ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1487/2020

Obiectul litigiului dedus judecății Prin acțiunea înregistrată la data de 7 decembrie 2016 sub nr. x/2016, la Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.A. Brașov a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Brașov, anularea Deciziei nr. 262/19.10.2016, prin care s-a dispus suspendarea soluționării contestației formulate în cauză împotriva Deciziei de impunere nr. x/16.06.2016 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/16.06.2016.

Hotărârea primei instanțe Prin încheierea din data de 2 martie 2017, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Brașov. Prin sentința nr. 51/F pronunțată în data de 10 martie 2017, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Brașov, a anulat Decizia nr. 262/19.10.2016 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, prin care s-a dispus suspendarea soluționării contestației formulate de A. S.A. Brașov împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecției fiscale la persoane juridice nr. x/16.06.2016 și Raportului de Inspecție Fiscală nr. x/16.06.2016, ambele emise de Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Brașov -Activitatea de Inspecție Fiscală și a obligat pe pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor să soluționeze contestația formulată de A. S.A. Brașov împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecției fiscale la persoane juridice nr. x/16.06.2016 și Raportului de Inspecție Fiscală nr. x/16.06.2016, ambele emise de Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Brașov - Activitatea de Inspecție Fiscală.

Calea de atac exercitată în cauză A. Împotriva sentinței nr. 51/F pronunțată în data de 10 martie 2017 de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Pârâta a menționat, contrar susținerilor instanței de fond, că măsura de suspendare a soluționării contestației a fost luata în baza prevederilor art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, urmând ca soluționarea contestației sa fie reluată la data la care contestatoarea sau organul fiscal va sesiza organul de soluționare competent ca motivul care a determinat suspendarea a încetat în condițiile legii. Mai mult, între stabilirea obligațiilor fiscale constatate prin Raportul de inspecție fiscală nr. x/16.06.2016 care a stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr. x/16.06.2016 și stabilirea caracterului infracțional al faptelor săvârșite, există o strânsă interdependență de care depinde soluționarea cauzei pe cale administrativă. Cu privire la situația de fapt, recurenta arată că, în urma verificărilor efectuate și valorificate prin raportul de inspecție fiscală nr. x/16.06.2016, organele de inspecție fiscală au constatat că A. S.A. a desfășurat activități economice din care rezultă venituri ce nu înregistrate în evidența contabilă. Astfel, nu a fost înregistrată în contabilitatea A. S.A. întreaga producție de var obținută. Prin utilizarea prețului de vânzare al varului în evaluarea și înregistrarea parțială în contabilitate a producției obținute, A. S.A. a încălcat prevederile din Anexa 1 la Reglementări contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene, aprobată prin OMFP nr. 3055/2009, cu modificările și completările ulterioare. Din informațiile prezentate în Ordonanța procurorului din 02.03.2016 în dosarul penal nr. x/2015, organele de inspecție fiscală au constatat că pentru marfa livrată, banii se încasau în numerar și nu se emiteau facturi. Drept urmare, organele de inspecție fiscala din cadrul Administrației pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Brașov, în temeiul art. 132 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările si completările ulterioare, au înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov Sesizarea penală nr. 791/22.06.2016 împreună cu Raportul de inspecție fiscală nr. x/16.06.2016 care a stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr. xnr. 29/16.06.2016, contestată, în vederea stabilirii existentei sau inexistentei elementelor constitutive ale vreunei infracțiuni prevăzute de legea penală sau de legile speciale. Instanța de fond a nesocotit practica națională și europeană, hotărârea pronunțată încălcând prevederile legale, potrivit cărora organele de inspecție fiscală din cadrul Administrației pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Brașov au înaintat actele Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov. Precizează și că procedura de suspendare prevăzuta de legea civilă prin art. 413 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. este diferită de cea instituită prin art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, care permite suspendarea soluționării contestației atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenta indiciilor săvârșirii unei infracțiuni. Contrar reținerilor instanței de fond învederează ca în mod corect Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția generală de soluționare a contestațiilor a decis ca nu se poate investi cu soluționarea pe fond a cauzei, procedura administrativă urmând a fi reluată in conformitate cu dispozițiile art. 277 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscală. Susține că, prin adresa înregistrată la DGRFP Brașov sub nr. x/11.03.2016, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov a transmis organului fiscal Ordonanța procurorului din 02.03.2016 în dosarul penal nr. x/2015 prin care s-a dispus continuarea efectuării urmăririi penale față de A. S.A. din cuprinsul căreia rezultă că aceasta a desfășurat activități economice din care au rezultat venituri neînregistrate în contabilitate. De asemenea, în adresă s-a precizat