ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1926/2020

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 8 octombrie 2018 pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, a solicitat anularea Ordinului Ministrului Justiției nr. 3170/C din 03.08.2018, prin care la data de 10.08.2018 a fost numit în funcția de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor - stagiar și obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin prin care să fie numit în funcția de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor - definitiv, precum și la plata diferențelor salariale dintre drepturile cuvenite conform funcției ocupate până în prezent și cele corespunzător funcției de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor - definitiv, începând cu data numirii în funcție.

Sentința instanței de fond Prin sentința nr. 20/F/CONT din data de 7 februarie 2019, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției.

Cererea de recurs Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 8 C. proc. civ., solicitând, admiterea recursului, casarea sentinței recurate și în rejudecare anularea Ordinului Ministrului Justiției nr. 3170/C din 03.08.2018, prin care la data de 10.08.2018 a fost numit în funcția de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor - stagiar și obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin prin care să fie numit în funcția de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor - definitiv, precum și la plata diferențelor salariale dintre drepturile cuvenite conform funcției ocupate până în prezent și cele corespunzător funcției de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor - definitiv, începând cu data numirii în funcție. În motivarea căii de atac, recurentul a susținut, în esență, că instanța de fond și-a motivat sentința pe dispozițiile unui text de lege străin situației de fapt, respectiv pe dispozițiile H.G. nr. 140/2017 privind aprobarea nomenclatorului domeniilor și al specializărilor/programelor de studii universitare și a structurii instituțiilor de învățământ superior pentru anul universitar 2017-2018, abrogate, fiind înlocuită din data de 10.04.2018 de H.G. nr. 158/2018. Or, potrivit H.G. nr. 749/2009 privind aprobarea nomenclatorului domeniilor și al specializărilor/programelor de studii universitare și a structurii instituțiilor de învățământ superior pentru anul universitar 2010, domeniul fundamental de studii îl constituia "științe juridice", domeniul de studii universitare de licență "drept" cu specializarea - ordine și siguranță publică. Astfel, în opinia reclamantului motivarea instanței de fond este lipsită de argumente cu privire la situația de fapt și de drept supusă judecății, având în vedere că s-a rezumat doar la reiterarea, într-un mod succint a celor invocate de pârât, motivându-și decizia pe simpla existență a unei hotărâri abrogate. Tot astfel, din motivare nu rezultă motivul pentru care au fost respinse susținerile potrivit cărora studiile absolvite se încadrează și sunt compatibile cu noțiunea de "ofițerii de poliție judiciară cu studii superioare juridice", așa cum prevăd dispozițiile art. 33 din Legea nr. 303/2004. Concluzionând, reclamantul A. invocă și dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind obligația instanței de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților și art. 31 din Avizul nr. 11(2008) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni în atenția Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei privind calitatea hotărârilor judecătorești. Circumscris cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta apreciază că instanța de fond i-a încălcat dreptul la apărare prevăzut de dispozițiile art. 13 din același cod, respingând implicit proba cu expertiza tehnică solicitată. Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a apreciat că instanța de fond a interpretat și aplicat în mod greșit dispozițiile art. 5 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea Comisiei Speciale de Retrocedare și art. 1 din O.U.G. nr. 83/1999.

