ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1667/2021

Ședința publică din data de 17 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 27 iunie 2016, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Biroul Electoral Central, a solicitat:

- sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 100 alin. (4) lit. c) și art. 100 alin. (5) din Legea nr. 115/2015;

- anularea Procesului-verbal privind centralizarea voturilor, constatarea rezultatului alegerilor și atribuirea mandatelor din 05 iunie 2016, întocmit de Biroul Electoral de Circumscripție nr. 75 Poienarii Burchii;

- suspendarea atribuirii mandatelor de consilier local, astfel cum s-a stabilit prin procesul-verbal contestat.

1.2. Prin cererea precizatoare înregistrată la dosarul cauzei la data de 03 august 2016, reclamantul A. a precizat că înțelege să se judece în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Electorală Permanentă, prin Filiala Muntenia Sud și Autoritatea Electorală Permanentă, având în vedere încetarea activității Biroului Electoral Central.

1.3. Prin cererea depusă la data de 12 iulie 2016, reclamantul A. a renunțat la judecata capătului de cerere privind suspendarea atribuirii mandatelor de consilier local.

1.4. Prin răspunsul la întâmpinare înregistrat la dosarul cauzei la data de 14 septembrie 2016, reclamantul a completat acțiunea introductivă de instanță cu un petit prin care a solicitat anularea Hotărârii Biroului Electoral Central prin care a fost respinsă contestația formulată de reclamant, precum și anularea Hotărârii de constituire a Consiliului local al comunei Poienarii Burchii, județul Prahova.

1.5. Prin cererea înregistrată la dosarul cauzei la 07 noiembrie 2016, reclamantul a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a U.A.T. Județul Prahova.

1.6. Prin încheierea din 6 decembrie 2016, instanța de fond a dispus citarea în cauză, în calitate de pârâți, a Consiliului Local al comunei Poienarii Burchii și a UAT Județul Prahova, prin Președintele Consiliului Județean.

1.7 Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 1335 din 11 aprilie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Electorală Permanentă, ca neîntemeiată; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului UAT Județul Prahova, prin Președintele Consiliului Județean și a respins cererea formulată în contradictoriu cu acest pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată; a respins cererea de chemare în judecată, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Electorală Permanentă, prin Filiala Sud Muntenia, Consiliul Local al comunei Poienarii Burchii și Autoritatea Electorală Permanentă, ca inadmisibilă.

1.8 Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 1335 din 11 aprilie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin cererea înregistrată la dosarul cauzei la data de 9 noiembrie 2018, recurentul-reclamant A. a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 100 alin. (4) lit. c) și art. 100 alin. (5) din Legea nr. 115/2015.

Prin încheierea din 29 iulie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul asociat nr. x/2016 s-a respins cererea formulată de recurentul-reclamant A., privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 100 alin. (4) lit. c) și art. 100 alin. (5) din Legea nr. 115/2015.

Împotriva încheierii din 29 iulie 2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016, recurentul-reclamant A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, cu consecința admiterii cererii de sesizare a Curții Constituționale astfel cum a fost formulată.

În contextul prezentării situației de fapt, recurentul a arătat, în esență, că, în opinia sa, dispozițiile art. 100 alin. (4) lit. c) din Legea nr. 115/2015 contravin prevederilor art. 16, art. 37 și art. 40 din Constituție, întrucât instituie un tratament discriminatoriu în defavoarea candidatului independent la alegerile locale, în sensul că, în timp ce anumite organizații beneficiază de atribuirea de mandate, chiar dacă nu au întrunit pragul electoral, candidatul independent este înlăturat de la primirea voturilor prin redistribuire, obținând mandatul doar dacă întrunește coeficientul electoral. Astfel, se utilizează două unități diferite de măsură, respectiv pragul electoral pentru partidele politice, alianțele politice și alianțele electorale, pe de-o parte și coeficientul electoral pentru candidații independenți, pe de altă parte.

Cererea de recurs nu a fost întemeiată în drept.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, apreciind că încheierea este dată cu corecta aplicare a dispozițiilor legale incidente circumstanțelor de fapt reținute.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 1 septembrie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 17 martie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cu prioritate excepția nulității recursului, prin prisma susținerilor din cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nul pentru considerentele expuse în continuare.

Inalta Curte de Casație și Justiție a fost învestită cu o cerere, în stadiul procesual al recursului, prin care recurentul-reclamant A. a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 100 alin. (4) lit. c) și art. 100 alin. (5) din Legea nr. 115/2015.

Prin sentința recurată cererea de sesizare a Curții Constituționale a fost respinsă, recurentul-reclamant înțelegând să exercite calea de atac a recursului.

Înalta Curte reține că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din același act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părților.

Astfel, deși există formal o declarație de recurs, nu se indică explicit care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanței de fond fiind astfel imposibil de realizat, exprimarea nemulțumirii față de soluția pronunțată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie și prin prisma dispozițiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., neputând echivala cu motivarea recursului.

