ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 874/2022

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată la 7 octombrie 2015 pe rolul Tribunalului Timiș, secția I civilă, reclamanții Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Giarmata, prin primar și Primarul Comunei Giarmata, au chemat în judecată pe pârâtul A. solicitând instanței să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 306.245,67 RON către bugetul local al comunei Giarmata și a accesoriilor acestei sume (penalități, beneficii nerealizate și dobândă legală) calculate de la data producerii prejudiciului și până la achitarea integrală. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că prin Decizia nr. 90 din 8 octombrie 2012 a Curții de Conturi a României - Camera de Conturi Timiș, precum și a actelor premergătoare acesteia, respectiv procesul-verbal de constatare și raportul de audit financiar nr. x din 12 septembrie 2012, întocmite de către controlorii financiari ai Curții de Conturi - Camera de Conturi Timiș, s-a constatat și reținut în sarcina pârâtului A., primarul în funcție, în calitatea sa de ordonator principal de credite, că a prejudiciat bugetul local al comunei cu suma totală de 306.245,67 RON, suma fiind compusă din plata cumulată a următoarelor lucrări: - lucrări nerealizate în fapt, reprezentând obiectivul 001 1 strada x, deviz Morii Trotuare, în valoare de 3.296,34 RON; - obligații de plată nedatorate de entitatea auditată în sumă de 51.370,12 RON, urmare a nerespectării preturilor din oferta financiară, însușite de achizitor; - plata sumei de 251.743,73 RON, peste valoarea din propunerea financiară. S-a arătat că UAT Comuna Giarmata a contestat actele de control întocmite de către controlorii financiari ai Curții de Conturi, prin contestația înregistrată la Curtea de Conturi sub nr. x din 31 octombrie 2012, emițându-se încheierea nr. 28 din 9 noiembrie 2012. Ulterior, cauza a fost soluționată definitiv prin sentința civilă nr. 1010 din 21 februarie 2014 pronunțată de Tribunalul Timiș, irevocabilă prin decizia civilă nr. 8303 din 10 octombrie 2014, în sensul menținerii actelor de control ca temeinice și legale. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 33 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, Legea nr. 82/1991 a contabilității, Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale. La 26 octombrie 2015, reclamanții au învederat instanței că temeiul de drept al acțiunii îl constituie art. 1357-1371 din noul C. civ., coroborate cu art. 219 și art. 221 C. civ.; art. 84 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 188/1999, coroborate cu art. 85 din Legea nr. 188/1999.

Primul ciclu procesual Prin sentința civilă nr. 470/PI din 11 aprilie 2017, Tribunalul Timiș a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul A.. A respins acțiunea formulată de reclamanții Unitatea Administrativ Teritorială Comună Giarmata și Primarul Comunei Giarmata împotriva pârâtului A.. Prin decizia civilă nr. 203 din 23 noiembrie 2017, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a admis apelul declarat de reclamata Unitatea Administrativ Teritorială Comună Giarmata, a anulat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Al doilea ciclu procesual Prin sentința civilă nr. 1466/PI din 13 noiembrie 2019, Tribunalul Timiș a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune. A admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Giarmata și Primarul Comunei Giarmata, în contradictoriu cu pârâtul A., și în consecință, a fost obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 306.245,67 RON și dobândă legală calculată pentru această sumă începând cu data formulării cererii de chemare în judecată, 7 octombrie 2015, și până la data plății integrale. Au fost obligați reclamanții, în solidar, să plătească expertului B. suma de 4.550 RON, reprezentând 1/2 onorariu expertiză. A fost obligat pârâtul să plătească expertului B. suma de 4.550 RON, reprezentând 1/2 onorariu expertiză. Prin decizia civilă nr. 148 din 1 octombrie 2020, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul A. împotriva sentinței civile nr. 1466/PI din 13 noiembrie 2019 pronunțată de Tribunalul Timiș.

Recursul 4.1. Motivele de recurs Împotriva deciziei nr. 148 din 1 octombrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, pârâtul A. a declarat recurs. I. În temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. au fost formulate următoarele critici: -Interpretarea dată de Curtea de Apel Timișoara normelor de procedură privitoare la interogatoriul unei părți litigante este eronată, ceea ce constituie motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. S-a arătat că pârâtul a invocat în apel încălcarea de către tribunal a art. 14 alin. (5) C. proc. civ. coroborat cu art. 259 teza finală C. proc. civ., art. 22 alin. (6) și art. 358 C. proc. civ. privind obligația instanței de a supune discuției părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt și de drept invocate și de a se pronunța asupra lor, art. 352 alin. (1) raportat la art. 229 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. care obligau tribunalul să citeze pârâtul la interogatoriu și, dacă lipsa la acel termen era nejustificată, putea să aplice art. 358 C. proc. civ. Faptul că tribunalul nu a aplicat prevederile art. 358 C. proc. civ. nu acoperă încălcarea normelor procedurale prevăzute sub sancțiunea nulității, având în vedere că pârâtul a fost lipsit de dreptul la apărare prevăzut la art. 13 C. proc. civ. Absența pârâtului la termenele următoare nu trebuia să fie justificată, câtă vreme instanța nu l-a mai citat la interogatoriu, iar dispozițiile legale privind termenele în cunoștință nu sunt aplicabile procedurii interogatoriului; -Au fost încălcate normele de procedură prevăzute de art. 22 alin. (6) raportat la art. 479 și 482 C. proc. civ., în sensul că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra a tot ce s-a cerut prin apel și nu a verificat, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță. Curtea de apel nu s-a pronunțat asupra temeiurilor de drept ale excepției