ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 239/2021

Ședința publică din data de 20 ianuarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a, contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2020, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare a solicitat suspendarea executării deciziei nr. 408/19.06.2015 de soluționare a contestației împotriva deciziei de impunere x/27.10.2014 și a raportului de inspecție fiscală nr. x din 27/10/2014 emise de către MFP DGRFP Cluj Napoca AJFP Satu Mare - Activitatea de Inspecție Fiscală, prin care s-au stabilit în sarcina S.C. A. S.R.L. obligații de plată în sumă de 3.804.462 RON reprezentând: 947.441 RON impozit pe profit, dobânzi de întârziere aferente 283.009 RON și penalități de întârziere 130.423 RON si 1.667.967 RON TVA, dobânzi de întârziere aferente TVA în sumă de 545.988 RON și penalități de întârziere aferente TVA în sumă de 229.634 RON.

Prin sentința civilă nr. 48 din data de 24 aprilie 2020, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a, contencios administrativ și fiscal a respins cererea de suspendare a executării deciziei de impunere xnr. 658/27.10.2014, raportului de inspecție fiscală nr. xnr. 558 din 27.10.2014 emise de către pârâtă, deciziei de soluționare a contestației nr. 408/19.06.2015 prin care s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații de plată în sumă de 3.804.462 RON, formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., societate în reorganizare judiciară, in judicial reorganisation, en redressement, în contradictoriu cu pârâta Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare.

Împotriva sentinței civile nr. 48 din data de 24 aprilie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a, contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că instanța de fond a pronunțat hotărârea cu încălcarea dispozițiilor art. 215 Codul de procedură fiscală, raportat la art. 2 alin. (1) lit. s) și t) și art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Din dispozițiile legale rezultă că pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ, persoana vătămată trebuie să facă dovada îndeplinirii cumulative a două condiții, respectiv existența cazului bine justificat și a pagubei iminente, iar în materie fiscală - Codul de procedură fiscală impune potrivit dispozițiilor art. 278 și obligația consemnării unei cauțiuni, obligație îndeplinită în speță de către reclamantă. În plus pentru ipoteza reglementată de art. 15 din Legea 554/2004 trebuie să existe pe rol acțiunea în anularea actului administrative a cărui suspendare se solicită (obligație la rândul ei îndeplinită).

A. Referitor la cheltuielile în sumă de 6.700.608 RON compuse din suma de 3.261.237 RON în anul 2011, 1997.756 RON în anul 2012 și 1.447.615 RON în anul 2013, înregistrate de reclamantă din facturi emise de către B. S.R.L., C. S.R.L., D. S.R.L., E. S.R.L., F. S.R.L. și G. S.R.L., precizează că acestea s-au efectuat în mod real de către societatea recurentă iar, facturile emise de către aceste societăți îndeplinesc toate condițiile legale pentru a putea fi considerate documente justificative din punct de vedere fiscal conform dispozițiilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 republicată, privind Codul fiscal, prevederi care au fost ignorate de intimata-pârâtă la soluționarea contestației.

Consideră că motivele care au stat la baza deciziei atacate sunt simple supoziții ale intimatei, potrivit căreia operațiunile efectuate de către reclamantă în raporturile comerciale cu societățile menționate anterior sunt fictive și nu sunt suficiente pentru a răsturna prezumția legală de care se bucură actele încheiate între reclamantă și societățile furnizoare, cărora le-a achitat aceste sume prin viramente bancare și în baza unor facturi cu documente anexate, care îndeplinesc toate condițiile legale.

