ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1389/2020

Ședința publică din data de 5 martie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2017 pe rolul Curții de Apel București, SCAF, reclamanții A. și B. judecători cadrul Judecătoriei Baia de Aramă în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției au formulat CONTESTAȚIE împotriva Ordinului de salarizare individuală nr. 1478/C din data de 24.05.2017, solicitând următoarele:

- anularea parțială a acestui ordin și în consecință

- obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin de salarizare pentru fiecare reclamant în parte și cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON, începând cu 09.04.2015,sumă ce urmează a fi majorată cu 10% având în vedere Legea nr. 293 din 25 noiembrie 2015, conform art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. 83/201 aprobată prin Legea 71/2015"

Prin sentința civilă nr. 4606 din 27 noiembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a admis contestația formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției;

- a anulat în parte Ordinul emis de pârât sub nr. x/24.05.2017 în sensul că obligă pârâtul la emiterea în favoarea reclamanților a unui nou ordin de încadrare salarială prin care să fie inclusă în indemnizația de încadrare lunară brută și valoarea de referință sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015 sumă ce este majorată cu 10% începând cu data de 01.12.2015.

3.1. Împotriva sentinței civile nr. 4606 din 27 noiembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Recurentul-pârât susține, în esență, că între timp între timp au fost emise OMJ nr. 4680/C/2O16 și nr. 219/C/2017, urmând ca ulterior să fie plătite și diferențele rezultate pentru perioada anterioară, respectiv de la 09.04.2015 în aplicarea Legii 71/2015 și de la 01.10.2016, cu indemnizația calculată la valoarea de referință sectorială mărită.

Prin urmare, arată recurentul că, începând cu luna februarie 2017, reclamanții au primit indemnizațiile majorate cu valoarea sectorială de 405 % la care s-a aplicat procentul de 10% potrivit Legi nr. 293/2015, conform art. 1 alin. (1) din OMJ nr. 219/C/01.02.2017.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția lipsei de interes în susținerea recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, pentru următoarele considerentele:

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și întreținut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziții aplicabile și în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât și în căile de atac.

Întrucât cauza de față are drept obiect obligarea recurentului-pârât la emiterea unui nou ordin de încadrare salarială, în acord cu prevederile legale invocate de reclamant, în stabilirea interesului procesual al susținerii recursului se au în vedere și modificările survenite ulterior pronunțării hotărârii atacate, respectiv actele administrative emise în vederea punerii în aplicare a sentinței recurate.

Înalta Curte reține că recurentul-pârât Ministerul Justiției a emis Ordinele nr. 1490/C/2017 și nr. 2066/C/2018, prin care a recalculat cuantumul indemnizației de încadrare brute lunare și al sporurilor cuvenite reclamanților, la nivelul maxim permis de prevederile legale, începând cu data de 09.04.2015.

În raport de această împrejurare, Înalta Curte reține că, în prezent, nu mai subzistă interesul procesual al susținerii recursului, având în vedere că recurentul-pârât, ulterior promovării căii de atac, și-a îndeplinit obligațiile stabilite prin sentința de fond, cu efectul unei recunoașteri implicite a pretențiilor reclamanților. Prin urmare, interesul de a acționa al pârâtului nu mai este actual, potrivit art. 33 din C. proc. civ., astfel că nu este îndeplinită condiția de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului și va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 4606 din 27 noiembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 martie 2020.