ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 138/2021

Ședința publică din data de 15 ianuarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 19.04.2017, sub nr. x/2017, reclamantul Ministerul Afacerilor Interne a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, A., B., C., D., E., F. și G. anularea Hotărârii nr. 147/01.03.2017, pronunțată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

1.2. Sentința instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 4064 din 1 noiembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul Ministerul Afacerilor Interne, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, A., B., C., D., E., F. și G. și a anulat Hotărârea nr. 147/01.03.2017 emisă de către pârâtă.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinței civile nr. 4064 din 1 noiembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a formulat recurs pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.

A arătat recurentul că sentința este criticabilă sub aspectul nelegalității întrucât a fost pronunțată cu încălcarea/aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2 alin. (3) și art. 11 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, fiind incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Susține titulara căii de atac că politica de resurse umane a reclamantului Ministerul Afacerilor Interne, în cursul timpului, a fost fluctuantă și inconsecventă în ceea ce privește diferențele de înălțime ca și criteriu cerut pentru admiterea la examen; astfel, în unele perioade, nu s-ar fi avut în vedere niciun criteriu de înălțime, în alte perioade s-a avut în vedere o înălțime minimă pentru bărbați de 1.65 m și pentru femei de 1.60 m., apoi această înălțime s-a majorat la 1.70 m pentru bărbați și 1.65 m. pentru femei, fără nicio justificare rezonabilă astfel că se constată îndeplinită prima condiție a discriminării, cea a dezavantajării.

În opinia recurentului, deși această practică pare neutră, este afectat însuși dreptul persoanelor care doresc să susțină examenul pentru cariera de agent de poliție, în condițiile în care, în anumite perioade, inclusiv în perioada anterioară intrării în vigoare a Ordinului nr. 140/2016, s-a admis participarea la examen și a unor candidați cu o înălțime mai mică de 1.70 m. pentru bărbați respectiv 1.65 m. pentru femei. Astfel, în consecință, este îndeplinită, în opinia recurentului, și condiția existenței unei practice aparent neutre dar care, în mod evident, a creat dezavantaje pentru candidații la examen.

O altă critică a sentinței vizează faptul că, reclamantul Ministerul Afacerilor Interne nu ar fi reușit să demonstreze necesitatea îndeplinirii unor criterii specific justificate, cât timp s-a permis, în anumite perioade, candidaților care nu aveau o anumită înălțime să participe la examen, fără a se pune problema că respectivii nu ar fi putut îndeplini în mod corespunzător misiunile operative încredințate sau că percepția cetățenilor cu privire la imaginea și aspectul personalului M.A.I. ar fi influențată doar de înălțime, nefiind efectuat niciun studiu în acest sens.

Din această perspectivă, în opinia recurentului, instanța de fond ar fi aplicat eronat prevederile art. 2 alin. (3) și ale art. 11 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, întrucât, în prezenta cauză dedusă judecății, nu este îndeplinită condiția legitimității obiectivului și al proporționalității cerinței în ceea ce privește stabilirea criteriului înălțimii pentru accesul la examen, nici pentru sectorul operativ și nici pentru grupul de intervenție.

Mai mul decât atât, în opinia recurentului, scopul urmărit de către reclamantul Ministerul Afacerilor Interne chiar și prin aplicarea dispozițiilor paragrafului 18 din preambulul Directivei Consiliului Europei nr. 2000/78/CE, poate fi atins prin utilizarea altor metode care nu creează discriminare și în urma cărora se pot verifica capacitățile reale ale candidaților respectivi, printr-un program de selecție care să implice o testare fizică adecvată a aptitudinilor candidaților, cu atât mai mult cu cât este permis și femeilor accesul la examen, fiind astfel relevantă diferențierea candidaților în funcție de modul lor de pregătire fizică și nu în funcție de criteriul de înălțime, astfel cum, în mod eronat, a reținut instanța de fond, acest criteriu neavând nicio justificare rezonabilă și neconducând, în mod automat, la o mai bună pregătire a polițiștilor.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant Ministerul Afacerilor Interne a formulat întâmpinare, pe calea căreia a invocat excepția lipsei de interes a recurentului în promovarea căii de atac și excepția lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată, susținând faptul că interesul în promovarea căii de atac nu mai subzistă în acest moment întrucât, prin Ordinul MAI nr. 144/2017, în prezent, art. 6 alin. (4) din Anexa nr. 2 a ordinului contestat, care prevedea înălțimea de minimum 1,70 m bărbații și 1,65 m femeile, a fost abrogat, urmare a unor împrejurări intervenite ulterior introducerii cererii de chemare în judecată. Excepția lipsei de interes a fost supusă dezbaterii contradictorie a părților și respinsă ca fiind neîntemeiată, la termenul de judecată din data de 30 octombrie 2020, în timp ce excepția lipsei de obiect acțiunii, necesitând analizarea unor aspecte comune cercetării fondului recursului, a fost unită cu acesta, prin încheierea interlocutorie de la aceeași dată.

