ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1494/2020

Ședința publică din data de 10 martie 2020

Asupra plângerii de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 06.08.2019, sub numărul unic de dosar x/2019, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu Hramul Sfântul Ștefan Primul Martir din Promontoriul Oradea a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul Giurgiu, în temeiul articolului 8 alin. (1) din Legea nr. 212/2018 pentru modificarea și completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, coroborat cu art. 2, art. 3 și art. 4 alin. (3) TUE, art. 6 TFUE, alin. (2) al art. 340 TFUE, art. 325 TFUE, art. 17 (1), art. 20, art. 21, art. 22, art. 47, art. 51 (1), art. 52, art. 53 și art. 54 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene (2010/C83/02), obligarea pârâtului Tribunalul Giurgiu să anuleze actul administrativ numit "Adresa" întocmită de Tribunalul Giurgiu, secția Civilă către reclamanta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens Oradea. "Adresa" care a fost comunicată reclamantei de către un grefier, prin înmânare personală și sub semnătură, existând în acest sens dovada de primire întocmită în data de 02 iulie 2019(anexa 1).

La data de 18 decembrie 2019, contestatoarea Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu Hramul Sfântul Ștefan Primul Martir din Promontoriul Oradea a formulat contestație privind tergiversarea procesului și a solicitat judecarea cauzei cu celeritate.

Prin încheierea pronunțată în data de 19 decembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins contestația privind tergiversarea procesului formulată de către contestatoarea Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu Hramul Sfântul Ștefan Primul Martir din Promontoriul Oradea, în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul Giurgiu, ca neîntemeiată.

Împotriva încheierii din 19 decembrie 2019 a formulat plângere petenta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu Hramul Sfântul Ștefan Primul Martir din Promontoriul Oradea, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea cererii și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Arată că în data de 19 decembrie 2019 au existat erori de procedură și că actul de justiție nu a fost efectuat, instanța neprezentând dovezi/argumente pentru nevoia de a se abate de la articolul 124 din Constituția României.

Instanța de judecată nu a invocat proceduri care ar fi garantat contestatoarei un proces echitabil, cum ar fi "proces-verbal de îndeplinire a proceduri de citare" dacă tot a fost trecut în încheierea de ședință că "procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 525 alin. (1) din C. proc. civ.."

Prin urmare argumentele instanței din data de 19.12.2019 sunt false și sunt întemeiate pe o eroare vădită de apreciere când se afirmă ca: "la apelul nominal făcut în sedință publică nu răspund părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită, conform dispozitiilor art. 525 alin. (1) din C. proc. civ..".

Potrivit unei jurisprudențe constante, drepturile fundamentale sunt parte integrantă a principiilor fundamentale de drept, a căror respectare este asigurată de Curtea Constituțională. În acest scop, Curtea se inspiră din tradițiile constituționale, precum și din indicațiile oferite de instrumentele internaționale privind protecția drepturilor omului cu privire la care statele membre au colaborat sau la care au aderat.

Prin urmare, referindu-se în special la latura procedurală a ordinii publice, din dispozitivul încheierii pronunțate la data de 19 decembrie 2019 se poate constata că procedura de citare în fața instanței de fond nu a fost îndeplinită conducând la o încălcare vădită a dreptului fundamental la un proces echitabil, deoarece instanța de fond nu a permis contestatoarei, să intre în sale de judecată.

Apreciază că revine, în sarcina Înaltei Curți de Casație și Justiție să cerceteze situația de fapt, și la final, să decidă dacă sunt în prezența unei încălcări vădite a dreptului fundamental la un proces echitabil.

Astfel, dispozitivul încheierii de ședință din data de 19 decembrie 2019 poate să constituie un motiv obiectiv pentru discriminarea contestatoarei în condițiile în care Constituția garantează prin dispozițiile art. 124 alin. (2) că justiția este unică, imparțială și egală pentru toți. Or, unicitatea, imparțialitatea și egalitatea dispar atunci când dreptul la exercitarea unei căi de atac depinde exclusiv unicul membru al completului 24 fond de la Curtea de Apel București - sectia a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Din aceasta perspectiva, încheierea din 19 decembrie 2019, încalcă următoarele principii ale Uniunii Europene: separarea puterilor; natura imparțială a statului; existența unor controale și echilibrări instituționale, care garantează că imparțialitatea statului nu este pusă sub semnul întrebării; perenitatea statului și a instituțiilor, bazată pe imuabilitatea Constituției; integritatea și absența corupției; transparența și asumarea răspunderii; legalitatea; prevenirea abuzului de putere și a deturnării puterii; egalitatea în fața legii și nediscriminarea; accesul la justiție: independența și imparțialitatea, echitabilitatea proceselor, justiția constituțională; aspectele cu precădere problematice pentru statul de drept: corupția, conflictele de interese; Titlurile I și VI din Cartă și Convenția europeană a drepturilor omului și protocoalele conexe.

