Decizia nr. 2710/2021 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 1999/2018 a Curții de Apel București

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat să se aprecieze asupra calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul A..

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin încheierea de ședință din 22 februarie 2018, a respins cererea reclamantului de încuviințare a unui nou expert parte ca neîntemeiată, a respins obiecțiunile formulate de reclamant la raportul de expertiză ca neîntemeiate, a luat act că pârâtul invocă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor O.U.G. nr. 24/2008, a prorogat discutarea admisibilității cererii de sesizare a Curții Constituționale și a admis cererea de amânare formulată. Prin sentința nr. 1999 din 26 aprilie 2018 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității, invocată de către reclamant, a admis cererea pârâtului și a sesizat Curtea Constituțională a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 lit. b), art. 6, art. 7, art. 8, art. 9, art. 10 și art. 11 din O.U.G. nr. 24/2008, față de prevederile art. 16 alin. (1) și art. 53 alin. (2) din Constituția României și, totodată, a respins acțiunea formulată de către reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, ca nefondată.

Calea de atac exercitată Împotriva încheierii de ședință din data de 22 februarie 2018 și a sentinței nr. 1999 din 26 aprilie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a declarat recurs. Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. După o amplă prezentare a situației de fapt, în motivarea recursului se arată că intimatul a recunoscut scrierea notei informative din data de 24.01.1984, în schimb, a contestat scrierea notei informative din 26.10.1933. Cu privire la nota informativă din data de 28.10.1983, prima instanță a dispus derularea procedurii de verificare a acestui înscris, stabilind ca verificarea să se realizeze prin expertiză grafoscopică. Recurentul consideră că procedura derulată a încălcat prevederile art. 303 alin. (3) pct. 2, art. 6, art. 13, art. 22, dar și art. 330 alin. (5) din Codul de Procedură, situație ce atrage incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 5 C. proc. civ. Recurentul precizează că în cauză, s-a efectuat un raport de expertiză împotriva căruia s-au formulat obiecțiuni, în termen legal, pornind de la chestiuni care, în mod vădit, puneau sub semnul îndoielii concluziile acestui raport. Prima instanță a respins atât cererea de obiecțiuni și de efectuare a unei noi expertize, cât și cererea de desemnare a unui nou expert-parte, dar și cererea de acordare a unui termen până la care noul expert să poată realiza punctul său de vedere. De asemenea, prima instanță a respins cererea de prorogare a termenului până la care C.N.S.A.S. va putea formula obiecțiuni mai cuprinzătoare care să țină seama și de opinia unui expert și nu doar de chestiuni legale. Se mai precizează că expertul-parte încuviințat de instanță nu și-a mai putut desfășura activitatea profesională, în urma unor grave probleme de sănătate, așa cum rezultă din Biletul de ieșire din spital precum și din Scrisoarea Medicală, care au fost depuse la dosarul cauzei. Nici părților și nici experților parte nu li se comunică direct rapoartele de expertiză realizate de LIEC București sau de INEC. Părțile iau cunoștință de rapoarte de la dosarul cauzei și, ulterior, respectivele părți le comunică și experților-parte, Recurentul mai arată că între termenul de judecată din 07.12.2017 și termenul de judecată din 22.02.2018, a luat cunoștință de raportul de expertiză, urmând comunice și expertului-parte acest raport. Față de această situație, pe care nici expertul-parte desemnat și nici recurentul nu o puteau anticipa, s-a solicitat primei instanțe desemnarea unui nou expert-parte, în persoana domnului expert criminalist autorizat B.. În opinia recurentului, numai ulterior încuviințării, de către prima instanță, a unui nou expert-parte, acesta ar fi putut studia nemijlocit documentele originale aflate la grefa instanței, în vederea formulării unui punct de vedere concludent din punct de vedere tehnic. Cu toate acestea, prima instanță a respins atât cererea de obiecțiuni și de efectuare a unei noi expertize, cât și cererea de desemnare a unui nou expert-parte, dar și cererea de acordare a unui termen până la care noul expert să poată realiza punctul său de vedere. Recurentul mai arată că potrivit art. 303 alin. (3) punctul 2 din Noul C. proc. civ., înscrisurile de sub semnătură privată pot fi folosite ca scripte de comparație doar în măsura în care sunt acceptate de toate părțile. În cauza de față, recurentul s-a opus folosirii acestor înscrisuri, întrucât nu sunt scrise în mod cert de intimatul-pârât. În ceea ce privește soluția pronunțată, recurentul arată că practica judecătorească a arătat constant, în interpretarea și aplicarea art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, că atitudinea prin care o persoană își exprima nemulțumirea față de Partidul Comunist Român, reprezenta o atitudine potrivnică regimului comunist. Este necontestat faptul că atitudinea persoanei denunțate era explicit politică și reprezenta un refuz, care a reflectat clar opinia negativă a persoanei denunțate față de Partidul Comunist. Gestul persoanei denunțate nu a fost justificat, sub nicio formă, de o situație obiectivă, întrucât această persoană nu a invocat faptul că nu ar fi deținut suma de bani necesară pentru cotizație și nici că ar fi scăpat din vedere obligația de a plăti cotizația, ci, potrivit notei informative scrise de intimat, a refuzat plata acestei cotizații, ca expresie clară a opiniei negative față de Partidul Comunist. Prin urmare, câtă vreme prima instanță a considerat că denunțarea unei persoane care refuza achitarea cotizației către Partidul Comunist nu s-ar înscrie în sfera atitudinilor potrivnice regimului comunist, contrar practicii judecătorești care a arătat constant, în interpretarea și aplicarea art. 2 lit. b) din G.U.G. nr. 24/2008, că atitudinea prin care o persoană își exprimă nemulțumirea față de Partidul Comunist Român reprezenta o atitudine potrivnică regimului comunist, rezultă că prima instanță a respins acțiunea, încălcând și aplicând greșit prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2006 ceea ce atrage incidența art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ. În susținerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară.