Pe fondul cauzei, a susținut că recursul este nefondat, întrucât înălțimea minimă cerută de reclamant nu poate fi apreciată drept un criteriu discriminatoriu în sensul art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, fiind justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop sunt adecvate și necesare; astfel, arată intimatul-reclamant, în anul 2016, Ministerul Afacerilor Interne a înregistrat un deficit semnificativ de resurse umane determinat, pe de o parte, de reducerile cheltuielilor de personal prin Legea bugetului de stat pentru anul 2011 nr. 286/2010, când numărul de indicatori în finanțare a fost redus cu 10.000 față de anul 2010, iar pe de altă parte, de ieșirile din sistem, în condițiile valorificării legislației pensiilor militare.

De asemenea, a formulat întâmpinare intimatul-pârât B. care a solicitat admiterea recursului, casarea în întregime a sentinței recurate și a achiesat la argumentele recurentului, susținând în plus faptul, că pentru încadrarea jandarmilor, criteriul înălțimii este diferit (165 cm - bărbați și 160 cm - femei), făcând și aceștia parte din M.A.I., desfășurând activități unde uzul de forță este chiar mai des întrebuințat decât în activitatea polițiștilor, prin OMAI nr. 140/2016 s-a impus, în mod arbitrar, în opinia intimatului, o limită superioară (170 cm - bărbați și 165 cm - femei) pentru încadrarea polițiștilor, deși cu câteva luni înainte, reclamantul M.A.I. organizase un concurs de încadrări pentru polițiști, la care s-a aplicat baremul de înălțime identic cu cel folosit pentru jandarmi.

II. Hotărârea și considerentele Înaltei Curți asupra cererii de recurs

Examinând legalitatea sentinței atacate prin prisma motivelor de casare invocate, Înalta Curte reține caracterul nefondat al recursului, pentru considerentele ce urmează, neexistând niciun motiv care să inducă instanței de reformare concluzia că prima instanță ar fi interpretat eronat sau ar fi făcut în cauză aplicarea greșită a vreunei norme de drept substanțial, nefiind incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

2.1. Argumente de fapt și de drept relevante

Din perspectiva situației de fapt se reține că, prin hotărârea emisă de recurentul-pârât CNCD nr. 147/01.03.2017, contestată în cauză, reclamantul Ministerul Afacerilor Interne, prin reprezentant, a fost sancționat cu amendă contravențională în sumă de 3000 RON, potrivit art. 26 din O.G. nr. 137/2000, reținându-se că faptele prezentate constituie fapte de discriminare, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (3) și art. 11 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.

În motivarea acestei hotărâri, emitentul său a reținut că impunerea condiției de înălțime (1,65 m pt. fete și 1,70 m pentru băieți) la examenul de admitere la cursurile Academiei de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" București ar fi avut ca efect încălcarea dreptului la educație și la muncă al petenților și că hotărârea adoptată nu are o justificare obiectivă, iar măsurile utilizate nu sunt adecvate si nici necesare, întrucât aplicarea lor conduce la limitarea accesului atât al persoanelor de sex feminin, cât si al persoanelor de sex masculin, la admiterea în instituțiile de învățământ pe locurile destinate formării inițiale a polițiștilor sau la încadrarea directă în structurile Ministerului Afacerilor Interne, că exista un raport de cauzalitate între faptele imputate - interzicerea participării la examenul de admitere la cursurile Academiei de Poliție ’’Alexandru Ioan Cuza" și criteriul constatat - înălțimea, în sensul în care, înălțimea petenților A., B., C., D., H., E., F. și G. a constituit mobilul/cauza tratamentului diferențiat aplicat de către reclamantul Ministerul Afacerilor Interne asupra acestora.

