ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1470/2020

Ședința publică din data de 10 martie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 9 martie 2016 sub nr. x/2016 pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal și declinată prin sentința civilă nr. 4717 din 6 septembrie 2016 în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale anularea deciziei nr. 4426/05.01.2016 prin care s-a dispus încetarea plății indemnizației prevăzute de Legea nr. 8/2006, repararea pagubei cauzate prin repunerea în drepturile avute anterior emiterii deciziei, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată și suspendarea executării actului administrativ atacat până la soluționarea definitivă a cauzei.

Prin sentința nr. 919 pronunțată în data de 15 martie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale, ca nefondată.

Împotriva sentinței nr. .919/2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului Bihor, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

A susținut că sentința a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe. Astfel, instanța de fond a încălcat dispozițiile imperative ale art. 131 C. proc. civ. și nu a verificat dacă este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Dimpotrivă, a încălcat normele de drept material prevăzute de art. 9 din Legea nr. 8/2006 potrivit cărora "Prevederile referitoare la stabilirea, suspendarea, încetarea, plata pensiilor, răspunderea juridică și jurisdicția din domeniul pensiilor din sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale se aplică în mod corespunzător și indemnizației stabilite în condițiile prezentei legi", precum și pe cele ale art. 9

1

din lege, astfel cum a fost completată prin Legea nr. 83/2016.

Sentința dată de instanța de fond este nelegală, deoarece a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 100 și 101 din Legea nr. 223/2015, privind pensiile militare de stat și a indemnizației prevăzute de Legea nr. 8/2006, potrivit cărora litigiile privind stabilirea și plata drepturilor de pensii se soluționează în primă instanță de către tribunale.

Pe cale de consecință, solicită admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea dosarului la Tribunalul Bihor, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 22 noiembrie 2018, s-a fixat termen de judecată la data de 7 aprilie 2020, în ședință publică, cu citarea părților. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 10 martie 2020, prin încheierea de ședință din data de 17 aprilie 2019.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei-reclamante, Înalta Curte apreciază că recursul, este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurentul-reclamant își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 și 8 C. proc. civ. - Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 3. când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii; 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material .

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., instanța de recurs constată că potrivit C. proc. civ., forma activă la data sesizării instanței de judecată, art. 129 C. proc. civ.:

"Excepția de necompetență. (1) Necompetența este de ordine publică sau privată.

(2) Necompetența este de ordine publică:

(3) În toate celelalte cazuri, necompetența este de ordine privată."

Potrivit art. 130 C. proc. civ.. "Invocarea excepției. (1) Necompetența generală a instanțelor judecătorești poate fi invocată de părți ori de către judecător în orice stare a pricinii.

(2) Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

(3) Necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

(4) Dacă necompetența nu este de ordine publică, partea care a făcut cererea la o instanță necompetentă nu va putea cere declararea necompetenței."

Trebuie precizat că, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, instanță investită inițial de recurentul - reclamant cu soluționarea cauzei sale, a invocat la data de 6 septembrie 2016, excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a apreciat că este competentă să soluționeze cererea de chemare în judecată și a respins acțiunea.

Față de cele expuse anterior, se constată că recurentul-reclamant nu a invocat excepția necompetenței teritoriale în fața Tribunalului București și nici excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București în soluționarea litigiului, deși excepția trebuia invocată în condițiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ. - la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Or, conform prevederilor art. 130 alin. (2) din C. proc. civ. necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii. Prin urmare, competența primei instanțe este definitiv câștigată câtă vreme excepția de necompetență nu a fost invocată până la termenul prevăzut de lege.

Nefiind invocată excepția necompetenței în condițiile legii, nu poate fi primit motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. care impune ca hotărârea recurată să fi fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se constată că recurentul-reclamant a susținut că sentința a fost dată cu aplicarea eronată a dispozițiilor care reglementează jurisdicția pensiilor militare și a indemnizației, respectiv art. 100 și următoarele din Legea nr. 8/2006.

Înalta Curte nu poate reține această critică, care vizează faptul că jurisdicția în sistemul pensiilor militare se realizează prin tribunale și curțile de apel și cererea se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul ori sediul reclamantul, având în vedere cele expuse anterior, respectiv că nefiind invocată excepția necompetenței materiale și teritoriale în condițiile legii, competența rămâne câștigată instanței care s-a considerat legal investită din punct de vedere material.

În acest context, se constată că argumentele formulate de recurentul-reclamant A. sunt nefondate și nu pot conduce la reformarea hotărârii atacate.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea 554/2004 se va dispune respingerea recursului ca nefondate, cu consecința menținerii hotărârii recurate ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 919 din 15 martie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 martie 2020.