ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1958/2021

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, anularea Raportului de Evaluare nr. x/15.02.2018, emis de pârâtă, în lucrarea nr. x/18.05.2016, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 146 din 26 septembrie 2018, a respins acțiunea formulată de reclamantul A., ca nefondată.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond reclamantul A. a declarat recurs. Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sub aspectul greșitei interpretări și aplicări a dispozițiilor art. 87, alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, art. 3, alin. (3) C. civ., art. 4 rap. la art. 2 lit. a), art. 20 și art. 23 din O.U.G. nr. 44/2008. După o amplă prezentare a situației de fapt, în motivarea recursului se arată că în cadrul întâmpinării formulate în fața instanței de fond, chiar intimata mărturisește faptul că presupusa stare de incompatibilitate a fost reținută doar în raport de simpla deținere a calității de PFA, fără a interesa și existența activității comerciale, economice. Recurentul consideră că prima instanță pe de o parte, a făcut aplicarea art. 87, alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 raportându-se la o formă legislativă care nu era în vigoare la data emiterii raportului de evaluare contestat, încălcând astfel și art. 15, alin. (2) din Constituție. Pe de altă parte, judecătorul fondului a interpretat și aplicat greșit art. 87, alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, ignorând scopul pentru care a fost edictată această normă. Recurentul precizează că la data întocmirii și emiterii raportului de evaluare, cât și în prezent, art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, în forma dată de pct. 4 al Legii nr. 87/2017, stabilește că, starea de incompatibilitate este atrasă de exercitarea calității de comerciant persoană fizică, interesând astfel exercitarea efectivă a unei activități comerciale de către respectivul comerciant persoană fizică, simpla deținere a calității de comerciant persoană fizică nefiind suficientă pentru reținerea stării de incompatibilitate. Interpretarea dată de judecătorul fondului acestui text de lege este greșită, având caracter formalist și excesiv de riguros, raportându-se doar la litera legii, nesocotind însăși rațiunea avută în vedere de legiuitor la adoptarea Legii nr. 161/2003, știut fiind că textele de lege nu trebuie interpretate doar prin litera lor, ci și prin spiritul lor, adică luând în considerare scopul, finalitatea urmărită de legiuitor la edictarea actului normativ, numai astfel putându-se defini voința legiuitorului și decela sensul exact al normei de drept. În acord cu o astfel de interpretare a normei juridice, rezultă concluzia că starea de incompatibilitate este atrasă nu de simpla deținere a calității de comerciant persoană fizică, ci de efectiva exercitare a acestei calității, numai în această din urmă situație existând posibilitatea generării unor interese personale care să intre în conflict cu exercitarea funcției publice. Recurentul mai arată că în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene s-au consolidat ca izvor de drept, principiul proporționalității și cel al prevalenței substanței asupra formei. Prin prisma principiului proporționalității natura și severitatea măsurii administrative privind starea de incompatibilitate sunt disproporționate față de scopul legii, fiind astfel încălcat echilibrul rezonabil între situația de fapt și sancțiunile ce urmează a fi suportate. Se mai precizează că anterior intrării în vigoare a noului C. civ. și a O.U.G. nr. 44/2008, noțiunea de comerciant persoană fizică era definită prin raportare la dispozițiile Codului Comercial respectiv prin prisma art. 7 Codul comercial, precum și prin prisma art. 3 Codul comercial, știut fiind că prin Codul comercial român s-a instituit sistemul obiectiv al dreptului comercial (faptele de comerț obiective). Potrivit Codului comercial, calitatea de comerciant - noțiune cu care încă operează Legea nr. 161/2003 în art. 87 alin. (1) lit. g) - este dobândită prin săvârșirea, în condițiile legii, a faptelor de comerț obiective, prevăzute cu titlu exemplificativ de art. 3 Codul comercial Astfel, elementul central pe care se bazează noțiunea de comerciant, cu care încă operează Legea nr. 161/2003 în art. 87 alin. (1) lit. g), constă în acela de săvârșire a faptelor de comerț obiective; ceea ce înseamnă că, pentru stabilirea calității de comerciant, ANI trebuia să analizeze, particularizat pe speță, activitatea de arbitraj sportiv, pentru a vedea dacă aceasta a fost desfășurată de PFA sau de persoana fizică, și mai departe, dacă această activitate de arbitraj sportiv avea caracter economic, comercial. Apoi, chiar