prescripției dreptului la acțiune invocate în fața instanței de rejudecare și în motivele de apel, temeiuri substanțial diferite de cele asupra cărora s-a pronunțat tribunalul în primul ciclu procesual. Pârâtul a invocat o altă excepție a prescripției, întemeiată pe dispozițiile art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011. Excepția inițială a vizat prescripția dreptului la acțiunea în răspundere civilă delictuală cu care reclamanții au sesizat instanța și în care au invocat expres temeiurile acesteia: art. 1357-1371 C. civ. Asupra acestei excepții, întemeiată pe art. 2500, art. 2517 și art. 2528 alin. (1) C. civ., Tribunalul Timiș s-a pronunțat, în primul ciclu procesual, prin sentința civilă nr. 470 din 11 aprilie 2017. Este cu totul eronată și contrară realității motivarea curții de apel, potrivit căreia incidența Deciziei nr. 16/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de soluționare a recursului în interesul legii ar fi fost pusă în discuția părților în fața tribunalului în primul ciclu procesual, când s-a pus problema stabilirii competenței în funcție de dispozițiile Codului muncii. Având în vedere că prin decizia civilă nr. 203 din 23 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara cauza a fost trimisă spre rejudecare pentru că tribunalul nu a pus în discuția părților incidența Deciziei nr. 16/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici excepția inadmisibilității acțiunii în răspundere delictuală, atât instanța de rejudecare, cât și instanța de apel erau obligate să se pronunțe asupra temeiurilor noi ale excepției prescripției; -Curtea de apel nu s-a pronunțat asupra motivului de apel privind neîntrunirea triplei identități de părți, cauză și obiect necesară constatării autorității de lucru judecat a hotărârii de respingere a excepției inițiale a prescripției, fapt ce constituie o încălcare gravă a normelor de procedură prevăzute de art. 22 alin. (6) C. proc. civ. raportat la art. 479 și art. 482 C. proc. civ. Sentința civilă nr. 470/2017 pronunțată de Tribunalul Timiș nu are autoritate de lucru judecat cu privire la respingerea excepției pentru că a fost anulată în întregime prin decizia civilă nr. 203 din 23 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, astfel că nu există o hotărâre definitivă de respingere a excepției, iar prin decizia recurată Curtea nu s-a pronunțat asupra excepției prescripției având un alt temei juridic decât cel avut în vedere de sentința anulată; -Curtea de apel și-a motivat decizia recurată în temeiul unor dispoziții ce nu au fost invocate de către reclamanți, fără a le pune în discuția părților, încălcând prevederile art. 481 C. proc. civ. privind neagravarea situației unei părți în propria cale de atac. În motivarea deciziei recurate au fost invocate dispoziții din Ordinul nr. 1792/2020 al Ministrului Finanțelor și din Legile nr. 273/2006, nr. 500/2002 și nr. 215/2001. Însă tribunalul, în sentința pronunțată în rejudecare, nu a arătat niciuna din aceste norme legale și, de altfel, nu a arătat niciun temei de drept material al sentinței, astfel încât instanța de apel avea obligația de a se pronunța asupra acestui motiv de apel și, constatând că sentința apelată este nemotivată în drept, trebuia să o anuleze. Depășind limitele devoluțiunii apelului, Curtea a procedat la înlocuirea (completarea) motivelor sentinței apelate, încălcând dispozițiile art. 461 alin. (2) C. proc. civ. Înlăturarea unor considerente ale hotărârii atacate și înlocuirea (completarea) lor de către instanța de apel cu propriile considerente se poate face numai dacă apelul are ca obiect exclusiv considerentele hotărârii prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept și numai dacă instanța admite calea de atac respectivă, cu păstrarea însă a dispozitivului hotărârii apelate. În speță, pârâtul nu a promovat un astfel de apel, deci instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor art. 461 alin. (2) C. proc. civ., agravând situația pârâtului în propria cale de atac. De asemenea, prin decizia recurată au fost încălcate dispozițiile art. 13, 14, 22, 477, 479 și 482 C. proc. civ., prevăzute sub sancțiunea nulității; -Curtea de apel nu s-a pronunțat asupra motivului de apel prin care pârâtul a susținut că art. 19.2 din contractul de executare de lucrări din 2007 a fost modificat prin voința părților contractante și că actele adiționale sunt și au rămas valabile. Motivarea Curții, în sensul că indexarea prețului ar fi contrară clauzei din art. 19.2 din contract, nu constituie o pronunțare asupra motivului de apel menționat; II. În temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. au fost formulate următoarele critici: -Decizia recurată nu cuprinde: motivele pentru care instanța a menținut soluția de respingere a excepției prescripției întemeiate pe dispozițiile art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011; motivele pentru care instanța a înlăturat susținerile cu privire la îndeplinirea condițiilor legale pentru o posibilă agravare a situației reclamanților în rejudecare; motivele refuzului instanței de a analiza îndeplinirea condițiilor triplei identități pentru constatarea autorității lucrului judecat; motivele pentru care a ignorat argumentele privitoare la legalitatea modificării de către părți a unui contract comercial și a menținerii validității actelor adiționale; motivele de drept care permit instanței de apel să indice, fără a pune în discuta contradictorie a părților, temeiurile de drept presupuse ale sentinței Tribunalului. De asemenea, s-a arătat că este nemotivată concluzia instanței de apel potrivit căreia, prin rămânerea definitivă a actelor de constatare ale Curții de Conturi, nu s-ar mai putea discuta legalitatea sau temeinicia acestora în prezentul proces; -Curtea de apel a reținut că, potrivit art. 272 Codul muncii, sarcina probei în litigiile de muncă revine angajatorului, care, în speță, și-ar fi îndeplinit-o. Fără a arăta temeiul de drept al soluției sale și răsturnând sarcina legală a probei fără vreo motivare, instanța a confirmat susținerea tribunalului, potrivit