Decizia nr. 1581/2021 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 261/2018 a Curții de Apel Alba Iulia

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal sub dosar nr. x/2017 reclamanta S.C. Pardoseli Industriale S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii si Dezvoltării Rurale - Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale - CRFIR 7 Centrul Alba, ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună: anularea deciziei de soluționare a contestației nr. 26404/28.09.2016 privind procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din data de 21.07.2016 (înregistrat cu nr. x/26.07.2016); anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din data de 21.07.2016 (înregistrat cu nr. x/26.07.2016 și pe cale de consecința exonerarea de la plata sumei de 521.517,18 RON și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecata generate de prezenta cauza.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 261 din 5 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta S.C. Pardoseli Industriale S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și în consecință: a anulat Decizia de soluționare a contestației nr. 26404/28.09.2016 privind Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/26.07.2016; a anulat procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/26.07.2016 și a exonerat reclamanta de plata debitului în cuantum de 521.517,18 RON. Totodată, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 4.165 RON cu titlul de cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată în cauză 3.1. Împotriva sentinței civile nr. 261 din 5 decembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate, reținerea cauzei spre rejudecare, iar în consecință respingerea cererii de chemare în judecată. În motivarea cererii de recurs, în esență, a arătat că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, precum și a dispozițiilor legale care reglementează acordarea fondurilor nerambursabile. În opinia recurentei-pârâte, în mod greșit instanța de fond a apreciat că recurenta-reclamantă și-a păstrat statutul de microîntreprindere, deși din probele administrate rezultă legătura dintre societatea A. S.R.L. și recurenta-reclamantă. În condițiile în care S.C. A. S.R.L. avea în anul 2009 numărul mediu de salariați - de 289 angajați (anul anterior depunerii proiectului, cererea de finanțare a fost depusă în 14.07.2010) iar în anul 2010- 159 de salariați, rezultă în mod evident, contrar reținerilor instanței de fond, că, prin cumularea numărului de angajați ale celor două firme, Pardoseli Industriale S.R.L. nu avea statutul de microîntreprindere la data depunerii cererii - condiție obligatorie pentru a fi beneficiar eligibil în cadrul Măsurii 312, plafonul de maxim 9 salariați fiind depășit. Beneficiarul a încălcat cu bună știință condițiile în care se acordă sprijin financiar nerambursabil prin crearea unei întreprinderi noi, cu aparența de microîntreprindere nou înființată, pentru care să nu existe date de control în afară de declarația pe propria răspundere a beneficiarului, și care să beneficieze de condițiile cerute de Ghidul solicitantului și să răspundă criteriului de selecție S5 "Microîntreprinderi nou înființate". Din verificările efectuate s-a constatat că domnul B. este asociat unic la S.C. Pardoseli Industriale S.R.L. și este in același timp si asociat și administrator la S.C. A. S.R.L. cod CAEN principal 2363 - Fabricarea betonului, la care deține o cota de participare 50% iar diferența este deținută de fratele său, domnul C. (dl C. este la rândul său asociat unic și administrator la un alt beneficiar de fonduri comunitare în cadrul Măsurii 312, respectiv D.). Trebuie menționat faptul că activitățile desfășurate de cele două firme sunt complementare sau "cele două firme își desfășoară activitatea sau o parte din activitate pe aceeași piață relevantă ori pe piețe adiacente". Referitor la relațiile de subordonare sau dependență între cele două societăți a arătat că instanța de fond nu a avut în vedere jurisprudența CJUE în cauza C-110/13 Ha Te Fo. Astfel, în urma acestei hotărâri pronunțată de CJUE, poate fi interpretată ca "afiliere" legătura identificată: - prin prisma prevederilor articolului 3, aliniatul 3, paragraful 1; - prin prisma unor raporturi atât juridice, cât și economice stabilite între întreprinderi, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează în mod concertat, chiar și atunci când între acestea nu