Așadar, chiar dacă factura nr. x/20.05.2011 în valoare de 100.000 RON, emisă de G. S.R.L. și factura nr. x/19.04.2012 în valoare de 220.000 RON, emisă de D. S.R.L. au fost stornate de către reclamantă, deci acestea nu au mai fost înregistrate în contabilitate pentru deducerea ca și cheltuială, efectul stornării fiind 0, prin urmare orice impozit stabilit în baza acestora este nelegal. De asemenea, consideră ca lipsită de relevanță susținerea intimatei potrivit căreia societățile furnizoare B. S.R.L., D. S.R.L. și F. S.R.L. nu au avut salariați și, ca urmare a acestui fapt, nu puteau efectua prestările de servicii facturate către reclamantă și, nici nu au putut fi identificate materialele de construcții înscrise în facturile emise de C. S.R.L., atâta timp cât aceste societăți i-au emis documente justificative din punct de vedere fiscal, în condiții legale și au executat lucrările contractate conform documentelor anexate, fiind mai puțin important cum au realizat aceste lucrări (poate încălcând legislația muncii prin prestarea serviciilor cu "angajați la negru") sau dacă și-au înregistrat în contabilitate mărfurile livrate reclamantei. Răspunderea pentru modul în care societățile menționate mai sus și-au îndeplinit aceste obligații revine în mod exclusiv acestora sau administratorilor lor și, până la pronunțarea unei decizii definitive care să confirme susținerile intimatei și care să anuleze aceste acte, consideră că acestea rămân valabile din toate punctele de vedere.

B. Referitor la cheltuielile în sumă de 74.245 RON compuse din suma de 60.645 RON, 10.000 RON și 3.600 RON, principala critică a intimatei cu privire la înregistrarea în contabilitate cu titlu de cheltuieli a acestor sume este legată de faptul că, facturile contestate sunt evidențiate în copie și nu în original.

Așadar, este vorba de factura în valoare de 60.645 RON emisă de H. S.R.L., factura în valoare de 10.000 RON emisă de I. S.R.L. și factura în valoare de 3.600 RON emisă de J. S.R.L..

Din motivarea deciziei atacate rezultă că intimata nu mai susține că aceste cheltuieli în sumă de 74.245 RON nu sunt deductibile din punct de vedere fiscal ci, doar datorită faptului că facturile sunt înregistrate în copie, nu în original, face deductibilitatea acestora să nu mai fie posibilă în baza textelor de lege invocate, cu toate că au fost prezentate organelor de control fiscal duplicatele acestora.

C. Referitor la cheltuielile în sumă de 38.342 RON rezultând din factura nr. x/ll. 08.2011 în valoare de 9.000 RON + TVA emisă de K. S.R.L. arată că în cazul acestui furnizor de servicii lucrările au fost efectuate pentru un alt subcontractor, factura emisă reclamantei fiind înregistrată în contabilitate urmând ca ulterior acest furnizor să emită o factură storno, lucru care nu s-a mai întâmplat, motiv pentru care consideră că și această cheltuială este deductibilă deoarece aceasta a fost înregistrată în contabilitatea reclamantei, producând efecte fiscale și, pe de altă parte, îndeplinește toate condițiile legale prevăzute de art. 21 din Legea nr. 571/2003 republicată.

În cazul facturii nr. x/28.10.2011 în valoare de 29.342 RON + TVA emisă de L. S.R.L., precizează că societatea reclamantă a încheiat un contract cu această societatea, așa cum este confirmat și de către intimată, și are toate documentele anexate care îndeplinesc condițiile pentru deducerea acestei sume din punct de vedere fiscal în condiții legale.

D. Referitor la cheltuielile în sumă de 10.505 RON conform facturii nr. x/11.07.2011 emisă de M. S.R.L., reprezentând servicii turistice recurenta-reclamantă arată că, chiar dacă intimata a confirmat faptul că această cheltuială a fost efectuată în beneficiul administratorului, invocând prevederile art. 19 alin. (1) și art. 21 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 571/2003 republicată, în același timp concluzionează că în fapt acesta nu se încadrează în prevederile legale invocate anterior.

Consideră că intimata în mod arbitrar și contrar legii a stabilit că această cheltuială nu este deductibilă fiscal în condițiile în care administratorul societății a fost beneficiarul serviciilor facturate de societatea furnizoare, motiv pentru care susține ca neîntemeiată aprecierea intimatei și cu privire la această deducere.

