ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1463/2020

Obiectul litigiului dedus judecății Prin sentința civilă nr. 1112/21.04.2015, pronunțată în dosarul nr. x/2013, Curtea de Apel București a dispus, între altele: admite excepția perimării cererii de chemare în judecată privind pe reclamanții A., B., C., D., E., F., G. și H.; constată intervenită perimarea cererii de chemare în judecată privind pe reclamanții A., B., C., D., E., F., G., formulată în contradictoriu cu pârâții I. și J. din Iași și pârâtul Ministerul Educației Naționale, cu consecința corespunzătoare a respingerii noii cereri de repunere pe rol formulate de reclamanții A., B., C., D., E., F. și G.; ia act de renunțarea părții reclamante K. la judecata capătului de cerere privind încuviințarea instanței ca fondatorii să exercite administrarea J.; respinge ca nefondată excepția inadmisibilității sub motiv de lipsă a plângerii prealabile raportat la cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul K.; unește cu administrarea probelor excepțiile lipsei de interes și lipsei de calitate procesuală activă invocate cu privire la cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul K.; disjunge cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, precizată și restrânsă de reclamantul K., referitor la capetele de cerere privind anularea Ordinului MECTS nr. 5783/21.09.2012, suspendarea executării acestui ordin, obligarea pârâților la plata sumei de 10.000 euro daune morale, cheltuieli de judecată, dispune formarea unui nou dosar, acordând termen de judecată în continuare. Prin cererea înregistrată la data de la 23 aprilie 2015 sub dosar nr. x/2015 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca urmare a disjungerii cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul K. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației și Cercetării Științifice (fost Ministerul Educației Naționale), I. și J. în dosarul nr. x/2013, s-a solicitat: anularea ordinului nr. 5783 emis de Ministrul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului la data 21.09.2012, suspendarea executării ordinului până la soluționarea definitivă si irevocabilă a cauzei, încuviințarea ca fondatorii, în persoana Prof .Dr. K. și Prof. Dr. A. să asigure administrarea J. până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, obligarea pârâților la plata de daune materiale și morale ce vor fi precizate în termenele procedurale; cu cheltuieli de judecată. La data de 18.02.2014, 19.03.2014 și 30.10.2014, reclamantul a depus la dosar precizări, prin al căror conținut a reluat diverse aspecte dezvoltate în cererea de chemare în judecată și în răspunsurile la întâmpinări, respectiv a expus chestiuni privind litigiile și situațiile conflictuale existente în timp între fondatorii Fundației și al Universității. La data de 24.11.2014, reclamantul a depus la dosar o nouă cerere precizatoare prin care a arătat că solicită obligarea pârâților Ministerul Educației Naționale și I., în solidar, la plata de daune morale în cuantum de 10.000 euro, în echivalent RON la data plății, daune solicitate în temeiul art. 1349 C. civ. (referitor la răspunderea pentru emiterea nelegală a ordinului atacat) și 1369 C. civ. (referitor la solidaritatea lui I. care a determinat emiterea ordinului atacat). În fapt, prin emiterea ordinului MEN nr. 5783/21.09.2012 a fost confirmat în funcția de rector al J. nelegal, iar acesta din urmă l-a împiedicat să își exercite atributele de membru fondator și de președinte al Consiliului de administrație al universității. A mai precizat reclamantul că nu înțelege să solicite daune materiale în cauză. Totodată, reclamantul a indicat faptul că renunță la solicitarea încuviințării instanței ca fondatorii să exercite administrarea J.. La data de 10.04.2015, reclamantul a depus la dosar concluzii scrise. În conținutul acestora, indică faptul că în calitate de fondator, prin Legea nr. 1/2011 (în forma în vigoare la data emiterii ordinului atacat și la data introducerii cererii de chemare în judecată), îi sunt conferite atribuții precum: numirea consiliului de administrație al universităților particulare (art. 211 alin. (7), acordarea avizului consultativ pentru structurile și funcțiile de conducere ale universității particulare (art. 123 alin. (8), avizarea Cartei universitare (art. 227 alin. (3).