Reclamantul Ministerul Afacerilor Interne s-a adresat instanței de contencios administrativ care, în condițiile arătate anterior, a admis acțiunea și a anulat hotărârea nr. 147/01.03.2017 emisă de către pârât.

Se impune a se preciza, înainte de toate că, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, "Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare".

Pe de altă parte, dispozițiile art. 5 din același act normativ stabilesc:, Diferența de tratament bazată pe o caracteristică legată de criteriile prevăzute la art. 2 alin. (1) nu constituie discriminare atunci când, în temeiul naturii activităților ocupaționale sau al contextului în care acestea se desfășoară, o asemenea caracteristică reprezintă o cerință profesională reală și determinantă, cu condiția ca obiectivul să fie legitim și cerința proporțională ."

În cauza de față, constituie un aspect necontestat că, prin introducerea în procedura de selecție a candidaților pentru posturile de agenți de poliție scoase la concurs, a criteriului înălțimii minime, s-a produs o restricție care a avut ca efect restrângerea, în condiții de egalitate, a dreptului la muncă.

În jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, în cauza C-409/16, s-a reținut:, prin faptul că prevede că persoanele care măsoară mai puțin de 1,70 m nu pot fi admise la concursul de intrare la școala de poliție elenă, reglementarea în discuție în litigiul principal afectează condițiile de recrutare a respectivilor lucrători și trebuie considerată, în consecință, ca stabilind reguli privind condițiile de acces la încadrare în muncă în sectorul public, în sensul articolului 3 alin. (1) litera (a) din Directiva 76/207 (a se vedea, prin analogie, Hotărârea din 13 noiembrie 2014, Vital Pérez, C-416/13, EU:C:2014:2371, punctul 30, și Hotărârea din 15 noiembrie 2016, I., C-258/15, EU:C:2016:873, punctul 25). În cauza menționată, într-adevăr, Curtea a stabilit că cerința de înălțime de cel puțin 1.70 m dezavantajează un număr mai ridicat de persoane de sex feminin în raport cu persoane de sex masculin, fără a stabili că introducerea unui astfel de criteriu constituie de plano discriminare.

De asemenea Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit și împrejurarea că revine instanței naționale să stabilească dacă instituirea unui astfel de criteriu cum este cel al înălțimii minime este corespunzător și necesar pentru atingerea obiectivului urmărit.

Cu alte cuvinte, în afară de exercitarea dreptului oricărei persoane de a-și alege în mod liber profesia, trebuie analizată corespunzător și obligația autorității care a stabilit criteriile de selecție de a dovedi că procedura va avea ca finalitate recrutarea unor persoane care pot îndeplini sarcinile funcției pentru care a fost realizată procedura, în condiții optime și de siguranță. Totodată, trebuie subliniat și faptul că, în preambulul Directivei Consiliului nr. 2000/78/CEE prin paragraful 18 se stabilește: "Prezenta directivă nu poate avea ca efect constrângerea forțelor armate, a serviciilor de poliție, a penitenciarelor sau a forțelor de securitate să angajeze sau să mențină în funcție persoanele care nu posedă capacitățile necesare pentru a îndeplini ansamblul de funcții pe care ar putea fi solicitate să le exercite, având în vedere obiectivul legitim de menținere a caracterului operațional al acestor servicii".

În cauza de față, contrar susținerilor recurentei în sensul că autoritatea sancționată nu ar fi reușit să demonstreze necesitatea îndeplinirii unor criterii specific justificate nu este susținută, câtă vreme în anul 2016, Ministerul Afacerilor Interne a înregistrat un deficit semnificativ de resurse umane determinat, pe de o parte de reducerile cheltuielilor de personal prin Legea bugetului de stat pentru anul 2011 nr. 286/2010, când numărul de indicatori în finanțare a fost redus cu 10.000 față de anul 2010, iar pe de altă parte de ieșirile din sistem, în condițiile valorificării legislației pensiilor militare.

