ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2647/2021

Ședința publică din data de 22 aprilie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale-B., Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean Vâlcea,

- cuantumului de 1,43 euro/UVM/perioada de referință a anului de angajament, prevăzut pentru categoria "Porci grași" - Subpachetul 3a) Îmbunătățirea condițiilor de bunăstare a suinelor pe durata transportului, din Anexa nr. 1 la Anexa nr. 1 a Ordinului și din Anexa nr. 1 la Anexa nr. 3 a Ordinului;

- cuantumului de 14,18 euro/UVM/perioada de referință a anului de angajament, prevăzut pentru categoria "Porci grasi" - Subpachetul 5a) Reducerea noxelor cu 30% față de nivelul minim obligatoriu prin menținerea în limite optime a parametrilor de microclimat, din Anexa nr. 1 la Anexa nr. 1 a Ordinului și din Anexa nr. 1 la Anexa nr. 3 a Ordinului;

- cuantumului de 4,80 euro/UVM/perioada de referință a anului de angajament pentru categoria "Porci grași" - Subpachetul 3a) Îmbunătățirea condițiilor de bunăstare a suinelor pe durata transportului;

- cuantumului de 16,80 euro/UVM/perioada de referință a anului de angajament pentru categoria "Porci grași" - Subpachetul 5a) Reducerea noxelor cu 30% față de nivelul minim obligatoriu prin menținerea în limite optime a parametrilor de microclimat;

2.1. Prin încheierea de ședință din 5 decembrie 2017, Curtea a respins excepția de netimbrare a celui de-al șaselea petit, ca neîntemeiată.

A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură în privința primelor două petite, ca rămasă fără obiect.

A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale în privința capetelor trei și patru de cerere, ca rămasă fără obiect.

A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în privința primelor două capete de cerere și a respins excepția, în rest, ca rămasă fără obiect.

A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale în privința capetelor trei, patru, cinci și șase de cerere și a respins excepția, în rest, ca rămasă fără obiect.

A respins excepția lipsei procedurii prealabile în privința capetelor trei, patru și cinci de cerere de cerere, ca neîntemeiată.

A respins excepția lipsei de interes în formularea celui de-al patrulea capăt de cerere, ca neîntemeiată.

A respins excepția inadmisibilității celui de-al cincilea capăt de cerere, ca neîntemeiată.

A respins cererea de introducere în cauză, în calitate de pârâtă, a Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, formulată de pârâtul MADR, ca neîntemeiată.

2.2. Prin sentința civilă nr. 969 din 6 martie 2018, Curtea a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean Vâlcea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestor hotărâri, reclamanta A. S.R.L. a formulat recurs, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea încheierii din data de 5 decembrie 2017, în sensul respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., referitor la faptul că încheierea de ședință din data de 05.12.2017, prin care a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a AFIR, a fost pronunțată cu încălcarea art. 2 alin. (2) lit. m) liniuța a 2-a din Ordonanța de Urgență nr. 74/2009, a art. 2 alin. (2) si art. 5 alin. (3) din Ordonanța de Urgență nr. 41/2014 și a art. 3.1.2 alin. (1) si (2), art. 3.2 lit. B) și C) si art. 6.1 din Acordul cadru de delegare pentru implementarea Măsurii 215, încheiat, la data de 12.07.2012, între APDRP (predecesoarea AFIR), APIA și ANSVSA {"Acordul de delegare"), precum și cu greșita aplicare a art. 3.2.17 din Acordul de delegare, recurenta a expus următoarele critici:

În mod greșit a întemeiat prima instanță admiterea acestei excepții doar pe prevederile art. 1, art. 3.2. lit. B) pct. q si art. 3.2.17 din Acordul de delegare, fără a interpreta aceste articole coroborat cu prevederile art. 2 alin. (2) lit. m) liniuța a 2-a din Ordonanța de Urgență nr. 74/2009, a art. 2 alin. (2) si art. 5 alin. (3) din Ordonanța de Urgență nr. 41/2014 și a art. 3.1.2 alin. (1) si (2) și art. 6.1 din Acordul de delegare.

În cuprinsul încheierii, raportându-se exclusiv la art. 1, art. 3.2. lit. B) pct. q și art. 3.2.17 din Acordul de delegare, prima instanță a concluzionat că pârâta a arătat că atribuțiile care revin acesteia se circumscriu doar activității de supraveghere și control, iar nu celei de verificare a cererilor de plată și de efectuare a plăților către beneficiari.

Cu privire la acest aspect, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (2) lit. m) liniuța a 2-a din Ordonanța de Urgență nr. 74/2009, AFIR este agenția de plată, responsabilă de plățile aferente PNDR.

Totodată, conform art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 41/2014 privind înființarea, organizarea si funcționarea Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, prin reorganizarea Agenției de Plați pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit ("APDRP"), AFIR a preluat atribuțiile APDRP de implementare tehnică, plată și monitorizare pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007-2013.

De asemenea, potrivit art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 41/2014, principalele atribuții de plata ale AFIR sunt: a) verificarea cererilor de plata ale beneficiarilor proiectelor finanțate din FEADR; b) verificarea, pe teren, a proiectelor finanțate din FEADR, pentru a stabili eligibilitatea plații; c) autorizarea plății către beneficiarii proiectelor finanțate din FEADR; d) efectuarea plății către beneficiarii proiectelor finanțate din FEADR; e) înregistrarea angajamentelor de plată și a plăților către beneficiarii proiectelor finanțate din FEADR.

Într-adevăr, prin Acordul de delegare, AFIR a delegat, către APIA, implementarea și atribuțiile specifice funcției de autorizare, plată, contabilizare, recuperare debite, monitorizare și raportare, însă, după cum a fost precizat și în cererea de chemare în judecată, AFIR a rămas, în continuare, responsabilă privind funcția de plată pentru masurile din PNDR, conform art. 6.1 din Acordul de delegare.