faptul că, cu ocazia percheziției au fost descoperite mai multe agende și înscrisuri din care rezultă efectuarea de activități comerciale neevidențiate în documentele contabile. Având în vedere datele și informațiile suplimentare transmise de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, informații necunoscute organelor de inspecție fiscală la data efectuării inspecției fiscale și care pot influența rezultatele acesteia, a fost emisă Decizia de reverificare nr. 299/16.03.2016 comunicată societății la data de 17.03.2016. Din documentele existente la dosarul cauzei, reiese că societatea nu a uzat de dreptul de a contesta decizia de reverificare. Având în vedere considerentele expuse solicită instanței admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinței atacate cu consecința respingerii acțiunii formulata de reclamanta ca nefondat. B. Împotriva încheierii din data de 2 martie 2017 și a sentinței nr. 51/F pronunțată la 10 martie 2017, ambele pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Brașov, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea căii de atac. Pârâta apreciază criticabilă sentința și încheierea sub aspectul temeiniciei si legalității având în vedere faptul că instanța de fond în mod greșit și printr-o interpretare eronată a legii și a ansamblului probatoriu a respins excepția lipsei calității sale procesuale pasive invocată prin întâmpinare și a admis acțiunea. Arată că, din analiza acțiunii introductive nu rezultă că reclamanta a solicitat anularea vreunui act/înscris emis de către pârâta Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Brașov pentru a fi incidente, în ceea ce o privește, prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2004, în baza cărora a fost formulată cererea de chemare în judecată. În cauză se constată cu claritate autoritatea administrativă învestită, prin lege organică, cu atribuții de jurisdicție administrativă specială în prezenta speța, anume Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor. Decizia nr. 262/19.10.2016 contestată de reclamantă a fost emisă de către Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor astfel, în condițiile legii, între aceste părți s-au legat raporturile juridice în cauză. Faptul că prin actul administrativ - jurisdicțional mai sus menționat s-a dispus suspendarea soluționării contestației administrative, îndreptate împotriva unor decizii de impunere și a unui raport de inspecție fiscală, emise de către Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Brașov nu justifică calitatea procesuală pasivă în cauză a acestei pârâte. Consideră ca instanța de fond în mod greșit a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Brașov în condițiile în care nu a existat niciun raport juridic obligațional sau de altă natură care ar putea crea vreo obligație în sarcina acestei parate. Solicită admiterea excepției invocate și pe cale de consecință respingerea acțiunii față de pârâta Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Brașov ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoana lipsită de calitate procesuală pasivă. Pe fondul cauzei a precizat că, în mod corect organul de soluționare a contestațiilor a reținut ca între stabilirea obligațiilor fiscale constatate prin RIF nr. x/16.06.2016, care a stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr. x/16.06.2016 contestate de S.C. A. S.A. și existența elementelor constitutive ale vreunei infracțiuni există o interdependență de care depinde soluționarea cauzei în procedura administrativă. Interdependența constă în faptul că, în cauză se ridică problema nedeclarării veniturilor obținute de reclamantă cu consecința diminuării taxelor și impozitelor datorate bugetului de stat. Având în vedere aceste aspecte, organul de soluționare a contestațiilor nu se putea pronunța pe fondul cauzei înainte de a se finaliza soluționarea laturii penale, prioritatea de soluționare având-o organele penale, care se vor pronunța asupra caracterului infracțional al faptelor. Pe cale de consecință, consideră ca fiind îndeplinită în cauză condiția sesizării legale de cate organul fiscal a organelor competente referitor la existenta indiciilor săvârșirii unor infracțiuni astfel instanța de fond, în mod eronat, printr-o interpretare greșită a legii a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.A. Pentru toate aceste motive, hotărârea pronunțată în cauza este criticabilă, urmând ca instanța de recurs sa dispună admiterea recursului astfel cum a fost formulat, să modifice sentința civilă nr. 51/F/10.03.2017 a Curții de Apel Brașov în sensul respingerii acțiunii și pe cale de consecință menținerea ca legală și temeinică a Deciziei nr. 262/19.10.2016 emisa de ANAF - Direcția Generala de Soluționare a Contestațiilor

Apărări formulate în cauză Intimata-reclamantă a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond. La termenul de judecată din data de 10 martie 2020, intimata-reclamantă a invocat excepția nulității recursurilor, motivat de faptul că criticile aduse sentinței nu se încadrează în prevedrile art. 488 C. proc. civ.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 22 noiembrie 2018, s-a fixat termen de judecată la data de 7 aprilie 2020, în ședință publică, cu citarea părților. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 10 martie 2020, prin încheierea de ședință din data de 17 aprilie 2019. