ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 250/2020

Ședința publică din data de 21 ianuarie 2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate a solicitat obligarea pârâților la asigurarea către asiguratul A. a medicamentului AVASTIN pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală).

Prin sentința civilă nr. 293 din 21 iunie 2019, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiate, excepțiile lipsei calității procesuale pasive ale pârâților Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate; a admis cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate; a obligat pârâții să-i asigure reclamantei medicamentul Avastin pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală) până la soluționarea dosarului nr. x/2019

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Ministerul Sănătății.

3.1. Prin cererea de recurs întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta CNAS a solicitat casarea hotărârii recurate și, pe fond, respingerea cererii, ca neîntemeiate. De asemenea, a solicitat suspendarea executării sentinței recurate, până la pronunțarea instanței de recurs.

În motivarea cererii de recurs a arătat că în mod greșit instanța de fond a apreciat că sunt întrunite condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale și că în favoarea reclamantului există aparența de drept, cu ignorarea cadrului normativ invocat de CNAS în cuprinsul întâmpinării depuse la dosarul cauzei, care justifica faptul că în favoarea reclamantului nu există aparența de drept, și anume: art. 241, art. 52 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare; art. 3 alin. (3) din H.G. nr. 720/2008, cu modificările și completările ulterioare; art. 16 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare; art. 10 pct. 1 de la Anexa 2 la Ordinul ministrului sănătății nr. 398/2013 privind înființarea comisiilor consultative ale Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare.

Medicamentul Avastin se regăsește în H.G. nr. 720/2008, cu modificările și completările ulterioare, la poziția 42 din cadrul Secțiunii C2 - DCI-uri corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații incluși în programele naționale de sănătate cu scop curativ în tratamentul ambulatoriu și spitalicesc. "P3: Programul național de oncologie" și prezintă marcajul (****). Tratamentul cu medicamentele corespunzătoare DCI-urilor notate cu (****) se efectuează pe baza protocoalelor terapeutice elaborate de către comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătății.

Pentru asigurarea și acordarea către intimatul-reclamant a medicamentului în litigiu ar fi trebuit ca acesta să aibă o indicație terapeutică autorizată prin decizie emisă de către ANMDM, la solicitarea scrisă a deținătorului de autorizație de punere pe piață a medicamentului, și ar fi trebuit ca indicația terapeutică pentru tratamentul pacienților diagnosticați cu gliosarcom să fie inclusă în Protocolul prevăzut de Ordinul MS/CNAS nr. 1301/500/2008, cu modificările și completările ulterioare.

Prin dispozițiile cuprinse în anexele la acest ordin, cu privire la DCI Bevacizumabum (Avastin), legiuitorul a stabilit afecțiunile pentru care acesta se poate prescrie și acorda, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare gratuită, criteriile de includere (vârstă, parametrii clinico-paraclinici, etc.) pentru cele patru afecțiuni, tratamentul și monitorizarea acestuia, cu privire la cele patru afecțiuni pentru care medicamentul este eligibil, criteriile de excludere din tratamentul inițiat (progresia bolii, instalarea de efecte secundare severe, etc.), precum și categoria medicilor prescriptori, toate aceste elemente fiind aplicabile doar celor patru afecțiuni pentru care medicamentul este eligibil.

Prin urmare, instanța de fond a eludat prevederile legale aplicabile în speță, întrucât indicația pentru care intimatul - reclamant a solicitat tratamentul cu DCI-ul Bevacizumabum, respectiv gliosarcom, nu se regăsește în protocolul terapeutic corespunzător administrării și monitorizării tratamentului cu DCI-ul mai sus menționat.

A precizat că și potrivit prospectului deținătorului de autorizație de punere pe piață a medicamentului Avastin, diagnosticul de "gliosarcom" nu este prevăzut pentru tratamentul cu acest medicament.

Metodologia de evaluare privind includerea, extinderea indicațiilor (...) în Listă (...) se aprobă prin ordin al ministrului sănătății, la propunerea ANMDM. Cu toate acestea, instanța de fond a apreciat că în favoarea reclamantului ar exista aparența de drept și, prin urmare, că i se poate acorda medicamentul Avastin pentru afecțiunea de "gliosarcom", fără a avea în vedere că nu există temei legal în acest sens.