Or tocmai acest aspect nu a fost avut în vedere de către instanța de fond, pronunțându-se asupra excepției doar în considerarea art. 1, art. 3.2. lit. B) pct. q si art. 3.2.17 din Acordul de delegare, deși art. 6.1 stabilește răspunderea AFIR pentru modul de îndeplinire de către APIA a atribuțiilor privind autorizarea și efectuarea plății finanțării nerambursabile către beneficiarii Măsurii 215.

Mai mult, în considerarea faptului că a păstrat responsabilitatea îndeplinirii în mod legal a atribuțiilor sale ca agenție de plată, în Acordul de delegare s-a prevăzut că pârâta AFIR are obligația să se asigure că APIA și ANSVSA respectă procedurile de lucru pentru Măsura 215 - Plăți pentru bunăstarea animalelor, conform Acordului de delegare. În acest sens, AFIR urma a supraveghea permanent și a controla, ori de cate ori considera necesar, modul de îndeplinire a atribuțiilor delegate prin Acordul Cadru (art. 3.1.2 pct. 1 si 2 din Acordul de delegare).

În condițiile în care a fost chemată în judecată intimata pârâtă AFIR, prin capătul 6 al cererii de chemare în judecată, pentru obligarea acesteia la repararea prejudiciului suferit prin emiterea actelor administrative atacate, este nelegală admiterea excepției de către prima instanță fără a se raporta tocmai la articolul 6.1 care prevede răspunderea AFIR, în condițiile în care APIA a cauzat prejudicii beneficiarilor prin modul de îndeplinire a atribuțiilor delegate acesteia.

Încheierea atacată a fost pronunțată și ca urmare a greșitei aplicări a art. 3.2.17 din Acordul de delegare, AFIR având calitate procesuala întrucât:

- răspunde pentru modul de îndeplinire, de către APIA, a atribuțiilor privind autorizarea și efectuarea plății finanțării nerambursabile către beneficiarii Măsurii 215. In consecința, pârâta AFIR răspunde pentru legalitatea deciziei de plata și a deciziei de respingere a contestației, emise de APIA Centrul Județean Vâlcea, în considerarea prevederilor art. 6 din Acordul de delegare, conform căruia AFIR rămâne responsabilă de funcția de plată pentru masurile din PNDR;

- este autoritatea responsabilă cu plata, către APIA, a sumelor solicitate prin declarația privind cererile de plăți compensatorii, în cazul solicitării, de către APIA, a fondurilor pentru efectuarea plăților către beneficiari, urmând ca APIA sa efectueze, apoi, plata către beneficiari. Prin urmare, AFIR are calitate procesuala pasivă și în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtelor MADR, AFIR și APIA la efectuarea tuturor operațiunilor necesare pentru plata diferenței de 316.904,70 RON.

Cât privește sentința atacată, recurentul a susținut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea Deciziei Comisiei Europene nr. C (2008) 3831 din data de 16 iulie 2008 de aprobare a Programului National de Dezvoltare Rurala 2007-2013 ("PNDR 2007-2013"), a Ghidului solicitantului aferent Măsurii 215, a Ordinului MADR nr. 149/2012 și Ordinului MADR nr. 43/2015, sub aspectul cuantumul deciziilor ratelor de sprijin financiar nerambursabil, și cu încălcarea normelor de drept material care reglementează principiul neretroactivității legii civile, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție deoarece motivarea primei instanțe a fost una globală, nefiind structurată foarte clar, astfel încât să analizeze fiecare motiv de nulitate invocat prin cererea de chemare în judecată.

Instanța de fond a demarat acest raționament global cu analiza susținerilor recurentei privind încălcarea principiului neretroactivității legii, prin emiterea Ordinului MADR nr. 826/2016, reținând următoarele: "În ceea ce privește criticile aduse de reclamantă Ordinului nr. 826/2016 al M.Â.D.R., bazate pe faptul că….. acesta a încălcat principiul neretroactivității legii, Curtea observă că acestea pornesc de la ipoteza potrivit căreia actul în discuție ar fi modificat și cuantumul finanțării nerambursabile aferente pachetelor 3 a si 5 a. Or, Curtea constata ca aceasta teza-premisa nu se susține."

Or ipoteza reținută de prima instanță nu are legătură cu încălcarea principiului neretroactivității, deoarece nu se raportează la momentul in timp de la care actul normativ mai sus menționat trebuia aplicat, ci vizează chestiunea modificării, prin acest act normativ, a cuantumului finanțării nerambursabile aferente subpachetelor 3a si 5a.

În această situație, avându-se în vedere că modificarea cuantumului finanțării nerambursabile privește, mai ales, încălcarea, prin actele administrative atacate, a prevederilor PNDR 2007-2013, ale Ghidului solicitantului aferent Măsurii 215 si ale Ordinelor MADR nr. 149/2012 și nr. 43/2015, este necesară explicarea motivelor pentru care hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor acestor acte, precum și ca urmare a încălcării, de către instanța de fond, a normelor de drept material care reglementează principiul neretroactivității legii civile.

Astfel, motivul principal pentru care instanța de fond a considerat, în mod neîntemeiat, că "această teza-premisă nu se susține", respectiv că Ordinul MADR nr. 826/2016 nu ar modifica cuantumul finanțării nerambursabile, este acela că "măsura de limitare a cuantumului plăților compensatorii pentru cele 4 subpachete și de acordare a unor cuantumuri parțiale până la încheierea discuțiilor cu instituțiile europene (ECA și DG AGRI) a fost dispusă prin Nota nr. x/08.01.2016, emisa de pârâtul MADR, nu prin Ordinul nr. 826/2016"

Or argumentul primei instanțe este nelegal, în condițiile în care Nota nr. x/08.01.2016 nu reprezintă decât un act intern, o notificare prin care intimatul MADR a comunicat autorităților din subordine împrejurarea că a identificat erori în metodologia de calcul și le-a pus în vedere acestora să diminueze cuantumul sprijinului financiar nerambursabil.

