ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2166/2020

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 04 mai 2017, sub nr. x/2017, reclamantul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, în baza indiciilor rezultate din documentele existente la dosar, la acea dată, să aprecieze asupra calității de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe A.. În cadrul procedurii de regularizare s-a constatat că procesul-verbal de înmânare a cererii de chemare în judecată emis pârâtului a fost restituit cu mențiunea că acesta nu are domiciliul la adresa indicată de reclamant. Prin adresa emisă la data de 26.05.2017, reclamantului i s-a pus în vedere că indice adresa actuală a pârâtului. Urmare a demersurilor la Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, reclamantul a răspuns adresei instanței și a indicat adresa pârâtului înregistrată în evidențe, fiind aceeași. Constatându-se lipsa de procedură cu pârâtul, din relațiile comunicate de MAI prin adresa nr. x/14.06.2017 a rezultat că ultimul domiciliu din România al pârâtului este în municipiul Bistrița, județul Bisrița-Năsăud, adresă la care pârâtul a fost citat, dovada fiind restituită cu mențiunea "destinatar necunoscut", Curtea, în temeiul prevederilor art. 167 din C. proc. civ. a dispus citarea prin publicitate și, totodată, desemnarea unui curator dintre avocații Baroului. Astfel fiind, prin rezoluția din 21.06.2017, a fost desemnat un curator pentru pârât, prin tragerea la sorți de pe lista publicată pe site-ul Baroului București, iar în temeiul prevederilor art. 48 alin. (2) din O.G. nr. 80/2016 avansul privind onorariul curatorului s-a stabilit în sarcina autorității reclamante, având în vedere că această măsură a fost dispusă în interesul continuării procesului, cuantumul onorariului fiind stabilit conform Protocolului încheiat între U.N.B.R. și M.J., Capitolul 2, art. 2 punctul 3.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3475 din 04 octombrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2017, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A., și a constatat calitatea de lucrător în ceea ce îl privește pe pârâtul A.; onorariul curatorului desemnat pârâtului, în cuantum de 390 RON, a stabilit că se va plăti din fondul avansat de reclamant cu acest titlu.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen, pârâtul A., de altfel, neîntemeiat în drept, în esență, arătând că are domiciliul în Bistrița, strada x, nr. 11, județul Bistrița- Năsăud, și locuiește de aproximativ 10 ani la această adresă, la care i-a fost trimisă sentința recurată, dar cu toate acestea, nu a fost citat niciodată la această adresă, și nici nu a primit documentele care au stat la baza emiterii sentinței, încălcându-i-se, în acest mod, dreptul la apărare și la un proces echitabil. Recurentul- pârât arată că, din studiul efectuat, după primirea sentinței civile recurate, pe portalul Curții de Apel București a observat că a fost citat în localitatea Ciceu Corabia, care este locul său de naștere și unde nu a mai locuit din anul 1961. De asemenea, prin notele înaintate la dosar la data de 26.05.2020, recurentul- pârât a învederat că, C.N.S.A.S. susține în acțiunea formulată că a menționat în mod corect adresa pârâtului, și, atunci, se întreabă cum de nu a fost niciodată citat la această adresă, dar, totuși, sentința a fost trimisă la adresa de mai sus, sens în care, consideră că a fost rea- credință la citarea sa.

Apărarea formulată în cauză Intimatul- reclamant CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII a formulat întâmpinare, prin care, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, în esență, arătând că sentința pronunțată de prima instanță este legală, instanța respectând prevederile art. 167 C. proc. civ. și, constatând lipsa procedurii de citare cu pârâtul, a dispus citarea prin publicitate și, totodată, desemnarea unui curator. Curatorul desemnat de prima instanță a formulat apărări în cauză, susținând interesele părții pârâte și, prin urmare, arată intimatul, pârâtul a beneficiat de apărare calificată în fața primei instanțe, într-o formă prevăzută de lege, respectiv, reprezentarea asigurată de un curator.