Hotărârea atacată cu recurs Prin sentința civilă nr. 2524 pronunțată în data de 8 octombrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondate excepțiile lipsei calității procesuale active și lipsei de interes invocate cu privire la reclamantul K., a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate invocată de reclamantul K. cu privire la avizul acordat pentru Carta J. din Iași și inclus în adresa nr. x/28.08.2012 a Ministerului Educației Cercetării Tineretului și Sportului, a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, precizată și restrânsă de reclamantul K., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației și Cercetării Științifice (fost Ministerul Educației Naționale), I. și J. și a obligat reclamantul la plata către pârâtul I. a sumei de 3500 RON și către pârâta J. din Iași a sumei de 4500 RON, cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 2524 pronunțată în data de 8 octombrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs reclamantul K. și pârâții I. și J.. Reclamantul K. prin recursul formulat a susținut în esență următoarele: - instanța de fond a nesocotit Legea nr. 408/2002 care a stat la baza înființării J. din Iași, respectiv a acreditării facultăților de drept și de economie, precum și statul său de persoană juridică de drept privat, care consacră autonomia deplină a universităților particulare. Judecătorul fondului nu a observat că pârâtul Ministerul Educației Naționale nu a respectat statutul universității și a intervenit prin emiterea ordinului contestat, deși avea cunoștință de litigiul dintre membrii fondatori și că, pârâtul I. a încălcat Legea nr. 408/2002, prin înființarea unei facultăți cu același nume. - Curtea de Apel a nesocotit faptul că, anterior emiterii ordinului 5783/2012 pârâtul Ministerul Educației Naționale mai emisese 2 ordine abuzive nr. 4294/10.06.2009 și 5837/06.11.2009, prin care aceeași persoană, I. era numit rector al J. fiind nesocotite dispozițiile art. 13 si 89 alin. (1) din Legea 84/1995 ce garantează autonomia universitară și o protejează de ingerințe ideologice sau politice; - Nu s-a respectat faptul că, nelegalitatea Ordinelor 4294/16.06.2009 si 5837/06.11.2009 a fost confirmată prin sentința civilă 1153/05.03.2010 a Curții de Apel București, devenita irevocabilă prin decizia civilă 3791/2011 a ICCJ și respectiv, prin sentința civilă 699/ februarie 2011 a Curții de Apel București, devenită irevocabilă prin decizia civilă 5047/2011 a ICCJ. Mai mult s-au nesocotit alte două decizii irevocabile, respectiv sentința nr. 3763/2012 a Curții de Apel București, devenită irevocabilă prin decizia civilă 7803/2013 a ICCJ (prin care s-a respins proiectul de cartă depus de pârâtul I.) și sentința nr. 398/2013 a Curții de Apel București, devenită irevocabilă prin decizia civilă 1435/2014 a ICCJ (constatându-se nelegalitatea Ordinului nr. 3684/2012 ce îl viza pe L.). Toate hotărârile anterioare converg către o singură concluzie, nelegalitatea emiterii de către Ministerul Educației Naționale a unor ordine care au condus la distrugerea și desființarea J.. - Instanța de fond nu a observat starea de fapt a J., reflectată prin înregistrarea fiscală a acestui contribuabil sub 2 CIF-uri, ca urmare a abuzurilor DGFP și AJFP Iași; - s-a nesocotit faptul că pârâții au falsificat structura instituțională a J. din Iași, în sensul că 2 facultăți desființate prin Decizia senatului din 19 decembrie 2007 au considerate legale; - judecătorul fondului în urma solicitării pârâtului I. a înlăturat nelegal 8 dintre cei 9 reclamanți, apreciind nelegal că acțiunea nu ar fi fost semnată de aceștia, a suspendat cauza și a constatat prin sentința nr. 1112/2015 perimată acțiunea față de aceștia, a disjuns acțiunea formulată, precizată și restrânsă față de reclamantul K., deși acesta din urmă nu a formulat separat de ceilalți reclamați acțiune. - instanța de fond nu a soluționat capătul de cerere privind anularea ordinului nr. 5783/2012 din perspectiva tuturor prevederilor Legii nr. 1/2011 privind alegerile academice, ci a redus dezbaterea doar la Cartă și dreptul fondatorului K. de a stabili rectorul, eludând prevederile art. 128 alin. (3), art. 207 alin. (7), art. 208, art. 209 alin. (1) și art. 211 alin. (3) din Legea educației. În finalul criticilor sale, reclamantul apreciază necesar ca instanța de recurs să observe refuzul pârâților de a prezenta instanței actele care au stat la baza emiterii Ordinului nr. 5783/2012. Recurentul reclamant a depus la dosar punct de vedere