există în mod formal vreuna dintre relațiile avute în vedere la articolul 3 alin. (3) primul paragraf; - prin prisma unor persoane fizice care se coordonează pentru a exercita asupra deciziilor comerciale ale întreprinderilor, influență care exclude ca întreprinderile respective să poată fi considerate ca fiind independente una de cealaltă din punct de vedere economic chiar și în condițiile în care nu există relații contractuale între aceste persoane și nici o constatare a intenției lor de a eluda definiția microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici sau mijlocii. În prezenta cauză, între beneficiarul finanțării și celelalte entități juridice există atât legături economice cât și o activitate concertată dovedită, iar această conivență, contrar reținerilor instanței de fond, nu face altceva decât să dovedească pe deplin că Autoritatea recurentă a apreciat în mod corect în cuprinsul actelor administrative emise. Sub aspectul avantajului necuvenit creat de recurenta-reclamantă în vederea obținerii de fonduri nerambursabile, autoritatea recurentă a arătat că aspectele respectiv legăturile dintre asociați, comodatul acordat de A. S.R.L. precum și migrarea de personal (angajați) reprezintă indicatori ("stegulețe roșii") care priviți separat nu constituie nereguli dar însumați și priviți în ansamblul lor au dus la concluzia unei coordonări deliberate a entităților juridice implicate, ducând la indiciile existenței unor condiții artificiale în scopul obținerii unui ajutor financiar nerambursabil necuvenit. Totodată, a subliniat că atitudinea beneficiarilor de a crea mai multe entități juridice, aparent independente, care accesează simultan sume comunitare, este una sancționată de către instanțele naționale care apreciază că prin prisma relațiilor dintre acționari (rudenie, prietenie, relație de subordonare, respectiv angajator- angajat etc.) se dovedește în fapt o activitate concertată a societăților ca o entitate juridică unică. 3.2. Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și reclamanta S.C. Pardoseli Industriale S.R.L. solicitând, în raport de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea în parte a sentinței recurate sub aspectul obligării pârâtei la plata integrală a cheltuielilor de judecată în cuantum de 16.890 RON. În opinia recurentei-reclamante, cheltuielile acordate prin sentința recurată nu sunt corect calculate, fiind prezentate mai multe înscrisuri doveditoare care nu au fost analizate de către instanța de fond. 3.3. Recurenta-reclamantă a formulat și recurs incident împotriva considerentelor sentinței nr. 261/5.12.2018, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În esență, criticile formulate prin recursul incident vizează aplicarea greșită de către instanța de fond a dispozițiilor art. 21 alin. (23), art. 21 alin. (27), art. 21 alin. (11) și art. 31 din O.U.G. nr. 66/2011. În opinia recurentei-reclamante, termenul reglementat de art. 21 alin. (23) din O.U.G. nr. 66/2011 reprezintă un termen de decădere, a cărui nerespectare atrage nulitatea actului administrativ. Referitor la încălcarea dispozițiilor art. 31 din O.U.G. nr. 66/2011 a arătat că, în lipsa emiterii și comunicării unei decizii de reverificare a aceleiași perioade și a aceleiași stări de fapt, atât actul de control cât și actele subsecvente sunt lovite de nulitate, neregularitate ce nu poate fi complinită ulterior prin comunicarea procesului-verbal de constatare, întrucât reprezintă o încălcare flagrantă a procedurii. Sancțiunea nulității actelor administrative contestate se impunea a fi aplicată și din perspectiva necomunicării suspiciunii de neregulă către recurenta-reclamantă, căruia nu i s-a asigurat respectarea efectivă a dreptului la apărare. Totodată, instanța de fond nu a avut în vedere că autoritatea de control a depășit limitele investirii, în condițiile în care nu putea reveni asupra reverificării cerințelor inițiale de eligibilitate. De asemenea, instanța de fond nu a răspuns critici vizând reținerea de către echipa de control a unei suprapuneri în ceea ce privește întreprinderea legată sau activitatea strâns legată, între noțiunea de dependență și cea de influență dominantă, deși autoritatea de control nu a fost în măsură să indice elementele care ar caracteriza influența dominantă între cele două entități. Recurenta-reclamantă a criticat considerentele sentinței recurate și sub aspectul referitor la încălcarea principiului proporționalității, făcând trimitere la jurisprudența CJUE în cauze relevante.