Având în vedere argumentele prezentate, solicită a se examina caracterul vădit inadecvat al încheierii din data de 19 decembrie 2019 pronunțată de către Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, Complet 24 fond, în Dosarul nr. x/2019 care îi încalcă accesul liber la justiție, drept fundamental consacrat atât de Constituție, cât și de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale în măsura în care încheierea a fost evident disproporționată și la luarea ei nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute în conformitate art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ. coroborată cu art. 2 TUE și art. 6 TUE. Ca urmare, a solicitat să se admită plângerea, se caseze încheierea și trimiterea cauzei spre o nouă judecată la instanța de fond.

Solicită totodată suspendarea judecării cauzei și trimiterea către Curtea de Justiție a Uniunii Europene a unei serii de întrebări preliminare în conformitate cu prevederile art. 267 din TFUE care prevede obligativitatea sesizării CJUE prin procedura întrebării preliminare.

Apreciază că, în cauză, o decizie a Curții de Justiție a Uniunii Europene este necesară pentru a pronunța o hotărâre cu privire la interpretarea tratatelor, întrucât Statul Roman, în litigiul principal, și-a încălcat obligațiile care îi revin în temeiul principiilor echivalenței și efectivității și în temeiul articolului 4 alin. (3), art. 19 din TUE și art. 49 din TUE și al articolului 267, al treilea paragraf, din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, fiindcă CJUE în numele măsurilor de îmbunătățire a legii, a sistemului juridic sau a administrării justiției trebuie să dea o mână de ajutor, deoarece din încheierea de ședință din data de 19 decembrie 2019 reiese ca există un decalaj larg între ceea ce ar trebui să facă un judecător și ceea ce face un judecător, iar în acest caz, dreptul la o instanță se încadrează în mod clar într-o lacună.

Cereri formulate în cauză

Petena a solicitat prin cererea depusă la data de 9 martie 2020 restituirea taxei de timbru în cuantum de 200 de RON achitată eronat. A anexat cererii sale taxa judiciară de timbru în cutantum de 20 RON.

Considerentele Înaltei Curți asupra plângerii

Analizând încheierea atacată, prin prisma criticilor formulate de petentă, a dispozițiilor legale incidente în materie și a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte reține următoarele:

Curtea de Apel București prin încheierea de ședință din data de 19 decembrie 2019 a respins ca neîntemeiată contestația privind tergiversarea procesului formulată de către contestatoarea Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu Hramul Sfântul Ștefan Primul Martir din Promontoriul Oradea.

Prin plângerea formulată la 6 ianuarie 2020 contestatoarea Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu Hramul Sfântul Ștefan Primul Martir din Promontoriul Oradea a apreciat că încheierea din 19 decembrie 2019 este nelegală, fiind dată în lipsa părților și cu încălcarea tuturor prevederilor legale incidente, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ.

Înainte de a păși la examinarea legalității acestei soluții prin prisma criticilor formulate în recurs, Înalta Curte a apreciat că se impune a se verifica și pronunța asupra cererii de restituire a taxei de timbru în cuantum de 200 RON și pe cererea de sesizare CJUE, ambele formulate de petenta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu Hramul Sfântul Ștefan Primul Martir din Promontoriul Oradea, ca neîntemeiată.

Cu privire la solicitarea petentei de restituire a taxei judiciare de timbru achitată la data de 21 februarie 2020, Curtea constată că aceasta a fost stabilită de Înalta Curte prin rezoluția din data de 17.02.2020 potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013.

Petenta avea dreptul, conform art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, să formuleze cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, dar nu a înțeles să formuleze o astfel de cerere.

În data de 9 martie 2020, apreciind că taxa judiciară de timbru achitată este prea mare și constatând că trecuse termenul prevăzut de lege pentru a formula cerere de reexaminare, petenta a solicitat restituirea taxei de 200 RON achitate inițial, atașând cererii o nouă taxă judiciară de timbru în valoare de 20 de RON, pe care a înaintat-o instanței.