A menționat că normele de drept intern sunt de strictă interpretare, iar atât timp cât un medicament nu se poate acorda potrivit legii, este mai mult decât evident că nicio instanță de judecată nu o poate face în mod legal și corect.

A mai arătat în cererea de recurs că, în ceea ce îl privește pe intimatul reclamant, există opțiuni de tratament cu rambursare 100%, fiind necesară prezentarea reclamantului la medicul curant oncolog în vederea administrării unei scheme de tratament pe baza unor medicamente cu aceleași indicații terapeutice pentru afecțiunile de care suferă și care să poată fi decontate în regim de compensare de 100% din prețul de decontare în cadrul Programului Național de Oncologie.

Pentru tratarea afecțiunii de care suferă reclamantul există alternativă terapeutică decontată în regim de compensare 100% de către sistemul de asigurări sociale de sănătate, respectiv DCI-ul Temozolomidum (denumire comercială Temodal). Prin urmare, nu este îndeplinită cerința existenței aparenței de drept în favoarea reclamantului, condiție obligatorie pentru admiterea ordonanței președințiale.

Referitor la neprejudecarea fondului, arată că în cadrul ordonanței președințiale judecătorul are dreptul de a realiza un examen sumar al cauzei, spre a stabili de partea cui este aparența dreptului, însă nu se va putea pronunța asupra valabilității unui act sau, în speță, asupra obligării CNAS de a deconta din bugetul FNUASS medicamentul solicitat de reclamant pentru care nu există temei legal de decontare pentru motivele arătate.

Astfel, prima instanță nu a avut în vedere că nu poate fi acceptată solicitarea reclamantului de acordare în mod provizoriu a medicamentului în litigiu, ca măsură premergătoare operațiunii de decontare, întrucât analiza necesară în vederea soluționării cauzei presupune un probatoriu complex, care nu se poate administra decât în cadrul acțiunii de fond.

A apreciat recurenta că nu poate fi obligată la acordarea medicamentului în discuție pentru că aceasta s-ar realiza în afara cadrului legal, cu încălcarea protocolului terapeutic privind prescrierea acestui medicament și cu încălcarea și nerespectarea protocolului RCP (rezumatul caracteristicilor produsului) emis de către deținătorul de autorizație de punere pe piață, B..

A mai susținut că forțarea legii echivalează în mod evident cu încălcarea legii. Nu întâmplător legiuitorul a stabilit anumite limite de aplicare a prevederilor legale în materia asigurărilor sociale de sănătate, viața și dreptul la ocrotirea sănătății fiind valori supreme protejate de legiuitor.

A invocat disp. art. 1 alin. (5), art. 34, art. 16 din Constituția României, Decizia nr. 1578 din 7 decembrie 2011 a Curții Constituționale, susținând că dispozițiile legale sunt întru totul respectate și aplicate, fără nicio discriminare între asigurați, deoarece rațiunea juridică a textului de lege este de a ocroti sănătatea tuturor cetățenilor acestui stat și nu de a acorda tratament preferențial unui cetățean în defavoarea altui cetățean.

Totodată, a invocat și disp. art. 22 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, precizând că orice grevare a bugetului Fondului național unic de asigurări de sănătate are drept consecință o serie de aspecte cu impact negativ în ceea ce privește veniturile și procedura de gestionare a acestuia.

3.2. Pârâtul Ministerul Sănătății și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Circumscris cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a susținut că motivarea sentinței este insuficientă, întemeiată doar pe o parte din prevederile legale incidente în prezenta cauză, fără a aplica aceste prevederi, în concret, la situația de fapt, existând astfel contradicție între textele de lege indicate și soluția dată.

Pe de altă parte, s-a mai susținut că instanța de fond greșit a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Sănătății, reținând că fiecare dintre pârâtele chemate în judecată are calitate procesuală pasivă, fiind implicate în procesul de elaborare a listei cu medicamentele de care beneficiază asigurații în sistemul de asigurări sociale de sănătate.

Menționează însă, că Ministerul Sănătății nu are atribuții în gestionarea FNUASS, fond din care se derulează și se finanțează programul național de oncologie,ca program național curativ.

