciziei nr. 11489/23.11.2017, admiterea în totalitate a cererii de plată și obligarea pârâtului la plata sumei de 232.807,50 RON (din care suma de 10.307,50 RON reprezintă daune patrimoniale, iar suma de 222.500 RON reprezintă daune nepatrimoniale).

Recurentul-reclamant a recurat atât încheierea de ședință din data de 23 mai 2018, cât și sentința civilă nr. 3181 din 3 iulie 2018, ambele pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Înalta Curte constată că, în ceea ce privește încheierea de ședință din data de 23 mai 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, recurentul critică respingerea cererii de probațiune privind efectuarea unei expertize medico-legale, critică ce se subsumează motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că această critică este nefondată, hotărârea primei instanțe fiind corect motivată în privința respingerii cererii de probațiune. Astfel, instanța a avut în vedere atât înscrisurile medicale și raportul de constatare medico-legală deja depuse la dosar, cât și art. 20 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015 privind posibilitatea formulării unor noi cereri de plată în cazul unor prejudicii ivite ulterior.

Potrivit textului de lege de mai sus (teza a III-a):

"(...) Pentru creanțele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data nașterii dreptului de creanță al creditorului de asigurări."

Este reală susținerea recurentului conform căreia dacă în evoluția leziunilor menționate în primul act medical apar date medicale noi, actele medico-legale se pot completa doar de medicul legist și nu de judecător.

Dar faptul că instanța a respins proba cu expertiza medico-legală nu înseamnă că judecătorul este cel care se va pronunța în sensul completării actelor medico-legale.

Argumentul avut în vedere de prima instanță a vizat posibilitatea formulării unor noi cereri de plată în cazul în care se ivesc ulterior și alte prejudicii în afara celor probate cu primul act medico-legal, astfel încât critica adusă încheierii de ședință din 23.05.2017 nu poate fi reținută.

Motivarea acestei încheieri nu poate fi considerată lapidară câtă vreme instanța a indicat motivul de fapt, dar și prevederile legale pe care și-a întemeiat soluția de respingere a probei în discuție.

În ceea ce privește sentința civilă nr. 3181 din 3 iulie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, Înalta Curte constată că argumentele invocate de către recurent se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a criticat atât daunele morale acordate, cât și daunele materiale, ambele din perspectiva cuantumului acestor sume.

Referitor la daunele morale solicitate, Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 50 din Norma A.S.F. nr. 23/2014, "la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale, se au în vedere următoarele: (…) f) daunele morale, în conformitate cu legislația și jurisprudența din România".

În literatura de specialitate, dar și în practica judecătorească, s-a arătat că, în absența unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecințele negative suferite de victima accidentului, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situația familială, socială și profesională.

Atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea și cuantificarea acestora să fie justă și echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs victimei și suferite de aceasta, în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Din această perspectivă, nu se poate stabili, în prezenta cauză, vreun motiv de nelegalitate a sentinței recurate, Înalta Curte reținând că, în acord cu instanța de fond, Ghidul Fondului de protecție a victimelor străzii nu este un act normativ, astfel că nu poate avea decât o valoare orientativă, nicidecum obligatorie, pentru instanța de judecată.

Înalta Curte reține că instanța supremă a statuat în numeroase rânduri că despăgubirile pentru daune morale se disting de cele pentru daune materiale prin faptul că acestea nu se probează, ci se stabilesc prin evaluare, iar în acest scop, pentru a nu se ajunge la o îmbogățire fără just temei, este necesar să fie luate în considerare suferințele fizice și morale, susceptibile în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta săvârșită, precum și toate consecințele acesteia, așa cum rezultă din actele medicale ori din alte probe administrate.

Se impune a fi subliniat și faptul că stabilirea cuantumului daunelor morale implică o doză de aproximare, prin raportare la un complex de împrejurări, despăgubirile ce se plătesc trebuind, așadar, să țină seama de prejudiciul concret produs fiecărei persoane vătămate și de principiul acoperirii integrale a acestuia.

Prejudiciul moral a fost definit ca orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalității umane și care se manifestă prin suferința fizică sau/și morală, pe care le resimte victima. Prejudiciile care alterează sănătatea și imaginea fizică aduc atingere unora dintre prerogativele care constituie atributul personalității umane - dreptul la sănătate, integritate fizică și psihică (art. 58 C. civ.) ca și componente ale dreptului la viață, apărat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și trebuie să fie reparate. Caracterul suferințelor trebuie privit în legătură cu particularitățile individuale ale persoanei prejudiciate, reținându-se ca suferințe morale frica, durerea, rușinea, tristețea, neliniștea, umilirea și alte emoții negative.

Fiind vorba de lezarea unor valori fără conținut economic și de protejarea unor drepturi care intră, ca element al vieții private, în sfera art. 1 (dreptul la viață) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dar și de valori apărate de art. 22 din Constituție și art. 58 C. civ., existența prejudiciului este circumscrisă condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs victimei.

În ce privește cuantumul posibilelor despăgubiri acordate, nici sistemul legislativ românesc și nici normele comunitare nu prevăd un mod concret de evaluare a daunelor morale, iar acest principiu, al reparării integrale a unui astfel de prejudiciu, nu poate avea decât un caracter estimativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate pecuniar. Ceea ce trebuie în concret evaluat nu este prejudiciul ca atare, ci doar despăgubirea ce vine să compenseze acest prejudiciu și să aducă acea satisfacție de ordin moral celui prejudiciat.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că instanța de fond, în mod legal, a reținut că suma acordată de pârât cu titlu de daune morale apare ca fiind adecvată reparării prejudiciului moral suferit de către reclamant.

Referitor la daunele materiale solicitate, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanță a reținut că nu pot fi primite la plată sumele de 4000 RON reprezentând onorariu de avocat și nici cea de 1013,50 RON reprezentând contravaloare expertiză criminalistică. În privința primei sume s-a reținut că în dosarul administrativ a fost depusă doar o chitanță pentru plata sumei de 2000 RON cu titlu de onorariu avocațial, dar din chitanță și factură nu reiese că prestația a avut legătură cu cererea de plată ori cu accidentul rutier din speță. Referitor la contravaloarea expertizei criminalistice, s-a reținut în mod corect că nu au fost depuse documente care să ateste plata efectivă a acesteia.

Tot în mod corect s-a reținut de către instanța de fond că nici suma de 492,87 RON nu a fost justificată, deoarece din copia ilizibilă a bonului în valoare de 465 RON nu reiese ce medicamente au fost achitate iar diferența de până la suma de 492,87 nu a fost justificată prin documente de plată.

Înalta Curte reține că daunele aferente prejudiciilor materiale impun obligativitatea dovedirii acestora, în considerarea caracterului lor eminamente economic, or, în speță, recurentul-reclamant nu a făcut dovada întregului prejudiciul patrimonial solicitat, hotărârea recurată fiind legală și sub acest aspect.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurentul-reclamant prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva încheierii de ședință din 23 mai 2018 și a sentinței civile nr. 3181 din 3 iulie 2018, ambele pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva încheierii de ședință din 23 mai 2018 și a sentinței civile nr. 3181 din 3 iulie 2018, ambele pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 21 ianuarie 2021.