și ulterior apariției O.U.G. nr. 44/2008 și anterior intrării în vigoare a noului C. civ., se impunea analizarea activității de arbitraj sportiv pentru însăși stabilirea calității de comerciant al PFA, fiind necesar a se lămuri dacă această activitate a fost desfășurată în calitate de persoană fizică sau în calitate de PFA și dacă activitatea de arbitraj sportiv are caracter economic, comercial. Astfel, însăși O.U.G. nr. 44/2008, prin art. 20 alin. (1) și (2), arată că PFA-ul poate avea sau nu calitatea de comerciant, după cum realizează sau nu fapte de comerț în scopul obținerii de profit. Totodată, posibilitatea ca PFA-ul să nu aibă calitate de comerciant rezultă și din interpretarea per a contrario a art. 23 din O.U.G. nr. 44/2008 care prevede numai în privința întreprinzătorului persoană fizică titular al întreprinderii individuale faptul că este comerciant de la data înregistrării sale în registrul comerțului. Astfel cum a subliniat Curtea Constituțională în jurisprudența sa, în analiza unei presupuse incompatibilități, pentru a stabili dacă o persoană are calitatea de comerciant persoană fizică, este necesară din partea autorității administrative o analiză de la caz la caz, în funcție de particularitățile fiecărei spețe, a activității autorizate pe care o desfășoară persoana fizică în cauză. Referitor la activitatea de arbitraj sportiv, recurentul precizează că încă din anul 1991, pe baza pregătirii profesionale și a atestatelor primite în considerarea calităților profesionale, a desfășurat această activitate atât pe plan intern cât și internațional, în calitate de persoană fizică, încasând astfel indemnizații de arbitraj corespunzătoare, în baza unor plăți efectuate de către cluburile gazdă, cu emiterea unor chitanțe fiscale eliberate cluburilor de către Asociațiile Județene de Fotbal, în timp ce din iunie 2008 și până în iunie 2012 a deținut funcția publică de viceprimar al Municipiului Târnăveni, nefiindu-i aduse de către ANI (sau de către orice altă instituție publică) acuzații de incompatibilitate pentru cumulul funcției publice de viceprimar și cea de persoană fizică arbitru sportiv. Astfel, din considerente legate exclusiv de gestionarea situației financiar fiscale, Federația Română de Fotbal, Comisia Centrală a Arbitrilor, aflată în subordinea Federației Române de Fotbal, a luat decizia ca indemnizațiile (baremurile) arbitrilor să fie plătite de Federația Română de Fotbal direct arbitrilor, obligându-i pe aceștia să-și înființeze PFA, exclusiv pentru scopul încasării drepturilor bănești cuvenite pentru desfășurarea, în calitate de arbitru, a activității de arbitraj, acest aspect însă neavând nici o altă legătură cu desfășurarea activității de arbitraj sportiv, care de altfel excede și sferei activităților înscrise în Codul CAEN, sub denumirea generică de "Alte activități sportive". Această schimbare a modalității de plată a drepturilor cuvenite pentru activitatea de arbitraj desfășurată nu a condus la transformarea activității de arbitraj sportiv, în sensul ca aceasta să fi fost desfășurată de PFA, nu de persoana fizică, și de asemenea, nu a transformat această activitate într-una comercială, economică, în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 44/2008, și pe persoana fizică, ori pe PFA într-un comerciant persoană fizică în sensul art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003. Simpla deținere a PFA fără a desfășura nicio activitate, cu atât mai puțin fără a desfășura o activitate comercială/economică este o formă lipsită de conținut, pe când incompatibilitatea reglementată prin dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. g) trebuie să fie una reală ceea ce implică în mod clar nu doar simpla deținere simultană ci și exercitarea simultană de către aceeași persoană a unei funcții sau demnități publice și a unei activități economice. Recurentul mai susține că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a art. 3 alin. (3) și art. 8 alin. (1) C. civ., art. 4 rap. la art. 2 lit. a), art. 20 și art. 23 din O.U.G. nr. 44/2008, prima instanță reținând în mod greșit că simpla înregistrare a PFA în Registrul Comerțului conferă calitatea de comerciant persoană fizică. Recurentul consideră că instanța de fond a încălcat și art. 20 și art. 23 din O.U.G. nr. 44/2008 prin reținerea ca simpla înregistrare a PFA-ului în Registrul comerțului este atributivă de calitate de comerciant. În contextul noii reglementări, mai exact art. 20 și art. 23 din O.U.G. nr. 44/2008, înregistrarea ca PFA nu atrage în mod obligatoriu și automat calitatea de comerciant a persoanei în cauză, doctrina fiind unitară sub acest aspect. Astfel, contrar celor reținute de prima instanța, dobândirea calității de persoană fizică autorizată nu