ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2012/2020

Ședința publică din data de 21 mai 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 16.05.2017 pe rolul Curții de Apel București, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA. și BBBB. au formulat contestație împotriva Hotărârii nr. 5/14.03.2017 a Colegiului de Conducere al pârâtei Curții de Apel Iași, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată contestația personalului auxiliar de specialitate și conex din cadrul Tribunalului Iași referitoare la stabilirea salariilor de bază brute prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, începând cu data de 09 aprilie 2015, majorată cu 10% conform Legii nr. 293/2015 începând cu data de 01.12.2015.

Prin sentința nr. 3736 din 16 octombrie 2017 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității pentru lipsa procedurii prealabile ca neîntemeiată, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA. și BBBB. în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Iași, a anulat în parte Hotărârea nr. 5/14.03.2017 a Colegiului de conducere al pârâtei Curtea de Apel Iași și Decizia nr. 35/03.02.2017 emisă de aceeași pârâtă, în sensul că a obligat pârâtă să emită o nouă decizie prin care să recunoască reclamanților includerea în nivelul maxim al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare și valoarea de referință sectorială de 405 RON începând cu data de 09.04.2015, majorată cu 10 % începând cu data de 01.12.2015, să efectueze demersurile administrative necesare către ordonatorul principal de credite pentru alocarea fondurilor bănești necesare achitării acestor diferențe de drepturi salariale cuvenite reclamanților, actualizate cu nivelul dobânzilor legale aferente și a indicelui de inflație calculate începând cu data de 09.04.2015, iar ulterior, în termen de 30 de zile de la alocarea fondurilor, să efectueze în favoarea reclamanților plata aceste sume, respingând în rest acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Curtea de Apel Iași, criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acțiunii și respingerea acesteia ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, s-a arătat, în esență, că prima instanță a respins, în mod greșit, excepția inadmisibilității acțiunii, raportat la dispozițiile art. 7 din Capitolul VIII al Anexei VI din Legea-cadru nr. 284/2010, iar sentința recurată este rezultatul unei interpretări eronate a textelor legale succesive din materia salarizării, a deciziei CCR nr. 794/15.12.2016 sau a deciziei nr. 23/29.06.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Recurenta a criticat și soluția instanței de fond de obligare la alocarea fondurilor și la plata sumelor stabilite în favoarea reclamanților, invocând, în privința acestui capăt de cerere, excepția lipsei calității sale procesuale pasive, dar și nemotivarea în fapt sau în drept a acestei obligații dispuse în sarcina sa.

Prin precizările scrise depuse la data de 20.05.2020, recurenta a adus la cunoștința instanței de recurs faptul că a emis:

- deciziile nr. 210/15.06.2018 și nr. 349/29.11.2018, prin care s-a dispus ca personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul Curții de Apel Iași să beneficieze de un salariu brut lunar calculat prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON, în perioada 09.04.2015-30.11.2016 și de 463,5 RON, în perioada 01.12.2015-31.12.2017.

- decizia nr. 381/25.11.2019, rectificată prin decizia nr. 20/15.01.2020, prin care au fost stabilite drepturi salariale pentru personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul Curții de Apel Iași și instanțelor din circumscripție, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 440,154 RON în perioada 09.04.2015 - 30.11.2015 și o valoare de referință sectorială de 484,169 RON în perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, astfel încât acțiunea reclamanților este, la acest moment, rămasă fără obiect.

Intimații-reclamanți, deși au fost legal citați, nu au depus întâmpinare și nu au formulat apărări în cauză.

Examinând cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția lipsei de interes în susținerea recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și întreținut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziții aplicabile și în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât și în căile de atac.

Întrucât cauza de față are drept obiect obligarea recurentei-pârâte la emiterea unor noi decizii de încadrare salarială, în acord cu prevederile legale invocate de reclamanți, în stabilirea interesului procesual al susținerii recursului trebuie avute în vedere și modificările survenite ulterior pronunțării hotărârii atacate, respectiv actele administrative emise în vederea punerii în aplicare a sentinței recurate.

Înalta Curte reține că, potrivit înscrisurilor depuse la dosar, recurenta-pârâtă Curtea de Apel Iași a emis deciziile succesive nr. 210/15.06.2018, nr. 349/29.11.2018, nr. 381/25.11.2019 și nr. 20/15.01.2020, prin care a stabilit majorarea V.R.S.-ului și calcularea drepturilor cuvenite reclamanților prin raportare la noi valori, conform prevederilor legale, începând cu data de 09.04.2015.

În raport de această împrejurare, se constată că, în prezent, nu mai subzistă interesul procesual al susținerii recursului, având în vedere că recurenta-pârâtă, ulterior promovării căii de atac, și-a îndeplinit obligațiile stabilite prin sentința instanței de fond, cu efectul unei recunoașteri implicite a pretențiilor reclamanților.

Cum interesul de a acționa al pârâtei nu mai este actual, potrivit art. 33 C. proc. civ., se constată că nu este îndeplinită condiția de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din același cod, ceea ce face de prisos analizarea în concret a criticilor din recurs .

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului și va respinge recursul ca fiind lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului invocată din oficiu.

Respinge recursul declarat de pârâta Curtea de Apel Iași împotriva sentinței nr. 3736 din 16 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca fiind lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 mai 2020.