Apărările formulate în cauză 4.1. Prin întâmpinarea depusă la data de 12.12.2019 recurenta-reclamantă S.C. Pardoseli Industriale S.R.L. a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., solicitând anularea recursului, în raport de prevederile art. 489 alin. (1) C. proc. civ. Pe fondul recursului a solicitat respingerea acestuia, răspunzând punctual criticilor formulate. În esență, a arătat că implementarea măsurii 312 s-a realizat conform contractului de finanțare, împrejurare ce rezultă atât din documentele financiare contabile, cât și din expertiza de specialitate efectuată în cauză. Totodată, a învederat că au fost respectate toate obligațiile asumate prin cererea și contractul de finanțare, fiind îndepliniți toți indicatorii prevăzuți. Sub aspectul condițiilor artificiale, a arătat că instanța de fond a analizat atât latura obiectivă, cât și cea subiectivă, concluzionând în mod corect că nu au fost create condiții artificiale pentru atragerea unui avantaj necuvenit. 4.2. Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 22.01.2020, recurenta-pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a solicitat respingerea recursului incident ca nefondat, arătând că termenul prevăzut de O.U.G. nr. 66/2011 pentru emiterea procesului-verbal de constatare este un termen de recomandare. Referitor la dreptul autorității de a stabili creanța bugetară a arătat că singura condiție este aceea ca neregula să fie identificată în perioada de valabilitate a contractului de finanțare, condiție îndeplinită în cauză. Sub aspectul reverificării cerințelor inițiale de eligibilitate a invocat jurisprudența CJUE din perspectiva căreia acordarea eronată a statutului eligibil nu îi conferă unui beneficiar încrederea legitimă prin păstrarea sumelor acordate cu titlu de finanțare comunitară. În ceea ce privește apărarea recurentei-pârâte în sensul lipsei unei legături cu societatea A. a subliniat împrejurarea că, deși în cererea de finanțare recurenta-reclamantă a declarat că este întreprindere autonomă, din verificările efectuate s-a constatat că asociatul unic al recurentei-reclamante este în același timp și asociat și administrator la societatea A. la care deține o cotă de participare de 50%, diferența fiind deținută de fratele său - C. - care la rândul său este asociat și administrator la un alt beneficiar de fonduri comunitare în cadrul Măsurii 312, respectiv D., activitățile desfășurate de cele două societății fiind complementare, desfășurate pe aceeași piață. Sub acest aspect a invocat jurisprudența CJUE în cauza Ha Te Fo, neanalizată de judecătorul fondului.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 21 februarie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererilor de recurs la data de 17 februarie 2021, în ședință publică, cu citarea părților. În ședința publică din 17 februarie 2021, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului declarat de recurenta-pârâtă, considerentele avute în vedere regăsindu-se în cuprinsul încheierii de ședință de la acea dată.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând sentința civilă recurată prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare și dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, în limitele și pentru considerentele expuse în continuare. Recurenta-reclamantă S.C. Pardoseli Industriale S.R.L. a investit instanța de contencios administrativ și fiscal pe calea prevăzută de art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 cu o acțiune îndreptată împotriva deciziei nr. 26404/28.09.2016 prin care Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a respins contestația administrativă formulată împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/21.07.2016, prin care s-a stabilit în sarcina recurentei-reclamante o creanță bugetară în cuantum de 521.517,18 RON. Neregulile constatate prin actele administrative atacate vizează conduita recurentei-reclamante în încheierea și derularea contractului de finanțare nr. x privind proiectul "Achiziție de utilaje moderne pentru turnarea și finisarea pardoselilor din beton", constând în nerespectarea criteriilor de selecție și eligibilitate, beneficiarul creând condițiile artificiale pentru a beneficia de fonduri nerambursabile. Concluziile activității de verificare au fost în sensul completării eronate a Declarației privind încadrarea în categoria microîntreprinderilor, fiind omisă informația