ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2648/2021

Ședința publică din data de 22 aprilie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 26.11.2020, sub nr. x/2020, precizată ulterior, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Sănătății și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună, pe cale de ordonanță președințială, obligarea pârâților la asigurarea către aceasta, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), a medicamentului Bevacizumab (denumire comercială Avastin), până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2020 aflat pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal. În temeiul, art. 997 alin. (3) din C. proc. civ., a solicitat ca executarea ordonanței să se facă fară somație sau fără trecerea unui termen.

Prin sentința civilă nr. 1329 din 4 decembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, s-au respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților Guvernul României, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate ca neîntemeiate.

A fost admisă cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Sănătății și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și au fost obligați pârâții să-i asigure reclamantei medicamentul Avastin pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală) până la soluționarea dosarului nr. x/2020

Împotriva sentinței civile nr. 1329 din 4 decembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, pârâții Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Sănătății și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor din România au formulat cereri de recurs, criticând hotărârea pentru nelegalitate.

3.1 Recurenta-pârâtă Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor din România a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate în ceea ce privește obligarea acesteia să-i asigure intimatei medicamentul Avastin pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), criticând hotărârea din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând, în esență, că aceasta nu are atribuții (nu poate avea, fiind prohibit) în asigurarea tratamentului gratuit al unui asigurat și nu are calitate procesuală pasivă în cauza pendinte, precum și faptul că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială.

3.2 Recurenta-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate, prin cererea de recurs întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ., a susținut că instanța de fond, prin pronunțarea acestei hotărâri judecătorești obligă CNAS să încalce prevederile legale aplicabile în materie si să exercite prerogative care nu sunt prevăzute de lege în sarcina sa, cu impact semnificativ asupra activității acestei instituții, nefiind posibilă substituirea cumulativă a CNAS, atât în drepturile si obligațiile caselor de asigurări de sănătate, cât și a furnizorilor de medicamente.

A mai precizat că în mod greșit prima instanță a apreciat că sunt întrunite condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale și totodată a apreciat că în favoarea reclamantului există aparența de drept, pronunțând astfel o soluție vădit nelegală. Instanța de fond a ignorat cadrul normativ invocat de către CNAS în cuprinsul întâmpinării depuse la dosarul cauzei, care justifica că în favoarea intimatei-reclamante nu există aparența de drept.

3.3 Recurentul-pârât Ministerul Sănătății, prin memoriul de recurs, a invocat, în principal, greșita soluționare a excepției lipsei calității sale procesual pasive și, în subsidiar, greșita apreciere a instanței de fond privind condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale prevăzute de art. 997 alin. (1) C. proc. civ., respectiv existența condiției aparenței de drept, criticând hotărârea prin argumente circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor din România a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea recursurilor formulate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Ministerul Sănătății, invocând lipsa calității sale procesuale pasive în cauză.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 15 martie 2021, s-a fixat termen de judecată la data de 22 aprilie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Potrivit art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru:

"(1) Recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ.

(2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON."

Dispozițiile art. 33 alin. (1) și alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 80/2013 prevăd că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege, iar în cazul în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, titularului acesteia i se pune în vedere obligația de timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru.

Înalta Curte reține că recurenta-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate nu și-au îndeplinit obligațiile de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 RON, aferentă motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ. invocate prin cererea de recurs, deși a fost încunoștiințată despre această obligație la data de 13 aprilie 2021, astfel cum rezultă din dovada de transmitere a citației, prin fax, precum și din dovada de înmânare a citației funcționarului însărcinat cu primirea corespondenței din cardul instituției, aflate la dosar.

Așa fiind, văzând și dispozițiile art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., în conformitate cu care la cererea de recurs se va atașa dovada achitării

taxei de timbru, conform legii, Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 486 alin. (3) care dispun că mențiunile prevăzute la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

Amintește Înalta Curte că excepția lipsei capacității procesuale de folosință, este o excepție de fond (vizează încălcarea unei condiții de exercițiu a acțiunii civile), absolută (se încalcă norme de ordine publică) și peremptorie (admiterea sa conduce la împiedicarea soluționării fondului cererii), care poate fi ridicată de oricare dintre părți, de procuror sau de instanță din oficiu, în tot cursul procesului, iar potrivit art. 56 alin. (3) teza I C. proc. civ., lipsa capacității procesuale de folosință poate fi invocată în orice stare a procesului.