Mai mult decât atât, Nota nr. x/08.01.2016 nu a fost niciodată comunicată recurentei, în modalitățile prevăzute de lege, ci s-a intrat, neoficial, în posesia acesteia, fiind depusă la dosarul cauzei pentru a explica situația de fapt și responsabilitatea fiecărei autorități implicate în chestiunea reducerii cuantumului sprijinului, cu consecințe inclusiv asupra calității procesuale pasive în cauză.

Aspectul cel mai important pe care nu l-a avut în vedere prima instanță este că nu Nota nr. x/08.01.2016, în sine, a fost cea care a redus cuantumul sprijinului financiar cuvenit, ci actele administrative contestate, respectiv Ordinul MADR 826/2016 și decizia de plată, micșorarea cuantumului ratelor de sprijin având loc prin Ordinul MADR 826/2016 care a instituit obligația depunerii, într-un anumit termen, a clauzei de revizuire și a cererii de plată, cu ratele de sprijin reduse, sub sancțiunea restituirii tuturor sumelor primite de beneficiar în cadrul Măsurii 215.

Or, în condițiile în care chiar instanța de fond a afirmat, la pagina 11 din hotărârea atacată, că "decizia de plată reprezintă răspunsul autorității la cererea formulată de reclamantă", în niciun caz nu se poate considera că Nota nr. x/08.01.2016 a fost actul care a modificat efectiv cuantumul sprijinului, deoarece aceasta nu a instituit, în sarcina beneficiarilor Măsurii 215, obligația depunerii unei cereri de plata care să cuprindă noile cuantumuri și nici nu a stabilit o sancțiune în cazul în care beneficiarii ar fi depus, în continuare, cereri de plată în considerarea cuantumurilor inițiale.

Nota nr. x/08.01.2016, document care nu a fost niciodată comunicat, a stat la baza emiterii înștiințării nr. 1799/08.03.2016, de informare asupra existenței erorilor cu impact asupra angajamentelor încheiate în cadrul Măsurii 215, precum și asupra noilor rate de sprijin, astfel că această Notă nr. x/08.01.2016 nu poate reprezenta altceva decât un act/o operațiune pregătitoare, și nu un act administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, după cum a reținut, în mod greșit, instanța de fond, tocmai deoarece aceasta notă nu produce efecte juridice de sine stătătoare, specifice dreptului administrativ, fiind un document care nici măcar nu a fost comunicat beneficiarilor.

În realitate, efecte juridice specifice dreptului administrativ au produs Ordinul MADR 826/2016 și decizia de plată, astfel că doar acestea pot face obiectul verificării legalității, în conformitate cu prevederile Legii 554/2004.

Un alt considerent nelegal, cuprins în hotărârea care face obiectul prezentului recurs, vizează următoarea afirmație: "În acest din urma act [respectiv Ordinul MADR nr. 826/2016], astfel cum rezultă din chiar conținutul sau, doar au fost aprobate modelele cererilor de plată și revizuirea perioadelor avute în vedere de cererile anterior depuse."

În privința aprobării modelelor cererilor de plată, prin Ordinul MADR nr. 826/2016, aceste modele nu sunt doar cu titlu exemplificativ, fiind necesar a fi depuse ca atare de către beneficiari, respectiv cu precizarea noilor cuantumuri.

În aceste condiții, se ridică întrebarea cum se poate susține că Ordinul MADR nr. 826/2016 nu a modificat retroactiv si cuantumul ratelor de sprijin aferent subpachetelor 3a și 5a, în condițiile în care:

- în modelul formularului de accesare a clauzei de revizuire, care a limitat anul IV de angajament la perioada 16 iulie 2015-31 decembrie 2015, sunt prevăzute cuantumurile reduse ale ratelor de sprijin aferente subpachetelor 3 a si 5 a, în funcție de care au fost emise, ulterior, deciziile de plată aferente acestei perioade, cum este și Decizia de plată care face obiectul prezentului litigiu;

- în modelul cererii de plată, aferent perioadei ianuarie 2016 - decembrie 2016, sunt, de asemenea, prevăzute cuantumurile reduse ale ratelor de sprijin aferente subpachetelor 3 a si 5 a și, în mod evident, în funcție de acestea, urma a fi emise și deciziile de plată aferente anului 2016.

Nu se poate considera că acest act normativ doar aprobă modelele cererilor de plată, în situația în care atât în cazul clauzei de revizuire, cât și în cazul cererii de plată pentru anul 2016, Ordinul MADR nr. 826/2016 a prevăzut, ca termen limită de depunere, data de 15 iunie 2016, iar, în cazul în care cererile erau depuse cu întârziere, se aplica o reducere cu 1%, pe zi lucrătoare, a sumelor la care ar fi avut dreptul beneficiarii, cu condiția ca întârzierea să nu depășească 25 de zile calendaristice, iar, în ipoteza depășirea era mai mare de 25 de zile calendaristice, sancțiunea consta în restituirea tuturor sumelor primite de beneficiar în cadrul Măsurii 215.

Ordinul MADR nr. 826/2016 reprezintă singurul act care instituie beneficiarilor obligația depunerii cererii rectificative și a cererii de plată în considerarea noilor cuantumuri modificate, sub o sancțiune expresă.

În privința afirmației din cadrul considerentelor hotărârii atacate conform căreia "rațiunea actului a fost aceea de conformare a sistemului de implementare a Măsurii 215 la dispozițiile art. 13 din Regulamentul (UE) 809/2014", cuprinsul articolului este următorul:

"(1) Statele membre stabilesc datele finale până la care se depun cererea unică, cererile de ajutor sau cererile de plată. Datele finale nu depășesc data de 15 mai a fiecărui an. Totuși, Estonia, Letonia, Lituania, Finlanda și Suedia pot stabili o dată ulterioară care nu poate depăși data de 15 iunie.

La stabilirea datelor finale, statele membre țin seama de perioada necesară pentru ca toate informațiile relevante să fie disponibile pentru gestionarea administrativă și financiară adecvată a ajutorului si/sau a sprijinului și se asigură că pot fi programate controale eficace.