potrivit căreia asociatul unic al beneficiarului era asociat 50% părți sociale și administrator la o altă societate, cele două firme având activități complementare, ceea ce a condus la crearea unui avantaj necuvenit. În cuprinsul actelor contestate, neregula avantajului necuvenit a fost analizată dintr-o dublă perspectivă, atât prin raportare la dispozițiile Legii nr. 346/2004, cât și prin raportare la modalitatea în care recurenta-reclamantă a înțeles să obțină finanțare prin eludarea sistemului de punctaj. Soluționând cauza, prima instanță a găsit întemeiate criticile de nelegalitate vizând crearea în mod artificial de condiții pentru accesarea finanțării, reținând, în esență, că în lipsa dovedirii unei acțiuni intenționate (deliberate) în scopul obținerii unui avantaj care să contravină obiectivelor stabilite prin contractul de finanțare, nu se poate declara ca neeligibil pentru finanțare un proiect doar pe baza unei aprecieri subiective a noțiunii de condiții artificiale întemeiate pe legături juridice, economice sau personale ce pot apărea între entități juridice. În urma propriului demers de aplicare a cadrului normativ incident situației de fapt rezultată din probele administrate, Înalta Curte reține următoarele: 6.1. Recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale este fondat prin prisma faptului că instanța de fond nu a lămurit pe deplin situația de fapt constând în crearea de condiții artificiale și nici nu a analizat argumentele autorității recurente-pârâte prin raportare la dispozițiile Legii nr. 346/2004 și la jurisprudența CJUE în cauza C-110/13 Ha Te Fo, deși recurenta-pârâtă a susținut existența unei coordonări deliberate între entitățile juridice implicate. Astfel, în cuprinsul actelor administrative contestate, autoritatea de control a reținut că recurenta-reclamantă a încălcat cu bună știință condițiile în care se acordă sprijin financiar nerambursabil prin crearea unei întreprinderi noi, cu aparența de microîntreprindere nou înființată, pentru care să nu existe date de control în afară de declarația pe propria răspundere a beneficiarului, și care să beneficieze de condițiile cerute de Ghidul solicitantului și să răspundă criteriului de selecție S5 "Microîntreprinderi nou înființate". Din verificările efectuate s-a constatat că domnul B. este asociat unic la S.C. Pardoseli Industriale S.R.L. și este in același timp si asociat și administrator la S.C. A. S.R.L. cod CAEN principal 2363 - Fabricarea betonului, la care deține o cota de participare 50% iar diferența este deținută de fratele său, domnul C. (dl C. este la rândul său asociat unic și administrator la un alt beneficiar de fonduri comunitare în cadrul Măsurii 312, respectiv D.), activitățile desfășurate de cele două firme fiind complementare, cele două firme desfășurându-și activitatea sau o parte din activitate pe aceeași piață relevantă ori pe piețe adiacente. În acest context, se impunea ca instanța de fond să verifice existența unei relații de subordonare sau dependență între cele două entități juridice prin valorificarea concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, precum și a jurisprudenței CJUE în cauza C110/13 invocată de recurenta-pârâtă. Aceasta întrucât, neregula avantajului necuvenit s-a fundamentat și prin raportare la dispozițiile Legii nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, autoritatea de control reținând schimbarea statutului de întreprindere autonomă a recurentei-reclamante într-o întreprindere de tip legată. De asemenea, trebuia valorificată și jurisprudența CJUE cu privire la interpretarea prevederilor art. 3 alin. (3) paragraful 4 din Recomandarea 2003/361/CE (reluată în dreptul intern în cuprinsul prevederilor art. 4 4 alin. (4) din Legea nr. 346/2004), prin hotărârea din 27.02.2014 pronunțată în cauza Ha Te Fo Gmbh/Finanzamt Haldensleben în sensul că: "Articolul 3 alin. (3) al patrulea paragraf din anexa la Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii trebuie interpretat în sensul că unele întreprinderi pot fi considerate,"afiliate", în sensul acestui articol, atunci când rezultă din analiza unor raporturi atât juridice, cât și economice stabilite între întreprinderi că ele constituie, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează în mod concertat, o entitate economică unică, chiar și atunci când între acestea nu există în mod formal vreuna dintre relațiile avute în vedere la articolul 3 alin. (3) primul paragraf din această