ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 281/2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 18.02.2019 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu Hramul Sfantul Ștefan Primul Martir din Promontoriul Oradea a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, anularea Rezoluției Inspectorului-șef din data de 22 noiembrie 2019 emisă în lucrarea nr. C19-3990 și a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestei rezoluții, precum și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare Consiliului Superior al Magistraturii.

Prin sentința civilă nr. 342 din 3 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu Hramul Sfantul Ștefan Primul Martir din Promontoriul Oradea, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 342 din 3 iunie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu Hramul Sfântul Ștefan Primul Martir din Promontoriul Oradea, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arată că motivarea instanței de fond reprezintă o preluare a apărărilor intimatului, fără a fi luate în considerare și analizate argumentele reclamantei.

Susține că prima instanță a interpretat în mod eronat dispozițiile legale privind stările de incompatibilitate invocate față de d-na judecător A. și nu a procedat la o analiză corectă a materialului probator în ceea ce privește conflictul de interese și incompatibilitatea, astfel cum acestea sunt prevăzute de dispozițiile art. 105 din Legea nr. 161/2003, coroborat cu prevederile art. 25, 27 pct. 1 C. proc. civ. și art. 5 alin. (2) din Legea nr. 303/2004. Invocă și jurisprudența Curții Constituționale, respectiv Decizia nr. 225 din 15 februarie 2011; Decizia nr. 1.484 din 10 noiembrie 2011; Decizia nr. 396 din 1 octombrie 2013; Decizia nr. 739 din 16 decembrie 2014; Decizia nr. 774/2016.

Consideră că hotărârea primei instanțe este rezultatul încălcării și aplicării greșite a prevederilor art. 105 din Legea nr. 161/2003, întrucât soțul d-nei judecător A. a fost angajat în cadrul unei structuri a Serviciului Român de Informații, ceea ce ar fi impus formularea unei cereri de abținere.

Critică cele reținute de către instanța de fond în sensul că simpla îndoială a petentului, neexprimată, nu poate să conducă la nașterea obligației de abținere și că, dacă judecătorul a apreciat că nu se impune sa formuleze o declarație de abținere, reclamanta avea posibilitatea de a invoca acest motiv pentru ca judecătorul să aprecieze în consecință.

Precizează că sentinței de fond îi lipsește motivarea soluției sau aceasta este superficială ori cuprinde considerente ce nu au legătură cu pricina în care a fost pronunțată.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., arată că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești atunci când a reținut că motivele suplimentare de nelegalitate inserate în răspunsul la întâmpinare nu pot fi analizate întrucât echivalează cu o cerere adițională în sensul art. 30 alin. (5) C. proc. civ., depusă peste primul termen de judecată.

Consideră că această concluzie este contrazisă de dosarul electronic al CAB, din care reiese că răspunsul la întâmpinare a fost depus în termen legal, respectiv în data de 24 februarie 2020, iar primul termen de judecat a fost inițial fixat pentru data de 08 aprilie 2020, instanța de fond fiind în eroare sub acest aspect. Invocă dreptul la bună administrare prevăzut de articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în temeiul căruia consideră că avea dreptul să își exprime un punct de vedere, iar instanța avea obligația de a nu aplica orice dispoziție sau practică națională contrară dreptului Uniunii Europene.

Astfel fiind, susține că instanța a săvârșit o eroare de drept.

Mai arată că instanța de fond nu a asigurat respectarea principiilor generale ale procesului civil, respectiv principiul disponibilității, principiul contradictorialității, principiul oficialității, principiul indivizibilității procedurii, precum și principiul rolului activ al judecătorului.

Cu privire la încălcarea principiului disponibilității, precizează că reclamantul trasează inițial cadrul procesual, pe care instanța este ținută să-l respecte.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că hotărârea instanței a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

Astfel, instanța de fond a reluat considerațiile din Rezoluția Inspectorului-Șef din data de 22 noiembrie 2019, emisă în lucrarea nr. C19-3990, și din Rezoluția nr. 3303/A/15.10.2019 a Direcției de Inspecție Judiciară, ceea ce nu este suficient, câtă vreme doamna judecător a încălcat prevederile legale referitoare la incompatibilități și interdicții privind judecătorii și procurorii, prevăzute de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004.