E. Referitor la cheltuielile în sumă de 132.517 RON, reprezentând facturi de avans emise de N. S.R.L., consideră că este lipsit de relevanță faptul că aceste facturi nu au fost achitate până la data de 31.03.2014 atât timp cât acestea au fost înregistrate în contabilitate și reprezintă cheltuială deductibilă. Simpla eroare cu privire la înregistrarea eronată a acestor facturi, cum susține intimata, nu este de natură să înlăture ca nedeductibilă această cheltuială, având în vedere prevederile art. 21 din Legea nr. 571/2003.

A. În ceea ce privește suma de 16.955 RON, compusă din suma de 14.555 RON, aferenta facturii nr. x/04.02.2011 în valoare de 75.200 RON emisă de H. S.R.L. și suma de 2.400 RON aferentă facturii nr. x/02.05.2012 emisă de I. S.R.L., principala critică a intimatei se referă la faptul că cele două facturi au fost înregistrate în evidentele contabile, în copie, acesta fiind motivul pentru care sumele de mai sus nu sunt acceptate la deducere, cu toate că s-a făcut abstracție de faptul că au fost prezentate duplicatele acestora, transmise de societățile furnizoare, ceea ce nu contravine textelor de lege invocate de către intimată, condiții în care consideră că decizia organului de control este netemeinică și nelegală.

Cu privire la critica intimatei referitoare la faptul că la momentul emiteri facturii, I. S.R.L. era inactivă, ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor declarative, consideră că o astfel de susținere nu poate fi primită atât timp cât nu există nici o prevedere legală prin care să incumbe contribuabilului o obligație, de a efectua demersuri de verificare a stării fiscale a furnizorului ca activ sau inactiv.

Așadar, singura condiție sub care acest principiu ar putea fi înlăturat este ca reclamanta să fi avut cunoștință de faptul că furnizorul comite o nelegalitate și să continue relația comercială cu acesta, ceea ce nu este cazul în prezenta cauză.

În cauza C438/09 Dankowsk CJUE arată că atunci când un contribuabil nu este înregistrat în scopuri de TVA, dar facturează cu TVA, nu poate fi anulat dreptul de deducere al contribuabilului care primește astfel de bunuri, iar organul fiscal este obligat să-i acorde în condițiile în care operațiunea în sine este taxabilă.

B. Cu privire la realitatea operațiunilor înscrise în facturile emise de către B. S.R.L., C. S.R.L., D. S.R.L., E. S.R.L., F. S.R.L. și G. S.R.L., precizează că potrivit documentelor depuse în probațiune, societatea reclamantă și-a îndeplinit toate obligațiile legale în ceea ce privește deducerea acestei sume în sensul că în momentul în care a înregistrat facturile a achitat și TVA-ul aferent, întârzierile fiind de 2-3 zile dar cu finalitatea achitării TVA-ului aferent acestor operațiunii indicate în decizia de impunere.

Pe de altă parte, facturile emise îndeplinesc condițiile art. 155 din Legea nr. 571/2003 republicată și au anexate situații de lucrări, fapt care confirmă susținerile reclamantei în ceea ce privește realitatea executării serviciilor prestate, fiind considerate cheltuieli deductibile din punct de vedere fiscal, atât în ceea ce privește impozitul pe profit, cât și în ceea ce privește TVA-ul.

C. Referitor la suma de 9.203 RON reprezentând TVA dedus în baza facturilor emise de către K. S.R.L. și L. S.R.L., consideră că intimata-pârâtă în mod nelegal a ignorat existența contractului încheiat de reclamantă cu L. S.R.L. și dovada că a achitat contravaloarea acestuia și, de asemenea, contractul încheiat cu K. S.R.L., așa cum rezultă din documentele anexate, motiv pentru care consideră că și cu privire la aceste sume și-a exercitat în mod temeinic și legal dreptul de deducere TVA, aceste acte fiind în contradicție cu motivele și dispozițiile legale invocate de către intimată.