Înalta Curte constată că în declarația scrisă de recurs, înregistrată la dosar, recurentul-reclamant prezintă argumentele din cererea de sesizare a Curții Constituționale, respectiv motivele pentru care apreciază că sunt neconstituționale textele de lege, fără însă să evidențieze care sunt motivele concrete de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Așa cum s-a arătat elocvent în practica judiciară, pe baza principiului echivalenței actelor juridice, motivarea recursului nu poate fi făcută prin trimitere/reiterare a susținerilor de la fond, deoarece, fiind întocmite anterior pronunțării hotărârii atacate, acestea reprezintă poziția părții față de drepturile și obligațiile în discuție, iar nu critici aduse unei hotărâri, care nu fusese încă pronunțată.

Mai mult, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la la prezentarea circumstanțelor factuale ale cauzei, ci condiția legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor și raționamentelor pe care se bazează.

Or, niciuna dintre ipotezele prevăzute de art. 488 C. proc. civ. nu a fost afirmată și dezvoltată ca atare pentru ca, în mod real, recursul să poată fi încadrat în acest text de lege.

Înalta Curte reține că sunt date în competenta instanței de control judiciar exclusiv chestiunile care țin de legalitatea soluției instanței de fond, mai precis de corecta aplicare a prevederilor legale incidente.

Conform art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ. recursul este o cale extraordinară de atac menită să asaneze eventualele greșeli de judecată anume imputate de către recurent prin prisma motivelor de casare expres și limitativ prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., per a contrario, aspectele de fapt și critici în legătură cu stabilirea stării de fapt nu pot face obiectul recursului.

Înalta Curte constată că instanța a analizat cererea de sesizare a Curții Constituționale, susținerile părților litigante și, făcând aplicarea dispozițiilor legale incidente, a reținut, în esență, prin raportare la situația de fapt constatată, următoarele:

"(…)În ceea ce privește condiția legăturii actelor normative a căror neconstituționalitate a fost invocată cu soluționarea cauzei, Înalta Curte apreciază că această condiție nu este îndeplinită în cauză. Legătura la care face trimitere textul de lege nu trebuie să fie generată de simpla tangență cu obiectul cererii, ci este necesar ca aspectele de neconstituționalitate, o dată dezlegate de Curtea Constituțională, să aibă aptitudinea de a influența soluția ce se va pronunța în cauză.

Excepția de neconstituționalitate a fost invocată în fața instanței de recurs, în calea de atac pe care reclamantul a declarat-o împotriva soluției instanței de fond prin care, pe de-o parte, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a unui pârât chemat în judecată, iar pe de altă parte, a fost admisă excepția inadmisibilității acțiunii și a fost respinsă cererea de chemare în judecată, ca inadmisibilă, reținându-se că reclamantul a recurs la contestarea pe cale judiciară a unui proces-verbal privind stabilirea rezultatului alegerilor, cale de atac neprevăzută de Legea nr. 115/2015.

Textele de lege apreciate a fi neconstituționale reglementează procedura de repartizare a mandatelor de consilieri locali, în funcție de pragul electoral, respectiv de coeficientul electoral obținut de organizațiile politice și de candidații independenți, conținutul lor fiind irelevant pentru problemele de drept pe care instanța de recurs este învestită să le dezlege și care constă în stabilirea calității procesuale pasive a pârâtei UAT Județul Prahova și a existenței sau nu a unei căi judiciare de contestare a procesului-verbal privind stabilirea rezultatului alegerilor, întocmit de biroul electoral de circumscripție. Obiectul și, prin urmare, limitele recursului, privesc strict cadrul procesual pasiv și admisibilitatea cererii de chemare în judecată, așadar aspecte de drept procedural, pe când textele de lege contestate ar putea avea relevanță doar cu privire la aspectele de drept substanțial ce țin de fondul cauzei.

De altfel, reclamantul nu a evidențiat efectul pe care o eventuală declarare a neconstituționalității acestor texte de lege l-ar produce cu privire la soluția instanței de recurs. Argumentele recurentului, prezentate în cadrul cererii de sesizare a forului constituțional, cu privire la interesul invocării excepției de neconstituționalitate, se referă la neîntrunirea, în calitate de candidat independent, a coeficientului electoral prevăzut de lege, ca urmare a obținerii unui număr de voturi inferior acestui coeficient; or, aceste argumente nu privesc excepțiile soluționate de instanța de fond și nici obiectul învestirii instanței de recurs."

Așadar, aceste argumente ar fi trebuit să fie combătute de către recurentul-reclamant prin calea de atac declarată, însă acesta nu a formulat nici o critică concretă de nelegalitate în privința motivării reținute, reiterând motivele pentru care a apreciat că sunt neconstituționale textile de lege invocate în cuprinsul cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Așa fiind, instanța de control judiciar constată că aspectele reținute de către instanța de recurs în justificarea soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale nu au fost contestate, pe calea recursului, de către recurentul-reclamant.

Din această perspectivă, așa cum s-a constatat în precedent, recursul declarat în cauză este inform din punct de vedere procedural și, ca atare, nu satisface exigențele pentru validarea sa.

În consecință, reținând că recursul promovat nu este explicit în vreo critică compatibilă cu materia recursului, având în vedere și faptul că, în speță, nu este prezent nici un motiv de recurs de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 489 alin. (1) C.prov.civ., va constata nulitatea recursului declarat de reclamantă.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a încheierii prin prisma dispozițiilor invocate de recurent, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite excepția nulității recursului invocată de reprezentantul Ministerului Public și va constata nul recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului invocată de reprezentantul Ministerului Public.

Constată nul recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 29 iulie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 martie 2021.