atrage, în mod necesar, dobândirea calității de comerciant, având în vedere că O.U.G. nr. 44/2008 nu consacră existenta calității de comerciant a PFA de la momentul înregistrării în Registrul Comerțului, așa cum o face în privința întreprinzătorului individual, titular al unei întreprinderi individuale, concluzie susținută normativ de art. 23 din O.U.G. nr. 44/2008, a cărui interpretare per a contrario justifică teza conform căreia PFA-ul nu dobândește calitatea de comerciant prin înregistrarea sa în Registrul comerțului. Se mai arată că prin hotărârea pronunțată, instanța de fond a încălcat art. 4 rap. la art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 44/2008, încadrând activitatea de arbitraj sportiv în activitățile economice circumscrise sferei de aplicare a O.U.G. nr. 44/2008. La data existenței PFA-ului, activitatea economică definită de O.U.G. nr. 44/2008 nu includea și noțiunea de "prestări servicii", motiv pentru care, în mod evident, activitatea de arbitraj sportiv nu se circumscria noțiunii de activitate economică. Astfel, activitatea de arbitraj sportiv nu presupune organizarea factorilor de producție de către întreprinzător și, de asemenea, nu presupune acționarea în condițiile unui risc de a pierde sau de a câștiga specific activității comerciale, cu consecința că nu este îndeplinită în cauză condiția ca întreprinzătorul să acționeze pe riscul său. Mai mult, nu este îndeplinită nici condiția obținerii de profit, respectiv ca activitatea să fie prestată în scopul obținerii de profit. Activitatea de arbitraj sportiv excede până și sferei activităților înscrise în Codul CAEN, sub denumirea generică de "Alte activități sportive", neregăsindu-se nici în Nomenclatorul activităților independente aprobat prin Ordinul nr. 925/2017. Totodată, contrar celor reținute de prima instanță, activitatea de arbitraj sportiv nu este condiționată de înființarea unui PFA, ci de îndeplinirea unor condiții privind pregătirea profesională și abilitatea practică a persoanei care dobândește calitatea de arbitru. Astfel cum rezultă din adresele oficiale comunicate de FRF, necesitatea înființării PFA a intervenit strict din motive de fiscalitate ale Federației Române de Fotbal și nu urmare intervenirii unor dispoziții legale care să dispună în acest fel întrucât O.U.G. nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale era în vigoare anterior înființării PFA-ului când indemnizațiile de arbitraj erau achitate în baza chitanțelor fiscale. În ceea ce privește momentul dobândirii calității de comerciant, acesta coincide cu acela în care persoana fizică îndeplinește în mod cumulativ atât condițiile referitoare la persoană, cât și pe cele referitoare la activitate. Așadar, "dobândirea calității de comerciant se apreciază ori de cate ori existența acestei calități apare ca având consecințe juridice. În legătura cu calitatea de comerciant, nu se poate considera că odată dobândită, aceasta rămâne "câștigată". Cu alte cuvinte, incompatibilitatea va fi stabilită analizând dacă persoana în cauză are calitatea de comerciant (nu PFA) la momentul la care este declarată incompatibilă sau dacă a avut aceasta calitate pe perioada în care a exercitat funcția publică. Se mai susține și aplicarea greșita a art. 3 alin. (3) și art. 8 alin. (1) C. civ., art. 4 rap. la art. 2 lit. a), art. 20 și art. 23 din O.U.G. nr. 44/2008, prima instanță reținând în mod greșit că simpla înregistrare a PFA în Registrul Comerțului conferă calitatea de comerciant persoană fizică. Recurentul susține nelegalitatea raportului de evaluare în raport de art. 26, alin. (3) din Legea nr. 176/2010, hotărârea recurată fiind dată cu încălcarea acestor prevederi, prima instanță validând un raport de evaluare lipsit de efecte juridice având în vedere intervenirea prescripției răspunderii disciplinare. Prin raportul de evaluare contestat în prezenta cauză, a fost întocmit de către ANI în urma unei sesizări din data de 18.05.2016, pe când PFA-ul în raport de care ANI a reținut (pretinsa) cauză de incompatibilitate a fost radiat cu mult anterior sesizării, respectiv la data de 22.01.2015. În aceste condiții, independent de argumentele invocate cu titlu principal supra, rezultă că, oricum, (presupusa) stare de incompatibilitate a încetat anterior sesizării ANI, prin radierea PFA-ului la data de 22.01.2015. Împlinirea termenului de prescripție a răspunderii disciplinare anterior emiterii de către ANI a raportului de evaluare contestat în prezenta cauză nu poate decât să confirme lipsa de efecte juridice concrete și practice a acestui act administrativ. În susținerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară, precum și decizii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție și Curtea Constituțională.

