SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 13709/03 prezentate de Violeta Kromova MATOLA împotriva Bulgariei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 27 noiembrie 2007 într-o cameră compusă din P. Lorenzen, președinte, S. Botomarova, domnii K. Jungwiert, V. Butkevych, domnul Tsatsa-Nikolovska, domnii R. Maruste, domnul Villiger, judecători, și de domnul Villiger, judecători Westerdiek, graffière de secțiune, având în vedere cererea menționată anterior formulată la 9 aprilie 2003, face următoarea decizie, făcând-o pe reclamantă, dl Violeta Krumova Matola, un cetățean bulgar, născut în 1944 și rezident în Sofia. Circumstanțele din acest caz Faptele cauzei, așa cum au fost prezentate de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează: La deportarea reclamantei și procedura administrativă de contestare a ordonanței din mai 2000, reclamanta închiria un apartament municipal situat în orașul Geo Milev, Sofia. Mai 2000, primarul la tul de la Slatina (районен кмет) a fost deportat de reclamanta apartamentului în cauză. La scurt timp după executarea ordonanței în cauză, reclamanta a contestat legalitatea ordonanței primarului în fața Tribunalului orașului Sofia. octombrie 2001, Tribunalul orașului Sofia a respins acțiunea recurentei și a contestat această hotărâre în fața Curții Administrative Supreme. Prin hotărârea din 19 iunie 2002, Curtea Administrativă Supremă a dat câștig de cauză recurentei, a infirmat hotărârea instanței din partea instanței inferioare și a anulat ordonanța primarului. Ca urmare a hotărârii Curții Administrative Supreme, reclamanta a înaintat mai multe cereri primarului orașului Sofia pentru a prelua proprietatea asupra apartamentului. La 24 iunie 2003, cererile sale au fost trimise primarului la tul Slatina de către primarul adjunct al capitalei. printr-o scrisoare din 9 iunie 2003 Septembrie 2003, primarul lapului Slatina a informat reclamanta că apartamentul în cauză era închiriat altor persoane. Primarul a subliniat că contractul de închiriere încheiat între municipalitate și reclamantă fusese încheiat pentru vina acesteia din urmă care nu plătise toate chiriile și facturile pentru apartamentul în cauză. În plus, hotărârea Curții Administrative Supreme nu conținea nicio obligație pentru municipalitate de a-i încredința apartamentul în cauză. reclamanta și-a înmulțit cererile, dar nu a primit un răspuns pozitiv. În 2004, la o dată neraportată, recurenta a inițiat o procedură administrativă în fața Curții Administrative Supreme, în vederea sancționării primarului la . În aprilie 2005, reclamanta a fost cazată într-o unitate pentru persoane fără adăpost în Sofia, printr-o ordonanță din 24 iulie 2007, primarul de la Slatina a găzduit reclamanta într-un alt apartament municipal de 26,43 metri pătrați în Sofia și a preluat acest apartament la 24 iulie 2007. Ianuarie 2003, recurenta a solicitat conducerii de asistență socială să îi acorde alocații sociale. În ianuarie 2003, cererea recurentei a fost respinsă pentru motivul că nu a fost găsită pe adresa pe care a comunicat-o, ceea ce a împiedicat autoritățile competente să efectueze o anchetă pentru a determina nevoile sale de a primi alocațiile în cauză. reclamanta a fost informată la 6 Pe de altă parte, la 12 mai 2005, Lażordnung menționa că aceasta putea fi contestată în fața directorului Direcției Regionale pentru Asistență Socială. La 12 mai 2005, aceasta a solicitat încă o dată să fie acceptată în beneficiul asistenței sociale și să primească o alocație socială. Printr-o ordonanță din 31 mai 2005, cererea sa a fost respinsă din aceleași motive ca și cererea din 6 mai 2005. În ianuarie 2003 a fost informată cu privire la acest lucru în aceeași zi. În conformitate cu art. 43 din Legea privind proprietatea municipală, în documentul său din 1999, locuințele municipale din Sofia puteau fi închiriate unor persoane private printr-o ordonanță din partea primarului districtului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Dispozițiile articolului 46 din aceeași lege se refereau la normele de reziliere