anexă. Se consideră că acționează în mod concertat în sensul articolului 3 alin. (3) al patrulea paragraf din această anexă persoanele fizice care se coordonează pentru a exercita asupra deciziilor comerciale ale întreprinderilor în cauză o influență care exclude ca întreprinderile respective să poată fi considerate ca fiind independente una de cealaltă din punct de vedere economic. Îndeplinirea acestei condiții depinde de împrejurările cauzei și nu poate în mod necesar să fie subordonată existenței unor relații contractuale între aceste persoane și nici chiar constatării intenției lor de a eluda definiția microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici sau mijlocii în sensul acestei recomandări ". În speță, elementele identificate în procesul-verbal de constatare cu privire la legăturile economice și activitatea concertată între cele două entități juridice, respectiv recurenta-reclamantă și societatea A. nu au fost analizate de către judecătorul fondului, deși au fost administrate probe în acest sens. Așadar, chiar dacă prima instanță a pronunțat o soluție pe fondul cauzei, în contextul în care, așa cum s-a arătat anterior, nu a lămurit pe deplin situația de fapt în cauză prin prisma susținerilor părților și a mijloacelor de probă administrate în privința indiciilor care dovedesc existența legăturilor economice și a unei coordonări deliberate între beneficiarul finanțării și societatea A., această împrejurare echivalează cu o necercetare efectivă a fondului cauzei și este de natură a prejudicia dreptul la un proces echitabil cel puțin al uneia dintre părți. 6.2. În privința recursului principal și recursului incident formulate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că pentru soluționarea unitară a cauzei se impune admiterea acestora, în limitele și pentru considerentele arătate în continuare. Astfel, recursul principal, care vizează aplicarea greșită a dispozițiilor art. 451 alin. (1) C. proc. civ., în raport de soluția de casare cu trimitere spre rejudecare, se impune a fi admis, urmând ca argumentele invocate să fie analizate de instanța de fond în rejudecare, dat fiind că fundamentul acordării cheltuielilor de judecată îl constituie culpa părții care se face vinovată de declanșarea demersului judiciar. Cu referire la recursul incident declarat împotriva considerentelor sentinței atacate, Înalta Curte reține că motivele de recurs de natură procedurală invocat de recurenta-reclamantă sunt nefondate. Astfel, în ceea ce privește aplicarea greșită a dispozițiilor art. 21 alin. (23) din O.U.G. nr. 66/2011, Înalta Curte constată că prima instanță a dat o dezlegare corectă acestei probleme de drept, considerând că termenul prevăzut de dispozițiile art. 21 alin. (23) din O.U.G. nr. 66/2011 nu este prevăzut sub sancțiunea decăderii, fiind un termen de recomandare. Potrivit dispozițiilor art. 21 alin. (23) din O.U.G. nr. 66/2011, termenul maxim de efectuare a verificării și de emitere a proceselor-verbale de contestare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare este de 90 de zile de la data finalizării activității de organizare a verificării, cu excepțiile prevăzute la alin. (25) și (26). În condițiile prevăzute la art. 21 alin. (24) din O.U.G. nr. 66/2011, termenul poate fi prelungit în mod corespunzător, dar nu mai mult de 90 zile. În concret, termenul de 90 de zile pentru întocmirea procesului-verbal de constatare începe să curgă de la data finalizării activității de organizare a verificării, deci de la data aprobării de către Directorul general al A.F.I.R. a formularului IRD 0.1 nr. 7933/16.03.2016, prin care s-a aprobat componența echipei de control și s-a demarat activitatea de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, control a cărui prelungire a fost aprobată de reprezentantul legal al instituției, conform art. 25 alin. (3) din O.U.G. nr. 66/2011, în baza Notei privind prelungirea termenului de finalizare a verificărilor și emitere a procesului-verbal de constatare a neregulilor nr. x/01.06.2016, înregistrată la AFIR sub nr. x/03.06.2016. Așa fiind, argumentele recurentei-reclamante în sensul că dispozițiile art. 21 alin. (3) din O.U.G. nr. 66/2011 reglementează un termen imperativ nu pot fi primite, cât timp din ansamblul reglementărilor cuprinse în O.U.G. nr. 66/2011 nu rezultă voința legiuitorului de a califica acest termen ca fiind de decădere. În acest context, se impune precizarea că atunci când legiuitorul O.U.G. nr. 66/2011 