ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5949/2023

Ședința publică din data de 12 decembrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr. de mai sus, reclamanta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu "Hramul Sfântul Ștefan Primul Martir" din Promontoriul Oradea a chemat în judecată pe pârâta Inspecția Judiciară, solicitând instanței ca în contradictoriu cu aceasta să constate refuzul nejustificat al pârâtei de a soluționa sesizarea acesteia nr. 21-383, să fie obligată pârâta la soluționarea sesizării prin care a invocat exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijentă de magistrați, să fie anulate Rezoluția Inspectorului-Șef din dată pe 23 aprilie 2021 și Rezoluția de clasare emisă în dosar nr. x.

Prin sentința civilă nr. 1138 din 6 iunie 2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale și a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 45 alin 3 și 4 din Legea nr. 317/2004.

A respins cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene.

A respins acțiunea formulată de reclamanta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu "Hramul Sfântul Ștefan Primul Martir" din Promontoriul Oradea, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 1138 din 6 iunie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a formulat recurs petenta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu "Hramul Sfântul Ștefan Primul Martir" din Promontoriul Oradea, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 5 și 6 și 8 din C. proc. civ., fără a le dezvolta pe fiecare separat.

Recurenta invocă, în esență, lipsa analizării capetelor trei și patru al cererii de chemare în judecată, interpretarea greșită a probelor din dosar, aspecte care denotă faptul că reclamanta nu a avut parte de un proces echitabil.

Așadar, instanța de fond prin motivarea sa defectuoasă, contradictorie a urmărit să legalizeze actele și faptele Inspecției Judiciare care a subminat legitimitatea sa în ochii cetățenilor săi. Motivarea sentinței de fond este în contradicție cu cererea de chemare în judecată cât și cu faptele dosarului administrativ.

În ceea ce privește încheierea de respingere a cererii de sesizare a CJUE, în sensul că, instanța nu a analizat cererea prin prisma îndeplinirii condițiilor art. 267 TFEU, limitându-se a menționa că respinge cererea.

Analizând cererea de recurs, prin prisma criticilor formulate și raportat la dispozițiile legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele expuse în cele ce urmează.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurenta nu a dezvoltat critici care să poată fi încadrate în ipoteza acestui text procedural, nefiind indicată nicio regulă de procedură sancționată cu nulitatea, pe care instanța să o fi încălcat cu ocazia judecării cererii formulate de reclamantă.

Prin urmare, această critică de nelegalitate nu poate fi reținută ca motiv de reformare a hotărârii atacate.

Analizând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ., Înalta Curte îl găsește, de asemenea, nefondat.

Recurenta afirmă că sentința este nemotivată, în contradicție cu cererea de chemare în judecată cât și cu faptele dosarului administrativ.

Lecturând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei și limitele în care a fost învestită, prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății

În concluzie, se constată că judecătorul a examinat efectiv cererile și susținerile părților și a explicat soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a ajuns la soluția adoptată.

Aceasta înseamnă, așa cum s-a reținut în practica consolidată a instanței supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conținut, nu de volum, că instanța nu este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor/apărărilor părților ori fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care acestea și-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește sentința recurată, faptul că soluția pronunțată nu este în concordanță cu opinia recurenților neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În considerarea acestui motivului de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța de fond a făcut o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor de drept material incidente, respingând în mod judicios cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Pentru a ajunge la această concluzie instanța de fond a reținut, ca inspectorul judiciar desemnat să soluționeze sesizarea a procedat la efectuarea verificărilor prevăzute de art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, solicitând de la instanță documentele ce compun dosarul administrativ, procedând la verificarea informațiilor din programul informatizat Ecris și valorificând toate informațiile relevante în cuprinsul Rezoluției de clasare, în raport de criticile formulate în sesizare.

Totodată, prin rezoluția de soluționare a plângerii au fost analizate criticile formulate de recurenta reclamantă, procedându-se la o nouă verificare a informațiilor relevante în cauză.