Având în vedere cele menționate anterior și reținând că petenta din prezenta cauză nu a formulat cerere de reexaminare privind cuantumul taxei judiciare de timbru stabilit în această cale de atac Curtea va respinge cererea de restituire a taxei judiciare de timbru ca fiind neîntemeiată.

În ceea ce privește cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene în vederea pronunțării unei hotărâri preliminare, Curtea constată că nu este motivată și nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii, pentru următoarele considerente:

Cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene se face numai în situația în care, în cursul unui litigiu aflat pe rol, se pune problema interpretării sau validității unei norme comunitare. Întrebarea ce se poate adresa de instanța națională vizează exclusiv probleme de interpretare, validitate sau aplicare a dreptului comunitar, iar nu aspecte legate de dreptul național sau elemente particulare ale speței deduse judecății.

Prin urmare, cererea formulată de o parte, prin care se tinde în realitate să se obțină din partea Curții de Justiție a Uniunii Europene o "decizie de îndrumare" în soluționarea în concret a cauzei de către instanța națională, este inadmisibilă, în această situație nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 267 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene.

În conformitate cu dispozițiile art. 267 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (fost 234 Tratatul Comunităților Europene), Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la: a) interpretarea tratatelor; b) validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii.

Ca atare, procedura hotărârii preliminare prevăzută de dispozițiile art. 267 din Tratatul privind Uniunea Europeană (fost 234 TCE) dă posibilitatea instanțelor statelor membre de a adresa întrebări Curții de Justiție, cu ocazia unui litigiu aflat pe rolul acestora, întrebările vizând interpretarea sau validitatea normei comunitare fiind adresate înainte de a se pronunța hotărârea în litigiul pendinte, singurul competent a decide dacă întrebările sunt relevante pentru soluționarea litigiului, precum și asupra conținutului acestora, fiind judecătorul național.

Părțile din litigiul principal nu au dreptul de a trimite direct Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) o cerere pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare, articolul 267 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) neconstituind temei legal pentru o nouă cale de atac deschisă părților într-un litigiu, astfel că nu este suficient ca o parte să susțină că litigiul ridică o problemă de interpretare sau validitate a dreptului Uniunii Europene (UE), pentru ca instanța națională respectivă să se considere obligată să trimită o cerere pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare.

Simpla solicitare a părții interesate de a se dispune sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară nu implică automat sesizarea instanței europene, instanța națională având libertatea de a evalua relevanța unei astfel de cereri în contextul cauzei pe care o are de soluționat. Pentru sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene cu o cerere preliminară este necesar ca instanța națională să justifice de ce are nevoie de interpretarea unei dispoziții din dreptul comunitar.

În plus de sesizare, cererea trebuie interpretată și în corelație cu aspectele vizate de întrebările prejudiciale, dar și cu limitele controlului judiciar pe care instanța de trimitere trebuie să îl exercite, control care, în speță, vizează motive de nelegalitate și exclude examinarea unor chestiuni de fapt.

Nu în ultimul rând, obligația de sesizare trebuie pusă în relație cu necesitatea și utilitatea interpretării textului legal în economia cauzei, instanța de trimitere fiind ținută să sesizeze C.J.U.E. atunci când dezlegarea problemei de drept influențează modul de soluționare a cauzei.

Totodată, jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene a stabilit că instanțele naționale sunt cele în măsură să aprecieze, în funcție de particularitățile fiecărei cauze, atât asupra necesității unei întrebări preliminare în vederea soluționării fondului litigiului, cât și asupra pertinenței întrebărilor adresate Curții.

Astfel, Curtea de Justiție a subliniat că "o instanță națională ale cărei decizii nu pot face obiectul unei căi de atac în dreptul intern trebuie, atunci când i se adresează o întrebare de drept comunitar, să își îndeplinească obligația de sesizare a Curții de Justiție, cu excepția cazului în care constată că întrebarea adresată nu este pertinentă sau că dispoziția comunitară în cauză a făcut deja obiectul unei interpretări din partea Curții sau că aplicarea corectă a dreptului comunitar se impune cu o asemenea evidență încât nu mai lasă loc nici unei îndoieli rezonabile".

Instanța națională este cea care stabilește relevanța dreptului comunitar pentru soluționarea litigiului aflat pe rol și dacă cererea de adresare a unei întrebări preliminare este sau nu necesară.