Instanța de fond face confuzie între obligația de a acorda medicamente în regim de compensare 100% și obligația de includere în Listă, care sunt atribuții complet diferite și au titular diferiți, astfel că Ministerul Sănătății nu are atribuții cu privire la acordarea medicamentelor în regim de compensare 100%. Toată motivarea instanței din considerente cu privire la calitatea procesuală pasivă a Ministerului Sănătății se referă la atribuțiile acestuia de includere în Listă a medicamentului, fapt pentru care, opinează că nici instanța de fond nu a avut argumente cu privire la calitatea procesuală pasivă a Ministerului Sănătății în raport cu obiectul ordonanței președințiale.

Din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că soluția instanței de fond din sentința recurată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, întrucât dreptul reclamantei nu derivă din parcurgerea procedurii reglementate de art. 232 din Legea nr. 95/2006, și anume recunoașterea dreptului de a beneficia de un medicament ce nu se află pe lista menționată de acest text de lege.

Raportat la obiectul cererii de ordonanță președințială, reclamanta nu are în favoarea sa o aparență a dreptului, deoarece prin "pipăirea fondului" se constată că la nivel de aparență reclamantul în calitate de asigurat nu are dreptul în temeiul legii de a beneficia de compensare 100% pentru medicamentul solicitat în petitul acțiunii, conform art. 231 și 232 din Legea nr. 95/2006.

Prin acordarea medicamentului AVASTIN în regim de compensare 100% practic, instanța de fond a recunoscut dreptul reclamantului de a beneficia gratuit de medicamente făcând abstracție de cadrul legal referitor la asigurările de sănătate, prejudecând în acest fel fondul cauzei.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va constata nulitatea recursului declarat de recurentul-pârât Ministerul Sănătății și va respinge, ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

II.1. Recursul formulat de Ministerul Sănătății

Învestită cu soluționarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Sănătății, Înalta Curte va avea în vedere dispozițiile art. 248 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., potrivit cărora:

"(1) Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei."

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)."

În conformitate cu prevederile art. 1000 alin. (1) C. proc. civ. "dacă prin legi speciale nu se prevede altfel, ordonanța este supusă numai apelului în termen de 5 zile de la pronunțare, dacă s-a dat cu citarea părților, și de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor." În mod evident, în cauză este incidentă prima ipoteză a textului de lege citat.

Aplicând dispozițiile procedurale citate mai sus la situația rezultată din actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că motivarea cererii de recurs a fost efectuată cu depășirea termenului prevăzut de art. 1000 alin. (1) C. proc. civ., chiar dacă declarația de recurs a fost depusă în termen, ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac exercitate, neregulă sancționată cu nulitatea recursului, potrivit art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.

II.1. Recursul formulat de CNAS

Această pârâtă critică sentința susținând, în esență, că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 997 C. proc. civ., respectiv, în favoarea reclamantului nu există aparența de drept și nici condiția neprejudecării fondului nu este îndeplinită.

Înalta Curte reține că reclamanta a fost diagnosticată în 2018 cu glioblastom NOS grad IV WHO, iar după intervenția chirurgicală, medicul oncolog a inițiat Linia 2 de tratament cu medicamentele "Irinotecan" si "Bevacizumab", medicament cunoscut sub numele de "Avastin", tratamentul urmat de reclamantă având un efect benefic, fiindu-i recomandat în continuare.

Având în vedere efectele tratamentului, faptul că medicamentul Bevacizumabum (denumire comercială Avastin) nu este decontat și că procurarea lui implică un cost de aproximativ 5.000 RON lunar, care este foarte mare pentru reclamantă, în raport cu veniturile obținute, aceasta a formulat prezenta cerere de ordonanță președințială care a fost admisă de instanță cu motivarea că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de lege.

Temeiul de drept al cererii îl constituie disp. art. 997 C. proc. civ. conform cărora instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantei există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Condițiile de admisibilitate prevăzute de acest text de lege, care trebuie îndeplinite cumulativ, sunt: aparența dreptului, caracterul provizoriu (vremelnic) al măsurii, urgența și neprejudecarea fondului.