Procedura de soluționare a recursului În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ. Prin rezoluția din 20 noiembrie 2018 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 29 mai 2020, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Examinând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept în care poate fi încadrat, precum și din perspectiva dispozițiilor normelor procedurale aplicabile, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte constată că acesta este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Argumentele care vizează nelegalitatea citării recurentului-pârât vor fi cenzurate în cadrul recursului declarat de această parte, care, subsumându-se motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a cărui incidență se constată în speță, atrage sancțiunea nulității sentinței recurate. Conform dispozițiilor de mai sus, casarea unor hotărâri se poate cere când, "prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.". Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. evocă prevederile art. 175 și art. 176 din acest act normativ cu privire la nulitatea condiționată sau necondiționată a actelor de procedură, precum și pe cele ale art. 178, referitoare la regimul juridic al nulității, și ale art. 179 din cod, care vizează efectele acesteia. Nulitatea, ca sancțiune procedurală, se impune a fi analizată în strânsă corelație cu actele de procedură pe care instanța, părțile sau alți participanți le au de îndeplinit pe parcursul activității judiciare. Prin critica subsumată acestor prevederi legale, recurentul-pârât A. a susținut, în esență, că sentința atacată a fost pronunțată în condiții de nelegalitate, întrucât, a fost citat la o altă adresă și în mod nelegal i-a fost desemnat curator special. Or, potrivit dispozițiilor art. 153 din C. proc. civ., "Instanța poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părțile au fost citate ori s-au prezentat, personal sau prin reprezentant, în afară de cazurile în care prin lege se dispune altfel." (alin. (1), iar la alin. (2), se prevede că: "Instanța va amâna judecarea și va dispune să se facă citarea ori de câte ori constată că partea care lipsește nu a fost citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege, sub sancțiunea nulității.". Art. 155 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.. din același act normativ prevede că citarea persoanelor fizice se face "la domiciliul lor; în cazul în care nu locuiesc la domiciliu, citarea se va face la reședința cunoscută ori la locul ales de ele; în lipsa acestora, citarea poate fi făcută la locul cunoscut unde își desfășoară permanent activitatea curentă". Citarea părților are ca scop încunoștințarea acestora despre existența procesului și despre data și locul desfășurării ședinței de judecată, pentru ca să se poată prezenta și să-și facă apărările pe care le consideră necesare, drept garanție a respectării principiilor ce guvernează procesul civil privind echitatea procedurii, dreptul la apărare și contradictorialitatea dezbaterilor, ca elemente esențiale ale dreptului oricărei persoane la un proces echitabil, în accepțiunea dată de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Obligația de a cita părțile reglementată de prevederile art. 153 din C. proc. civ. are caracter imperativ de ordine publică, astfel încât, dacă procedura de citare a părții care lipsește la termen nu este legal îndeplinită, neregularitatea trebuie invocată din oficiu de către instanță, cu consecința amânării cauzei și a citării corecte a părții respective pentru următorul termen de judecată. Legiuitorul a lăsat la alegerea părților care este locul și persoana căreia doresc să îi fie comunicate actele de procedură, tocmai pentru ca aceasta să poată lua cunoștință de conținutul acestora și să își poată exercita dreptul la apărare. În speță, din analiza conținutului cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, rezultă că acesta a indicat în mod explicit și neechivoc domiciliul pârâtului A. ca fiind în municipiul Bistrița- Năsăud, strada x, nr. 11, județul Bistrița- Năsăud. Acesta a fost comunicat instanței ca fiind domiciliul actual al pârâtului și prin adresa nr. x/2017 din 14 iunie 2017, înregistrată la Curtea de Apel București la data de 16.06.2017, la care a fost anexat răspunsul primit de reclamant de la Ministerul Afacerilor Interne - Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, pârâtul A. figurând cu aceleași date de domiciliu . Or, din actele de procedură existente la dosarul de fond, rezultă că adresa pârâtului A. a fost trecută ca fiind în Ciceu- Corabia, strada x, nr. 11, județul Bistrița- Năsăud, pe procesul-verbal de înmânare de la dosar fiind făcută mențiune de către agentul procedural: "Returnare documente. Susnumitul- recurentul- pârât, s.n.- nu are domiciliul/reședința pe raza Comunei Ciceu- Mihăilești". Cu toate acestea, prin rezoluția din 21.06.2017, s-au dispus următoarele: "Față de relațiile comunicate de reclamantul C.N.S.A.S. privind domiciliul actual al pârâtului ca fiind în mun. Bistrița, Jud. Bistrița- Năsăud, str. x, conform datelor de la M.A.I.