oficial (3 mai 2016), punct de vedere (14 iunie 2018) și precizări (8 noiembrie 2018 și 2 martie 2020), prin care invocă excepția lipsei dovezilor privind calitatea de reprezentant și a capacității de exercițiu a pârâtului I., critici față de hotărârea instanței de fond și reformularea cererii de chemare în judecată. Pârâții I. și J. solicită admiterea recursului, casarea sentinței și rejudecând litigiul să se admită excepția lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes a reclamantului K. și pe cale de consecință să se respingă acțiunea ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă și lipsită de interes și acordarea cheltuielilor de judecată. Pârâți au redat, printr-o amplă prezentare, istoria creării universității și au adus următoarele critici hotărârii atacate: - în mod nelegal și netemeinic s-a constatat calitatea de fondator a J. din Iași a reclamantului K., față de dispozițiile legale în vigoare la momentul înființării J. din Iași (Legea nr. 408/2002), potrivit cărora fondator este acea persoană care contribuie la constituirea patrimoniului afectat, în mod permanent și irevocabil, realizării unui scop de interes general sau, după caz, al unor colectivități. În speță din probele administrate în fața instanței de fond nu rezultă că reclamantul K. ar fi contribuit în vreun mod la constituirea patrimoniului necesar înființării prin lege a J. din Iași și, în consecință, nu poate avea calitatea de fondator a acestei instituții. J. din Iași a fost înființată prin Legea nr. 408/2002, calitatea de fondator aparținând M., motivat de faptul că patrimoniul inițial necesar înființării universității a fost donat de către M., potrivit anexei la Legea nr. 408/2002. Anexa la Legea nr. 408/2002 are la bază protocolul de predare-primire a patrimoniului, încheiat între M. din Iași și J. din Iași care se înființează prin lege. Actele legalizate la notariat, în original, se află la dosarul legii de înființare a universității, de la Camera Deputaților - înscrisuri care au fost depuse în totalitate la instanța de fond, De asemenea există o distincție clară între cele 3 persoane juridice: M. (înființată în anul 1990 prin hotărâre judecătorească); J. (înființată de M. prin sentința civilă nr. 6/1999) și J. din Iași (Legea nr. 408/2002, din anul 2010 - înființată de M.). Întreaga criză s-a datorat confuziei dintre două persoane juridice cu nume asemănătoare, dar cu identitate diferită: J., înființată prin hotărârea judecătorească nr. 6/15.01.1999, ca fundație non-profit, autorizată să funcționeze provizoriu, până la înființarea prin lege și J. din Iași, înființată prin Legea nr. 408/2002, ca instituție de învățământ superior - persoană juridică de drept privat și de utilitate publică - parte a sistemului național de învățământ, așa cum rezultă din poziția oficială a Ministerului Educației și Cercetării, exprimată de Direcția Juridic și Control, precum și din Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție (Dosar nr. x/2006). - Rolul Ordinului nr. 5783/2012 emis de Ministerul Educației Naționale a fost de reîntregire a structurii J. din Iași, în conformitate cu legea de înființare. Anul universitar 2009-2010 este primul în care universitatea înființată prin lege funcționează cu structura completă, prin revenirea în cadrul instituției a facultăților de Drept și de Economie. Menționează că toate Ordinele au fost permanent contestate de către reclamantul K., care a susținut că este fondator al Universității, însă acesta nu poate dovedi cu niciun înscris de unde rezultă calitatea sa de fondator. - Consideră că susținerea instanței de fond cu privire la constituirea patrimoniului J. din Iași - prin anexa la Legea nr. 408/2002 - potrivit căreia această chestiune privește modul de obținere a patrimoniului universității și, eventual, drepturile asupra acestuia în caz de lichidare, nefiind însă determinant în stabilirea inițiativei de înființare a universității, este nelegală și contrazisă de celelalte probe administrate în cauză.

Apărări formulate în cauză Intimatul-pârâtă a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursuruilor ca nefondate și menținerea ca legală a soluției instanței de fond. Recurenții-pârâți au depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, au solicitat respingerea recursului declarat de K. ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond. Recurentul-reclamant a depus întâmpinare prin care a apreciat că recursul declarat de pârâți este inadmisibil, astfel că ar trebui respins.