căreia, deși nu a fost parte în litigiul dintre reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Giarmata și Camera de Conturi, totuși angajatul (primarul-pârât) era obligat să facă dovada altei situații de fapt decât cea reținută de instanța de judecată în acel dosar de contencios-administrativ și de actele de control ale Curții de Conturi. Contrar deciziei criticate, reclamanții, în calitate de angajatori, sunt aceia care au obligația de a dovedi atât prejudiciul, cât și toate condițiile răspunderii patrimoniale a salariatului prevăzute la art. 254 sau, după caz, art. 255 Codul muncii și anume încălcarea sau neexecutarea de către salariat, singur sau împreună cu alte persoane, a obligațiilor în legătură cu munca, vinovăția lui/lor, legătura de cauzalitate dintre fapte și prejudiciu; -Curtea a omis să arate temeiurile de drept în baza cărora poate să stabilească existența și întinderea prejudiciului exclusiv prin probe extrajudiciare, neopozabile pârâtului sau temeiurile care ar da o putere doveditoare prestabilită și preferențială actelor de control ale Curții de Conturi sau unor hotărâri judecătorești pronunțate în procese la care nu a fost parte și în care nu a putut să formula nicio apărare, contrar dispozițiilor exprese ale art. 272 Codul muncii, art. 14 alin. (6), art. 249 și art. 264 C. proc. civ. -Instanța de apel nu a motivat în drept soluția de a nu sancționa nemotivarea în drept de către tribunal și nici nu a arătat considerentele care i-ar permite să stabilească, direct în apelul pârâtului care a pierdut procesul, normele legale ce cuprind obligațiile de serviciu încălcate de acesta. Preluarea motivărilor din decizia Curții de Conturi și din hotărârile judecătorești pronunțate în alt dosar nu suplinește obligația instanței de fond a face propria sa motivare în drept, prevăzută expres de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și nici omisiunea de a aplica sancțiunea nulității hotărârii apelate pentru acest motiv; -Decizia recurată cuprinde motive cel puțin aparent contradictorii. Cauza acțiunii este abordată contradictoriu de instanță - pe de o parte, se reține că reclamanții sunt cei care stabilesc cauza demersului lor judiciar, dar pe de altă parte, se arată că, având loc o recalificare a cauzei acțiunii, cu care reclamanții au fost în mod expres de acord, acțiunea nu ar putea fi rejudecată sub toate aspectele generate de operațiunea de recalificare. Instanța de apel a acordat, fără o motivare substanțială, o preponderență decisivă actelor de control ale Curții de Conturi, pe care le consideră opozabile pârâtului, deși ele nu au fost emise într-o procedură contradictorie cu acesta și nici nu sunt probe administrate într-o procedură judiciară ori care să poată fi contestate printr-o cale de atac pusă de lege la dispoziția pârâtului. În același timp, fără a motiva clar și detaliat, instanța de apel a înlăturat toate concluziile raportului de expertiză administrat în cauză, ceea ce face ca singura probă decisivă să rămână actele de control ale Curții de Conturi. Curtea nu a arătat motivele pentru care expertul ar fi trebuit să ignore acte juridice a căror validitate nu a fost contrazisă printr-o hotărâre judecătorească. Printr-o motivare contradictorie, instanța de apel a reținut că hotărârile judecătorești pronunțate în procesul dintre UAT Giarmata și Curtea de Conturi sunt opozabile pârâtului, având putere de lucru judecat, deși acesta nu a fost parte în proces. În același timp, nu consideră că sentința civilă nr. 194 din 30 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Timiș în procesul dintre executantul lucrărilor și UAT Giarmata ar fi opozabilă acesteia ca parte în proces și că ar dovedi că obligația de plată a lucrărilor a fost confirmată printr-o hotărâre judecătorească ca fiind temeinică și legală. III. În temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. au fost formulate următoarele critici: Instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 254 și art. 255 Codul muncii, reținând că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale răspunderii patrimoniale a unui singur salariat. Curtea de apel, cu o motivare expeditivă, a respins motivul de apel prin care apelantul a susținut că unele faptele descrise ca fiind producătoare de prejudiciu nu au fost săvârșite de acesta sau nu numai de el. O astfel de abordare superficială a fost posibilă ca efect al înlăturării nemotivate a concluziilor raportului de expertiză contabilă și acordării unei depline forțe probatorii actelor de control ale Curții de Conturi. Cu privire la suma de 3.296.43 RON, reprezentând contravaloarea unor pretinse lucrări neexecutate, este de reținut că lucrările au fost executate, acceptate și facturate în data de 30.04.2008, adică la 02.07.2008, când a început mandatul de primar al recurentului. Raportul de expertiză arată că suma reprezintă contravaloarea lucrării "Trotuare" și este inclusă în suma de 230.767,76 RON din factura nr. x/30.04.2008 emisă de executantul lucrărilor, la care sunt atașate toate înscrisurile justificative. Factura a fost acceptată de salariatul C. la data emiterii, pe baza actelor confirmate de dirigintele de șantier, astfel că, la 30.04.2008 s-a născut obligația de plată în sarcina beneficiarului lucrării UAT Giarmata. Faptul că recurentul a ordonanțat plata în 23.11.2010 nu constituie altceva decât o operațiune formală obligatorie câtă vreme obligația de plată luase naștere legal. Așadar, lucrarea a fost executată și confirmată ca atare, iar obligația de plată s-a născut înainte de începerea mandatului de primar a recurentului, astfel că nu există o faptă care să-mi fie imputabilă. Motivarea curții de apel, în sensul că executarea lucrărilor nu era confirmată la data ordonanțării plății, ci doar la 18 noiembrie 2011, data recepției la terminarea lucrărilor, este complet greșită, fiind contrazisă de înscrisurile menționate și de constatările raportului de expertiză. Cu privire la suma de 251.743,73 RON, sumă peste valoarea din propunerea financiară, este de reținut că lucrarea contractată, în întregul ei a fost recepționată