(2) În conformitate cu procedura menționată la articolul 78 al doilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1306/20}3, datele finale menționate la alin. (1) din prezentul articol pot fi stabilite la o dată ulterioară în anumite zone caracterizate de condiții climatice excepționale."

După cum se observa, acest articol se referă la dreptul statelor membre de a stabili date limita până la care se depun cererea unică, cererile de ajutor sau cererile de plată.

Adaptarea sistemului de implementare pentru M.215 cu scopul conformării la prevederile introduse prin art. 13 din Regulamentul de punere în aplicare UE nr. 809/2014 are ca obiect alinierea perioadelor anului de angajament, astfel încât un an de angajament să acopere perioada 1 ianuarie - 31 decembrie a anului de depunere a cererii de plată.

Într-adevăr, Ordinul MADR nr. 826/2016 a modificat perioadele aferente anilor de angajament, respectiv de la 01 ianuarie la 31 decembrie, cu consecința că anul IV de angajament a fost scurtat de la 15 iulie 2016 la 31 decembrie 2015, respectiv a acoperit perioada 16 iulie 2015-31 decembrie 2015.

Însă capacitatea legislativă recunoscută statului membru prin art. 13 din Regulamentul de punere in aplicare UE nr. 809/2014 se referă la alinierea perioadelor anului de angajament, iar nu la modificarea ratelor de sprijin.

Susținerea instanței de fond conform căreia "în anexele la Ordin sunt menționate valorile reduse ale sprijinului [...] doar pentru a facilita evaluarea sumelor aferente fiecărei cereri de plată" este lipsită de orice fundament și, deci, vădit nelegală, în condițiile în care nedepunerea cererilor de plată, în forma din anexele la Ordin și în termenul prevăzut în Ordin, era sancționată cu restituirea tuturor sumelor primite de beneficiar în cadrul Măsurii 215, valorile reduse ale sprijinului fiind prevăzute în anexele Ordinului, deoarece aceasta a fost singura modalitate în care beneficiarii au putut fi obligați să depună un document care să cuprindă noile cuantumuri și în baza căruia să fie emise deciziile de plată.

Nu se putea pune problema atacării Notei nr. x/08.01.2016, deoarece, pe lângă faptul necomunicării sale, aceasta nu reprezintă un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, respectiv nu produce efecte juridice de sine stătătoare, nu prevede obligații pentru beneficiar și nici sancțiuni, fiind o simplă adresă internă de la intimatul MADR către restul autorităților din subordine.

Nici argumentul instanței de fond care vizează expres încălcarea principiului neretroactivității nu are legătură cu aplicarea acestui principiu sau cu criticile aduse în legătură cu acest principiu.

Având în vedere tot ipoteza de mai sus, conform căreia Nota nr. x/08.01.2016 ar fi actul prin care s-a redus cuantumul sprijinului, instanța de fond a reținut următoarele:

"cu referire la susținerile potrivit cărora, prin intermediul ordinului, s-ar fi încălcat principiul neretroactivității, Curtea observă că vătămarea invocată de reclamantă a fost relaționată strict cu noul nivel valoric temporar al sprijinului, or, astfel după cum s-a arătat mai sus, nu ordinul este actul prin care au fost dispuse aceste măsuri. Prin urmare, câtă vreme reclamanta nu a invocat vătămarea produsă strict prin revizuirea perioadei aferente cererii de plată, Curtea constată că motivul de nelegalitate nu poate fi primit față de dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora vătămarea reprezintă chestiunea juridică esențială pentru stabilirea temeiniciei acțiunii în contenciosul administrativ subiectiv."

Sub un prim aspect, se constată că instanța de fond nu contrazice faptul că Ordinul MADR nr. 826/2016 reglementează și pentru perioada anterioară intrării în vigoare a acestuia, limitându-se la a susține că vătămarea cauzat prin reducerea cuantumurilor nu ar fi cauzată de emiterea Ordinului, ci a Notei nr. x/08.01.2016.

Sub un al doilea aspect, est de menționat că principiul neretroactivității legii civile este reglementat prin norme imperative, de ordine publică, respectiv prin art. 15 alin. (2) din Constituție și prin art. 7 alin. (5) din C. civ.

În aceste condiții, instanța de fond a reținut, în mod greșit, că vătămarea trebuie să rezulte fie din modificarea nivelului valoric al sprijinului, fie din revizuirea perioadei aferente cererii de plată, întrucât, în prezenta cauză, prin emiterea actelor contestate, a fost în mod evident încălcat principiul neretroactivității legii civile, Ordinul MADR nr. 826/2016 reglementând pentru o perioadă anterioară intrării sale in vigoare (aspect necontestat nici de către prima instanță), vătămarea cauzată prin nerespectarea unei norme imperative, de ordine publica, la emiterea unor acte administrative de către intimații pârați constând chiar în emiterea acestor acte, respectiv a deciziei de plată, a deciziei de respingere a contestației și a Ordinul nr. 826/2016.

Sub un al treilea aspect, acest argument al instanței de fond este oricum vădit nelegal, în condițiile în care singurul act care a modificat cuantumul ratelor de sprijin este, după cum a fost arătat mai sus, Ordinul MADR nr. 826/2016.

Astfel, chiar și în situația in care s-ar considera, prin absurd, că vătămarea ar trebui să rezulte fie din modificarea nivelului valoric al sprijinului, fie din revizuirea perioadei aferente cererii de plată, trebuie observat că vătămarea relaționată "strict cu noul nivel valoric temporar al sprijinului" a fost cauzată prin emiterea Ordinului nr. 826/2016, care a modificat retroactiv cuantumul ratelor de sprijin, și nu prin emiterea Notei nr. x/08.01.2016, după cum a reținut, în mod greșit, instanța de fond.

În continuare, instanța de fond a analizat, în subsidiar, și ipoteza în care "nota nr. x/08.01.2016 ar reprezenta un act pregătitor al Ordinului nr. 826/2016, făcând corp comun cu acesta și fiind, astfel, susceptibil de contestare, conform art. 18 din Legea nr. 554/2004", respingând, însă, generic, toate motivele de nulitate invocate prin cererea de chemare în judecată, susținând că acestea ar "pierde din vedere natura și cauza noului cuantum al sprijinului financiar".