Apărările formulate în cauză Intimata Agenția Națională de Integritate a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin Raportul de Evaluare nr. xdin 15.02.2018 Agenția Națională de Integritate a reținut nerespectarea regimului juridic al incompatibilităților, prin încălcarea prevederilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției fiind reținută deținerea calității de primar al municipiului Târnăveni simultan cu calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul A. Persoană Fizică. S-a reținut nerespectarea obligației prevăzute de art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, "alesul local poate renunța la funcția deținută înainte de a fi numit sau ales în funcția care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în funcție". Potrivit art. 87 din Legea nr. 161/2003: (1) Funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu: a) funcția de consilier local; b) funcția de prefect sau subprefect; c) calitatea de funcționar public sau angajat cu contract individual de muncă, indiferent de durata acestuia; d) funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administrație ori cenzor sau orice funcție de conducere ori de execuție la societățile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituții de credit, societățile de asigurare și cele financiare, la regiile autonome de interes național sau local, la companiile și societățile naționale, precum și la instituțiile publice; e) funcția de președinte sau de secretar al adunărilor generale ale acționarilor sau asociaților la o societate comercială; f) funcția de reprezentant al unității administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăților comerciale de interes local sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unei societăți comerciale de interes național; g) calitatea de comerciant persoană fizică; h) calitatea de membru al unui grup de interes economic; i) calitatea de deputat sau senator; j) funcția de ministru, secretar de stat, subsecretar de stat sau o altă funcție asimilată acestora; k) orice alte funcții publice sau activități remunerate, în țară sau în străinătate, cu excepția funcției de cadru didactic sau a funcțiilor în cadrul unor asociații, fundații sau alte organizații neguvernamentale. (2) Primarii și viceprimarii, primarul general și viceprimarii municipiului București nu pot deține, pe durata exercitării mandatului, funcția de consilier județean. (3) Primarii și viceprimarii, primarul general și viceprimarii municipiului București pot exercita funcții sau activități în domeniul didactic, al cercetării științifice și al creației literar artistice."; Conform art. 91: "(1) Starea de incompatibilitate intervine numai după validarea mandatului, iar în cazul prevăzut la art. 88 alin. (2), după validarea celui de-al doilea mandat, respectiv după numirea sau angajarea alesului local, ulterior validării mandatului, într-o funcție incompatibilă cu cea de ales local. (2) În cazul prevăzut la art. 89, incompatibilitatea cu calitatea de ales local intervine la data la care alesul local, soțul sau ruda de gradul I a acestuia devin acționari. (3) Alesul local poate renunța la funcția deținută înainte de a fi numit sau ales în funcția care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcție. Alesul local care devine incompatibil prin aplicarea prevederilor prezentei secțiuni este obligat să demisioneze din una dintre funcțiile incompatibile în cel mult 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi. 4) În situația în care alesul local aflat în stare de incompatibilitate nu renunță la una dintre cele două funcții incompatibile în termenul prevăzut la alin. (3), prefectul va emite un ordin prin care constată încetarea de drept a mandatului de ales local la data împlinirii termenului de 15 zile sau, după caz, 60 de zile, la propunerea secretarului unității administrativ-teritoriale. Orice persoană poate sesiza secretarul unității administrativ-teritoriale. 5) Ordinul emis de prefect potrivit alin. (4) poate fi atacat la instanța de contencios administrativ competentă. 6) În cazul primarilor, prefectul va propune Guvernului stabilirea datei pentru alegerea unui nou primar, iar în cazul consilierilor locali și consilierilor județeni, se va proceda la validarea mandatului unui supleant, potrivit prevederilor Legii nr. 70/1991 privind alegerile locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare.". Înalta Curte constată că instanța supremă are deja o practică bine conturată în această materie, opinia exprimată fiind împărtășită, fără rezerve, de instanță în prezenta cauză. Finalitatea urmărită de legiuitor prin adoptarea Legii nr. 161/2003 constă în asigurarea integrității în exercitarea demnităților și funcțiilor publice, precum și în prevenirea corupției, astfel cum se prevede expres în art. 8, alin. (1) din Legea nr. 176/2010. Prin urmare, obiectul care circumscrie sfera de incidență a incompatibilităților vizate de Legea nr. 161/2003 îl constituie protejarea integrității