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Prioritar, în considerarea prevederilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., se impune soluționarea excepției invocate de intimata-reclamantă A. S.A.. Înalta Curte constată, raportat la dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., că excepția nulității recursurilor invocată de intimata-reclamantă este neîntemeiată, întrucât recurenții-pârâți au formulat critici ce pot fi încadrate în motivele de casare invocate, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că nu este incidentă sancțiunea prevăzută de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge excepția nulității recursurilor invocată de intimata-reclamantă. Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată următoarele: Acțiunea în contencios administrativ dedusă judecății vizează exercitarea controlului de legalitate asupra Deciziei nr. 262/19.10.2016, prin care s-a dispus suspendarea soluționării contestației formulate de reclamanta A. S.A., împotriva Deciziei de impunere nr. x/16.06.2016 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/16.06.2016 . Curtea de Apel Brașov a admis acțiunea societății reclamante, reținând că actul a cărui anulare se solicită este nelegal. Motivul de casare invocat de recurenții pârâți în susținerea recursurilor promovate în cauză este prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. Examinând recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală prin prisma criticilor formulate, a motivelor de casare invocate și a probelor administrate în cauză, Înalta Curte reține caracterul său nefondat, pentru argumentele expuse în continuare. În cauza de față motivele de nelegalitate invocate de pârâtă nu sunt incidente, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară. Criticile recurentei-pârâte subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează soluția instanței de fond de obligare a organului fiscal la soluționarea pe fond a contestației administrative formulată de reclamantă. Instanța de control judiciar reține că potrivit art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală organul de soluționare a contestației administrative poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când "organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare și a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă". Dispoziția legală relevată constituie o transpunere în cadrul procedurii administrativ fiscale a principiului de drept "penalul ține în loc civilul", fiind firesc, așa cum se susține și în jurisprudența constituțională referitoare la art. 214 alin. (1), lit. a) din O.G. nr. 92/2015, care sunt aplicabile pentru identitate de rațiune, (Deciziile nr. 1.237/2008, nr. 56/2013 ale Curții Constituționale), ca soluționarea contestației formulate împotriva actelor administrative fiscale să fie suspendată fie până la încetarea motivului care a determinat suspendarea, fie până la un termen stabilit de organul fiscal competent prin decizia de suspendare. Aceasta, deoarece hotărârea definitivă a instanței penale prin care se soluționează acțiunea civilă este opozabilă organelor fiscale competente pentru soluționarea contestației, cu privire la sumele pentru care statul s-a constituit parte civilă. Totuși, trebuie precizat că textul de lege instituie o facultate, iar nu o obligație a organului fiscal de a suspenda soluționarea contestației administrative în cazul formulării unei sesizări adresate organelor de cercetare penală, iar instanța de contencios administrativ învestită cu controlul de legalitate asupra deciziei emise în temeiul textului de lege anterior indicat poate evalua măsura administrativă, inclusiv în ceea ce privește exercitarea dreptului de apreciere al autorității fiscale, prin raportare la definiția excesului de putere, cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, a proporționalității și a celorlalte exigențe ale dreptului la o bună administrare. Raportând aceste considerații de ordin teoretic la criticile de nelegalitate formulate de pârâtă, precum și la actele existente la dosarul cauzei, Înalta Curte reține că reclamanta și instanța de fond au constatat neîndeplinirea primei cerințe a textului de lege, organul fiscal competent înaintând adresa nr. x/25.06.2016 în vederea verificării tranzacțiilor derulate de reclamantă Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov ca răspuns completare la dosarul penal nr. x/2015 aflat deja pe rolul acestui parchet, care a emis la data de 11 martie 2016 Ordonanță de efectuare în continuare a urmării penale față de societatea intimată. În acest context actul emis la 25 iunie 2016 nu poate fi considerat sesizare adresată organelor de cercetare penală. Mai mult, pentru ca acest act să fie considerat unul de sesizare a organelor judiciare competente, trebuia să îndeplinească anumite condiții, printre care obligativitatea semnării acestuia de contribuabilul verificat. În cauză nu este îndeplinit acest criteriu, organul fiscal nedovedind îndeplinirea acestei cerințe. Totodată, având în vedere că nici până la acest moment recurenta-pârâtă nu a dovedit că a emis un act de sesizare/proces-verbal întocmit potrivit dispozițiilor legale incidente cauzei, după emiterea Deciziei de impunere nr. x/16.06.2016 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/16.06.2016, Înalta Curte constată că acestea sunt împrejurări sunt de natură a afecta drepturile și interesele legitime ale reclamantei, situație ce se impune a fi remediată prin anularea deciziei atacate și obligarea organului fiscal de a soluționa pe fond contestația administrativă cu care a fost învestit de reclamantă, cu atât mai mult cu cât nu există niciun impediment pentru organul fiscal de a valorifica rezultatul procesului penal într-o fază ulterioară a procesului civil. În concluzie, constatându-se că nu este îndeplinită prima dintre condițiile suspendării soluționării contestației, Înalta Curte apreciază că în mod legal s-a anulat măsura prin hotărârea atacată, hotărârea