Rezultă, astfel, că lipsa capacității procesuale de folosință poate să fie invocată atât în primă instanță, cât și direct în apel, ca motiv de apel sau ca excepție procesuală, iar în recurs, în condițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., "instanța poate să invoce lipsa capacității procesuale de folosință din oficiu, oricând, pe cale de excepție procesuală, în etapa judecății în primă instanță, sau ca motiv de ordine publică, în etapa judecății în căile de atac".

Conform art. 56 alin. (1) C. proc. civ. poate fi parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol lipsa capacității procesuale de folosință poate fi invocată în orice stare a procesului actele de procedură îndeplinite de cel care nu are capacitate de folosință sunt lovite de nulitate absolută.

Totodată, pentru a fi parte în proces, potrivit dispozițiilor art. 56 C. proc. civ., este necesară existența folosinței drepturilor civile, respectiv a capacității de folosință.

Așadar, capacitatea procesuală de folosință este acea condiție de exercițiu a acțiunii civile constând în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și obligații procesuale civile, astfel cum prevede art. 34 din C. civ.

În cazul persoanelor fizice, capacitatea de folosință, așa cum statuează art. 35 din C. civ., începe la nașterea persoanei și încetează odată cu moartea acesteia, putând fi limitată numai în cazurile și condițiile expres prevăzute de lege.

Din perspectivă procesuală, Înalta Curte reține că, potrivit art. 32 alin. (1) lit. a), coroborat cu art. 40 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și întreținut numai de către o persoană care deține capacitate procesuală de folosință, sub sancțiunea nulității actului de procedură, dispoziții aplicabile atât în cazul cererilor de chemare în judecată, cât și în cazul căilor de atac.

Înalta Curte constată că din actele dosarului de recurs rezultă că recurenta-reclamantă A. a decedat la data de 7 martie 2021, conform certificatului de deces seria x nr. x eliberat la data de 9 martie 2021 de Consiliul Local Sector 2 București, aflat la fila x.

Prin urmare, la acest moment, reclamanta este lipsită de capacitate procesuală de folosință, respectiv de aptitudindea de a avea drepturi și obligații, intrând sub incidența dispozițiilor art. 40 C. proc. civ.

De asemenea, având în vedere obiectul prezentei acțiuni, respectiv obligarea pârâților, pe cale de ordonanță președințială, la asigurarea către reclamantă, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), a medicamentului Bevacizumab (denumire comercială Avastin), până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2020, instanța de control judiciar reține că dreptul pretins de aceasta este un drept intuitu personae, care nu poate fi transmis pe cale succesorală către moștenitorii reclamantei defuncte, stingându-se odată cu încetarea capacității de folosință a titularului, respectiv la moartea acesteia.

În concluzie, având în vedere că una dintre condițiile de exercitare ale acțiunii, prevăzute de art. 32 alin. (1) C. proc. civ., nu mai este îndeplinită, Înalta Curte, va admite recursurile declarate de pârâți și, în rejudecare, va anula acțiunea ca fiind formulată de o persoană fără capacitate de folosință.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) teza finală coroborat cu art. 486 alin. (2) și (3) și art. 56 alin. (3) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va anula recursul formulat de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ca netimbrat; va admite recursurile formulate de pârâții Ministerul Sănătății și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor din România, va casa sentința atacată și, în rejudecare, va anula acțiunea formulată de reclamanta A., ca fiind formulată de o persoană fără capacitate de folosință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul formulat de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate împotriva aceleiași sentințe, ca netimbrat.

Admite recursurile formulate de pârâții Ministerul Sănătății și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor din România împotriva sentinței civile nr. 1329 din 4 decembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX - a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, în rejudecare, anulează acțiunea formulată de reclamanta A., ca fiind formulată de o persoană fără capacitate de folosință.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 22 aprilie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.