În susținerea acestui aspect complet neîntemeiat, prima instanță s-a raportat la cuprinsul Notei nr. x/08.01.2016, unde intimatul parat MADR a menționat că măsura reducerii cuantumului ratelor de sprijin ar fi provizorie, până la finalizarea discuțiilor cu reprezentanții instituțiilor europene implicate.

Or, prin adoptarea Ordinului nr. 826/2016, beneficiarii au fost obligați să redepună cererile de plată conform modelului aprobat de acest ordin, care conține cuantumul redus, devenind complet irelevantă simpla susținere a intimatului pârât MADR din cuprinsul Notei nr. x/08.01.2016, întrucât, în momentul emiterii Ordinului nr. 826/2016, măsura a devenit definitivă, beneficiarii fiind obligați și în continuare să utilizeze acest model al cererii de plată care conține cuantumurile reduse.

În consecință, elementele pe care prima instanță le-a considerat suficiente nu sunt întemeiate, concluziile rezultate prin raportare la acestea fiind nelegale, măsurile în discuție neputând fi considerate temporare, emiterea Ordinului nr. 826/2016 și obligarea beneficiarilor la utilizarea, în continuare, a unui model de cerere de plată care vizează cuantumurile reduse ale ratelor de sprijin conferind măsurilor un caracter definitiv, în mod neîntemeiat și nelegal concluzionând instanța de fond că nu a fost realizată o modificare a cuantumului plăților compensatorii, aprobat prin Decizia Comisiei Europene de aprobare a PNDR 2007-2013, în condițiile în care beneficiarii nu mai pot accesa, în urma adoptării Ordinului nr. 826/2016, sumele stabilite prin PNDR 2007-2013, în ciuda îndeplinirii tuturor obligațiilor pe care aceștia și le-au asumat.

Din moment ce există un act normativ care limitează dreptul beneficiarilor doar la plata noilor cuantumuri, nu se poate considera că nu au fost modificate prevederile PNDR 2007-2013 sau ale Ghidului solicitantului aferent Măsurii 215, care, în concret, nu mai pot fi aplicate în urma emiterii Ordinului nr. 826/2016.

De altfel, nici în acest context, concluzia instanței de fond, conform căreia " nu sunt justificate susținerile referitoare la încălcarea principiului neretroactivității legii", nu are legătură cu aplicarea acestui principiu sau cu criticile aduse în legătură cu acest principiu.

În privința art. 143 alin. (2) din Regulamentul UE nr. 1303/2013, invocat de către prima instanță ca un argument, deși total nefondat, împotriva încălcării principiului neretroactivității legii, este de subliniat că obligația statului membru de a efectua corecțiile financiare în cazul unor nereguli sistematice nu poate fi exercitată în mod abuziv, cu încălcarea drepturilor legitime ale beneficiarilor și a principiilor comunitare care protejează particularii tocmai împotriva unor erori realizate din culpa exclusivă a autorităților, precum principiile protecției încrederii legitime, asumării răspunderii statului, securității juridice și previzibilității normelor juridice.

De asemenea, această obligație de a efectua corecții financiare nu poate fi exercitată prematur, înainte sa existe o decizie a Comisiei Europene de excludere de la finanțare, în condițiile în care măsurile aplicate cauzează prejudicii beneficiarilor și încalcă drepturile câștigate de aceștia în mod legitim.

În privința afirmației instanței de fond conform căreia metodologia de calcul validată prin PNDR 2007-2013 supracompensează beneficiarii și, implicit, prejudiciază bugetul comunitar, este de menționat că societatea reclamantă și-a asumat obligația de a asigura standarde suplimentare de bunăstare a animalelor, în considerarea dreptului corelativ obligației asumate, de a primi sprijinul financiar nerambursabil, în forma și în cuantumul stabilit prin PNDR, Ghidul solicitantului, Ordinul MADR nr. 149/2012 și Ordinul MADR nr. 43/2015.

Standardele suplimentare de bunăstare a animalelor au presupus pierderi de venit și cheltuieli suplimentare, asumate în considerarea unui anumit cuantum al sprijinului financiar nerambursabil, care urma să fie primit și care a fost luat la cunoștință la momentul asumării angajamentelor.

De asemenea, în considerarea acestui cuantum al sprijinului, au fost realizate investiții importante, care, cu siguranță, ar fi fost mai mici dacă ar fi fost cunoscută valoarea reală a compensărilor ce urma a fi acordate, prima instanță reținând în mod greșit că beneficiarii ar fi supracompensați în aceste condiții.

Faptul că masurile ar avea un rol asigurător nu le conferă și un caracter legal și întemeiat, adoptarea unor măsuri, doar pentru a preveni presupusa plată necuvenită a sumelor către beneficiari, mai înainte de a se lua o decizie finală de către Comisia Europeană de excludere de la finanțare, neputându-se realiza cu încălcarea dispozițiilor legale în vigoare, a drepturilor legitime ale beneficiarilor și a principiilor comunitare menite să îi protejeze pe aceștia din urma, argumentul instanței de fond fiind, și de aceasta dată, neîntemeiat și nelegal.

De asemenea, faptul că o eventuală decizie finală a Comisiei Europene de excludere de la finanțare ar putea conduce, ulterior, la încheierea unor procese-verbale de nereguli apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau fondurilor publice naționale aferente acestora, în condițiile O.U.G. nr. 66/2011, nu justifică, în niciun fel, adoptarea, de către autorități a unor masuri cu încălcarea prevederilor legale în vigoare și prejudicierea beneficiarilor, cărora nu li se poate invoca nicio culpă pentru aceste nereguli.

În consecință, instanță de fond a considerat, în mod nelegal, că actele administrative atacate nu ar încălca PNDR 2007-2013, Ghidul solicitantului aferent Măsurii 215, Ordinul MADR nr. 149/2012, Ordinul MADR nr. 43/2015 și principiul neretroactivității legii civile.