persoanei ce ocupă o funcție sau demnitate publică de eventualele ingerințe determinate de interese personale ce decurg din desfășurarea în paralel a unor activități private conexe. În egală măsură, în accepțiunea legiuitorului, protejarea integrității se corelează în mod necesar cu evitarea faptelor de corupție ce ar putea fi săvârșite ca urmare a îmbinării exercitării funcției publice cu desfășurarea unor activități economice. Înalta Curte apreciază că asigurarea acestei integrități și prevenirea faptelor de corupție se realizează doar în situația în care există premise reale de natură a amenința în mod efectiv valorile sociale apărate, respectiv atunci când există o suprapunere a exercitării efective a două funcții vizate de legiuitor, situație în care există posibilitatea generării unor interese personale conflictuale cu exercitarea unei funcții sau demnități publice. Doar o atare interpretare dă sens reglementărilor legale privind regimul incompatibilităților și este de natură a justifică limitarea exercitării unor drepturi. O demnitate, o funcție publică sau privată nu sunt caracterizate numai de actul alegerii, numirii, desemnării sau învestirii, ci și de ansamblul atribuțiilor, prerogativelor, drepturilor și competențelor prevăzute de lege care intră în conținutul lor, și prin a căror exercitare concomitentă și concurentă în viața socială, de către același subiect, se potențează situațiile de conflict pe care legiuitorul tinde a le evita prin instituirea incompatibilităților. Această interpretare a dispozițiilor Legii nr. 161/2003 este susținută și de jurisprudența Curții Constituționale (a se vedea spre exemplu decizia nr. 90/2015, par. 17; decizia nr. 336/2017, par. 29), instanța de contencios constituțional statuând că stabilirea în concret a stării de incompatibilitate a alesului local revine instanței judecătorești, care, cu prilejul soluționării acțiunii formulate împotriva raportului de evaluare întocmit de Agenția Națională de Integritate, analizează particularitățile fiecărei spețe, în lumina dispozițiilor legale cu incidență în materie, astfel încât soluția dispusă să corespundă scopului legii de asigurare a imparțialității, protejare a interesului social și evitare a conflictului de interese. Or, în măsura în care simpla deținere a uneia dintre funcțiile private prevăzute de lege ar fi suficientă pentru existența stării de incompatibilitate, analizarea particularităților fiecărei spețe ar fi lipsită de sens, ceea ce înseamnă că instanța de contencios administrativ are obligația de a verifica dacă respectiva funcție privată a fost exercitată efectiv. În același sens este și soluția de principiu adoptată de judecătorii secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Jusțiție, consemnată în procesul-verbal din 22 mai 2017, prin care s-a statuat în sensul că se impune o reorientare a jurisprudenței secției de contencios administrativ și fiscal, pentru stabilirea stării de incompatibilitate între funcția publică și calitatea de administrator la o societate comercială, fiind necesar a se avea în vedere exercitarea efectivă a funcției de administrator. Înalta Curte constată că, în cauză, în mod greșit prima instanță a apreciat ca fiind legală constatarea intimatei din raportul de evaluare, în sensul că starea de incompatibilitate este determinată prin simpla deținere a calității de PFA concomitent cu funcția de primar. De asemenea, instanța de control judiciar apreciază că simpla deținere a PFA fără a desfășura nicio activitate, cu atât mai puțin fără a desfășura o activitate comercială/economică este o formă lipsită de conținut, pe când incompatibilitatea reglementată prin dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. g) trebuie să fie una reală ceea ce implică în mod clar nu doar simpla deținere simultană ci și exercitarea simultană de către aceeași persoană a unei funcții sau demnități publice și a unei activități economice. Astfel fiind, Înalta Curte constată că sentința primei instanțe este rezultatul interpretării și aplicării greșite a normelor de drept substanțial aplicabile prezentei cauze, nefiind aplicabile speței cazul de incompatibilitate prevăzut de 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003. Înalta Curte apreciază că motivul de recurs astfel reținut face inutilă analiza motivului de recurs privind îndeplinirea termenului de prescripție. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentului sunt întemeiate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, care va fi casată. În temeiul dispozițiilor art. 451 C. proc. civ. Înalta Curte va obliga intimata la plata sumei de 4.046 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către recurentul - reclamant.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și, rejudecând, va admite acțiunea formulată de reclamant, va dispune anularea Raportului de evaluare nr. x/15.02.2018 și va obliga intimata la plata sumei de 4.046 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către recurentul - reclamant.