cu Procesul-verbal de recepție a lucrărilor din data de 18,11.2011, semnat de viceprimarul comunei, Troian, care a semnat și confirmat și factura nr. CMS x/23.11.2011 de 540.317,72 RON. Obligația comunei de a plăti suma, pretinsă parțial prin acțiune de la recurent, a luat naștere fără participarea recurentului și a fost, apoi stabilită prin sentința civilă nr. 194 din 30.03.2012 a Tribunalului Timiș. Motivarea Curții, potrivit căreia între prejudiciul pretins de reclamanți și actul de recepție din 18.11.2011 nu ar exista vreo legătură este contrară realității. Dimpotrivă, factura acceptată de viceprimar pe baza procesului-verbal de recepție și a situațiilor de lucrări confirmate de arhitectul-șef al comunei și de dirigintele de șantier a dat naștere obligației de plată a sumelor respective, motiv pentru care Tribunalul Timiș, prin sentința civilă nr. 194/2012, a și admis cererea executantului lucrării de obligare la plată a UAT Giarmata. Obligația de plată nu s-a născut ca efect al încheierii actelor adiționale, ci ca efect al executării lucrărilor și confirmării situațiilor de lucrări. Cu privire la suma de 51.370,12 RON, reprezentând diferențe de prețuri față de oferta financiară atașată contractului, este de subliniat că situațiile de lucrări pentru factura nr. x/31.08.2009 sunt confirmate de dirigintele de șantier, precum și, pentru prețurile înscrise în ele, de furnizorul materialelor, societatea "D." S.R.L.. Această confirmare constituie o dovadă a realității prețurilor practicate. Actele adiționale nr. x/13.11.2009 și nr. y/21.10.2011 la Contractul de executare de lucrări nr. x/13.11.2007 au fost semnate, alături de recurent, în calitate de primar, și de personalul de specialitate din subordine, care avea obligația de serviciu de a atesta atât corectitudinea prețurilor, cât și legalitatea acelor acte. Nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 254 Codul muncii privind producerea unui prejudiciu angajatorului de către un singur salariat, ci ale art. 255 Codul muncii, care prevede modalitățile răspunderii conjuncte pentru cazul în care la producerea prejudiciului au concurat mai mulți salariați. Curtea de apel a încălcat sau a interpretat greșit normele de drept material prevăzute la art. 1270 si 1271 atin. 2 C. civ., respectiv la art. 969, 970 C. civ. din 1864. Potrivit acestor norme, contractul legal încheiat este legea părților, care sunt obligate să-1 respecte și să-1 execute cu bună-credință. Modificarea contractului poate surveni ca efect al voinței concordante ale părților sau din cauze permise de lege. Impreviziunea constituie, în anumite condiții, o cauză care poate conduce la modificarea contractului fie prin acordul părților, fie printr-o hotărâre a instanței de judecată competente. În speță, contractul nr. x/13.11.2007 a fost legal încheiat. Contractul, la epoca respectivă, avea natura unei obligații comerciale, definită expres ca atare de lege și, de aceea, era suspus regulilor contractelor comerciale, diferite de regulile unor contracte administrative. Contrar motivării curții de apel, contractul putea să fie modificat prin acordul părților, art. 21.1 prevăzând că "Părțile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, de a conveni modificarea clauzelor contractului prin act adițional". Nicio clauză din contract nu era exclusă de la posibilitatea de a fi modificată. Actul adițional nr. x/13.11.2009, care prevede suplimentarea lucrărilor contractate și majorarea prețului contractului cu contravaloarea lucrărilor suplimentare fost legal încheiat, el nefiind contrar clauzei inserate în art. 19.2 din contract, potrivit căreia "Prețul contractului nu se ajustează". Or, prin contractarea unor lucrări suplimentare prețul vizat de contract pentru anumite lucrări nu a fost ajustat, ci, la prețul existent, s-a adăugat un alt preț pentru alte lucrări. Prin urmare, părțile, convenind un preț suplimentar, nu au încălcat nicio clauză contractuală, ci, dimpotrivă, au uzat de posibilitatea oferită de art. 21.1 din contract. Actul adițional din 21.10.2011 și Minuta din 3.10.2011 sunt legal încheiate prin acordul de voință al părților de a ajusta, a adapta prețul contractului prin modificarea expresă a clauzei prevăzute la art. 19.2 din contract, modificarea fiind permisă de clauza inserată în art. 21.1 din contract. Regulile impreviziunii au permis adaptarea prețului contractului, părțile arătând expres cauzele care impuneau ajustarea prețului: sistarea executării lucrărilor în diferite perioade de timp din cauza insuficienței fondurilor în bugetul local, neplata unor lucrări, deteriorarea în timpul întreruperii lucrărilor a unora dintre lucrările executate și creșterea substanțială, între data încheierii contractului și data executării și finalizării lucrărilor, a prețurilor la materiale și la chiria utilajelor. O interpretare și aplicare corecte ale normelor de drept material în cauză ar fi trebuit să determine curtea de apel să constate că faptele recurentului au avut la bază acte juridice legal încheiate și valabil încheiate și că Ordinul nr. 1792/2002 al ministrului finanțelor publice a fost deplin respectat, așa cum a constatat și raportul de expertiză, operațiunile incriminate având la bază acte legale, în formă scrisă, semnate de ordonatorul de credite. Curtea de apel a încălcat sau a interpretat greșit normele de drept material prevăzute la art. 1246 si 1249 C. civ. privitoare ta nulitatea contractelor. Atâta vreme cât nulitatea nu a fost constatată în mod legal, actele juridice sunt valabile și trebuie executate. Curtea de apel a încălcat grav aceste dispoziții, lipsind de efecte actele adiționale, deși ele au fost valabil încheiate și nu sunt desființate. Decizia nr. 17/2016, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile are relevanță și este perfect aplicabilă în cauză pentru că stabilește principiul potrivit căruia un act administrativ, cum este decizia Curții de Conturi, nu are puterea de a lipsi de efecte un contract a cărui nulitate nu a fost constatată de către instanțele judecătorești, în condițiile legii Curtea de apel a încălcat sau a