ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 252/2021

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată la data de 21.12.2016 reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu a solicitat repunerea în termenul de contestare a Deciziei nr. 85 din 06.03.2012 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x din 06.03.2016; anularea Decizia de impunere nr. x din 06.04.2016; Decizia nr. 94 din 10.06.2016; Raportul de inspecție fiscală nr. x din 06.03.2012; Decizia de impunere nr. x din 06.03.2016, cu cheltuieli de judecată. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că despre obligațiile fiscale stabilite prin Decizia de impunere nr. x din 06.03.2012, emisă în temeiul Raportului de inspecție fiscală nr. x din aceeași dată, reprezentanții reclamantei au luat cunoștință prin adresa AFM nr. x din 28.03.2016, documentele respective nefiind comunicate la momentul emiterii, rezultă că acestea au fost contestate în termenul de 45 zile prevăzut de art. 270 alin. (1) din Codul de procedură fiscală din 2015, iar această situație reprezintă motivul solicitării de repunere în termenul de contestare.

Hotărârea primei instanțe. Prin încheierea de ședință din data de 29.05.2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de repunere în termenul de contestare a Deciziei nr. 85/06.03.2012 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/06.03.2012 și a stabilit termen pentru continuarea judecății la data de 25.09.2017, ora 12:00, Completul 19 Fond, Sala E 68, pentru când se vor cita părțile. Prin sentința civilă nr. 344 din data de 01.02.2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, a anulat raportul de inspecție fiscală nr. x/2012, decizia de impunere nr. x/2012, decizia de impunere nr. x/2016 și decizia nr. 94/2016 și a obligat pârâta la 5100 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.