a contractelor de drept civil, prevăzute la art. 87 din Legea privind obligațiile și contractele. În conformitate cu dispoziția în cauză, neîndeplinirea obligațiilor uneia dintre părți putea rezulta din rezilierea contractului. La art. 65 din Legea privind proprietatea municipală i-a acordat primarului dreptul la expulzarea persoanelor care dețin o locuință municipală fără a avea dreptul la aceasta [art. 1 alineatul (1) ]. Legea privind procedura administrativă, în conformitate cu art. 51 din Legea privind procedura administrativă (denumită în continuare LPA), în cazul anulării unui act administrativ de către instanțele administrative după executarea sa, organismul care pronunțase actul anulat era obligat să-și restituie drepturile în termen de o lună sau să-l despăgubească în mod corespunzător. Conform jurisprudenței Curții Administrative Supreme, existau două condiții pentru aplicarea articolului 51 LPA : ca actul administrativ în cauză să fie anulat și ca executarea acestuia să aducă atingere unui drept recunoscut și garantat prin lege (законово заите право) (Реение No 4003 от 04.05.2005 по адм. д. No 1921/2005г., 368/V отд. на ВАС). În cazul în care un bun imobil ar fi deportat, a doua condiție ar fi îndeplinită dacă persoana în cauză ar avea dreptul de a utiliza bunul în cauză (ibidemul în cauză). Alocațiile sociale În conformitate cu dispozițiile articolului 13 din Legea privind asistența socială, alocațiile sociale sunt acordate sau refuzate printr-o ordonanță a directorului Direcției pentru Asistență Socială (punctele 2, 3 și 4). La alineatul (5) al aceluiași articol se prevedea o acțiune administrativă împotriva ordonanței în cauză în fața directorului Direcției Regionale pentru Asistență Socială și face trimitere la dispozițiile Legii privind procedura administrativă (LPA). Recurenta se plângea de expulzarea apartamentului pe care îl ocupa și pe care nu a fost relocată în apartamentul în cauză sau despăgubită după hotărârea din 19 iunie 2002 a Curții Administrative Supreme. Recurenta se plângea, de asemenea, de refuzul administrației de a-i acorda prestații sociale. ÎN Iunie 2002 a Curții Administrative Supreme. Curtea constată că această cauză trebuie examinată din perspectiva articolului 6 1 din Convenție, formulat după cum urmează în partea sa relevantă Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui aspect și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu articolul (b) din Regulamentul său de procedură. De asemenea, recurenta se plânge de refuzul directorului Direcției de asistență socială de a-i acorda prestații sociale. Aceasta invocă în esență art. 1 din Protocolul nr. 1 formulat după cum urmează: Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Curtea constată că recurenta dispune de o cale de atac administrativă pentru a contesta legalitatea ordonanțelor care îi refuzau dreptul de a primi alocații sociale: aceasta putea sesiza directorul Direcției Regionale de Asistență Socială. Pe de altă parte, decizia acestuia din urmă putea fi contestată la rândul său în fața instanțelor administrative (a se vedea mai sus dispozițiile articolului 33 din Legea privind procedura administrativă). Curtea constată că reclamanta nu a prezentat niciun document care să permită să se încheie că a exercitat acțiunile interne aflate la dispoziția sa. În consecință, acest aspect trebuie respins pentru neobosirea căilor de atac interne, în conformitate cu art. 35 alin. (1) și (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea
de la requête n
o
13709/03
présentée par Violeta Krumova MATOLA
contre la Bulgarie
La Cour européenne des Droits de l’Homme (cinquième section), siégeant le 27 novembre 2007 en une chambre composée de
:
M.
président,
M
me
MM.
M
me
MM.
juges,
et de M
me
C.
Westerdiek,
greffière de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 9 avril 2003,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
La requérante, M
me
Violeta Krumova Matola, est une ressortissante bulgare, née en 1944 et résidant à Sofia.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit.