Referitor la condiția vizând aparența dreptului în favoarea reclamantei, recurenta invocă ignorarea de către prima instanță a cadrului normativ menționat de CNAS în cuprinsul întâmpinării depuse la dosarul cauzei, din care rezultă că în favoarea reclamantei nu există această aparență, întrucât indicația pentru care a solicitat tratamentul cu DCI-ul Bevacizumabum, respectiv gliosarcom, nu se regăsește în protocolul terapeutic corespunzător administrării și monitorizării tratamentului cu DCI-ul mai sus menționat. Totodată, și potrivit prospectului deținătorului de autorizație de punere pe piață a medicamentului Avastin, diagnosticul de "gliosarcom" nu este prevăzut pentru tratamentul cu acest medicament.

Susținerea că instanța a eludat prevederile legale aplicabile în speță este vădit nefondată, din moment ce în considerentele sentinței se arată în mod clar că este necontestat faptul că protocolul terapeutic pentru medicamentul Avastin (DCI Bevacizumabum) nu cuprinde în baza de prescriere și indicația glioblastom pentru a putea fi compensat în condițiile H.G. nr. 720/2008. Așadar, instanța a constatat că medicamentul în discuție nu are indicație terapeutică pentru afecțiunea de care suferă reclamanta, potrivit reglementărilor în vigoare, dar a reținut îndeplinirea acestei condiții prin raportare la existența unei hotărâri judecătorești, care are autoritate de lucru judecat provizorie, prin care pârâții din prezenta cauză au fost obligați să includă pe lista de medicamente compensate în sistemul asigurărilor de sănătate, în Nomenclatorul de produse compensate, a medicamentului Avastin pentru indicația glioblastom.

Este vorba despre sentința civilă nr. 17 pronunțată la 1.02.2018 de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017, care are deci autoritate de lucru judecat provizorie potrivit art. 430 alin. (4) C. proc. civ.

Prin sentința menționată au fost respinse susținerile pârâtelor, invocate și în cauza de față, referitoare la faptul că nu a fost urmată procedura necesară pentru ca acest medicament să fie inclus pe liste și pentru afecțiunea glioblastom, Curtea arătând faptul că "atât timp cât o clinică medicală autorizată să funcționeze pe teritoriul statului român a prescris unui cetățean român asigurat în sistemul național de sănătate un medicament care prin efectele sale asupra stării de sănătate a reclamantului s-a dovedit eficient și i-a redat acestuia speranța de viată, este firească o ieșire din inerție a autorităților românești și o implicare a acestora în evaluarea în timp util a tehnologiilor medicale validate "off-label", pentru descurajarea experimentării pe pacienți a unor astfel de tehnologii medicale", dar și că, "în spiritul jurisprudenței CJUE, pronunțată în interpretarea art. 6 din Directiva 89/105/CEE/1988, care prevede un termen de conformare pentru autoritățile naționale, depășirea acestui termen obligatoriu reprezintă un comportament ilegal, care trebuie sancționat prin obligarea paraților la decontarea către reclamant a medicamentului în discuție și a includerii acestuia pe lista medicamentelor compensate în sistemul asigurărilor de sănătate, în Nomenclatorul de produse compensate, a medicamentului Avastin pentru indicația glioblastom".

Înalta Curte constată că în cererea de recurs CNAS nu face nicio referire la acest argument pe care instanța l-a reținut în sprijinul existenței aparenței de drept în favoarea reclamantei, nu combate în niciun fel acest argument, critica adusă sentinței întemeindu-se exclusiv pe cadrul normativ aplicabil care, așa cum s-a arătat, a fost avut în vedere la judecata în primă instanță.

În consecință, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond a considerat că este îndeplinită această condiție de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială.

Cât privește susținerea că pentru tratarea afecțiunii de care suferă reclamanta există alternativă terapeutică decontată în regim de compensare 100% de către sistemul de asigurări sociale de sănătate, respectiv DCI-ul Temozolomidum, instanța de recurs reține că lit. B) pct. II lit. a) din Anexa la H.G. nr. 155/2017 stabilește, cu caracter de principiu, că unul din obiectivele Programului național de oncologie este "tratamentul medicamentos al bolnavilor cu afecțiuni oncologice", ceea ce, la o analiză sumară, presupune asigurarea unei medicații adecvate categoriei speciale de bolnavi vizate de acest program, cum în mod corect a reținut instanța de fond.