instanței de fond fiind dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, ca nefondat. Examinând recursul declarat de Administrația pentru Contribuabili Mijlocii Constituită la Nivelul Regiunii Brașov prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov prin prisma criticilor formulat în ceea ce privește greșita respingerea a excepției lipsei calității procesuale pasive, Înalta Curte reține caracterul său fondat, pentru argumentele expuse în continuare. În primul rând, în aplicarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ., privind încadrarea motivelor de casare în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., instanța de recurs constată că recurenții invocă lipsa calității procesuale pasive, excepție invocată și în fața instanței de fond însă respinsă de aceasta ca neîntemeiată. Această critică nu poate fi însă analizată prin prisma motivului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocat de recurent ci prin prisma motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. ce privește încălcarea regulilor de procedură, întrucât calitatea procesuală pasivă constituie una dintre condițiile esențiale de exercitare a acțiunii civile, înscriindu-se astfel în categoria "regulilor de procedură" în accepțiunea art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. iar nu în categoria normelor de drept material a căror încălcare sau nerespectare este reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În aceste coordonate, analizând excepția privind lipsa calității procesuale a recurentului pârât, instanța de recurs are în vedere faptul că, potrivit art. 32 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. calitatea procesuală este una dintre condițiile exercitării acțiunii civile. Art. 36 teza I din C. proc. civ. arată despre calitatea procesuală că aceasta rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Ca urmare, în esență, calitatea procesuală presupune: (i) o identitate între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății, respectiv (ii) o identitate între persoana pârâtului (persoana chemată în judecată) și persoana obligată în raportul juridic dedus judecății sau persoana fată de care se urmărește să se stabilească un drept. Această identitatea trebuie să se materializeze prin echivalența dintre persoana reclamantului și titularul dreptului, respectiv pârâtul și cel obligat la respectarea dreptului. Potrivit art. 40 C. proc. civ., în cazul lipsei calității procesuale, instanța va respinge cererea ori apărarea formulată ca fiind făcută de o persoană sau împotriva unei persoane fără calitate. În acțiunea de contencios administrativ, calitatea procesuală pasivă aparține, în primul rând, în litigiile având ca obiect anularea unui act administrativ, potrivit legii (art. 1 alin. (1) și art. 13 alin. (1) din Legea 554/2004), autorității publice care a emis (adoptat) actul atacat. Pe de altă parte Legea 554/2004 reglementează și acțiunea formulată împotriva autorității/instituției publice care a refuzat nejustificat să soluționeze cererea referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, care nu a răspuns solicitantului în termenul legal. În această situație Legea 554/2004 reglementează acțiunea în obligarea autorității publice la emiterea unui act administrativ sau la îndeplinirea unei operațiuni administrative, care este o acțiune personală, fără caracter patrimonial, prin care orice persoană vătămată într-un drept al său sau ori într-un interes legitim, prin nesoluționarea în termen legal a cererii sale sau prin refuzul nejustificat al soluționării acesteia se adresează instanței de contencios administrativ pentru recunoașterea dreptului sau a interesului pretins și repararea pagubei suferite. În raport cu obiectul acțiunii, astfel cum a fost formulată, poate avea calitate de pârât numai autoritatea publică care poate executa operațiunea ce se solicită prin cerere de chemare în judecată și care pune în executare dispozițiile instanței. Intimata-reclamantă a solicitat anularea Deciziei nr. 262/19.10.2016 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generala de Soluționare a Contestațiilor, prin care s-a dispus suspendarea soluționării contestației formulate în cauză împotriva Deciziei de impunere nr. x/16.06.2016 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/16.06.2016 și obligarea instituției fiscale la emiterea deciziei de soluționare pe fond a contestației. În aceste condiții, recursul formulat de pârâta Administrația pentru Contribuabili Mijlocii Constituită la Nivelul Regiunii Brașov prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov referitor la lipsa calității sale procesuale pasive este fondat, autoritatea administrativă învestită cu soluționarea contestației este Agenția Națională de Administrare Fiscala - Direcția Generala de Soluționare a Contestațiilor. În consecință Înalta Curte, potrivit art. 496 și art. 497 C. proc. civ. precum și art. 20 alin. (3) din Legea 554/2004 cu referire la motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâta Administrația pentru Contribuabili Mijlocii Constituită la Nivelul Regiunii Brașov prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, împotriva încheierii din 2 martie 2017 și sentinței civile nr. 51/F din 10 martie 2017 ambele pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, va casa în parte încheierea și sentința atacate, va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației pentru Contribuabili Mijlocii Constituită la Nivelul Regiunii Brașov, va respinge acțiunea îndreptată împotriva acestei pârâte, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și va menține restul dispozițiilor încheierii și sentinței atacată.