Cererea de recurs. Împotriva încheierii de ședință din data de 29.05.2017 și a sentinței civile nr. 344 din data de 01.02.2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Administrația Fondului pentru Mediu. În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că instanța de fond în mod nelegal și netemeinic a pronunțat încheierea din data de 29.05.2017, prin greșita aplicare a dispozițiilor art. 44 din O.G. nr. 82/2003. Potrivit art. 44 din O.G. nr. 92/2003: "(2^2) în cazul în care comunicarea potrivit alin. (2) sau (2^1), după caz, nu a fost posibilă, aceasta se realizează prin publicitate. (3) Comunicarea prin publicitate se face prin afișarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscala, a unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În toate cazurile, actul administrativ fiscal se considera comunicat în termen de 15 zile de la data afișării anunțului". Așadar, comunicarea Deciziei nr. 85/06.03.2012 contestată de reclamantă a fost realizată la data 18.04.2012. În concluzie, susținerile reclamantei în sensul că a înțeles să conteste actele administrativ fiscale de la data luării la cunoștință a acestora în anul 2016 cu ocazia începerii executării silite, nu poate fi primită deoarece comunicarea s-a realizat în mod legal la data de 18.04.2012. Mai mult, menționează faptul că administratorul societății reclamante avea cunoștință despre sumele conținute în raportul de inspecție fiscală încă de la data de 31.01.2012 când a semnat anexele de calcul aferente raportului de inspecție fiscală. Astfel, în anexa 14 la raportul de inspecție fiscală, se află minuta - discuția finală cu contribuabilul, încheiată la data de 31.01.2012 când i-au fost prezentate administratorului A. S.R.L. rezultatele inspecției fiscale, privind calculele obligațiilor de plată către bugetul Fondului pentru mediu, conf. Art. 107 din O.G. nr. 92/2003 republicată. Recurentul-pârât consideră că prin formularea cererii de repunere in termenul de contestare a deciziei nr. 85/2012, intimata-reclamantă dă dovadă de rea credință, prin faptul că deși cunoștea rezultatele inspecției fiscale încă de la data de 31.01.2012, precum și faptul că în perioada imediat următoare, AFM urma să-i comunice raportul de inspecție fiscală, a stat pasivitate, prin faptul că nu s-a prezentat la poștă pentru a ridica plicul, așteptând să expire termenul până la care putea fi ținut în depozitul poștei. În aceste condiții, cererea de repunere în termenul de contestare a deciziei nr. 85/06.03.2012 și a raportului de inspecție fiscală nr. x/2012 este neîntemeiată, sens în care solicită respingerea acesteia cu consecința respingerii acțiunii ca tardiv formulată. Totodată, apreciază că cererea de anulare a deciziei nr. 85/2012 este inadmisibilă, deoarece reclamanta nu a efectuat procedura prealabilă, respectiv nu a formulat contestație la AFM împotriva deciziei nr. 85/2012 în termenul legal de 6 luni calculat de la data comunicării deciziei contestate. Cu privire la sentința civilă nr. 344 din 01 februarie 2019, recurentul-pârât invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 (potrivit cărora "hotărârea instanței de fond nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei") și pct. 8 (potrivit cărora "hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material") C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză. Prin întâmpinarea formulată, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului Cu privire la examinarea recursului în completul filtru În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 09 august 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererilor de recurs la data de 20 ianuarie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția instanței de recurs. Examinând cererea de recurs formulată de recurentul-pârât, prin prisma dispozițiilor incidente, precum și a apărărilor invocate de către intimata-reclamantă prin întâmpinare, Înalta Curte va admite recursul, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat repunerea în termenul de contestare a Deciziei nr. 85 din 06.03.2012 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x din 06.03.2016; anularea Deciziei de impunere nr. x din 06.04.2016, Deciziei nr. 94 din 10.06.2016, Raportului de inspecție fiscală nr. x din 06.03.2012 și Deciziei de impunere nr. x din 06.03.2016, cu cheltuieli de judecată. Prima instanță a admis cererea dedusă judecății, a admis cererea de repunere în termenul de contestare a Deciziei nr. 85/06.03.2012 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/06.03.2012 și prin sentința civilă nr. 344 din data de 01.02.2019, a anulat raportul de inspecție fiscală nr. x/2012, decizia de impunere nr. x/2012, decizia de impunere nr. x/2016 și decizia nr. 94/2016 și a obligat pârâta la 5100 RON cheltuieli de judecată către reclamantă. Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că recurentul-pârât invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cărora, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. Subsumat acestui motiv de recurs, recurentul-pârât arată că în mod greșit prima instanță nu a ținut cont de dispozițiile art. 44 din O.G. nr. 92/2003 și de probele administrate. Acest motiv de recurs este fondat și va fi admis avându-se în vedere, pe de o parte că dispozițiile legale sus-citate permit instanței de recurs o reevaluare a probelor administrate în fața primei instanțe decât în măsura în care aprecierea probelor a fost făcută în așa fel încât a avut ca efect aplicarea greșită sau încălcarea normelor de drept material. Astfel, Înalta Curte constată că potrivit art. 44 din O.G. nr. 92/2003: "(2^2) în cazul în care comunicarea potrivit alin. (2) sau (2^1), după caz, nu a fost posibilă, aceasta se realizează prin publicitate. (3) Comunicarea prin publicitate se face prin afișarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscala, a unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În toate cazurile, actul administrativ fiscal se considera comunicat în termen de 15 zile de la data afișării anunțului". Inițial, inspectorii fiscali s-au deplasat la sediul societății A. S.R.L. din str. x, Giurgiu, jud. Giurgiu în vederea efectuării inspecției fiscale pentru perioada 01.01.2006-30.09.2011 privind modul de evidențiere, calcul și virare a obligațiilor față de bugetul Fondului pentru Mediu. Prin adresa nr. x/24.01.2012 reclamanta S.C. A. S.R.L. a fost înștiințată despre dreptul contribuabilului de a fi informat, precum și invitația de a se prezenta la data de 31.01.2012 la sediul Administrației Fondului pentru Mediu în vederea prezentării concluziilor inspecției fiscale. La data de 31.01.2012, reprezentantul legal al societății s-a prezentat la sediul Administrației Fondului pentru Mediu pentru prezentarea concluziilor inspecției și a consecințelor lor fiscale. La aceeași dată (31.01.2012) reprezentantul legal al societății, domnul B. - administrator - a dat o declarație cu privire la conturile bancare ale societății, punctele de lucru și obiectul de activitate (colectare deșeuri feroase și neferoase). De fapt, prin cerere de chemare în judecată intimata-reclamantă recunoaște că la data de 31.01.2012 administratorului societății, B. i-a fost comunicată de către reprezentanții AFM (care au efectuat inspecția fiscală), finalizarea acestei activități, însă susține fără temei că nu i-au fost prezentate informații din care să rezulte constatarea unor disfuncționalități/deficiențe și nici nu a depus diligențe pentru a lua la cunoștință de concluziile consemnate în Raportul de inspecție fiscală. Așa cum rezultă din actele dosarului de fond, recurenta-pârâtă a încercat comunicarea Deciziei nr. 85/06.03.2012 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/06.03.2012 cu "confirmare de primire" la data de 14.03.2012, însă acest plic a fost restituit expeditorului după expirarea timpului de păstrare în depozitul poștei. Ulterior, în conformitate cu dispozițiile art. 44 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, recurenta-pârâtă a procedat la emiterea unui anunț individual (conform adresei nr. x din 27.03.2012) afișat concomitent la sediul AFM și pe pagina de internet www.x.ro, iar comunicarea se consideră realizată în termen de 15 zile de la data anunțului, respectiv la data de 18.04.2012. În acest context, nu poate fi reținută afirmația intimatei-reclamante în sensul că nu a avut cunoștință de existența deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală deoarece acestea nu i-au fost comunicate. Potrivit art. 270 alin. (1) din Codul de procedură fiscală contestația se depune în termen de 45 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii. Având în vedere că atât decizia de impunere cât și raportul de inspecție fiscală au fost considerate a fi comunicate la data de 18.04.2012, termenul de 45 de zile s-a împlinit la data de 05.06.2012. Or, în cazul de față, intimata-reclamantă a înțeles să conteste obligațiile de plată accesorii la Fondul pentru mediu, stabilite prin Decizia de impunere nr. x/06.03.2012, emisă în baza Raportul de inspecție fiscală nr. x/06.03.2012, la data de 26.04.2016, aspect față de care, Înalta Curte constată că în mod greșit prima instanță a admis cererea de repunere în termenul de contestare a contribuabilului, prin interpretarea greșită a dispozițiile legale incidente cauzei. Față de aceste considerente, Înalta Curte va respinge cererea dedusă judecății ca tardiv formulată. Totodată, Înalta Curte nu va mai analiza motivele de recurs formulate împotriva sentinței civile nr. 344 din 01 februarie 2019, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., având în vedere că nu se impune o astfel de analiză în contextul în care cererea de repunere în termenul de contestare este neîntemeiată, iar cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, va fi respinsă ca tardiv formulată. Prin urmare, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, criticile formulate de recurenta-pârâtă fiind fondate.

Soluția instanței de recurs. Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursul, va casa încheierea și sentința recurate și rejudecând, va respinge cererea de repunere în termen, precum și cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, ca tardiv formulată. PENTRU ACESTE MOTIVE,