Pe cale de consecință, în mod just s-a reținut că nu se poate susține în mod valid că Inspecția Judiciară ar fi refuzat soluționarea sesizării formulate ci, dimpotrivă, instanța de fond a observat că sesizarea a fost analizată, pârâta dând răspuns tuturor aspectelor invocare în legătură cu săvârșirea de către magistrat a abaterilor disciplinare.

Cu alte cuvinte, stabilirea situației de fapt, în baza probatoriului administrat, aprecierea și coroborarea mijloacelor de probă, interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale sunt operațiuni specifice activității de judecată, care fac parte din raționamentul logico-juridic în temeiul căruia se pronunță soluțiile judecătorești. Aceste elemente esențiale ale activității de judecată nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecția Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulțumită a căilor de atac ordinare și, după caz, extraordinare prevăzute de lege.

Atributul esențial al activității de judecată îl reprezintă raționamentul pe care magistratul îl face atunci când transpune în drept situația de fapt. Interpretarea normelor de drept, încuviințarea și coroborarea probelor administrate reprezintă elemente ale raționamentului logico-juridic, întrucât interpretarea normelor este o operațiune rațională și logică de determinare a înțelesului și conținutului acestora, iar coroborarea probelor reprezintă un proces intelectiv de evaluare a acestora, în urma căruia judecătorul stabilește situația de fapt ce urmează să o încadreze în drept. În acest demers, judecătorul trebuie să decidă liber, fără nicio influență, presiune sau amenințare, iar opinia pe care acesta și-o formează nu poate fi cenzurată decât în căile de atac prevăzute de lege, nu și în cadrul unei verificări disciplinare. A admite altfel înseamnă, pe de o parte, a nesocoti principiul constituțional privind independența judecătorului, iar, pe de altă parte, a încălca dispoziția constituțională potrivit căreia hotărârile judecătorești sunt supuse numai controlului judiciar.

Astfel, pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuție însăși valabilitatea actelor întocmite de judecător și pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce însă nu este cazul în speță.

Prin urmare, în mod just s-a apreciat că pentru a se constata o gravă neglijență în îndeplinirea atribuțiilor profesionale trebuie să existe o încălcare flagrantă a unor îndatoriri elementare profesionale cu consecințe grave asupra înfăptuirii actului de justiție, încălcarea normelor trebuie să poată și care a avut consecințe deosebit de grave, atât în ceea ce privește drepturile procesuale ale părților, cât și în privința activității de judecată.

Pe cale de consecință, nu se poate reține în sarcina Inspecției Judiciare o lipsă a cercetării faptelor imputate magistraților, ci că, prin prisma limitelor competenței sale, în mod corect s-a constatat că excedează atribuțiilor sale legale de a analiza raționamentul instanțelor sau de a statua asupra aspectelor precum cele menționate de reclamant în plângere și reiterate în fața instanței.

În ceea ce privește soluția asupra cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, contrar susținerilor recurentei, Înalta Curte reține că admisibilitatea cererii de sesizare a CJUE a fost analizată prin raportare la condițiile cumulative prevăzute de art. 267 TFUE, apreciind că că nu este admisibilă.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., care vizează admisibilitatea cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, din perspectiva dispozițiilor art. 267 TFUE, Înalta Curte reține că sentința recurată a fost dată cu aplicarea și interpretarea corectă a dispozițiilor legale menționate.

În acord cu prima instanță, Înalta Curte constată că în cauză nu se solicită instanței europene să interpreteze Tratatul sau acte adoptate de instituții, organele, oficiile sau agențiile Uniunii, ci să analizeze competibilitatea unei practici administrative cu prevederile actelor europenen.

Ceea ce solicită reclamanta este de competența instanței naționale, singura îndreptățită să verifice legalitatea actului administrativ contestat.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința instanței de fond este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 5, 6 și 8 din C. proc. civ., soluția pronunțată fiind legală și temeinică.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu "Hramul Sfântul Ștefan Primul Martir" din promontoriul Oradea împotriva sentinței civile nr. 1138 din 6 iunie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 12 decembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.