Înalta Curte reține că, în materie, Curtea de Justiție a recunoscut instanțelor naționale o marjă largă de apreciere a relevanței unei hotărâri preliminare, iar instanței naționale îi revine obligația de a înainta o cerere preliminară doar atunci când consideră că există dubii în legătură cu aplicarea sau interpretarea unei norme comunitare.

Întrebarea ce se poate adresa de instanța națională vizează exclusiv probleme de interpretare, validitate sau aplicare a dreptului comunitar, iar nu aspecte legate de dreptul național sau elemente particulare ale speței deduse judecății, așa cum tinde recurenta reclamantă.

În accepțiunea sintagmei conținută de art. 267 paragraf 3 TFUE:

"ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern", se constată că modul de formulare exclude orice cale de atac, ori, conform dreptului procesual român, decizia ce se va pronunța asupra plângerii la contestația privind tergiversarea, în cazul în speță, nu vizează fondul cauzei. Doar fondul cauzei poate face obiectul unor căi de atac extraordinare de retractare care, în caz de admitere, pot avea ca efect reformarea hotărârilor pronunțate chiar cu consecința schimbării soluției asupra cererii de chemare în judecată, jurisprudența națională fiind elocventă în acest sens.

Analizând cererea formulată de petentă, Înalta Curte constată că, prin maniera de formulare a cererii, nu s-a conturat o întrebare preliminară, ci doar s-a solicitat generic sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru interpretarea tratatelor.

Prin cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene nu se invocă o chestiune de interpretare în legătură cu aplicarea uniformă a dreptului Uniunii Europene, ci, din contră, se solicită să se răspundă dacă prevederile legale invocate sunt aplicabile situației din litigiu, astfel că cererea formulată nu poate face obiectul sesizării C.J.U.E., întrucât ar însemna să se solicite Curții să aplice ea însăși dreptul Uniunii în litigiu, ceea ce excede rolului C.J.U.E. în cadrul procedurii.

În acest context, a admite în sensul dorit de petentă cererea de sesizare echivalează cu a accepta în mod nepermis că această instanță a Uniunii Europene poate trece din poziția de interpret al dreptului european în poziția unei instanțe naționale, chemată să aplice legea la o situație de fapt dată. Funcția încredințată Curții este aceea de a contribui la administrarea justiției în statele membre, iar nu de a formula opinii consultative asupra unor chestiuni generale sau ipotetice sau a modului în care o instanță națională aplică normele de procedură într-o cauză cu care a fost legal investită.

Analizând actele și lucrările dosarului din această perspectivă, Curtea reține faptul că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 267 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene.

Ca urmare, pentru considerentele arătate, va respinge cererea petentei privind propunerea de sesizare de către Înalta Curte a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu trimitere preliminară.

Examinând plângerea formulată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte urmează a o respinge, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reține că în mod corect instanța de fond a respins contestația privind tergiversarea procesului, având în vedere dispozițiile art. 522 din C. proc. civ., în conformitate cu care sunt prevăzute în mod expres situațiile în care părțile pot formula această cale de atac.

Din economia dispozițiilor art. 522 din C. proc. civ. rezultă că ceea ce caracterizează această instituție juridică este pasivitatea instanței de judecată, care are mijloacele necesare la dispoziție pentru corijarea conduitelor necorespunzătoare și nu le folosește, sau, mai grav, nesocotește ea însăși dispozițiile legale care-i impun o anumită conduită.

Prin Hotărârea Plenului CSM nr. 161/13.02.2013 s-a stabilit că, odată cu repartizarea aleatorie a cauzei, să se stabilească automat, prin programul ECRIS, o dată de verificare a cererii de chemare în judecată, dispozițiile art. 200 alin. (1) din C. proc. civ. fiind interpretate în sensul verificării de către judecător a cererii de îndată, în raport de data stabilită de aplicația ECRIS.

Contrar susținerilor petentei, se constată că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 522 alin. (2)din C. proc. civ., potrivit cărora se poate formula contestație la tergiversare "când instanța și-a nesocotit obligația de a soluționa cauza într-un termen optim și previzibil prin neluarea măsurilor stabilite de lege sau prin neîndeplinirea din oficiu, atunci când legea o impune, a unui act de procedură necesar soluționării cauzei, deși timpul scurs de la ultimul său act de procedură ar fi fost suficient pentru luarea măsurii sau îndeplinirea actului."

Din actele aflate la dosare, rezultă că la data de 06 august 2018, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a înregistrat cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu Hramul Sfântul Ștefan Primul Martir din Promontoriul Oradea.