În prezenta cauză este evident că actele administrative atacate încalcă, în mod flagrant, dispozițiile actelor anterior menționate, emiterea acestora având drept scop reducerea cuantumului sprijinului financiar nerambursabil cuvenit în temeiul angajamentelor asumate.

Din moment ce toate aceste acte normative, respectiv Decizia Comisiei Europene nr. C (2008) 3831 din data de 16 iulie 2008 de aprobare a PNDR 2007-2013, Ghidul solicitantului aferent Măsurii 215 și Ordinele MADR nr. 149/2012 și nr. 43/2015, menționează, în mod expres, cuantumul sprijinului financiar nerambursabil cuvenit, iar actele administrative atacate, deși de putere juridică inferioară, stabilesc un cuantum diminuat, este evident că au fost emise cu încălcarea dispozițiilor actelor anterior menționate.

De altfel, în motivarea sentinței, chiar instanța de fond se contrazice, susținând, pe de-o parte, că actele administrative atacate nu ar avea caracter modificator al PNDR 2007-2013, iar, pe de altă parte, că au fost emise în scopul adoptării unor masuri cu caracter temporar pentru reducerea "riscului de acordare a unor plăți necuvenite către beneficiarii Măsurii 215".

Or, din moment ce actele administrative atacate au implementat măsuri, chiar și temporare, de reducere a cuantumului sprijinului financiar nerambursabil, este evident că acestea au modificat, implicit, PNDR 2007-2013, Ghidul Solicitantului aferent Măsurii 215 și Ordinele MADR nr. 149/2012 și nr. 43/2015 într-o modalitate profund nelegală și prin încălcarea principiului neretroactivității legii (în ceea ce privește Ordinul nr. 826/2016).

Altfel spus, împrejurarea că autoritățile române au săvârșit unele erori de calcul, la momentul stabilirii cuantumului sprijinului, nu înseamnă că acestea au și dreptul, doar pentru a îndrepta propriile greșeli, de a încalcă alte acte normative în vigoare sau de a prejudicia beneficiarii Măsurii 215, cărora nu li se poate imputa nicio culpă pentru erorile de calcul realizate de intimații pârâți.

În ceea ce privește încălcarea PNDR 2007-2013, ratele de sprijin financiar nerambursabil, aferent Măsurii 215, au fost stabilite de statul român, conform prevederilor art. 40 din Regulamentul 1698/2005 și art. 27 alin. (2)-(13) din Regulamentul 1974/2006, devenind obligatorii pentru acesta, odată cu aprobarea, de către Comisie, a Programului National de Dezvoltare Rurala 2007-2013.

Prin programele de dezvoltare rurala, statele membre stabilesc, în funcție de propria strategie de dezvoltare și de necesitățile specifice, pentru care standarde suplimentare de bunăstare a animalelor se acordă ajutorul, precum și cuantumul exact al acestuia.

Concret, PNDR 2007-2013 reprezintă modul în care statul român s-a obligat să transpună și să implementeze, pe teritoriul sau, masurile aferente axelor de sprijin financiar nerambursabil din cadrul Fondului European Agricol de Dezvoltare Rurala (FEADR), inclusiv în ceea ce privește cuantumul sau, după caz, intensitatea sprijinului financiar nerambursabil, statele membre fiind direct răspunzătoare de corectitudinea calculului sumelor aferente angajamentelor, aspect care reiese și din cuprinsul art. 48 alin. (2) din Regulamentul 1974/2006.

În acest sens, este de observat că instanța de fond nu a abordat decât implicit, în cuprinsul hotărârii atacate, atitudinea culpabilă a autorităților române în privința erorilor de calcul sistematic, refuzând, în mod nelegal, să dea relevanță acestui aspect, în ciuda invocării, în repetate rânduri, a culpei intimaților pârâți.

De altfel, singurul aspect, abordat implicit de către prima instanță, în privința atitudinii culpabile a autorităților se regăsește în cuprinsul paginii 10 din hotărârea atacată, unde este avută în vedere ipoteza emiterii unei decizii finale de către Comisia Europeană privind corecția ce urmează a fi aplicată, doar în acest context, instanța de fond menționând că va fi deschisă calea unei "acțiuni în răspundere împotriva autorităților culpabile pentru stabilirea unui cuantum nelegal al sprijinului financiar, prin PNDR 2007-2013".

Astfel, deși, implicit, prima instanță a recunoscut existența unei culpe a autorităților, care a condus la prejudicierea reclamantei prin încălcarea PNDR 2007-2013, totuși a optat să nu confere relevanță atitudinii culpabile a intimaților pârâți, atitudine pe care nu o contestă, dar nici nu o sancționează, din simplul motiv că măsurile adoptate ar avea caracter provizoriu.

Or, chiar dacă, prin absurd, ar fi admisă ipoteza unor masuri provizorii, acestea nu înlătură nici atitudinea culpabilă a autorităților din prezenta cauză și nici prejudiciul suferit drept consecință.

Atitudinea culpabilă a autorităților nu a deschis doar calea unei acțiuni în răspundere, cum, în mod greșit, a subliniat instanța de fond, ci, în primul rând, a deschis calea prezentei acțiuni prin care a fost solicitat, în contencios administrativ, anularea actelor emise în mod nelegal de către intimații pârâți, pentru a acoperi consecințele acestei atitudini culpabile și pentru repararea prejudiciului astfel cauzat.

Revenind la încălcarea PNDR 2007-2013, este de precizat faptul că cerințele specifice standardelor suplimentare pentru bunăstarea animalelor și sumele cuvenite beneficiarilor care și-au asumat angajamentul de a implementa aceste standarde au fost stabilite de Statul Roman prin Programul National de Dezvoltare Rurala 2007-2013.