1.
L’expulsion de la requérante et la procédure administrative de contestation de l’ordonnance d’expulsion
Jusqu’au mois de mai 2000, la requérante louait un appartement municipal sis à la cité de Geo Milev, à Sofia.
Par une ordonnance du 15
mai 2000, le maire de l’arrondissement de Slatina (районен кмет) ordonna l’expulsion de la requérante de l’appartement en cause. L’exécution de l’ordonnance en question eut lieu peu après. La requérante contesta la légalité de l’ordonnance du maire devant le tribunal de la ville de Sofia.
Par un jugement du 24
octobre 2001, le tribunal de la ville de Sofia rejeta le recours de la requérante. Elle contesta ce jugement devant la Cour administrative suprême.
Par un arrêt du 19
juin 2002, la Cour administrative suprême donna gain de cause à la requérante, infirma le jugement de l’instance inférieure et annula l’ordonnance du maire.
Suite à l’arrêt de la Cour administrative suprême, la requérante introduisit plusieurs demandes auprès du maire de la ville de Sofia pour reprendre possession de l’appartement. Le 24
juin 2003, ses demandes furent envoyées au maire de l’arrondissement de Slatina par le maire adjoint de la capitale.
Par une lettre du 9
septembre 2003, le maire de l’arrondissement de Slatina informa la requérante que l’appartement en cause était loué à d’autres personnes. Par ailleurs, le maire souligna que le bail conclu entre la municipalité et la requérante avait été résilié pour la faute de cette dernière qui n’avait pas payé tous les loyers et les factures pour l’appartement en cause. En plus, l’arrêt de la Cour administrative suprême ne contenait aucune obligation pour la municipalité de lui remettre l’appartement en cause.
La requérante multiplia ses demandes mais ne reçut pas de réponse positive.
En 2004, à une date non communiquée, la requérante initia une procédure administrative devant la Cour administrative suprême visant de sanctionner le maire de l’arrondissement pour la non-exécution de l’arrêt du 19
juin 2002. La requérante ne fournit pas d’information sur l’issue de cette procédure.
N’ayant pas de logement, du janvier 2004 au 1
er
avril 2005, la requérante fut logée dans un établissement pour des personnes sans abri à Sofia.
Par une ordonnance du 24
juillet 2007, le maire de l’arrondissement de Slatina logea la requérante dans un autre appartement municipal de 26,43
mètres carrés à Sofia. Elle prit possession de cet appartement le 24
juillet 2007.
2.
Les demandes d’allocations sociales
Le 6
janvier 2003, la requérante demanda à la direction de l’assistance sociale de lui accorder des allocations sociales. Par une ordonnance du 21
janvier 2003, la demande de la requérante fut rejetée pour le motif qu’elle n’avait pas été retrouvée sur l’adresse qu’elle avait communiquée, ce qui avait empêché les autorités compétentes de mener une enquête pour déterminer ses besoins de recevoir les allocations en cause. La requérante en fut informé le 6
février 2003. L’ordonnance mentionnait par ailleurs qu’elle pouvait être contestée devant le directeur de la direction régionale de l’assistance sociale.
Le 12
mai 2005, elle demanda encore une fois d’être admise au bénéfice de l’assistance sociale et de recevoir une allocation sociale. Par une ordonnance du 31
mai 2005, sa demande fut rejetée pour les mêmes motifs que la demande du 6
janvier 2003. Elle en fut informée le même jour. L’ordonnance mentionnait que la requérante disposait d’un recours administratif devant le directeur de la direction régionale de l’assistance sociale.
B.
Le droit et la pratique internes pertinents
1.
La location des logements municipaux
Selon l’article 43 de la loi sur la propriété municipale, dans sa rédaction de 1999, les logements municipaux sis à Sofia pouvaient être loués à des particuliers par une ordonnance du maire de l’arrondissement respectif (alinéa 4). Les dispositions de l’article 46 de la même loi, renvoyaient aux règles de résiliation des contrats du droit civil, énoncées par l’article 87 de la loi sur les obligations et les contrats. Selon la disposition en cause, le non accomplissement des obligations d’une des parties pouvait résulter en la résiliation du contrat.