Procedura de soluționare a recursului. Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 22 mai 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același act normativ. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 31 octombrie 2018, s-a fixat termen de judecată la data de 25 iunie 2019, în ședință publică, cu citarea părților. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor II.1 Referitor la cererile formulate de către recurentul-reclamant K., prin care se modifică cadrul procesual, Înalta Curte le va respinge ca inadmisibile, pentru următoarele considerente: Recurentul reclamant în cuprinsul cererilor formulate în cadrul dosarului de recurs și intitulate punct de vedere oficial (3 mai 2016), punct de vedere (14 iunie 2018) și precizări (8 noiembrie 2018 și 2 martie 2020), a înțeles să reformuleze cererea de chemare în judecată, respectiv să modifice cadrul procesual. Referitor la cererile formulate de către recurentul-reclamant K. Înalta Curte a reține că potrivit art. 494 raportat la art. 478 C. proc. civ., prin recurs nu se poate modifica cadrul procesual stabilit în fața primei instanțe, părțile nefiind îndreptățite a formula în fața instanței de recurs cereri noi, altele decât cele cu care a învestit prima instanță Articolul 478 din C. proc. civ. dă valoare normativă principiului tantum devolutum quantum iudicatum. Conform acestui articol, părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare. De asemenea, în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi. Totuși, legea prevede că părțile pot să expliciteze pretențiile care au fost cuprinse implicit în cererile sau apărările adresate primei instanțe. Mai mult, este necesar a se stabili care sunt pretențiile cuprinse implicit în cerere, având în vedere că, potrivit art. 194 lit. c) C. proc. civ., obiectul cererii trebuie precizat de la momentul formulării cererii de chemare în judecată, adăugarea altor pretenții putând fi făcută în condițiile art. 204 C. proc. civ. Prin cererile formulate în cadrul dosarului de recurs, recurentul-reclamant dorește sa modifice cele statuate prin sentința civilă nr. 1112/21.04.2015, pronunțată în dosarul nr. x/2013 de Curtea de Apel București, ceea ce este inadmisibil. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. art. 494 raportat la art. 478 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibile, cererile formulate de recurentul - reclamant K. prin care se modifică cadrul procesual. II.2. Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce vor fi în continuare arătate: Ca o chestiune prealabilă, trebuie precizat că toți recurenții în cuprinsul motivelor de recurs nu au indicat motivul de casare, dar, conform raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, necontestat de către părți sub acest aspect, s-a apreciat că motivele prezentate de recurenți se circumscriu motivului de casare prevăzut de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Reclamantul a supus controlului de legalitate al instanței Ordinul nr. 5783/21.09.2012 emis de Ministrul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului. Curtea de Apel București a respins acțiunea, constatând că actul administrativ contestat a fost emis cu respectarea prevederilor legale incidente. În mod evident, problema de drept ce se impune a fi dezlegată în prezentul recurs vizează stabilirea legalității soluției adoptate de prima instanță. Este nefondat motivul de recurs ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept materia. Potrivit motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară. Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin Ordinul nr. 5783/21.09.2012 emis de Ministrul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, pârâtul I. a fost confirmat în funcția de rector al J. din Iași. Actul administrativ contestat a fost emis în baza prevederilor art. 209 alin. (1) lit. b) și art. 211 alin. (1) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, a procesului-verbal încheiat la data de 22.06.2011 privind consemnarea rezultatului referendumului organizat la nivelul J. din Iași pentru alegerea modalității de desemnare a rectorului, Hotărârea Senatului J. din Iași nr. 11/30.01.2012 prin care a fost aprobată componența nominală a Biroului Electoral Central, Carta universitară J. din Iași și ale Metodologiei de desfășurare a alegerilor universitare 2012, Având în vedere procesul-verbal privind consemnarea rezultatul lui alegerilor universitare din data de 27.02.2012 organizate în cadrul J. din Iași pentru desemnarea Rectorului, urmare a adresei J. din Iași înregistrată la Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului