ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1924/2020

Ședința publică din data de 20 mai 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 20 aprilie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, solicitând anularea deciziei nr. 5110/27.03.2017, în sensul de a admite cererea de plată pentru suma de 3000 RON și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 3299 din data de 26 septembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a decis următoarele:

- a admis acțiunea, în parte, formulată de reclamantul A., domiciliat în Sibiu, și cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat B., în Sibiu, în contradictoriu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, cu sediul în București;

- a anulat Decizia nr. 5110/27.03.2017;

- a obligat pârâtul să emită o nouă decizie, prin care să analizeze cererea de plată nr. x/07.03.2016, cu luarea în considerare a considerentelor prezentei sentințe;

- a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 550 de RON, cheltuieli de judecată;

- a respins acțiunea, în rest, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 3299 din data de 26 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și respingerea contestației ca befondată.

În motivarea recursului, recurentul-pârât a arătat că în mod greșit instanța de fond a dispus anularea Deciziei nr. 5110/27.03.2017 și a obligat la emiterea unei noi decizii reținând că lipsa certitudinii datei certe a înscrisului sub semnătură privată determină doar inopozabilitatea acestuia, nu a întregului înscris exhibat.

Totodată, arată că instanța de fond a ignorat cu desăvârșire dispozițiile art. 2 alin. (1) și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților raportat la art. 9 alin. (1) și (2) din Norma ASF nr. 16/2015.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 29 decembrie 2017, reclamantul A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea ca legală a hotărârii instanței de fond.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților este nefondat, pentru următoarele considerente:

Ca o critică de nelegalitate, pârâtul a susținut a fi greșit considerentul instanței de fond cu privire la izvorul creanței în litigiu, motiv de recurs pe care instanța de control judiciar îl va respinge, ca nefondat.

În mod corect instanța de fond a reținut că raporturile juridice dintre reclamantul A. și persoana vătămată C. care au la baza înscrisul sub semnătură privată atestând înțelegerea cu cel păgubit în accident, potrivit căruia reclamantul a achitat suma de 3.000 RON cu titlu de despăgubiri materiale și morale pentru prejudiciul suferit în urma accidentului, dau naștere dreptului de regres al reclamantului.

Potrivit dispozițiilor art. 272 C. proc. civ., Înscrisul sub semnătură privată este acela care poartă semnătura părților, indiferent de suportul său material. El nu este supus niciunei alte formalități, în afara excepțiilor anume prevăzute de lege".

Din acest punct de vedere rezultă că înscrisul sub semnătură privată este acel înscris întocmit de părți sau de un terț, care poartă semnătura părților de la care provine. Ceea ce este esențial este ca înscrisul să fie semnat de mâna celor de la care provine, cuprinsul său putând fi și dactilografiat.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 273 C. proc. civ.:,,(1) Înscrisul sub semnătură privată, recunoscut de cel căruia îi este opus sau, după caz, socotit de lege ca recunoscut, face dovadă între părți până la proba contrară.

(2) Mențiunile din înscris care sunt în directă legătură cu raportul juridic al părților fac, de asemenea, dovadă până la proba contrară, iar celelalte mențiuni, străine de cuprinsul acestui raport, pot servi doar ca început de dovadă scrisă.".

Astfel, un asemenea înscris, spre deosebire de înscrisul autentic, care face dovadă până la declararea falsului, face dovadă între părți până la proba contrară.

Forța probantă până la dovada contrară operează în cazul în care înscrisul este recunoscut de cel căruia i se opune sau când prin lege se consideră recunoscut (cum ar fi ipoteza în care instanța reține valabilitatea înscrisului în urma verificării de scripte). Puterea doveditoare a înscrisului sub semnătură privată rezultă din semnarea acestuia.

Mențiunile inserate în cuprinsul înscrisului care sunt direct legate de raportul juridic dintre părți fac dovadă până la proba contrară, în timp ce celelalte mențiuni, fără legătură directă cu raportul juridic dintre părți, constituie numai început de dovadă scrisă și trebuie coroborate cu alte mijloace de probă. Reprezintă mențiuni direct legate de raportul juridic dintre părți data și locul întocmirii înscrisului. În legătură cu data înscrisului, aceasta face dovadă până la proba contrară numai în raporturile dintre părți, față de terți data devenind opozabilă numai din momentul în care a devenit certă, conform dispozițiilor art. 278 alin. (1) C. proc. civ.

Or, din perspectiva forței probante, în mod corect instanța de fond a apreciat opozabil terților conținutul acestui înscris, ca simplu fapt juridic, până la proba contrară, ce poate fi făcută prin orice mijloc de probă. Astfel, potrivit raționamentului primei instanțe, plata efectuată către persoana păgubită nu putea fi ignorată de pârâtul Fondul de garantare a asiguraților decât în ipoteza în care acesta ar fi probat că, în realitate acesta nu a avut loc, lucru care nu s-a întâmplat.

Pe cale de consecință, data certă a înscrisului sub semnătură privată care asigură opozabilitatea acestuia față de terțe persoane, în speță față de Fondul de garantare a asiguraților, nu justifică ignorarea în întregime a înscrisului.

Dispozițiile art. 278 C. proc. civ. dispun că data înscrisului sub semnătură privată poate fi opusă terților numai dacă aceasta are caracter cert, în raporturile dintre părți ea fiind opozabilă până la dovada contrară. Prin urmare, recurgerea la procedura de dare de dată certă este necesară atunci când se dorește ca data unui înscris sub semnătură privată să fie opozabilă terților. Înscrisul dobândește dată certă în una dintre modalitățile expres prevăzute de lege.

Chiar și în acest context, față de dispozițiile legale anterior citate, inopozabilitatea înscrisului încetează la data de 09.02.2016, moment la care, prin depunerea acestuia la Fondul de garantare alături de contestația împotriva deciziei nr. 5110/27.03.2017 acesta dobândea data certă, raportat la dispozițiile art. 278 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Instanța de control judiciar apreciază că este corectă aserțiunea instanței de fond în sensul că decizia emisă de pârât este nelegală și vatămă dreptul reclamantului de a-i fi soluționată cererea de plată pe fond.

Față de criticile formulate în cuprinsul cererii de recurs de către pârâtul Fondului de garantare a asiguraților vizând dispozițiile art. 2 alin. (1) și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților raportat la art. 9 alin. (1) și (2) din Norma ASF nr. 16/2015, Înalta Curte reține că acestea exced controlului judiciar declanșat raportat la sentința recurată și față de considerentul că Fondul de garantare a asiguraților nu a analizat pe fond cererea de plată formulată de către reclamantul A..

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 3299 din data de 26 septembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 mai 2020.