- Direcția pentru Evidența Persoanelor, adresă identică cu cea de la care a fost restituită procedura cu mențiunea destinatarul nu mai locuiește la această adresă, Curtea a făcut aplicarea art. 167 alin. (3) și a art. 58 din C. proc. civ., în sensul desemnării unui curator din lista publicată de Baroul București, respectiv, a doamnei B., … pentru termenul din 4 octombrie 2017, cu citare părți", dispunându-se, totodată, că în acest sens se va face adresă la Baroul București. La termenul de judecată din data de 04 octombrie 2017, de altfel, singurul termen al cauzei, pârâtul a fost reprezentat prin curatorul special desemnat de instanță, avocat B., după ce anterior se încercase citarea acestuia, din nou, în Ciceu- Corabia, strada x, nr. 11, județul Bistrița- Năsăud, procedura fiind restituită la dosar cu mențiunea "Destinatar plecat din țară". Însă, la acest termen de judecată, deși, din nou a fost restituită la dosar dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu pârâtul, cu nerespectarea dispozițiilor art. 163 C. proc. civ.., instanța a considerat procedura de citare legal îndeplinită, reținându-se că pârâtul a răspuns prin curator special, avocat B., și a trecut la judecarea cererii de chemare în judecată. Nerespectarea dispozițiilor legale privind procedura de citare astfel făcută duce la nulitatea virtuală a actului de procedură îndeplinit ulterior, respectiv, sentința nr. 3475 din 04 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017. Conform art. 174 alin. (1) C. proc. civ., "Nulitatea este sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă"; neregularitatea actelor de procedură, implicit a celor privind citarea părților, este sancționată, potrivit art. 178 din același act normativ, cu nulitatea relativă, care poate fi invocată numai de partea interesată și numai dacă neregularitatea nu a fost cauzată prin propria faptă. Art. 175 alin. (1) C. proc. civ. prevede că "Actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinței legale s-a adus părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea acestuia." Declararea nulității unui act de procedură are ca efect lipsirea acestuia de efectele conferite de lege, potrivit principiului quod nullum est nulum producit efectum. Efectul de invalidare a actului de procedură îndeplinit cu nerespectarea prescripțiilor legale se produce din chiar momentul ivirii nulității, iar nu din momentul constatării acesteia, întrucât nulitatea lipsește actul de efectele sale în ceea ce privește funcția sa procedurală. Față de aspectele mai sus expuse, Înalta Curte apreciază că recurentului-pârât i s-a produs vătămarea prevăzută de art. 175 alin. (1) C. proc. civ. pentru constatarea nulității actelor de procedură. În plus, față de subzistența vătămării, se constată că aceasta nu poate fi acoperită decât prin înlăturarea actelor de procedură, conform art. 177 alin. (2) C. proc. civ. În ceea ce privește vătămarea, Înalta Curte reține că aceasta rezidă și din încălcarea principiilor care guvernează procesul civil, în speță dreptul la apărare (art. 13 C. proc. civ.) și contradictorialitatea (art. 14 din același act normativ), pe baza cărora se stabilesc raporturile dintre instanța de judecată, părțile litigante și ceilalți participanți la proces, în legătură cu activitatea lor procesuală. În ceea ce privește conținutul principiului dreptului la apărare, consacrat cu valoare constituțională în art. 24 din Constituția României, acesta constă în posibilitatea recunoscută de lege părților litigante de a-și angaja un apărător care să le asigure o apărare calificată, precum și în posibilitatea acestora de a lua cunoștință de toate actele de la dosar, de a formula cereri, de a solicita probe, de a invoca excepții, de a exercita căile legale de atac, precum și în alte prerogative recunoscute de lege părților în scopul susținerii intereselor lor. Între dreptul la apărare și principiul contradictorialității există o legătură indisolubilă, instanța trebuind să asigure părților posibilitatea de a-și susține și argumenta cererile, de a invoca probe, de a combate dovezile solicitate de adversar. Însă, în aplicarea acestor principii, este necesar ca părțile să fie încunoștințate despre existența și obiectul litigiului. Or, nelegalitatea citării recurentului- pârât A. a condus la imposibilitatea exercitării dreptului său la apărare, vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii pronunțate în aceste condiții. Nu în ultimul rând, Înalta Curte reține că art. 58 C. proc. civ.. stabilește limitativ ipotezele în care se impune desemnarea curatorului special pentru protejarea intereselor unei persoane: "(1) În caz de urgență, dacă persoana fizică lipsită de capacitatea de exercițiu a drepturilor civile nu are reprezentant legal, instanța, la cererea părții interesate, va numi un curator special, care să o reprezinte până la numirea reprezentantului legal, potrivit legii. De asemenea, instanța va numi un curator special în caz de conflict de interese între reprezentantul legal și cel reprezentat sau când o persoană juridică ori o entitate dintre cele prevăzute la art. 56 alin. (2), chemată să stea în judecată, nu are reprezentant.", situații care nu se verifică în cauză, cu atât mai mult cu cât, pârâtul nu a fost citat la domiciliul său, conform art. 155 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. În cauză, nu se poate aprecia că s-a realizat o temeinică cercetare a fondului cauzei, cât timp dreptul la apărare al uneia dintre părți a fost încălcat, aspect de natură a atrage incidența art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Cerința din norma invocată, aceea ca o cauză să fie examinată în mod echitabil, trebuie înțeleasă în sensul de a se asigura respectarea principiilor fundamentale ale oricărui proces, și anume principiul contradictorialității și principiul dreptului la apărare, ambele asigurând egalitatea deplină a părților în cauză. Prin urmare, în baza dispozițiilor art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul A., va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. În rejudecare, instanța de trimitere va proceda, în condițiile art. 501 alin. (2) C. proc. civ., dat fiind că soluția în cauza pendinte s-a pronunțat în sensul admiterii recursului și casării hotărârii recurate pentru că s-a constatat încălcarea regulilor de procedură instituite de dispozițiile art. 153 alin. (1) C. proc. civ., respectiv art. 155 alin. (1) pct. 6 din același act normativ. De asemenea, va judeca din nou, ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată, în legătură cu fondul cererii de chemare în judecată, conform art. 501 alin. (2) C. proc. civ. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge recursul, ca nefondat.