Așa fiind, solicitanții care au depus cererea de ajutor pentru subpachetele aferente Măsurii 215 (inclusiv pentru subpachetele în discuție, respectiv 3a si 5a) și-au asumat obligația de a implementa standardele suplimentare de bunăstare a animalelor, astfel cum au fost acestea reglementate prin PNDR 2007-2013, având, însă, și dreptul corelativ de a primi sprijinul financiar nerambursabil, în forma și valoarea stabilite tot prin PNDR 2007-2013, acesta având un caracter obligatoriu și neputând fi modificat de către statul român decât cu respectarea termenelor și a procedurii prevăzute de art. 9 din Regulamentul 1974/2006, fapt care nu s-a întâmplat în prezenta cauză.

Prin urmare, în măsura în care statul român ar fi decis reducerea cuantumului sumelor cuvenite beneficiarilor pentru angajamentele asumate in cadrul Măsurii 215 (sume care trebuia, în mod obligatoriu, și, de altfel, au și fost prevăzute în Programul Național de Dezvoltare rurală 2007-2013), era obligatorie modificarea PNDR-ului, în conformitate cu procedura reglementată de art. 9 din Regulamentul 1974/2006.

Conform prevederilor art. 9 alin. (3) din Regulamentul 1974/2006, modificările PNDR-ului puteau fi efectuate doar până la data de 31 decembrie 2015, cu condiția ca acestea să fie notificate de către statele membre pană la 31 august 2015.

Or, în cauza de față, este evident că statul român nu a modificat PNDR 2007-2013 în ceea ce privește reducerea sumelor cuvenite beneficiarilor pentru subpachetele 3 a și 5 a aferente Măsurii 215, în condițiile în care erorile de calcul din metodologie au fost identificate de intimații pârâți MADR, AFIR și APIA, cel mai probabil, în perioada decembrie 2015- ianuarie 2016.

Tocmai pentru că PNDR-ul nu putea fi modificat, susținerile instanței de fond conform cărora actele administrative atacate nu ar avea caracter modificator sunt nelegale, avându-se în vedere consecința concretă a emiterii acestora de a nu mai fi acordată suma cuvenită, astfel cum aceasta era prevăzută în PNDR 2007-2013.

Prin urmare, prin emiterea actelor administrative ce fac obiectul prezentei cauze (prin care s-a aplicat un cuantum redus al sprijinului față de cel prevăzut in PNDR 2007-2013), intimații pârâți MADR, AFIR și APIA au încălcat, în mod flagrant, Decizia Comisiei Europene de aprobare a PNDR, fapt de natură să atragă nulitatea acestora, contrar celor susținute de prima instanță.

În privința încălcării prevederilor Ghidului solicitantului privind Măsura 215, este de subliniat că acesta prevede, în deplina concordanță cu PNDR 2007-2013, cuantumurile nereduse ale sprijinului financiar nerambursabil aferent subpachetelor 3a și 5a, respectiv 4,80 EURO/UVM și 16,80 EURO/UVM.

De altfel, atât la momentul la care a fost depusă cererea de ajutor, cât și la momentul la care au fost depuse cererile de plata (inclusiv cererea de plată aferentă anului IV de angajament, pentru care s-a emis decizia de plată atacată), Ghidul solicitantului aferent Măsurii 215 - pachet a) porcine - prevedea că sprijinul financiar nerambursabil cuvenit beneficiarilor care și-au asumat angajamente în cadrul subpachetelor 3 a si 5 a, pentru porci grași, este de 4,80 EURO/UVM și, respectiv, de 16,80 EURO/UVM.

Or, în aceste condiții, avându-se în vedere că, în urma emiterii actelor administrative atacate, nu au mai fost acordate beneficiarilor cuantumurile prevăzute în Ghidul solicitantului aferent Măsurii 215, încălcarea prevederilor acestuia este evidentă, indiferent dacă actele atacate cuprind măsuri asigurătorii temporare sau nu, susținerile primei instanțe în acest sens fiind total nefondate.

Sub aspectul încălcării prevederilor Ordinelor MADR nr. 149/2012 și nr. 43/2015, instanța de fond nu se-a referit la acest aspect decât la finalul hotărârii atacate, reținând următoarele: "în ceea ce privește motivele proprii de nulitate invocate ale deciziei de plată și deciziei de respingere a contestației (inclusiv operațiunile administrative prealabile), Curtea constata ca acestea nu pot fi primite."

Referirea la motivele de nulitate invocate prin cererea de chemare în judecată vizează, de fapt, doar motivul regăsit la pct. 3.5. din acțiune, care dezvoltă încălcarea prevederilor Ordinului MADR nr. 149/2012 prin emiterea deciziei de plată, deciziei de respingere a contestației și a actelor și operațiunilor administrative prealabile.

În mod greșit, a reținut instanța de fond modul "just" în care intimata pârâtă APIA CJ Vâlcea a emis actul administrativ, prin raportare la dreptul solicitat, în condițiile în care depunerea clauzei de revizuire și a cererii de plată, în temeiul Ordinului nr. 826/2016, a fost singura opțiune pentru a nu fi necesară restituirea tuturor sumelor primite de beneficiar în cadrul Măsurii 215, reclamanta având de ales între două opțiuni, în urma emiterii Ordinului nr. 826/2016, respectiv:

- depunerea cererii de plată pentru anul 2016 și clauza de revizuire, cu cuantumurile reduse pentru subpachetele 3a si 5a, deși reducerea ratelor de sprijin era, în mod vădit, nelegală, sau

- nedepunerea cererii de plată pentru anul 2016 și clauza de revizuire, cu consecința restituirii tuturor sumelor reprezentând finanțare nerambursabilă, primite pentru anii anteriori de angajament.

În mod evident, a fost aleasă prima variantă, astfel că a fost depusă cererea de plată și clauza de revizuire, completate după modelul aprobat prin Ordinul 826/2016, fără însă ca aceasta să însemne că s-ar fi renunțat la dreptul de a contesta legalitatea deciziei de plată și a Ordinului 826/2016, simpla depunere a acestor documente, în condițiile în care Ordinul nr. 826/2016 stabilea sancțiuni exprese și vădit disproporționale în cazul nedepunerii, neputând conduce la concluzia la care a ajuns instanța de fond, respectiv că "reclamanta nu a fost vătămată, prin actul contestat în cauză".