Susține că dreptul Uniunii se opune unei interpretări a articolului 105 din Legea nr. 161/2003 în sensul că acesta conferă dreptul doamnei judecător să soluționeze în data de 07 septembrie 2018 cererea de lămurire cu privire la înțelesul, întinderea și aplicarea încheierii de ședința din 23 iunie 2015 în dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Giurgiu, având ca obiect reexaminare taxă de timbru.

Consideră că, dată fiind relația doamnei judecător cu un angajat al SRI, aceasta justifică un interes în dosarul nr. x/2011, de vreme ce UM 0466 este beneficiarul direct al Hotărârii de Guvern nr. 253/1996, emise în baza art. 2 alin. (1), alin. (3) și alin. (4) din Hotărârea nr. 442/1992 privind concediul de odihnă al ofițerilor, maiștrilor militari și subofițerilor în activitate din forțele armate.

Recurenta-reclamantă arată că pârâta a fost învestită cu o sesizare în privința unei abateri disciplinare și că instanța de fond trebuia să se limiteze la examinarea strictă a aspectelor arătate în sesizare, însă instanța a depășit obiectul și limitele judecății.

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu Hramul Sfantul Ștefan Primul Martir din Promontoriul Oradea a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, anularea Rezoluției Inspectorului-șef din data de 22 noiembrie 2019 emisă în lucrarea nr. C19-3990 și a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestei rezoluții, precum și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare Consiliului Superior al Magistraturii.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că prin cererea de recurs au fost invocate motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 din C. proc. civ.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești atunci când a reținut că motivele suplimentare de nelegalitate inserate în răspunsul la întâmpinare nu pot fi analizate întrucât echivalează cu o cerere adițională în sensul art. 30 alin. (5) C. proc. civ., depusă peste primul termen de judecată.

Înalta Curte, reținând aspectele invocate în susținerea acestui motiv de casare, îl recalifică în art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., incident când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, recursul urmând a fi analizat din această perspectivă.

Examinând actele dosarului, Înalta Curte constată că răspunsul la întâmpinare a fost depus la data de 24.02.2020, fiind transmis prin email, iar primul termen de judecată a fost fixat inițial la data de 08.04.2020 și ulterior a fost preschimbat din oficiu la data de 03.06.2020, acesta fiind, de fapt, primul termen de judecată în accepțiunea C. proc. civ., până la care părțile își puteau formula pretențiile și arăta apărările.

Înalta Curte constată că prima instanță a apreciat în mod eronat că cererea adițională a fost depusă peste primul termen de judecată.

Răspunsul la întâmpinare se încadrează în art. 204 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia:

"(1) Reclamantul poate să își modifice cererea și să propună noi dovezi, sub sancțiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat. În acest caz, instanța dispune amânarea pricinii și comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea formulării întâmpinării, care, sub sancțiunea decăderii, va fi depusă cu cel puțin 10 zile înaintea termenului fixat, urmând a fi cercetată de reclamant la dosarul cauzei."

Astfel fiind, instanța trebuia să procedeze la comunicarea răspunsului la întâmpinare pârâtului și la discutarea aspectelor relevate prin acesta în condiții de contradictorialitate.

Cum primul termen de judecată a fost la data de 03.06.2020, este evident că răspunsul la întâmpinare a fost depus anterior acestui termen, respectiv la data de 24.02.2020, instanța reținând în mod eronat depunerea acestuia după primul termen de judecată.

Prin urmare, instanța de fond, astfel cum dispune expres art. 501 din C. proc. civ., va judeca din nou cererea de chemare în judecată, împreună cu motivele de nulitate invocate prin răspunsul la întâmpinare, urmând ca ulterior, în funcție de soluția dată excepției de nulitate, să analizeze și celelalte aspecte deduse judecății.

În raport cu această soluție nu se mai impune analizarea criticilor care se circumscriu motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., aceste critici urmând a fi examinate de către prima instanță cu ocazia rejudecării cauzei, în contextul sus menționat.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu Hramul Sfântul Ștefan Primul Martir din Promontoriul Oradea împotriva sentinței civile nr. 342 din 3 iunie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal; va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu Hramul Sfântul Ștefan Primul Martir din Promontoriul Oradea împotriva sentinței civile nr. 342 din 3 iunie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 21 ianuarie 2021.