În acest context, așa cum a apreciat în mod judicios judecătorul de primă instanță, ținând seama de faptul că deficitul de personal nu putea fi acoperit doar prin încadrarea la termen a promoțiilor de agenți și ofițeri de poliție, precum și de faptul că nici măsura privind mărirea cifrelor de școlarizare nu avea un efect imediat, resursele umane provenite în aceste condiții, din instituțiile de învățământ, devenind disponibile în timp, peste 2, 3, 4 sau 5 ani, de la absolvirea cursurilor, Ministerul Afacerilor Interne a luat măsuri pentru crearea unui cadru juridic adecvat, care să constituie o soluție pentru acoperirea necesarului de personal. Ca atare, pentru reducerea deficitului de polițiști în structurile Ministerului Afacerilor Interne, au fost identificate măsuri care au vizat, printre altele, posibilitatea ocupării, prin concurs sau examen, a funcțiilor de polițist cu personal recrutat prin încadrare directă, de către persoana care are studiile corespunzătoare cerințelor postului și îndeplinește condițiile legale și criteriile specifice de recrutare.

Față de această situație caracterizată de anumite circumstanțe excepționale, susținerea recurentei în sensul că a permis, în anumite perioade, candidaților care nu aveau o anumită înălțime, să participe la examen, fără a se pune problema că respectivii candidați nu ar fi putut îndeplini în mod corespunzător misiunile operative încredințate sau că percepția cetățenilor cu privire la imaginea și aspectul personalului M.A.I. ar fi influențată doar de înălțime, este lipsită de relevanță, chiar dacă este conformă cu realitatea unor perioade de timp diferite.

În condițiile în care M.A.I. a justificat, în acest fel, introducerea, în perioada respectivă, a acestui criteriu de selecție, recurenta nu a justificat în mod credibil de ce a înlăturat, în evaluarea situației de pretinsă discriminare și în adoptarea hotărârii contestate, această argumentație a intimatei-reclamante, opunând în mod insuficient doar faptul că regândirea probelor fizice astfel încât "aptitudinile fizice însoțite de un excelent echilibru emoțional", ca și criteriu funcțional, ar fi de natură să permită înlăturarea pe viitor a unor criterii potențial discriminatorii, susțineri preluate și în recurs.

Pe de altă parte, așa cum a remarcat judecătorul fondului, într-o altă cauză, dar cu evidente aspecte de similitudine, prin Decizia nr. 113/13.04.2006, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a hotărât că impunerea criteriului de înălțime nu are caracter discriminatoriu, reținând că acesta "a fost impus din considerente legate de percepție publică (aspect fizic, imagine și atitudine, evitarea ultrajelor)". și că "astfel de criterii sunt practicate și în alte state ale Uniunii Europene". Nici în fața instanței de recurs, titulara căii de atac nu a reușit să justifice de ce, înlăturând apărările părții adverse, nu a aplicat aceleași criterii de evaluare ca cele ce au justificat pronunțarea acestei ultime decizii.

În consecință, recursul apare ca fiind nefondat din perspectiva tuturor criticilor, Înalta Curte neidentificând, sub niciun aspect, interpretarea sau aplicarea greșită de către prima instanță a dispozițiilor legale incidente în cauză și menționate anterior.

În ceea ce privește împrejurarea pretinsei lipse a obiectului cererii, susținută de către intimatul-reclamant, Înalta Curte constată faptul că obiectul cererii introductive de instanță îl reprezintă anularea Hotărârii nr. 147/01.03.2017, pronunțată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, hotărâre aflată încă în ființă, iar obiectul prezentei căi de atac îl reprezintă sentința recurată, astfel că împrejurarea că art. 6 alin. (4) din Anexa nr. 2 a Ordinului MAI nr. 140/2016 ar fi fost abrogat, nu prezintă nicio relevanță în cauza de față, din perspectiva modului în care intimata a motivat excepția lipsei de obiect a cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

În raport de argumentele expuse, întrucât recursul nu atrage incidența în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., raportat la art. 2 alin. (3) și art. 11 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a îl respinge, ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul - pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinței civile nr. 4064 din 1 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 ianuarie 2021.