În condițiile în care aparența dreptului este în favoarea reclamantei, dispunerea măsurii provizorii de asigurare a medicamentului care a avut efecte pozitive, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), până la data pronunțării asupra fondului litigiului, este de natură să contribuie la protejarea dreptului la viață al reclamantului, drept consacrat atât de art. 22 din Constituția României, cât și de art. 2 din Convenția europeană privind drepturile și libertățile fundamentale ale omului, căruia îi corespunde obligația corelativă a statului de a asigura respectarea acest drept prin luarea măsurilor necesare în acest sens.

Recurenta susține că nici condiția neprejudecării fondului nu este îndeplinită pentru că analiza necesară în vederea soluționării cauzei presupune un probatoriu complex, care nu se poate administra decât în cadrul acțiunii de fond.

Cu privire la această susținere, Înalta Curte reține că instanța de fond a precizat în cuprinsul sentinței că nu are de cercetat fondul dreptului disputat de părți (dreptul reclamantei la decontarea integrală a medicamentului raportat la boala de care suferă), acesta urmând a fi stabilit în cadrul litigiului ce face obiectul dosarului înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2019.

Condiția neprejudecării fondului raportului juridic litigios decurge, în aprecierea instanței de fond, atât din condiția referitoare la caracterul provizoriu al măsurii ce urmează a fi dispusă, cât și din prevederea legală conform căreia ordonanța va putea fi dată chiar și atunci când există judecată asupra fondului.

Într-adevăr, măsura solicitată de reclamantă este o măsură provizorie, limitată în timp până la rezolvarea fondului litigiului, și constă în recunoașterea de către pârâți a dreptului său de a beneficia de decontare integrală pentru medicamentul utilizat în tratarea bolii de care suferă. Sub aspectul caracterului provizoriu, în mod corect instanța a reținut că, fiind o obligație pecuniară, evaluabilă în bani, nu are caracter definitiv, existând posibilitatea întoarcerii executării în cazul unor astfel de obligații, în condițiile legii.

Nu se poate considera că prima instanță a prejudecat fondul dreptului câtă vreme a analizat strict condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale și a dispus o măsură provizorie, asupra fondului urmând să decidă instanța învestită cu cererea de obligare a pârâtelor la includerea medicamentului pe lista medicamentelor decontate integral pentru afecțiunea de care suferă.

Recurenta susține că nu este îndeplinită cea de-a doua condiție de admisibilitate referitoare la neprejudecarea fondului, întrucât nu poate fi acceptată o solicitare de asigurare a tratamentului în discuție, în mod provizoriu, atât timp cât cadrul normativ nu permite o asemenea soluție.

Înalta Curte constată că această susținere se referă, de fapt, tot la neîndeplinirea primei condiții de admisibilitate, cea privind existența aparenței dreptului în favoarea reclamantei, recurenta reluând aspectele vizând lipsa cadrului legal care să-i permită reclamantei compensarea medicamentului 100% (fără contribuție personală), aspecte invocate în cadrul criticii privind neîndeplinirea primei condiții.

Referitor la susținerea recurentei privind forțarea legii, care echivalează cu încălcarea legii, instanța de control judiciar constată că este lipsită de fundament, nefiind vorba despre o forțare a legii, ci despre aplicarea ei corectă în raport cu înscrisurile depuse la dosar din care rezultă, așa cum s-a argumentat deja, că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale.

Față de aceste considerente, constatând că sentința este legală, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurentă, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

II.3. În ceea ce privește cererea formulată de recurenta-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate privind suspendarea executării sentinței civile nr. 293 din 21 iunie 2019 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, Înalta Curte constată că această cerere a rămas fără obiect, având în vedere faptul că suspendarea executării întemeiată pe art. 484 C. proc. civ. își poate produce efectele doar până la soluționarea definitivă a recursului, care a avut loc chiar la acest termen de judecată.

Pe cale de consecință, Înalta Curte va respinge cererea formulată de Casa Națională de Asigurări de Sănătate privind suspendarea executării sentinței recurate, ca rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare a executării sentinței formulată de recurenta-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ca rămasă fără obiect.

Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinței civile nr. 293 din 21 iunie 2019 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Constată nul recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Sănătății împotriva sentinței civile nr. 293 din 21 iunie 2019 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 ianuarie 2020.