cu nr. 10814/19.09.2012, Hotărârea Guvernului nr. 536/2011 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, Hotărârea nr. 24/27.02.2012 emisă de Senatul J. din Iași a fost validat rezultatul votului pentru funcția de Rector al J. din Iași în persoana pârâtului, prof. univ. dr. I. și Procesului-verbal privind consemnarea rezultatului alegerilor universitare din data de 27.02.2012 organizate în cadrul J. din Iași, în vederea desemnării Rectorului J. din Iași. Astfel, răspunzând argumentelor recurenților, Înalta Curte precizează următoarele: Recurentul-reclamant K. susține că instanța de fond nu a observat că pârâtul Ministerul Educației Naționale nu a respectat statutul universității și a intervenit prin emiterea ordinului contestat și nu a soluționat capătul de cerere privind anularea Ordinului nr. 5783/2012 din perspectiva tuturor prevederilor Legii nr. 1/2011 privind alegerile academice, ci a redus dezbaterea doar la Cartă și dreptul fondatorului K. de a stabili rectorul, eludând prevederile art. 128 alin. (3), art. 207 alin. (7), art. 208, art. 209 alin. (1) și art. 211 alin. (3) din Legea educației. Recursul pârâților I. și J. din Iași vizează nelegala soluționare a cauzei, în sensul că s-a constatat calitatea de fondator a J. din Iași a reclamantului K. și nu s-a admis excepția lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes a acestuia. În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că prin Hotărârea nr. 3/23.01.2012 a Senatului J. din Iași a fost adoptată Metodologia organizării și desfășurării alegerilor pentru structurile și funcțiile de conducere academică ale J. din Iași, iar prin Hotărârea nr. 7/23.01.2012 a aceluiași Senat a fost adoptată Carta J. din Iași și Codul de Etică și Deontologie Universitară (carta fiind avizată prin rezoluția nr. 10380/28.08.2012 a Ministrului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului). Potrivit acestora nu pot candida pentru funcțiile de conducere persoanele care au împlinit vârsta legală de pensionare, rectorul urmând a fi desemnat de către comunitatea universitară prin modalitatea aprobată prin vot universal, direct și secret al tuturor cadrelor didactice și de cercetare titulare și al reprezentanților studenților în Senatul universitar și în Consiliile Facultăților. Anterior avizării Cartei, prin adresa nr. x/20.02.2012 Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a invitat J. din Iași, profesorii univ. dr. K. și I. la data de 22.02.2012 pentru a se discuta inclusiv chestiunea avizării Cartei Universitare a Universității în discuție, dar reclamantul K. a refuzat să avizeze pozitiv acea Cartă cu ocazia invitației menționate. Înalta Curte constată că instanța de fond s-a pronunțat asupra tuturor excepțiilor și cererilor formulate în cauză de către părți, reținând în mod legal că, deși reclamantul K. a invocat calitatea de profesor angajat al Universității pârâte, respectiv de fondator al acesteia, în realitate, la data emiterii Ordinului nr. 5783/2012 contestat acesta mai avea doar calitatea de fondator, fiind pensionat legal din funcția de profesor, prin decizia nr. 163/05.01.2012 emisă de J. din Iași. În acest context nu se putea reține o vătămare a reclamantului prin alegerea pârâtului I. în funcția de rector a J. din Iași, deoarece în calitate de pensionar nu avea nici dreptul de a vota și nici dreptul de a candida la funcția de rector. Înalta Curte va respinge critica pârâtului în sensul că reclamantul nu avea calitatea de fondator, întrucât din actele dosarului rezultă că J. din Iași înființată prin Legea nr. 408/2002, are la bază patrimoniul M. din Iași, instituție care are ca membrii fondatori pe K., I., persoane care formează Colegiul Fondatorilor. Totodată Carta J. a fost autentificată sub nr. x/07.04.1999 de BNPA N., în încheierea de autentificare fiind menționați inclusiv reclamantul K. și pârâtul I. «în calitate de membrii fondatori ai Universității "Petre Andrei"». În mod corect instanța de fond a constatat că norma juridică incidentă la data înființării M., respectiv Legea nr. 84/1995 prevedea la art. 56 că "Înființarea instituțiilor de învățământ superior se face prin lege.", fără a exista mențiuni în legătură cu reglementarea calității de fondator. În același sens, nici la data adoptării Legii nr. 408/2002 nu exista o reglementare expresă sub aspectul calității de fondator, ci se prevedea la art. 56 alin. (1) că "Înființarea instituțiilor de învățământ superior se face prin lege, în baza procedurilor prevăzute de Legea nr. 88/1993.". Curtea a reținut că art. 66 din Legea nr. 21/1924 pentru persoanele juridice (Asociațiuni și Fondațiuni), în