ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 431/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 19 ianuarie 2017, sub nr. x/2017, pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația pentru contribuabili mijlocii constituită la nivelul regiunii Brașov - Serviciul de inspecție fiscală contribuabili mijlocii Brașov suspendarea executării Deciziei de Impunere nr. x din 22 decembrie 2016. emisă de pârâta D.G.R.F.P. Brașov - Administrația pentru contribuabili mijlocii constituită la nivelul regiunii Brașov - Serviciul de inspecție fiscală contribuabili mijlocii privind obligațiile fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecției fiscale la persoane juridice.

Prin Sentința nr. 23/2017 pronunțată în data de 01 februarie 2017, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov și a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x din 22 decembrie 2016 emisă de pârâta A.N.A.F - D.G.R.F.P. - Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul regiunii Brașov - Serviciul de Inspecție Fiscală Contribuabili Mijlocii până la pronunțarea instanței de fond.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea cererii de suspendare a actului administrativ-fiscal.

A considerat că instanța de fond a avut în vedere prevederile legale aplicabile în speță, însă nu a observat că, până la pronunțarea în procedura prealabilă, respectiv de către o instanță de judecată învestită cu anularea actului administrativ-fiscal, aceasta se presupune că a fost legal și corect emis în sarcina reclamantei.

Mai mult, judecătorul fondului nu a avut în vedere cuantumul obligațiilor suplimentare stabilit de către organele de inspecție fiscală și faptul că procedura necontencioasă nu era finalizată, respectiv nu era emisă decizie de către organul de soluționare a contestațiilor competent.

S-a mai arătat că prin actul administrativ-fiscal a cărui suspendare s-a solicitat, organele fiscale au stabilit obligații fiscale de plata accesorii.

Recurenta a subliniat faptul că nu s-a dovedit existența pagubei iminente, iar împrejurarea că reclamanta este singura societate furnizor de material rulant al SC B. SRL - operator de transport feroviar și a societății C. SA ca urmare a blocării activității acesteia, nefiind în măsură să conducă la constatarea îndeplinirii cazului bine justificat.

Totodată s-a susținut că simpla executare a unui act administrativ nu produce prin ea însăși o pagubă, fiind necesară ca iminența producerii acesteia să fie dovedită de către reclamantă, iar înscrisurile depuse nu sunt suficiente pentru a determina instanța să admită cererea de suspendare.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, și față de criticile recurentei-pârâte, constată recursul nefondat și îl va respinge, pentru considerentele ce urmează.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond (...)".

Suspendarea executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru etapa procedurii prealabile administrative și în art. 15 din aceeași lege pentru etapa judiciară de contestare a actului administrativ, constituie un instrument procedural menit să asigure protecția juridică provizorie a subiectelor de drept în privința cărora actul administrativ produce anumite efecte juridice, până la evaluarea acestuia de către instanța de contencios administrativ în cadrul acțiunii în anulare.

În speță, prima instanță a admis cererea reclamantei, apreciind, în esență, că sunt îndeplinite, cumulativ, condițiile speciale prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, și aceasta este și concluzia instanței de control judiciar.

Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ, în temeiul dispozițiilor art. 14 și urm. din Legea nr. 554/2004, cu cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. x din 22 decembrie 2016 emisă de pârâta D.G.R.F.P. Brașov - Administrația pentru contribuabili mijlocii constituită la nivelul Regiunii Brașov - Serviciul de inspecție fiscală contribuabili mijlocii privind obligațiile fiscale principale până la pronunțarea instanței de fond.

Înalta Curte reține că, în ceea ce privește cazul bine justificat, există o aparentă contradicție între raționamentul juridic expus de organul fiscal și înscrisurile depuse la dosarul cauzei referitoare la sumele stabilite cu titlu de obligații de plată accesorii.

Totodată, se constată că prin Decizia nr. 235 din 14 iulie 2017 emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor s-a decis suspendarea soluționării contestației formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. x din 22 decembrie 2016 și a Deciziei referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând penalități de nedeclarare nr. 105 din 14 februarie 2017, precum și a Deciziei referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere nr. 105 din 14 februarie 2017.

Urmare a rămânerii definitive a Rechizitoriului emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. în Dosarul nr. x/2011 (prin care s-a dispus clasarea cauzei cu privire la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală) prin încheierea pronunțată în data de 10 octombrie 2018 de Tribunalul București, urmează a fi reluată procedura de soluționare a contestației.

Acestea constituie indicii temeinice, de natură să răstoarne prezumția de legalitate a actului administrativ a cărui suspendare s-a solicitat, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Condiția existenței unui caz bine justificat este realizată și raportat la complexitatea pe care o prezintă fondul cauzei, care presupune verificarea condițiilor legale și a împrejurărilor de fapt care au condus la emiterea actului administrativ contestat, iar condiția referitoare la prejudiciu și la iminența producerii acestuia rezultă din posibilitatea punerii în executare a actului administrativ contestat, cu consecința imediată și directă a afectării activității intimatei, raportat la cuantumul sumei imputate în sumă de 5.330.591 RON.

Este adevărat că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate dar la fel de adevărat este că cel ce se consideră vătămat prin emiterea unui astfel de act, tocmai pentru a preîntâmpina eventualele consecințe grave în ce-l privește, se poate adresa instanței pentru a obține suspendarea executării actului.

În concluzie, pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte constată legalitatea hotărârii primei instanței, astfel că aceasta va fi menținută, iar recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Brașov - Serviciul de Inspecție Fiscală Contribuabili Mijlocii, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov va fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 496 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Brașov - Serviciul de Inspecție Fiscală Contribuabili Mijlocii, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov împotriva Sentinței nr. 23/2017 din 01 februarie 2017 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 01 februarie 2019.

Procesat de GGC - CT