ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2533/2021

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal reclamanta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Mehedinți a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 01/1196/DDZ/08.11.2017 emisa de Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Capital Uman - Ministerul Educației Naționale.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 451 din 3 octombrie 2018 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal s-a respins acțiunea formulată de reclamanta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Mehedinți, în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Capital Uman-Ministerul Educației Naționale.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Mehedinți criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

Apărările formulate în cauză

Procedura de soluționare a recursului Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 20 aprilie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta este nefondat, pentru următoarele considerente: Împotriva sentinței atacate reclamanta a formulat recurs, criticile formulate fiind întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. greșita interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente. În cadrul recursului au fost invocate trei aspecte de nelegalitate. Primul vizează interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 20 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 prin care este reglementat efectul suspensiv al recursului, acest aspect privind greșita soluționare a excepției prematurității emiterii Deciziei nr. x/8. XI.2017, în raport și de dispozițiile art. 32 alin. 1 lit. d) C. proc. civ. Se arată că autoritatea pârâtă a soluționat pe fond contestația formulată anterior rămânerii definitive a sentinței nr. 200/29.04.2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova. Al doilea aspect de nelegalitate privește încălcarea dispozițiilorart. 94 alin. 1 din Legea nr. 161/2003 și a art. 1 alin. 1 din Legea nr. 144/2007. Se arată că autoritatea pârâtă a încălcat competența materială specială a Agenției Naționale de Integritate atunci când a constatat ca fiind nelegală situația de incompatibilitate în care s-ar fi aflat consilierul juridic al proiectului. Recurenta arată că în calitate de beneficiară a proiectului nu avea competența de a verifica incidența dispozițiilor art. 94 din Legea nr. 161/2003 competența fiind reglementată în favoarea unei autorității publice distincte - respectiv a Agenției Naționale de Integritate In conformitate cu dispozițiile art. 94 din Legea nr. 161/2003, cu modificările si completările ulterioare, "(1)Calitatea de funcționar public este incompatibila cu orice alta funcție publica decât cea in care a fost numit, precum si cu funcțiile de demnitate publica. (2) Funcționarii publici nu pot deține alte funcții si nu pot desfășura alte activități remunerate sau neremunerate, după cum urmează: a)in cadrul autorităților sau instituțiilor publice." Din prevederile legale citate rezultă fără putere de tăgadă că incompatibilitatea prevăzută de art. 94 incumbă funcționarului public. Funcționarul public este incompatibil și nu poate desfășura anumite activități. Niciun articol din Legea nr. 161/2003 nu prevede ca un angajator, fie el in domeniul privat sau autoritate publică, are interdicția de a angaja o persoana care este funcționar public. Dispozițiile art. 94 din Legea nr. 161/2003 sunt imperative și de strictă interpretare, în sensul ca funcționarul public are o incompatibilitate, ci nu angajatorul acestuia. Al doilea aspect de nelegalitate privește încălcarea art. 21 alin. 1 din O.U.G. nr. 119/1999 și a Ordinului nr. 522/2009 în cazul aprecierii ca neeligibile a cheltuielilor salariale aferente perioadei septembrie 2009- iunie 2010. Instanța de fond a apreciat în mod eronat că nu sunt îndeplinite premisele aplicării art. 21 alin. (1) din OUGnr. 119/1999. In sentința pronunțată, instanța de fond considera în mod eronat că este necesară emiterea unei dispoziții pentru fiecare cheltuială pentru care s-a înregistrat refuzul de viză CFP. Ori, dacă ar fi parcurs preambulul dispozițiilor nr. 147/17.12.2009, nr. 54/23.02.2010, nr. 83/28.04.2010, nr. 91/27.05.2010, nr. 96/10.06.2010 si nr. 108/05.07.2010, instanța de fond ar fi observat că nu a existat un singur refuz de viza CFP și că fiecare dispoziție autorizează la plată mai multe cheltuieli pentru care a fost formulat refuz deviză CFP, acoperind astfel toată perioada sept. 2010- iulie 2011. Se solicită admiterea recursului casarea sentinței atacate și rejudecarea în sensul admiterii acțiunii și anulării actelor contestate. La dosar intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, iar recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare. Analizând recursul declarat în raport de aspectele de nelegalitate invocate, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. Primul aspect de nelegalitate privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 și a dispozițiilor art. 32 alin. 1 lit. d) C. proc. civ. nu este fondat. În cauză nu poate fi reținută încălcarea efectului suspensiv al recursului prin faptul că a emisă decizia din