D. În ceea ce privește suma de 31.804: RON, reprezentând TVA aferent facturii emise de către N. S.R.L., consideră ca lipsită de relevanță susținerea intimatei și faptul că aceste facturi nu au fost achitate atât timp cât acestea au fost înregistrate în contabilitate generează în mod automat obligații de plată aferente către bugetul de stat și ca atare reprezintă cheltuială deductibilă.

E. Cu privire la suma de 48 RON, reprezentând TVA aferent facturii în valoare de 200 RON emise de O. S.R.L., având ca obiect un bec pentru un utilaj, precizează că acest furnizor i-a emis factura cu TVA, ca atare deducerea s-a realizat conform dispozițiilor legale.

Cu privire la dobânzile de întârziere de aferente și penalități de întârziere, consideră că, raportat la faptul că stabilirea acestor obligații aferente atât impozitului pe profit cât și taxei pe valoarea adăugată reprezintă o măsură accesorie în raport cu debitul imputat de către intimată și, având în vedere că a contestat existența obligației de plată principale consideră că în această situație nu se datorează nici dobânzile de întârziere aferente, drept pentru care solicită anularea acestora.

Așadar, cu privire la toate operațiunile menționate mai sus, organul de control fiscal a emis decizia de impunere atacată dar în același timp nu poate proba caracterul fictiv al prestărilor de servicii, doar il bănuiește, oferind ipoteze la alegere, ba faptul că aceste lucrări au fost executate de angajații contestatoarei, ba că au fost executate de lucrători fără contract de muncă, în condițiile în care contestatoarea își justifică deducerea de TVA și executarea acestor prestări de servicii cu contracte, situații de lucrări și facturi fiscale care îndeplinesc toate condițiile legale în ceea ce prevede deducerea de contestatoare a sumei reprezentând TVA.

Totodată potrivit ordonanței de clasare după începerea urmăririi penale emisă de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare în dosar nr. x/2014 s-a constatat că:

- în cazul relațiilor comerciale avute cu S.C. D. S.R.L. și S.C. C. S.R.L. cu S.C. P. S.R.L., S.C. Q.... etc., concomitent cu realitatea relațiilor comerciale avute de S.C. A. S.R.L. cu S.C. D. S.R.L. și S.C. C. S.R.L., S.C. A. S.R.L. și-a înregistrat în contabilitate operațiunile comerciale derulate cu aceștia, mărfurile menționate în facturi au fost livrate efectiv iar serviciile au fost prestate de către D. S.R.L.. Această stare de fapt, care beneficiază de autoritate de lucru judecat, se coroborează cu declarațiile inculpaților R. și S., ultimul recunoscând că a folosit în contractele de subantepriză forța de muncă fără a încheia contracte de muncă pe care să le înregistreze la ITM.

- o situație similară este și în cazul relației comerciale dintre A. S.R.L. și S.C. C. S.R.L., autoritatea de lucru judecat fiind stabilită prin sentința penală nr. ll345/10:i/2013 a Tribunalului Mehedinți, rămasă definitivă.

- raportat la constatările organelor de urmărire penală din județul Mehedinți și de probele administrate, situație identică s-a regăsit și în cazul relației comerciale între A. S.R.L. și S.C. E. S.R.L., în sensul în care, cele 13 facturi fiscale înregistrate în contabilitatea A. S.R.L., reprezentând prestări servicii, efectul fiscal cauzator de prejudicii bugetului de stat fiind localizate la S.C. E. S.R.L., administratorul acestei societăți inculpatul S. recunoscând în declarația sa din data de 10.12.2018, dată Ia Parchetul De Pe Lângă Tribunalul Satu Mare că a efectuat prestări servicii constând în asigurarea forței de muncă necalificată, în afara cadrului legal, prezența inculpatului S. și a muncitorilor săi pe șantierul S.C. A. S.R.L. a fost confirmată și de către inculpatul T. și de martorii U. și V..

- potrivit procesului-verbal de control nr. x/28.10.2014, întocmit de AJFP Satu mare, în perioada martie 2011- martie 2012, R., administratorul S.C. A. S.R.L., ar fi înregistrat în contabilitatea societății un număr de 6 facturi fiscale în valoare de 111.600 RON emise de S.C. G. S.R.L., reprezentând achiziție fictivă de prestări servicii. Constatarea organelor fiscale din probele administrate în cursul urmăririi penale, respectiv audierea inculpaților W.