interpretat greșit normele de drept material prevăzute la art. 1531 C. civ. cu privire la existenta unui prejudiciu, element obligatoriu al răspunderii patrimoniale a salariaților, prevăzut la art. 254, 255 Codul muncii. În speță, contrar motivărilor curții de apel, nu există un prejudiciu pentru că: - lucrările la trotuare (despre care se susține că nu ar fi fost executate) au fost, în realitate, executate; - lucrările suplimentare, contractate prin Actul adițional nr. x/2009, au fost și ele executate integral și au fost recepționate, intrând, odată cu recepționarea lor, în patrimoniul reclamanților. Lucrările, care au fost plătite cu sumele care se pretind de la recurent, au intrat și au rămas în patrimoniul reclamanților, care nu au suferit nicio pierdere; - diferențele în plus de preț au reprezentat prețuri reale, care au fost majorate pe piața reală și care a trebuit să fie acceptate de beneficiar deoarece executarea lucrărilor s-a datorat culpei sale și a terțului, Consiliul Județean Timiș, care s-a obligat să finanțeze lucrările. Lucrările au intrat în patrimoniul reclamanților la valoarea existentă real la data recepționării lor, astfel că nu există nicio pierdere. 4.2. Apărările formulate 4.2.1. Întâmpinarea Intimata-reclamantă Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Giarmata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat. Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a susținut că nu au fost încălcate dispozițiile art. 14 alin. (5), art. 22 alin. (6) C. proc. civ., deoarece pârâtul nu s-a prezentat în fața instanței pentru a răspunde la interogatoriu, deși a fost legal citat cu această mențiune. Recurentul-pârât a făcut dovada imposibilității de a se prezenta la două dintre termenele de judecată, însă nu s-a mai prezentat la termenele următoare, fiind reprezentat de avocat ales, astfel că a avut termen în cunoștință. În ceea ce privește critica referitoare la omisiunea instanței de a se pronunța asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune din perspectiva noului temei de drept, a precizat că, în temeiul art. 477 C. proc. civ., instanța de apel procedează la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant. Astfel, cât timp partea nu a atacat și soluția dată asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune, în mod corect a reținut instanța de apel că această soluție a intrat în puterea lucrului judecat. A menționat că în urma trimiterii cauzei spre rejudecare nu s-a schimbat cauza acțiunii inițiale, întrucât calificarea acțiunii nu semnifică schimbarea obiectului sau a cauzei, ci instanța a dat denumirea corectă și a aplicat textul de lege incident prin raportare la starea de fapt, ca urmare a Deciziei nr. 16/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. A susținut că incidența acestor dispoziții a fost pusă în discuția părților inclusiv când s-a analizat competența în funcție de dispozițiile Codului muncii, iar în măsura în care recurentul considera că se impune aplicarea dispozițiilor art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/20111, avea posibilitatea să formuleze critici în acest sens pe calea apelului incident. De asemenea, a mai susținut că, deși intimata-reclamantă a agreat calificarea acțiunii ca fiind una specifică raporturilor de muncă, totuși nu a renunțat la aplicarea principiului non reformatio in pejus. Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a arătat că acesta nu este incident, deoarece decizia recurată a fost motivată conform rigorilor legii. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (8) C. proc. civ., a susținut că Decizia nr. 19/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție nu are aplicabilitate în speță. A mai menționat că nu este fondată critica potrivit căreia nu ar fi îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a recurentului. În acest sens, instanța de apel a reținut corect că recurentul-pârât A. a acceptat la plată situații de lucrări cu nerespectarea prevederilor contractului nr. x din 13 noiembrie 2017 și a modificat contractul inițial în alte condiții decât cele prevăzute de lege, producând unității administrativ-teritorială un prejudiciu în valoare de 306.245,67 RON. 4.2.2. Răspunsul la întâmpinare La 14 aprilie 2021 recurentul-pârât A. a transmis răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimata-reclamantă pentru următoarele argumente: Dispozițiile privind termenul în cunoștință nu se aplică în cazul interogatoriului, legea impunând citarea părții cu mențiunea expresă de a se prezenta la interogatoriu. Decizia curții de apel a fost criticată și sub aspectul că instanțele de fond nu au analizat temeiurile excepției prescripției dreptului material la acțiune, astfel cum au fost invocate în rejudecare, respectiv diferit de cele ale excepției respinse prin sentința civilă nr. 470 din 11 aprilie 2017 pronunțată de Tribunalul Timiș, anulată prin decizia civilă nr. 203 din 23 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara. Reclamanta apreciază greșit că ar fi existat o dezbatere referitoare la incidența în cauză a dispozițiilor Codului muncii, deoarece, în realitate, o astfel de dezbatere nu a existat, acesta fiind motivul principal al anulării sentinței. Din moment ce reclamanta a invocat un alt temei al acțiunii, dezbaterea trebuie să privească toate aspectele, inclusiv prescripția dreptului la acțiune din noua perspectivă. Actele Curții de Conturi nu sunt opozabile pârâtului, întrucât sunt probe extrajudiciare pe care acesta le-a contestat și față de care nu a avut nicio cale legală de a le combate într-un proces echitabil. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte a apreciat că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente: A. Cât privește primul motiv de recurs 1. Instanța de apel nu a nesocotit prevederile art. 14 alin. (5) și art. 259 teza a II-a C. proc. civ. prin faptul că a respins cererea reclamanților de chemare a pârâtului la interogatoriu, pentru că, pe de o parte, din încheierea de dezbateri rezultă că s-a pus în discuția reprezentanților părților cererea de probatorii formulată de reclamanți, iar, pe de altă parte, ipoteza consacrată de art. 259 teza finală C. proc. civ. - obligația instanței de a pune în discuția părților revenirea asupra unor probe încuviințate dacă, după administrarea altor probe, apreciază că administrarea vreuneia nu mai este necesară - nu este incidentă în speță, având în vedere desfășurarea cercetării procesului. Instanța de apel a răspuns criticii similare a pârâtului spunând că prima instanță s-a pronunțat asupra cererii reclamanților de chemare a acestuia la interogatoriu, respingând-o, dar că, oricum, prin sentința apelată nu s-a făcut aplicarea prevederilor art. 358 C. proc. civ., astfel încât absența pârâtului la termenul din 30 octombrie 2019 nu a fost socotită ca o mărturisire deplină sau ca un început de dovadă în folosul aceluia care a propus interogatoriul. Prin urmare, insistența pârâtului de a deduce și instanței de recurs analiza faptului că, prin necitarea sa la interogatoriu și pentru că nu i s-a permis să facă dovada absenței justificate la termenul respectiv a fost lipsit de dreptul la apărare, în sensul art. 13 C. proc. civ., nu poate fi privită ca una întemeiată, câtă vreme nu a suferit nicio vătămare procesuală prin modul în care a procedat prima instanță de fond. Cum singurii care ar fi avut interes să atace neaplicarea prezumției instituite de art. 358 C. proc. civ. erau reclamanții, iar aceștia nu au formulat critici sub acest aspect, Înalta Curte constată că nu a avut loc o încălcare a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității; 2. Instanța de apel nu a încălcat prevederile art. 22 alin. (6), art. 479 și 482 C. proc. civ. pentru că a analizat și s-a pronunțat asupra criticii privitoare la prescripția dreptului la acțiune. Astfel, s-a arătat că prin sentința civilă nr. 470PI/11.04.2017, Tribunalul Timiș, secția I civilă a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârât precum și cererea de chemare în judecată. Împotriva acestei sentințe a declarat apel doar reclamanta. Chiar dacă prin decizia nr. 203/23.11.2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, în noul ciclu procesual judecata nu se poate extinde la soluțiile neatacate, care au intrat în putere de lucru judecat. Dispozițiile art. 179 C. proc. civ. privind efectele nulității nu pot fi disociate de principiul disponibilității și limitele efectului devolutiv. Soluția și motivarea instanței de apel sunt corecte, în respectul prevederilor legale pretins încălcate. Aceasta deoarece, partea căreia i s-a respins o excepție procesuală invocată are posibilitatea de a formula un apel incident, în condițiile art. 472 C. proc. civ., prin care să tindă la schimbarea sentinței. Or, așa cum a observat și instanța de apel, sentința nr. 470PI/11.04.2017 prin care Tribunalul Timiș, secția I civilă a respins excepția prescripției dreptului la acțiune a fost atacată numai de către reclamanta UAT Giarmata, fără să fi fost dedusă judecății în apel chestiunea prescripției dreptului la acțiune - cu privire la care, de altfel, reclamanta nici nu ar fi justificat vreun interes. În aceste condiții, soluția privitoare la prescripție a dobândit putere de lucru judecat, nici cu ocazia rejudecării după anularea sentinței nemaiputând fi repusă în discuție. Acest aspect a fost prezentat și în cuprinsul sentinței civile nr. 1466/PI/2019 pronunțată de Tribunalul Timiș cu ocazia rejudecării fondului, excepția prescripției dreptului la acțiune invocate de către pârât fiind respinsă pentru considerente similare. Împrejurarea că recurentul nu este de acord cu motivarea pe care instanța de apel a dat-o criticilor pe care acesta le-a formulat, sub aspectul felului prescripției pe care a invocat-o, nu înseamnă că instanța a depășit limitele devoluțiunii determinate de ceea ce s-a supus judecății în primă instanță. Dimpotrivă, prin soluția pronunțată, instanța de apel a dovedit deplina înțelegere a cerințelor art. 478 C. proc. civ. și a explicat pe larg, judicios, în ce constă limitarea devoluțiunii exprimată prin adagiul tantum devolutum quantum appellatum; 3. Instanța de apel nu a pronunțat o soluție nelegală prin faptul că a considerat că nu trebuie să analizeze sentința prin raportare la Decizia nr. 16/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru judecarea recursului în interesul legii. Într-adevăr, natura juridică a litigiului pendinte a fost stabilită prin regulatorul de competență realizat prin sentința nr. 23/2018 a Curții de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, care a învestit o secție civilă spre competentă judecare această cauză. Așadar, în continuarea celor anterior arătate, pârâtul nemulțumit de calificarea litigiului și, pe cale de consecință, de analiza excepției prescripției dreptului la acțiune prin raportare la dispoziții din legea civilă, iar nu din cea a dreptului muncii, așa cum pretinde, trebuia să exercite un apel incident, ceea ce nu a făcut; 4. Instanța de apel nu trebuia să se raporteze, în analiza intrării în puterea lucrului judecat a soluției date în primă instanță excepției prescripției dreptului la acțiune triplei identități de părți, obiect și cauză, pentru că ceea ce s-a avut în vedere nu a fost efectul autorității de lucru judecat a hotărârii în sensul art. 431 C. proc. civ., ci limitele devoluțiunii apelului, determinate de ceea ce s-a apelat, în condițiile art. 477 C. proc. civ. Or, atât instanța care a pronunțat sentința civilă nr. 1466/PI/2019, cât și instanța de apel au explicat cât se poate de clar că, atât timp cât pârâtul nu a atacat pe calea unui apel incident soluția dată excepției prescripției dreptului la acțiune, acest aspect a intrat în puterea lucrului judecat și nu mai poate fi repus în discuție;