L’article 65 de la loi sur la propriété municipale donnait le droit au maire d’ordonner l’expulsion des personnes détenant un logement municipal sans en avoir le droit (alinéa 1). L’ordonnance d’expulsion était exécutée par la police (alinéa 2). Les personnes concernées avaient le droit de contester l’ordonnance d’expulsion devant les juridictions administratives (alinéa 4).
2.
La loi sur la procédure administrative
Selon l’article 51 de la loi sur la procédure administrative (ci-après la LPA), en cas d’annulation d’un acte administratif par les juridictions administratives après son exécution, l’organe qui avait édicté l’acte annulé était obligé de restituer à l’intéressé ses droits dans un délai d’un mois ou de le dédommager de manière adéquate.
Selon la jurisprudence de la Cour administrative suprême, il y avait deux conditions pour l’application de l’article 51 LPA
: que l’acte administratif en cause soit annulé et que son exécution soit préjudiciable à un droit reconnu et garanti par la législation (законово защитено право) (Решение № 4003 от 04.05.2005 по адм. д. №1921/2005г., ІV отд. на ВАС). En cas d’expulsion d’un bien immeuble, la deuxième condition serait accomplie si la personne concernée avait le droit d’utiliser le bien en cause (
ibidem
).
3.
Les allocations sociales
Selon les dispositions de l’article 13 de la loi sur l’assistance sociale (Закон за социалното подпомагане), les allocations sociales sont accordées ou refusées par une ordonnance du directeur de la direction de l’assistance sociale (alinéas 2, 3 et 4). L’alinéa 5 du même article prévoyait un recours administratif contre l’ordonnance en cause devant le directeur de la direction régionale de l’assistance sociale et renvoyait aux dispositions de la loi sur la procédure administrative (LPA). L’ordonnance du directeur régional était susceptible de recours devant les juridictions administratives (article 33 LPA).
1.
La requérante se plaint de l’expulsion de l’appartement qu’elle occupait et qu’elle n’a pas été relogée dans l’appartement en cause ou dédommagée après l’arrêt du 19
juin 2002 de la Cour administrative suprême.
2.
La requérante se plaint par ailleurs des refus de l’administration de lui accorder des allocations sociales.
1.
La requérante se plaint du refus du maire d’exécuter l’arrêt du 19
juin 2002 de la Cour administrative suprême. La Cour trouve que ce grief doit être examiné sous l’angle de l’article 6
§
1 de la Convention, libellé comme suit dans sa partie pertinente
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article
54
§
2
b) de son règlement.
2.
La requérante se plaint aussi des refus du directeur de la direction de l’assistance sociale de lui accorder des allocations sociales. Elle invoque en substance l’article 1
du Protocole n
o
1 libellé comme suit
:
«
Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.
Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu’ils jugent nécessaires pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d’autres contributions ou des amendes.
»
La Cour observe que la requérante disposait d’un recours administratif pour contester la légalité des ordonnances qui lui refusaient le droit de recevoir des allocations sociales
: elle pouvait saisir le directeur de la direction régionale de l’assistance sociale. Par ailleurs, la décision de ce dernier pouvait être contestée à son tour devant les juridictions administratives (voir ci-dessus les dispositions de l’article 33 de la loi sur la procédure administrative). La Cour observe que la requérante n’a produit aucun document permettant de conclure qu’elle a exercé les recours internes qui se trouvaient à sa disposition.
Il s’ensuit que ce grief doit être rejeté pour non-épuisement des voies de recours internes, en application de l’article 35
§§
1 et
4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Ajourne
l’examen du grief de la requérante tiré de l’article 6
§
1 de la Convention
;
Déclare
la requête irrecevable pour le surplus.
Claudia
Westerdiek
Peer
Lorenzen
Greffière
Président