R. și T., înscrisuri și răspunsuri ale ITM Botoșani, rezultă cu certitudine că lucrările efectuate de către G. S.R.L. către S.C. A. S.R.L. au fost efectuate. Astfel încasările G. S.R.L., au fost evidențiate în contabilitate, iar societatea avea în perioada 2011-2012 un număr de 29 de angajați. Nu în ultimul rând, din audierea inculpatului T., procurorul și-a format convingerea cu privire Ia seriozitatea acestuia și a faptului că a executat lucrările de construcții contractate de la S.C. A. S.R.L..

- potrivit aceluiași proces-verbal de control nr. x/28.10.2014 al AJFP Satu Mare, în cursul lunii martie 2011, inculpatul R., administrator al S.C. A. S.R.L., ar fi înregistrat în contabilitatea societății factura fiscală nr. x/31.03.2014 în valoare de 387.655 RON emisă de S.C. F. S.R.L., reprezentând achiziția fictivă de prestări servicii. Din probele administrate în cursul urmăririi penale, respectiv audierea inculpatului R. care se coroborează cu declarațiile martorilor U. și V., rezultă contrar concluziei formulate de AJFP Satu Mare, că deși S.C. F. S.R.L., nu avut angajați, lucrările angajate au fost efectuate cu forță de muncă la negru. Edificatoare în acest sens sunt declarațiile martorilor U. și V., care au declarat că Ia începutul anului 2011, numitul X., fratele inculpatului Y. administrator scriptic) al S.C. F. S.R.L. a racolat forța de muncă din satele din județul Iași, pentru diferite lucrări necalificate pe șantierele din România. Martorii mai sus menționați relatează că împreună cu aproximativ 40-50 persoane au desfășurat muncă necalificată la poduri și la montat rigole în zona localității Baru Mare din județul Hunedoara.

- cu privire la 9 acte materiale (SC A.-D. S.R.L. și S.C. A.-C. SRL) se constată, raportat la rechizitoriile parchetului de pe lângă tribunalul Mehedinți și a soluțiilor de condamnare că în cauză există autoritate de lucru judecat, urmând ca pentru aceste 9 acte materiale ale infracțiunii de evaziune fiscală să se dispună clasarea cauzei. Analizând cele 20 de acte materiale ale infracțiunii de evaziune fiscală izvorâte din relația S.C. A. S.R.L. cu E. S.R.L., după administrarea întregului probatoriu, procurorul și-a format convingerea că faptele imputate de AJFP Satu Mare inculpatului R. nu întrunesc elementele de tipicitate ale infracțiunii de evaziune fiscală, mai precis nu s-a depășit bariera unui dubiu rezonabil ca în cauză am fi în prezența unor fapte de natură penală. Analizând actele materiale ale infracțiunii de evaziune fiscală izvorâte din relația S.C. A. S.R.L. și societățile mai sus menționate, procurorul și-a format convingerea că faptele imputate de AJFP Satu Mare administratorului S.C. A. S.R.L., nu întrunesc elementele de tipicitate ale infracțiunii de evaziune fiscală, mai precis nu s-a depășit bariera unui dubiu rezonabil că în cauză s-ar afla în prezența unor fapte de natură penală.

În final, recurenta-reclamantă consideră că argumentele expuse în acțiunea în contencios administrativ dovedesc cu desăvârșire caracterul nelegal al deciziei de impunere, a actelor administrative contestate, cazul bine justificat, aspectele de fapt și de drept care ridică o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actelor administrative prin care s-au stabilit în sarcina S.C. A. S.R.L. obligațiile fiscale mai sus indicate.

Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 14 iulie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererilor de recurs la data de 20 ianuarie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat suspendarea executării deciziei nr. 408/19.06.2015 de soluționare a contestației împotriva deciziei de impunere x/27.10.2014 și a raportului de inspecție fiscală nr. x din 27/10/2014 emise de către MFP DGRFP Cluj Napoca AJFP Satu Mare - Activitatea de Inspecție Fiscală, prin care s-au stabilit în sarcina S.C. A. S.R.L. obligații de plată în sumă de 3.804.462 RON reprezentând: 947.441 RON impozit pe profit, dobânzi de întârziere aferente 283.009 RON și penalități de întârziere 130.423 RON si 1.667.967 RON TVA, dobânzi de întârziere aferente TVA în sumă de 545.988 RON și penalități de întârziere aferente TVA în sumă de 229.634 RON.

Prima instanță a respins cererea dedusă judecății reținând, în esență, că singurul act susceptibil de a fi suspendat întrucât reprezintă titlu de creanță și poate sta la baza unei executări a creanței sus indicate este decizia de impunere x/27.10.2014, însă în speță nu sunt îndeplinite în mod cumulativ condițiile prevăzute de dispozițiile art. 14, 15 din Legea nr. 554/2004, respectiv nu este îndeplinită cerința cazului bine justificat.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Cu privire la motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei", Înalta Curte reține că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere că în raport de argumentele de fapt și de drept folosite de părțile implicate în raportul juridic, instanța are posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc explicit toate susținerile invocate de ambele părți în legătură cu nelegalitatea actului administrativ contestat în cauză, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat, întrucât instanța nu are obligația să reia punctual și întocmai în forma în care au fost expuse toate susținerile părților, ci are obligația să expună raționamentul judiciar și să înlăture explicit ori implicit acele argumente care nu corespund acestui raționament, răspunsurile la aceste susțineri putând să se regăsească în argumentația juridică din cuprinsul considerentelor, fie să rezulte în mod logic prin raportare la raționamentul judiciar reținut de instanță ca fiind valabil în raportul juridic dedus judecății.

Cu privire la motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material", Înalta Curte verificând legalitatea hotărârii atacate din această perspectivă, constată că potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond".

Sub acest aspect, recurenta-reclamantă a arătat că sunt îndeplinite condițiile impuse de textul de lege sus-citat având în vedere că pentru soluționarea cererii a fost îndeplinită obligația consemnării unei cauțiunii, precum și faptul că pe rolul instanței de judecată există înregistrată o acțiune în anularea actului administrativ a cărui suspendare se solicită.

Într-adevăr, din verificările efectuate în sistemul Ecris s-a constatat că recurenta-reclamantă a formulat contestație împotriva Deciziei de impunere x/27.10.2014, a Raportului de inspecție fiscală și a Deciziei nr. 408/19.06.2015 de soluționare a contestației împotriva deciziei de impunere, înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a, contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2018, iar prin sentința civilă nr. 65 din data de 12 iunie 2020, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a, contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de S.C. A. S.R L. societate în reorganizare judiciară, in judicial reorganisation, en redressement, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Cluj Napoca și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare.

De asemenea, Înalta Curte constată că prin motivele de recurs, recurenta-reclamantă invocă motive ce țin de fondul cauzei, argumente ce au fost analizate în cadrul dosarului nr. x/2018 al Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, însă în cauza de față aceste argumente nu pot fi analizare având în vedere că suspendarea executării actului administrativ poate interveni în cazuri bine justificate ce presupun împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ fără o analiză pe fond a situației de fapt.

În acest context, Înalta Curte reține pe de o parte că recurenta-reclamantă nu prezintă critici concrete din care să rezulte că prima instanță ar fi dat o interpretare greșită normelor de drept material, iar pe de altă parte că, soluția adoptată de instanța învestită cu soluționarea acțiunii în anulare creează, cel puțin cu caracter provizoriu, premisa legalității actului a cărui suspendare s-a solicitat, fiind astfel confirmată prezumția de legalitate atașată actului administrativ, până la soluționarea recursului.

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. nu sunt întemeiate, iar hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A.-prin administrator judiciar Z. împotriva sentinței nr. 48 din 24 aprilie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 ianuarie 2021.