Înalta Curte nu a identificat temeiurile de drept pe care instanța de apel să-și fi întemeiat soluția, deși reclamanții nu le-au invocat, așa cum susține recurentul, simpla enumerare a unor texte de lege pe care recurentul pretinde că instanța le-a încălcat întrucât nu a pus în discuție motivele de drept ale admiterii acțiunii neputând fi considerată o dezvoltare a criticii în recurs, de natură să impună cercetarea ei. Având în vedere cele mai sus arătate, Înalta Curte consideră că niciunul dintre aspectele invocate nu întrunește cerințele art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. B. Cât privește cel de-al doilea motiv de recurs 1. Instanța de apel a motivat pe larg și cât se poate de clar de ce în al doilea ciclu procesual nu poate fi repusă în discuție natura litigiului și chestiunea excepției prescripției dreptului la acțiune, astfel cum s-a arătat deja în analiza motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Cum însăși critica recurentului se limitează la enumerarea unor pasaje din decizie și a unor texte de lege a căror eludare, în opinia sa, conduce la concluzia că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei, fără să arate însă în ce constă contradicția dintre considerente ori dintre considerente și dispozitiv, respectiv de ce considerentele sunt străine de natura cauzei, și cum Înalta Curte nu a identificat din oficiu asemenea neregularități, criticile în sensul că decizia recurată cuprinde "motive cel puțin aparent" contradictorii sunt de neprimit. Instanța de apel a prezentat pe larg și într-o manieră coerentă care este probatoriul administrat de către reclamanta UAT Giarmata și care a justificat darea soluției, neimpunând niciun moment pârâtului să probeze el cu prioritate caracterul nejustificat al pretențiilor. Prin urmare, Înalta Curte nu a identificat nicio nesocotire a dispozițiilor care reglementează sarcina probei. De asemenea, instanța de apel a arătat că, deși pârâtul nu a fost parte în dosarul nr. x/2012 în care s-a cerut anularea actelor întocmite de Curtea de Conturi prin care s-a stabilit prejudiciul pentru recuperarea căruia UAT Giarmata a formulat acțiunea în răspundere patrimonială în contradictoriu cu pârâtul, hotărârea irevocabilă pronunțată se bucură în prezentul litigiu de putere de lucru judecat, respectiv acea manifestare procesuală de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți. Dacă în manifestarea sa de excepție procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune într-adevăr, tripla identitate de elemente (obiect, părți, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, respectiv demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit. Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Această reglementare a autorității de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârii judecătorești, o hotărâre anterioară neputând fi lipsită de efectele lucrului judecat; 2. Instanța de apel nu a motivat contradictoriu analiza făcută prin raportare la sentința civilă nr. 194/LP/PI din 30 martie 2012 a Tribunalului Timiș, secția a II-a civilă, respectiv sentința nr. 1010 din 21 februarie 2014 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal. Astfel, prin sentința nr. 194/LP/PI din 30 martie 2012, Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă a admis acțiunea formulată de creditoarea S.C. E. și a obligat pe debitoarea comuna Giarmata să plătească creditoarei suma de 950.267,54 RON debit neachitat și 43.412 RON penalități de întârziere în termen de 20 zile de la comunicarea hotărârii. Instanța a reținut că părțile litigante au încheiat un contract de execuție de lucrări x/13.11.2007 - prestațiile la care creditoarea s-a obligat fiind îndeplinite de către acesta, iar pentru lucrările efectuate au fost emise facturile fiscale nr. x/23.11.2011, CMS 36/21.11.2011 și CMS 30/30.09.2011, scadente, potrivit contractului, la 28 de zile de la data emiterii acestora. Potrivit art. 46 Codul comercial, factura acceptată de către debitor probează obligațiile comerciale. Acceptarea facturii se poate face expres, în scris sau verbal, sau tacit, prin fapte concludente. În speță, debitoarea a aplicat ștampila instituției pe facturi, aspect recunoscut ca reprezentând acceptare, iar cu prilejul participării la conciliere a recunoscut debitul, invocând doar aspectul că acesta va fi plătit pe măsură ce banii necesari vor fi puși la dispoziție de către Consiliul Județean. De altfel, debitoarea nu a negat existența debitului nici prin întâmpinare, act procedural prin care a reluat aceleași apărări legate de lipsa avansării banilor de către Consiliul Județean. Împreună cu contractul părților, ce probează raportul juridic încheiat între părți, facturile sus identificate dovedesc caracterul cert, lichid și exigibil al creanței afirmate de către creditoare. Ulterior, prin sentința nr. 1010 din 21 februarie 2014, Tribunalul Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta Comuna Giarmata prin Primar, în contradictoriu cu pârâta Camera de Conturi a Județului Timiș prin care se solicitase anularea în parte a Procesului-verbal de constatare întocmit de Camera de Conturi a județului Timiș în urma misiunii de Audit financiar asupra bilanțului contabil și contului anual de execuție bugetară încheiat la 31.12.2011 la UATC Giarmata, respectiv anularea punctului 5.2., subpunctului 5.2.1. din cuprinsul capitolului 6 al acestui Proces-verbal, referitor la nerespectarea ofertei financiare în baza căreia a fost determinat prețul contractului de lucrări pentru obiectivul "Modernizare str. x și str. x în Giarmata"; anularea în parte a Raportului de audit financiar înregistrat la Camera de Conturi a județului Timiș sub nr. x/12.09.2012, respectiv anularea punctului V.1.8. referitor la nerespectarea ofertei financiare în baza căreia a fost determinat prețul contractului de lucrări pentru obiectivul "Modernizare str. x și str. x în Giarmata"; anularea în parte a Deciziei cu nr. 90/08.10.2012 emisă de Directorul adjunct al Camerei de Conturi a județului Timiș, respectiv a punctului 9 din cuprinsul constatărilor reținute în cuprinsul acestei decizii, referitor la nerespectarea ofertei financiare, în baza căreia a fost determinat prețul contractului de lucrări pentru obiectivul "Modernizare str. x și str. x în Giarmata" și a punctului 18 din cuprinsul dispozitivului aceleiași decizii, referitor la nerespectarea ofertei financiare, în baza căreia a fost determinat prețul contractului de lucrări pentru obiectivul "Modernizare str. x și str. x în Giarmata"; anularea în tot a încheierii cu nr. 28/09.11.2012 a Comisiei de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Camerei de Conturi a județului Timiș, încheiere prin care a fost soluționată contestația împotriva Deciziei cu nr. 90/08.10.2012 a Camerei de Conturi a județului Timiș. Pentru a pronunța această soluție, instanța a arătat că în urma controlului ce a avut loc asupra activității desfășurate de instituția reclamantă, Camera de Conturi a județului Timiș a constatat o serie de abateri ce au fost consemnate în cuprinsul Raportului de audit și a Procesului-verbal de constatare înregistrate sub nr. x/12.09.2012, încheiate cu ocazia misiunii de audit financiar asupra contului de execuție și a bilanțului contabil pe anul 2011 la UAT Comuna Giarmata, acte ce au stat la baza emiterii Deciziei nr. 90/08.10.2012. Împotriva deciziei sus-menționate, reclamanta a formulat contestație, aceasta fiind respinsă de pârâta Curtea de Conturi a României, prin încheierea nr. 28 din 09.11.2012. Reclamanta contestă prin prezenta acțiune constatarea de la pct. 9 și măsura dispusă la punctul 18 din decizie, ce prevede următoarele: "Stabilirea întinderii prejudiciului (pagubă + beneficii nerealizate) și recuperarea acestuia, obligații de plată nedatorate de către entitatea auditată estimate de auditorii publici externi la suma de 306.245,67 RON, uzând de dispozițiile legale în domeniu și de obligațiile asumate față de executant". Instanța a mai arătat că între reclamanta Comuna Giarmata în calitate de beneficiar și S.C. F. S.A., în calitate de executant, s-a derulat, în perioada 2007 - septembrie 2012, contractul de lucrări nr. x/13.11.2007, având ca obiect lucrări de "Modernizare str. x și str. x în Giarmata, în conformitate cu obligațiile asumate". Din verificarea actelor și documentelor (contratul de lucrări nr. x/13.11.2007, cele patru acte adiționale la contract, deviz ofertă/propunere financiară, situații de plată, facturi, contract de cesiune creanțe), auditorii publici externi au constatat și au estimat un prejudiciu adus bugetului local, în sumă de 306.245,67 RON compusă din: suma de 3.296,34 RON achitată pentru obiectivul, deviz Morii 58 TROTUARE"; suma de 51.370,12 RON achitată ca urmare a nerespectării prețurilor din oferta financiară, însușite de achizitor potrivit situațiilor de plată și suma de 251.743,73 RON achitată pentru suplimentarea obiectului contractului cu lucrarea "îmbrăcăminte de beton asfaltic cu agregate executate la cald în grosime de 5 cm BA25 cu așternere mecanică". Referitor la suma de 3.296,34 RON s-a reținut că a fost nelegal achitată pentru obiectivul "0001 1 Strada x, deviz Morii 58 TROTUARE" deoarece lucrarea nu a fost executată în fapt. Această constatare a rezultat din analiza situațiilor de plată anexate la factura seria x nr. x/30.04.2008, reieșind că au fost achitate sume de bani pentru lucrări neefectuate. Cu privire la suma de 51.370,12 RON s-a reținut că a fost achitată în mod nelegal ca urmare a nerespectării prețurilor din oferta financiară, însușite de achizitor potrivit situațiilor de plată, astfel: 10.139,84 RON diferență de preț aferentă facturii nr. x/31.08.2009, emisă de executantul S.C. G. S.A., în valoare de 126.693,58 RON; 41.230,28 RON diferență de preț aferentă facturii nr. x/30.09.2011, emisă de SC. E. S.R.L. în calitate de antreprenor cesionar potrivit actului adițional nr. x la contractul de lucrări nr. x/13.11.2007, în valoare de 223.824,27 RON, achitată integral, iar cu privire la suma de 251.743,73 RON s-a reținut că a fost nelegal achitată ca urmare a nerespectării pct. 19.2 din contract, în baza încheierii actului adițional nr. x din 13.11.2009 la contract, pentru suplimentarea obiectului contractului cu lucrarea "îmbrăcăminte de beton asfaltic cu agregate executate la cald în grosime de 5 cm BA25 cu așternere mecanică". Potrivit art. 19 din contractul de lucrări nr. x/13.11.2007 "pentru lucrările executate, plățile datorate de achizitor executantului sunt cele declarate în propunerea financiară, anexă la contract. Prețul contractului nu se ajustează". Prin actul adițional nr. x la contract din 13.11.2009 a fost aprobată majorarea valorii contractului cu suma de 453.169,70 RON exclusiv TVA, din situațiile de plată anexate reieșind că valoarea lucrărilor suplimentare a fost stabilită la prețuri mai mari decât prețurile din propunerea financiară anexă la contract, deși conform art. 19 din contract menționat anterior plățile datorate de achizitor sunt cele declarate în propunerea financiară, anexă la contract, iar prețul contractului nu se ajustează. În consecință, în mod corect s-a reținut de către auditorii publici că au fost acceptate la plată situații de lucrări întocmite cu nerespectarea prevederilor art. 19 din contractul nr. x/13.11.2007. În același sens prin actul adițional nr. x la contract s-a aprobat majorarea valorii contractului cu suma de 105.430,68 RON fără TVA, cu nerespectarea prețurilor din propunerea financiară anexă la contract, contrar prevederilor contractuale. Susținerile reclamantei în sensul că toate plățile au fost efectuate din bugetul Comunei Giarmata, având acoperire bugetară, nu prezintă relevanță deoarece constatările auditorilor de conturi se referă la legalitatea efectuării acestor cheltuieli, nu la acoperirea bugetară a acestora. Așadar, prin această ultimă hotărâre, care, într-adevăr nu a fost pronunțată în contradictoriu cu pârâtul - astfel încât acesta avea posibilitatea să propună administrarea de dovezi din care să rezulte o altă situație de fapt-, s-a reținut că prin plățile făcute de către UAT Giarmata către creditoarea S.C. E. s-a produs un prejudiciu bugetului local. Susținerea pârâtului, în sensul că nu poate fi obligat la plată în prezentul litigiu, în condițiile în care nu a făcut decât să pună în executare sentința civilă nr. 194/LP/PI din 30 martie 2012 a Tribunalului Timiș, secția a II-a civilă, nu poate fi primită. Se observă că această sentință a fost pronunțată în procedura simplificată a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din contra