vigoare la nivelul anilor 1998 și 1999, prevedea că "Fondațiunea este actul prin care o persoană fizică sau juridică constituie un patrimoniu distinct și autonom de patrimoniul sau propriu, și-l destină, în genere, în mod permanent realizării unui scop ideal, de interes obștesc." Înalta Curte în acord cu instanța de fond, reține că la momentul înființării universității se menționa că, fondatori ai acestei erau M. și o serie de persoane fizice, printre care se aflau și reclamantul K. și pârâtul I., aceștia fiind de altfel și nominalizați expres ca având o asemenea calitate. În plus, atât procesul-verbal, cât și Carta constituie acte juridice, astfel încât, nefiind anulate sau declarate nule absolut, sunt producătoare de efecte juridice. Art. 122 alin. (3) teza finală din Legea nr. 1/2011 a educației naționale prevede că "Inițiativa înființării instituției de învățământ superior particular și confesional aparține unei fundații, unei asociații sau unui cult religios ori altui furnizor de educație, recunoscut ca atare potrivit prevederilor prezentei legi, denumit fondator.". Definiția fondatorului din noua reglementare legală nu poate fi aplicată în cazul universității în discuție, întrucât Legea nr. 1 a fost adoptată la nivelul anului 2011, adică ulterior înființării J. din Iași, astfel că a o avea în vedere ar intra în conflict cu principiul neretroactivității legii, consacrat de disp. art. 15 alin. (2) din Constituția României. În mod legal judecătorul fondului a apreciat că reclamantul K. are calitate procesuală activă și interes în cauză, motiv față de care Înalta Curte constată că excepțiile susținute și în calea de atac a recursului sunt nefondate. Nu se poate reține însă că, actul administrativ litigios îl vatămă în concret pe recurentul - reclamant având în vedere prevederile Legii nr. 1/2011 potrivit cărora în calitate de fondator a J. din Iași nu avea nicio atribuție în legătură cu procedura de alegere a rectorului, el putând emite doar un aviz consultativ. Recurentul-reclamant nu a fost de acord să avizeze, context în care nu există vreo obligație a pârâtei de a se și conforma acestui aviz negativ. În mod corect curtea de apel nu a apreciat că s-ar putea reține vreo cauză de anulabilitate a actului administrativ litigios nici din perspectiva faptului că avizarea pozitivă a Cartei universitare din partea ministerului a intervenit după organizarea alegerilor. Înalta Curte nu poate primi susținerea recurentului reclamant în sensul că s-au nesocotit alte două decizii irevocabile, respectiv sentința nr. 3763/2012 a Curții de Apel București, devenită irevocabilă prin decizia civilă 7803/2013 a ICCJ (prin care s-a respins proiectul de cartă depus de pârâtul I.) și sentința nr. 398/2013 a Curții de Apel București, devenită irevocabilă prin decizia civilă 1435/2014 a ICCJ (constatându-se nelegalitatea ordinului nr. 3684/2012 ce îl viza pe L.), întrucât emiterea sau respingerea anterior a unui alt ordin sau Cartă nu este de natură a anula Ordinul nr. 5783/21.09.2012, cu atât mai mult cu cât hotărârile anterior menționate vizează aspecte de fapt și de drept distincte față de obiectul acțiunii de față. Nu sunt fondate afirmațiile reclamantului în sensul că pârâtul Ministerul Educației Naționale nu a respectat statutul universității și a intervenit prin emiterea ordinului contestat din perspectiva tuturor prevederilor Legii nr. 1/2011 privind alegerile academice, întrucât actul a fot emis în urma alegerilor desfășurate în cadrul J. din Iași, cu participarea tuturor categoriilor, respectiv cadre didactice și reprezentanții studenților în data de 27 februarie 2012. În ceea ce privește susținerea că instanța de fond nu a soluționat capătul de cerere privind anularea Ordinului nr. 5783/2012, Înalta Curte observă judecătorul fondului, prin soluționarea excepției de nelegalitate ca inadmisibilă, a respins ca nefondat capătul de cerere privind anularea Ordinului constatând că este necesar în conformitate cu dispozițiile Legii 1/2011 pentru buna funcționare a unei universități eliberarea unui aviz de legalitate din partea Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, ordinul fiind calificat prin lege însăși ca prezentând natura juridică a unui aviz. În acest context, se constată că argumentele formulate de recurenți sunt nefondate și nu pot conduce la reformarea hotărârii atacate, Ordinul nr. 5783/2012 contestat în cauză fiind emis în conformitate cu dispozițiile legale incidente. Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea 554/2004 se va dispune respingerea recursurilor ca nefondate, cu consecința menținerii hotărârii recurate ca fiind legală.