Apărările formulate în cauză Intimatul A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin acțiunea formulată recurentul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat să se aprecieze asupra calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul A.. În motivare, recurentul a susținut, în esență, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, întrucât, prin notele informative din data de 28.10.1983 și 24.01.1984, pârâtul a furnizat fostei Securități informații potrivnice regimului comunist (nemulțumirile unor colegi de serviciu legate de modul de viață existent, respectiv neplata contribuției de partid), conștientizând că asupra persoanelor la care s-a referit în delațiunile sale se pot lua măsuri de investigare, prin încălcarea dreptului la viață privată. Prin încheierea de ședință din data de 18.05.2018, Curtea de Apel a încuviințat părților proba cu înscrisuri, a respins ca neutilă proba cu interogatoriul reclamantului și a dispus parcurgerea procedurii prevăzute de art. 302-303 din C. proc. civ., în ceea ce privește nota informativă nr. 11 din data de 28.10.1983. După depunerea scriptelor de comparație, prin încheierea de ședință din data de 29.06.2017, instanța de fond a încuviințat pârâtului proba cu expertiză criminalistică în specialitatea grafică, raportul de expertiză efectuat de către Laboratorul Interjudețan de Expertize Criminalistice București fiind depus la dosar în data de 23.11.2017. Prin încheierea de ședință din data de 22.02.2018, Curtea de Apel a respins obiecțiunile formulate de recurent la raportul de expertiză criminalistică. Înalta Curte constată că, procedând în acest mod, instanța de fond a încălcat dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, precum și dispozițiile art. 22 dar și cele ale art. 330 alin. (5) din C. proc. civ. Prin urmare, în cauză, a operat o încălcare a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, recunoscut de jurisprudența Convenției. Conform jurisprudenței instanței de la Strasbourg, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă să fi examinat, în mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse. Pe de altă parte, dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Deoarece Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective, dreptul aflat în discuție nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Cu alte cuvinte, art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența. Practic recurentul a fost pus în situația de a evalua o lucrare de specialitate, fără a beneficia de sprijin de specialitate, deși potrivit art. 330 alin. (5) C. proc. civ. legiuitorul a prevăzut dreptul părților de a beneficia de opinia unui expert ales. Acest drept nu poate fi lipsit de conținut și nu se limitează la încuviințarea formală a participării unui expert-parte, ci la posibilitatea efectivă a acestor experți-parte de a formula întrebări și observații și, dacă este cazul, să întocmească un raport separat cu privire la obiectivele expertizei așa cum prevede expres art. 330 alin. (5) din Noul Cod de Procedură. Având în vedere modul în care a procedat instanța de fond, aceasta a pricinuit recurentului-reclamant o vătămare, încălcând principiul egalității armelor, consacrat de jurisprudența Convenției, care nu poate fi înlăturată decât prin casarea hotărârii pronunțate. Cu ocazia rejudecării, instanța de fond va avea în vedere toate apărările invocate de părți în susținerea intereselor lor legitime. Motivul de casare astfel reținut, face inutilă examinarea celorlalte critici formulate prin motivele de recurs invocate.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința și încheierea atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.