Cererea de ajutor pentru Măsura 215 a fost depusă la data de 12 august 2012, moment la care era în vigoare Ordinul MADR nr. 149/2012 care a aprobat modelul cererii de ajutor pe Măsura 215, acest model al cererii de ajutor conținând, în Anexă, și sumele cuvenite beneficiarilor, pentru flecare subpachet în parte, sumele în cauză fiind cele prevăzute în PNDR 2007-2013 și în Ghidul solicitantului, respectiv, în cazul subpachetelor 3a și 5a, pentru porci grași, suma de 4,80 EURO/UVM și suma de 16,80 EURO/UVM.

Prin urmare, au fost asumate angajamentele menționate în cererea de ajutor, subzistând și dreptul, corelativ obligațiilor asumate, de a primi sprijinul financiar nerambursabil în cuantumurile prevăzute în Ordinul MADR 149/2012, care este și astăzi în vigoare, nefiind modificat sau abrogat.

De asemenea, la data la care a fost depusă cererea de plată aferentă anului IV de angajament (14.08.2015), era în vigoare Ordinul MADR nr. 43/2015, care a aprobat modelul cererii de plată privind măsura 215 - pachet a) - Plăți în favoarea bunăstării porcinelor.

La fel ca și Ordinul MADR 149/2012, și acest Ordin MADR 43/2015 prevedea, în Anexa sa nr. 1, sumele cuvenite beneficiarilor, pentru fiecare subpachet în parte, și care, în cazul subpachetelor 3a și 5a, pentru porci grași, erau în cuantum de 4,80 EURO/UVM și, respectiv, de 16,80 EURO/UVM.

Ordinul MADR 43/2015 a fost în vigoare până la data de 10 iunie 2016, fiind abrogat prin Ordinul MADR 826/2016, acesta din urmă aprobând un nou model de cerere de plată aferent Măsurii 215, în care sunt menționate sumele reduse pentru subpachetele 3a și 5a, respectiv de 1,43 EURO/UVM și 14,18 EURO/UVM.

Or, în cauza de față, cererea de plată aferentă anului IV de angajament a fost depusă la data de 14.08.2015, când era în vigoare Ordinul MADR nr. 43/2015, singurul în raport de care intimatele pârâte trebuia să calculeze sprijinul financiar care se cuvenea pentru anul IV de angajament.

Astfel, în mod greșit a reținut, implicit, instanța de fond că Ordinele MADR 149/2012 și nr. 43/2015 nu ar fi fost încălcate, în condițiile în care suma cuvenită a fost stabilită prin raportare la cuantumurile reduse ale ratelor de sprijin aferente subpachetelor 3a si 5a, astfel că aceste ordine, care erau în vigoare în momentul depunerii cererii de ajutor, respectiv de plată, nu sau mai fost respectate sub aspectul sumelor cuvenite .

În concluzie, avându-se în vedere că singurul motiv pentru care instanța de fond a considerat că PNDR 2007-2013, Ghidul solicitantului aferent Măsurii 215 și Ordinele MADR nr. 149/2012 și nr. 43/2015 nu au fost încălcate în prezenta cauză a fost acela că actele administrative contestate cuprind doar masuri asigurătorii temporare, trebuie observat că acest motiv nu poate conduce la concluzia inexistenței unei încălcări, din moment ce cuantumul neredus al sprijinului din actele anterior menționate, la care subzista dreptul, conform angajamentelor asumate, nu a mai fost aplicat de autorități, fiind emise decizii de plată pentru o sumă inferioară celei cuvenite.

Mai mult decât atât, din întreaga evoluție a actelor administrative normative din prezenta cauză rezultă că măsura de reducere a cuantumului ratelor de sprijin nu a avut un caracter temporar, ci definitiv, în condițiile în care, în Ordinul 826/2016, nu este prevăzută posibilitatea reconsiderării acestui cuantum în funcție de rezultatele finale ale auditului efectuat de Curtea Europeana de Conturi.

În privința principiului neretroactivității, avându-se în vedere că susținerile instanței de fond privind încălcarea acestuia nu au legătură cu aplicarea principiului sau cu criticile aduse în legătură cu acest principiu, nici în cadrul analizei primei ipoteze (conform căreia Nota nr. x/08.01.2016 ar fi cea care modifica cuantumurile) și nici în cadrul analizei celei de-a doua ipoteze (conform căreia Ordinul nr. 826/2016 este actul care modifica cuantumurile), este necesar a se observa că respectarea principiului neretroactivității legii civile, în prezenta cauză, impune a se constata că Ordinul nr. 826/2016 trebuie să reglementeze numai pentru viitor, adică numai după intrarea sa în vigoare la data de 10 iunie 2016.

Cu toate acestea, folosindu-se de un "artificiu", respectiv de instituirea unei obligații în sarcina fermierilor de a redepune cererile de plată pentru anul 2016 și clauzele de revizuire a angajamentelor, Ordinul nr. 826/2016 a reglementat și cu privire la perioada de dinaintea intrării sale în vigoare.

Astfel, pentru anul IV de angajament Sesiunea I, corespunzător perioadei 16 iulie 2015 - 15 iulie 2016, cererile de plată privind măsura 215 - pachet a) porcine _Plăți în favoarea bunăstării animalelor, au fost depuse de fermieri în conformitate cu prevederile Ordinului MADR 43/2015, cu luarea în considerare a cuantumurilor ratelor de sprijin menționate în anexa la ordinul anterior menționat (și care sunt ratele prevăzute în PNDR 2007-2013 și în Ghidul Solicitantului).

Însă, la data la care fermierii depuseseră cererile de plată aferente anului IV de angajament Sesiunea 1, MADR, în calitate de AM PNDR, era deja în întârziere în ceea ce privește adoptarea unor reglementari referitoare la adaptarea angajamentelor asumate în cadrul Măsurii 215 la noile reguli aplicabile din 2014.

Astfel, prin Regulamentul nr. 761/2016, menționat și de către instanța de fond, s-a stabilit ca, pentru anul 2016, datele fina