XI.2017 anterior rămânerii definitive a sentinței nr. 200/2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova prin care a fost obligată autoritatea să soluționeze contestația pe fond. Acest fapt reprezintă o punere în executare a unei sentințe prin care s-a impus o obligație în sarcina autorității pârâte, iar faptul că e executată anterior rămânerii definitive nu reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 20 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 și nu poate fi reținută excepția de prematuritate a emiterii deciziei din 8. XI.2017. Aspectul de nelegalitate privind neregula având ca obiect modul de angajare a juristului și încălcarea dispozițiile art. 94 alin. 1 din Legea nr. 161/2003. Curtea apreciază că în cauză nu au fost încălcate dispozițiile art. 84 alin. 1 și (2) din Legea nr. 161/2003 și art. 1 alin. 1 din Legea nr. 144/2007 prin analizarea neregulii privind situația de incompatibilitate în care s-a aflat consilierul juridic al proiectului care deținea în același timp și calitatea de funcționar public. Prima instanță a verificat această neregulă ca atare fără ca aceasta să reprezinte o încălcare a competenței speciale a ANI. Aceasta deoarece verificarea proiectului a presupus inclusiv verificări asupra legalității încheierii contractului de muncă al numitului A., care a deținut concomitent două funcții incompatibile față de dispozițiile art. 94 alin. 1 și (2) din Legea nr. 161/2003. În cauză nu poate fi contestată calitatea acestuia de funcționar public în cadrul ITM Mehedinți, neregula constând în angajarea acestuia în cadrul proiectului cu nerespectarea dispozițiilor art. 94 din Legea nr. 161/2003. Ultimul aspect de nelegalitate care privește declararea ca neeligibile a cheltuielilor salariale aferente echipei de implementare și personalul administrativ pe lunile septembrie 2009- iunie 2010, nu este fondat În actele administrative contestate s-a reținut faptul că pentru documentele de angajare a plăților salariale pentru perioada 01.09.2009- 01.07.2010 lipsește viza CFPP, motiv pentru care au fost declarate neeligibile, În acest sens, s-a reținut, a cum de altfel a susținut și reclamanta sunt incidente dispozițiile O.U.G. nr. 119/1999, privind controlul financiar propriu, precum și dispozițiile. Ordinului MFP nr. 522/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventive, Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 20 din O.U.G. nr. 119/1999 persoana în drept să exercite viza de control financiar preventiv are dreptul și obligația de a refuza viza de control financiar preventiv în toate cazurile în care, în urma verificărilor apreciază că proiectul de operațiune care face obiectul controlului financiar preventiv nu îndeplinește condițiile de legalitate, regularitate și încadrare în limitele și destinația creditelor bugetare și/sau de angajament, după caz, pentru acordarea vizei de control financiar preventiv, În raport de aceste dispoziții legale, s-a reținut că documentele privind angajarea plăților salariale în cadrul proiectului nu au primit viză de control financiar preventiv pentru perioada 01.09.2009- 01.07.2010, aspect necontestat de reclamantă, Instanța a reținut că, în susținerea acțiunii formulate, reclamanta a invocat aplicabilitatea dispozițiilor art. 21 din O.U.G. nr. 119/1999 în conformitate cu care o operațiune pentru care s-a refuzat viza de control financiar preventiv se poate efectua de către ordonatorul de credite pe propria răspundere, numai dacă prin acestea nu se depășește creditul bugetar aprobat, În conformitate cu dispozițiile aceluiași tex de lege ce reglementează refuzul de viză, ordonatorul de credite poate decide efectuarea operațiunii numai în baza unui act de decizie internă, emis în formă scrisă, prin care dispune, pe propria răspundere efectuarea operațiunii. În cauză în raport de situația de fapt corect stabilită de prima instanță, Curtea apreciază că în mod legal prima instanță a constatat legalitatea actelor contestate prin care s-au reținut ca nelegală în ceea ce privește cheltuielile salariale aferente echipei de implementare a proiectului. În cauză documentele prezentate de reclamanta-recurentă au fost depuse parțial iar lipsa vizei de control financiar privea o durată de 10 luni din totalul de 20 luni de implementare a proiectului. Față de cele expuse mai sus Curtea în baza art. 496-497 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.