Apărările intimaților Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-pârât Ministerul Justiției a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a sentinței civile nr. 20 din data de 7 februarie 2019 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca legală.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Având în vedere conținutul criticilor ce fac obiectul celor două motive de casare invocate de către recurent, se impune analiza cu prioritate a motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6, invocat de către reclamantul A.. Trebuie precizat mai întâi faptul că exigența motivării hotărârii judecătorești este o garanție a caracterului echitabil al procedurii și împotriva arbitrariului instanței, fiind reglementată de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. Potrivit acestui text, hotărârea judecătorească va cuprinde, din acest punct de vedere, considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Transpunând dispozițiile acestei norme în contextul criticilor formulate de recurent, Înalta Curte apreciază că obligația instanței de fond de a motiva sentința pe care a pronunțat-o, privește, în esență, arătarea situației de fapt pe care a reținut-o și a considerentelor de fapt și de drept pentru care a pronunțat soluția criticată în recurs, criterii legale pe care sentința recurată le îndeplinește. Motivarea hotărârii judecătorești nu reprezintă o chestiune de cantitate și nici nu obligă instanța să răspundă tuturor argumentelor de fapt și de drept ale părților, instanța putând să grupeze unele dintre acestea pe baza unui numitor comun și să le răspundă în cadrul unui singur considerent; totodată, este necesară analiza acelor motive și apărări care sunt esențiale pentru dezlegarea pricinii, care au aptitudinea de a demonstra analiza efectivă a cauzei, potrivit exigențelor Curții Europene a Drepturilor Omului. Revenind la prezenta cauză, în contextul motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a formulat susțineri de maximă generalitate; indiferent că se reclamă nemotivarea hotărârii, indicarea unor motive contradictorii de către instanța sau a unor motive străine de natura pricinii, recurentul era ținută să indice instanței de recurs și să dezvolte atare ipoteză de casare prin critici concrete din care să reiasă cu claritate lipsa motivării, caracterul contradictoriu al unor considerente în drept (având în vedere că instanța de recurs exercită exclusiv un control judiciar de legalitate) și să indice acele considerente străine de natura pricinii. Cu toate acestea, recurentul își exprimă dezacordul față de concluzia instanței și față de sentința pronunțată, nemulțumirea acestuia, valorificată în cadrul acestui motiv de casare, rezultă din faptul că prima instanță ar fi preluat necenzurat argumentele părții adverse, fără a acorda o egală valoare argumentelor sale; nu pot fi reținute nici aceste susțineri ca fiind de natură să atragă incidența în cauză a motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.. Dacă argumentele și probele administrate de către reclamant au format convingerea instanței în sensul soluției adoptate și dacă judecătorul, trecând prin propriul "filtru" de analiză, a preluat în motivare parte din respectivele argumente, acest lucru nu poate echivala sub nicio formă cu o necercetare sau o cercetare superficială a fondului cauzei. În consecință, Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este nefondat, întrucât motivarea primei instanțe răspunde argumentelor prezentate de părți, fiind examinate în mod efectiv motivele de fapt și de drept, nefiind astfel identificate contradicții în raționamentul instanței de fond și nici considerente străine de natura cauzei, ceea ce face ca motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. să nu-și găsească incidența în cauză. În continuare, examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a apărărilor din întâmpinare, din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu există argumente pentru reformarea hotărârii de fond. Aceasta întrucât instanța a aplicat judicios dispozițiile de drept substanțial, considerentele prezentate justificând soluția adoptată. Astfel, se reține că, prin Ordinul Ministerului Justiției nr. 3170/C/03.08.2018 reclamantul A. a fost numit în funcția de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, ca stagiar. Reclamantul este nemulțumit de aspectul că nu a fost încadrat în funcția de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, ca definitiv, potrivit dispozițiilor art. 33 și art. 86 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, deși întrunea toate condițiile prevăzute de dispozițiile legale anterior citate. Astfel, arată acesta că pârâtul nu i-a recunoscut vechimea în calitate de organ de cercetare penală al poliției judiciare pentru perioada 03.09.2010 -01.02.2012, deși a depus adeverință emisă de Ministerul Afacerilor Interne-Inspectoratul General al Poliției Român-Direcția Management Resurse Umane nr. x/01.08.2018, din care rezultă că acesta ar avea o vechime în calitate de organ de cercetare al poliției judiciare-grad ofițer-de 4 ani, 8 luni și 29 zile. Prima critică întemeiată pe motivul de casare prevăzut la art. 488 pct. 8 C. proc. civ., ce se regăsește în recursul reclamantului, se referă la faptul că prima instanță nu ar fi lămurit pe deplin împrejurările de fapt ale cauzei și nu ar fi cercetat fondul acesteia în mod real, întrucât și-a motivat decizia pe un text de lege abrogat, respectiv pe dispozițiile H.G. nr. 140/2017 privind aprobarea nomenclatorului domeniilor și al specializărilor/programelor de studii universitare și a structurii instituțiilor de învățământ superior pentru anul universitar 2017-2018. Acest motiv de recurs este vădit nefondat, astfel că va fi respins ca atare, avându-se în vedere următoarele argumente: Reclamantului i s-a conferit titlul de licențiat în ordine și siguranță publică în domeniul drept, programul de studii/specializarea - ordine și siguranță publică, de Academia de Poliție "Al. I. Cuza" din București - Facultatea de Poliție la data de 27.09.2011 și diploma de licențiat în drept, în domeniul drept, programul de studii/specializarea drept de Universitatea "Bogdan Vodă" din Cluj Napoca - Facultatea de drept la data de 09.10.2012. Potrivit dispozițiilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, "(1) Pot fi numiți în magistratură, pe bază de concurs, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 14 alin. (2), foștii judecători și procurori care și-au încetat activitatea din motive neimputabile, personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1), avocații, notarii, asistenții judiciari, consilierii juridici, executorii judecătorești cu studii superioare juridice, personalul de probațiune cu studii superioare juridice, ofițerii de poliție judiciară cu studii superioare juridice, grefierii cu studii superioare juridice, persoanele care au îndeplinit funcții de specialitate juridică în aparatul Parlamentului, Administrației Prezidențiale, Guvernului, Curții Constituționale, Avocatului Poporului, Curții de Conturi sau al Consiliului Legislativ, în Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române și Institutul Român pentru Drepturile Omului, cadrele didactice din învățământul juridic superior acreditat, precum și magistrații-asistenți, cu o vechime în specialitate de cel puțin 5 ani.". Totodată, conform dispozițiilor art. 86 din același act normativ: "Constituie vechime în magistratură perioada în care judecătorul, procurorul, personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1) sau magistratul-asistent a îndeplinit funcțiile de judecător, procuror, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, magistrat-asistent, auditor de justiție, judecător financiar, judecător financiar inspector, procuror financiar, procuror financiar inspector, consilier și consilier de conturi în secția jurisdicțională a Curții de Conturi, grefier cu studii superioare juridice sau personal de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1), precum și perioada în care a fost avocat, notar, asistent judiciar, cadru didactic în învățământul juridic superior acreditat, jurisconsult, consilier juridic, ofițer de poliție judiciară cu studii superioare juridice, expert criminalist cu studii superioare juridice, autorizat potrivit legii, personal de probațiune cu studii superioare juridice sau care a îndeplinit funcții de specialitate juridică în Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române, Institutul Român pentru Drepturile Omului, în Parlament sau în aparatul acestuia ori în cadrul Administrației Prezidențiale, Guvernului, Curții Constituționale, Avocatului Poporului, Curții de Conturi, Consiliului Legislativ." Așa cum a sesizat instanța de fond, în prezent dispozițiile art. 10 alin. (2) din H.G. nr. 294/2007 privind organizarea și funcționarea Academiei de Poliție "Al. I. Cuza" din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, a fost modificat în sensul că în cadrul acestei instituții universitare există atât Facultatea de Poliție, cât și Facultatea de Științe Juridice și Administrative. Or, dispozițiile H.G. nr. 137/1991 privind înființarea Academiei de Poliție a Ministerului de Interne, prevedeau la art. 3 lit. a), art. 3. - În cadrul Academiei de Poliție se înființează: a) Facultatea de Poliție, echivalentă cu studii juridice superioare.", aceste dispoziții fiind abrogate, ulterior, prin H.G. nr. 294/2007 care la art. 10 alin. (2) în vigoare la momentul la care reclamantul a absolvit, nu mai face referire nicio mențiune cu referire la echivalarea Facultății de Poliție cu studii superioare juridice. Totodată, potrivit Anexei nr. 1 la H.G. nr. 749/2009, domeniul fundamental de știință, artă și cultură "Științe juridice are ca și domeniu de studii universitare de licență "drept cu specializările: drept, drept comunitar și ordine și siguranță publică". În speță, dispozițiile punctului 1 din H.G. nr. 631/2010 privind modificarea și completarea H.G. nr. 749/2009 prevăd că,,..la specializarea Ordine și siguranță publică se introduce nota de subsol *12 cu următorul cuprins: ofițer de poliție, poliție de frontier, jandarmi, penitenciare.". De asemenea, în H.G. nr. 140/2017 privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor și al specializărilor/programelor de studii universitare și a structurii instituțiilor de învățământ superior pentru anul universitar 2017-2018, înlocuită prin H.G. nr. 158/2018, domeniul fundamental de ierarhizare "Științe sociale" cuprinde ca ramuri de știință: științe juridice; științe administrative; științe ale comunicării; sociologie; științe politice; științe militare; informații și ordine publică; științe economice și psihologie și științe comportamentale. Astfel, pentru științe juridice domeniul este drept, cu domeniul de licență drept și specializările drept și drept european și internațional, în timp ce, pentru științe militare, informații și ordine publică, domeniile sunt: informație și securitate națională, ordine publică și siguranță națională, științe militare. În concluzie, reclamantul se încadrează la domeniul ordine publice și siguranță națională, domeniul de licență fiind științe militare, informații și ordine publică, iar specializarea sa este ordine și siguranță publică. Din coroborarea dispozițiilor legale anterior citate, Înalta Curte reține că legiuitorul a înțeles sa ofere vocație la accederea în funcția de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, definitiv, prevăzând acestea în mod expres, astfel cum reiese din dispozițiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 republicată, cu modificările si completările ulterioare și în condiții restrictive de vechime în specialitate de 5 ani. Or, în speță, la calculul vechimii în specialitate, astfel cum a reținut și instanța de fond, în mod corect a fost avut în vedere de către pârâtul Ministerul Justiției, perioada ulterioară promovării examenului de finalizare a studiilor juridice, respectiv 1.02.2012 - 2.06.2015, adică de 3 ani, 4 luni și o zi, în care acesta a avut calitatea de organ de cercetare al poliției judiciare, precum și perioada în care a îndeplinit funcția de consilier juridic la B. S.R.L., de 6 luni și 23 zile, conform adeverinței nr. x/30.07.2018, rezultând un total de 3 ani, 10 luni și 24 de zile.

Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia Pentru aceste considerente și în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 și art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 20/F/CONT din data de 7 februarie 2019 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,