ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2028/2020

Ședința publică din data de 21 mai 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 21.06.2017, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. și O. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Curtea de Apel Suceava, obligarea pârâtului Ministerul Justiției să emită dispoziții de salarizare, în completarea ordinului 1469/C/24.05.2017 al Ministrului Justiției, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectoriale de 405 RON începând cu data de 09.04.2015 și până la data de 31.07.2016; obligarea pârâților Ministerul Justiției și Curtea de Apel Suceava la plata diferenței dintre venitul calculat potrivit referinței sectoriale menționate anterior și venitul efectiv plătit, diferență ce va fi actualizată cu indicele de inflație și cu dobânda legală, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată începând cu data de 09.04.2015 și până la data plății efective; obligarea pârâtului Statul Roman, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, la alocarea sumelor necesare efectuării plății solicitate de la ceilalți 2 pârâți.

Prin sentința nr. 4395 din 16 noiembrie 2017 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice și, pe cale de consecință, a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu acesta ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a admis acțiunea promovată de reclamanții K., L., M., N., O., A., B., C., D., E., F., G., H., I. și J. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Suceava, a obligat pârâtul Ministerul Justiției la emiterea pentru fiecare dintre reclamanți a ordinului individual de salarizare, începând cu data de 09.04.2015, cu luarea în considerare a valorii de referință sectorială de 405 RON, pentru perioada 09.04.2015-31.07.2016, a obligat pârâta Curtea de Apel Suceava să plătească reclamanților diferențele salariale rezultate în urma emiterii ordinelor menționate mai sus, diferențe calculate pentru perioada 09.04.2015-31.07.2016, care vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății și pentru care se va acorda și dobânda legală, calculată de la scadență și până la data plății integrale.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În esență, recurentul a arătat că prima instanță a dispus, în mod eronat, emiterea unor noi ordine care să cuprindă majorări salariale de 2, 5, 11% începând cu 9.04.2015, în condițiile în care din probatoriul administrat nu rezultă că, la data menționată, existau în plată indemnizații majorate.

A mai precizat recurentul că, începând cu luna februarie 2017 reclamanții au primit indemnizațiile majorate cu valoarea de referință sectorială de 405 RON la care s-a aplicat procentul de 10% potrivit Legii nr. 293/2015, conform O.M.J. nr. 219/C/2017, pentru drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2017.

Totodată, în cuprinsul art. 1 alin. (2) al O.M.J. nr. 4680/C/2016 s-a prevăzut că emiterea ordinelor de stabilire a drepturilor salariale și plata acestora urmează a se efectua după finalizarea calculelor, în urma centralizării datelor necesare comunicate de ordonatorii secundari și terțiari de credite. În acest sens, s-a menționat că reclamanților le-a fost comunicat O.M.J. nr. 1469/C/2017 prin care le-au fost stabilite drepturile salariale la nivel maxim, așa cum prevede legislația în vigoare.

Intimații-reclamanți, deși au fost legal citați, nu au formulat apărări și nu au depus întâmpinare.

Prin concluziile scrise depuse în dosarul instanței de recurs la data de 23.07.2018, intimata-pârâtă Curtea de Apel Suceava a solicitat respingerea pretențiilor reclamanților ca fiind rămase fără obiect, motivat de împrejurarea că, prin O.M.J. nr. 2066/C/2018, s-a stabilit că în perioada 9.04.2015-30.11.2015, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor specializate, curților de apel și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON, respectiv 463,5 RON pentru perioada 1.12.2015-31.12.2017.

Examinând cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția lipsei de interes în susținerea recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și întreținut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziții aplicabile și în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât și în căile de atac.

Întrucât cauza de față are drept obiect obligarea recurentului-pârât la emiterea unor noi ordine de încadrare salarială, în acord cu prevederile legale invocate de reclamanți, în stabilirea interesului procesual al susținerii recursului trebuie avute în vedere și modificările survenite ulterior pronunțării hotărârii atacate, respectiv actele administrative emise în vederea punerii în aplicare a sentinței recurate.

Înalta Curte reține că Ministerul Justiției a emis Ordinul nr. 2066/C/2018, prin care a dispus recalcularea cuantumului indemnizațiilor de încadrare brute lunare și al sporurilor cuvenite reclamanților, la nivelul maxim permis de prevederile legale, începând cu data de 09.04.2015.

În raport de această împrejurare, se constată că, în prezent, nu mai subzistă interesul procesual al susținerii recursului, având în vedere că recurentul-pârât, ulterior promovării căii de atac, și-a îndeplinit obligațiile stabilite prin sentința instanței de fond, cu efectul unei recunoașteri implicite a pretențiilor reclamanților.

Cum interesul de a acționa al pârâtului nu mai este actual, potrivit art. 33 C. proc. civ., se constată că nu este îndeplinită condiția de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din același cod, ceea ce face de prisos analizarea în concret a criticilor din recurs .

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului și va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, ca fiind lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului invocată din oficiu.

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței nr. 4395 din 16 noiembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca fiind lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 mai 2020.