a dorit calificarea termenului ca fiind de decădere a menționat în mod expres situația incidentă. Astfel, contestația administrativă se formulează în termen de maximum 30 de zile, iar sancțiunea nerespectării termenului este decăderea, conform art. 47 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011. Per a contrario, acolo unde a omis calificarea termenului nu se poate prezuma, mai ales că sancțiunile trebuie să fie explicit prevăzute de lege, iar nu prezumate. Referitor la depășirea limitelor controlului din perspectiva nerespectării principiului unicității controlului, Înalta Curte reține că criticile sunt nefondate. Verificând sentința recurată prin prisma acestei critici, Înalta Curte constată că instanța de fond a reținut argumentat că autoritatea de control are dreptul de a verifica și constata nereguli privind încheierea sau executarea contractului de finanțare pe toată durata de execuție și de monitorizare a proiectului. Faptul că o anumită neregulă nu a fost depistată la momentul depunerii cererii de finanțare, nu înseamnă că autoritatea nu ar mai putea constata nereguli, o astfel de interpretare fiind contrară dispozițiilor contractuale cât și prevederile normative naționale și europene care reglementează posibilitatea efectuării de verificări în controlul legalității finanțărilor din fonduri europene pe toată durata de execuție a contractului și în perioada de monitorizare. Criticile recurentei-reclamante vizând aplicarea greșită a dispozițiilor art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 nu pot fi primite, întrucât recurenta-reclamantă nu a făcut obiectul unei alte verificări a autorității de control, aspect consemnat și în cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză . Din actele dosarului rezultă că procesul-verbal nr. x/27.11.2013 invocat de recurenta-reclamantă vizează o altă societate comercială, respectiv S.C. D. S.R.L. în legătură cu contractul de finanțare nr. x/28.03.2011, suspiciunea de neregulă IRD.01 nr. x/02.09.2013 vizând: - suspiciune de relații între reprezentanții legali justificată de faptul că dl. C.- asociat unic/administrator/reprezentant legal S.C. D. S.R.L., este administrator/asociat la S.C. A. S.R.L., în timp ce dl. E. - asociat/administrator/reprezentant legal S.C. F. S.R.L. deținea, la momentul depunerii cererii de finanțare calitatea de șef gestiune carburant la S.C. A. S.R.L., - suspiciune de condiții artificiale, cele două societăți, S.C. D. S.R.L. și S.C. F. S.R.L. având sediul în aceeași clădire aparținând S.C. A. S.R.L., aspect indicat de altfel de S.C. D. S.R.L. în cererea de finanțare, proiectele au același consultant și susțin că prestează servicii către aceeași beneficiari. Nici criticile vizând necomunicarea către recurenta-reclamantă a suspiciunii de neregulă nu pot atrage incidența nulității actului administrativ, întrucât recurenta-reclamantă nu poate pretinde o vătămare, de vreme ce a avut posibilitatea de a formula punct de vedere cu privire la constatările organului de control. Nefondate sunt și criticile vizând încălcarea dreptului la apărare, întrucât, după finalizarea verificării de către echipa de control, conform art. 21 alin. (14) din O.U.G. nr. 66/2011, a fost transmis recurentei-reclamante proiectul procesului-verbal, iar aceasta, în baza art. 21 alin. (15) din același act normativ și-a exprimat în scris punctul de vedere înregistrat la autoritate sub nr. x/8.07.2016, fiind menționat în cuprinsul procesului-verbal contestat. Criticile vizând lipsa unei legături între recurenta-reclamantă și societatea A., precum și cele vizând încălcarea principiului proporționalității, dată fiind soluția de casare cu trimitere spre rejudecare sub aspectul verificării existenței legăturilor economice și a unei coordonări deliberate între cele două entități juridice, urmează a fi avute în vedere de către instanța de fond pentru soluționarea unitară a cauzei. În raport de motivele sus arătate, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea garanțiilor procesuale pe are judecarea în primă instanță le conferă părților se impune casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de fond care urmează să valorifice toate susținerile și apărările părților în proces în vederea lămuririi pe deplin a situație de fapt și justei soluționări a cauzei.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele arătate, în baza dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre o nouă judecată în fond.