La data de 19 august 2019, în condițiile art. 200 C. proc. civ., s-a procedat la verificarea acțiunii, sub aspectul îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 194-197 C. proc. civ., constatându-se că acțiunea nu a fost timbrată și înscrisurile ce însoțesc cererea nu au fost certificate.

Primind adresa emisă de instanță, contestatoare s-a conformat parțial dispozițiilor acesteia și a depus la dosar chitanța nr. x/02.09.2019 potrivit căreia a achitat taxa judiciară de timbru de 50 RON.

Prin rezoluția din data 09.09.2019, curtea de apel a revenit cu adresa către contestatoare solicitând să depună la dosar înscrisurile doveditoare sub sancțiunea anulării cererii.

După complinirea lipsurilor, constatând că petenta a îndeplinit obligația reținută în sarcina sa, a dispus comunicarea acțiunii pârâtului Tribunalul Giurgiu, cu mențiunea de a depune întâmpinare în termen de 15 de zile de la comunicarea cererii, având în vedere natura cauzei.

În data de 18 decembrie 2019 Curtea de Apel București a fixat termen de judecată asupra cererii de chemare în judecată la data de 17 ianuarie 2020, astfel încât la momentul pronunțării asupra contestației la tergiversare nu mai exista motivul invocat de petentă (încălcarea dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil).

În acest context, Înalta Curte constată că instanța a respectat termenul stabilit pentru verificarea acțiunii, procedura scrisă a fost începută cu respectarea tuturor dispozițiilor legale, contestatoarea fiind încunoștințat de obligațiile pe care le avea.

Nu pot fi primite susținerile petentei referitoare la încălcarea dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului prin soluționarea cauzei în lipsa părților, având în vedere că la data soluționării contestației judecătorul fondului a pronunțat încheierea potrivit prevederilor C. proc. civ., care stabilește clar că respectiva cerere se judecă fără citarea părților.

Contestația privind tergiversarea procesului nu poate fi privită ca o posibilitate de sancționare a judecătorului învestit cu soluționarea cauzei, ci ca un remediu oferit de normele de procedură, care are aplicabilitate în situațiile în care se constată că soluționarea cauzei/motivarea hotărârii a fost a amânată nejustificat și se pot dispune măsuri pentru înlăturarea situației care a provocat întârzierea.

Criticile petentei privind nerespectarea termenului soluționării contestației și a cauzei în termenul prevăzut de art. 524 alin. (3) și alin. (6) C. proc. civ. nu conduc la nulitatea încheierii contestate.

Art. 524 alin. (5) C. proc. civ. prevede termenul de soluționare a contestației privind tergiversarea procesului, iar alin. (6) stabilește termenul de motivare a încheierii.

Aceste termene sunt, însă, de recomandare, astfel că nerespectarea lor nu afectează în nici un fel hotărârea pronunțată.

Instituția "tergiversării procesului" vizează încălcarea dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil, având drept scop luarea măsurilor legale pentru ca această situație să fie înlăturată și a se dispune măsuri pentru înlăturarea situației care a provocat întârzierea.

Pe de altă parte, din actele și lucrările dosarului rezultă că, în cauză, instanța a pronunțat sentința civilă nr. 43 din 17 ianuarie 2020, astfel că la momentul pronunțării Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra plângerii la încheierea de soluționare a contestației privind tergiversarea, cu atât mai mult, nu s-ar mai putea reține o situație de tergiversare care să se impună a fi înlăturată.

Înalta Curte, față de faptul că la momentul soluționării contestației era fixat termen de judecată asupra cererii de chemare în judecată și ulterior, sentința pronunțată în cauză a fost redactată până la momentul soluționării plângerii, constată că susținerile și criticile petentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite.

Prin urmare, pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 525 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge plângerea formulată de petenta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu Hramul Sfântul Ștefan Primul Martir din Promontoriul Oradea împotriva încheierii din 19 decembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de restituire a taxei de timbru în cuantum de 200 RON, formulată de petenta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu Hramul Sfântul Ștefan Primul Martir din Promontoriul Oradea, ca neîntemeiată.

Respinge cererea de sesizare CJUE formulată de petenta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu Hramul Sfântul Ștefan Primul Martir din Promontoriul Oradea.

Respinge plângerea formulată de petenta PREPOZITURA ORDINULUI CANONIC PREMONSTRATENS CU HRAMUL SFÂNTUL ȘTEFAN PRIMUL MARTIR DIN PROMONTORIUL ORADEA, împotriva încheierii din 19 decembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 martie 2020.