ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 877/2021

Ședința publică din data de 15 aprilie 2021

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția I civilă la 29 ianuarie 2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Ministerul de Finanțe, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța, Inspectoratul Județean de Poliție al Județului Constanța și Inspectoratul de Jandarmi Constanța, obligarea acestora la plata sumei de 100.000 euro, reprezentând daune morale.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1349, coroborate cu cele ale art. 1357-1371 C. civ.

Prin sentința nr. 3135 din 12 decembrie 2019, Tribunalul Constanța, secția I civilă a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Ministerul de Finanțe, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța, Inspectoratul Județean de Poliție al Județului Constanța și Gruparea de Jandarmi Mobilă "Tomis" Constanța - Serviciul Ordine și Siguranță Publică, obligându-i la plata către reclamant a sumei de 2.000 de euro (echivalentă în RON, la cursul BNR din ziua plății), cu titlu de daune morale.

Prin decizia nr. 179 din 2 noiembrie 2020, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a admis apelurile declarate de pârâții Inspectoratul Județean de Poliție al Județului Constanța, Gruparea de Jandarmi Mobilă "Tomis" Constanța (Unitatea Militară 0608) și Statul Român, prin Ministerul de Finanțe, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța, împotriva sentinței nr. 3135 din 12 decembrie 2019, pronunțate de Tribunalul Constanța, secția I civilă. A schimbat în tot sentința civilă apelată, în sensul că a respins acțiunea, ca nefondată. A respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva aceleiași sentințe.

Împotriva deciziei nr. 179 din 2 noiembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul A..

În motivarea cererii de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susținut că, la 22 aprilie 2018, a fost supus unei percheziții domiciliare, de către un echipaj al jandarmeriei și poliției, fiind confundat cu o persoană pe care aceștia doreau să o aresteze. Această confuzie a fost determinată de eroarea în care s-au aflat forțele de ordine cu privire la adresa vizată de percheziție.

Recurentul a afirmat că intrarea abuzivă a poliției și jandarmeriei în locuința sa se impune a fi sancționată, întrucât prin această acțiune i s-a încălcat dreptul de proprietate și dreptul de a avea o imagine bună în spațiul public.

În ceea ce privește vinovăția participanților la percheziție, recurentul a susținut că aceasta a fost dovedită, neavând relevanță dacă aceștia au acționat cu intenție sau urmare a necunoașterii normelor procesuale penale.

Fapta ilicită a organelor de percheziție rezidă și din faptul că aceștia au efectuat percheziția în lipsa unui mandat acordat în acest sens și fără a încheia un proces-verbal de percheziție, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 156, art. 158 și art. 159 C. proc. pen.. Nerespectarea acestor norme legale justifică formularea prezentului recurs.

Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la 3 februarie 2021, sub nr. x/2019, fiind repartizată aleatoriu, spre soluționare, Completului nr. 8.

Prin rezoluția completului din 11 februarie 2021, s-a dispus comunicarea cererii de recurs către intimați, cu mențiunea că au obligația de a depune întâmpinare în termen de 30 de zile de la data primirii.

Prin întâmpinarea depusă la 3 martie 2021 (în termenul legal), intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.

Aceeași excepție a fost ridicată și de intimata-pârâtă Gruparea de Jandarmi Mobilă "Tomis" Constanța (Unitatea Militară 0608) prin întâmpinarea formulată la 17 martie 2021, în termenul legal.

La 18 martie 2021, intimata Gruparea de Jandarmi Mobilă "Tomis" Constanța (Unitatea Militară 0608) a depus răspuns la întâmpinare.

Prin rezoluția din 24 martie 2021, s-a stabilit termen pentru soluționarea recursului la 15 aprilie 2021.

La acest termen de judecată, Înalta Curte a pus în discuția părților excepția nulității recursului, invocată din oficiu, din perspectiva neîncadrării motivelor de recurs în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., rămânând în pronunțare asupra acesteia.

Analizând recursul sub aspect formal, din perspectiva excepției de nulitate invocate din oficiu, a cărei analiză este prioritară, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Din coroborarea acestor prevederi legale cu cele ale art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., care reglementează limitativ cazurile de casare, reiese că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele pe care se sprijină, respectiv argumentele de natură juridică pentru care recurentul înțelege să critice hotărârea atacată.

Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză nu se circumscrie normei legale menționate, întrucât, din conținutul memoriului căii de atac nu rezultă care sunt motivele de nelegalitate pe care aceasta este fundamentată, recurentul necombătând, prin argumente juridice, soluția pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, care, prin decizia nr. 179 din 2 noiembrie 2020, a admis apelurile declarate de intimați împotriva sentinței nr. 3135 din 12 decembrie 2019, pronunțate de Tribunalul Constanța, secția I civilă, a schimbat în tot sentința apelată și a respins acțiunea, ca neîntemeiată, respingând, totodată, ca nefondat, și apelul declarat de recurent împotriva aceleiași sentințe.

Dimpotrivă, prin motivele expuse în memoriul de recurs, recurentul a invocat aspecte de ordin factual, expunând detaliat modalitatea de desfășurare a percheziției din 22 aprilie 2018 și reclamând, în esență, încălcarea dispozițiilor de drept procesual penal - art. 156, art. 158 și art. 159 C. proc. pen. - care reglementează procedura percheziției domiciliare.

Aceste critici nu constituie, însă, motive de nelegalitate ale deciziei recurate, care să poată fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., cu precădere în cele ale pct. 8 al acestui articol, pe care recurentul și-a întemeiat calea extraordinară de atac exercitată în cauză.

Pentru a fi incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este necesar ca instanța de recurs să constate interpretarea și aplicarea greșită a unor norme de drept material de către instanța de recurs. Însă, dispozițiile legale a căror încălcare o invocă recurentul, respectiv art. 156, art. 158 și art. 159 C. proc. pen., nu au stat la baza analizei în apel, a cauzei deduse judecății.

Dimpotrivă, ceea ce a examinat Curtea de Apel Constanța, potrivit principiului disponibilității și devoluțiunii în apel, a fost îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 1349 și art. 1357 C. civ., pentru a se putea atrage răspunderea civilă delictuală a intimaților și acordarea despăgubirilor solicitate de recurent prin cererea de chemare în judecată, iar nu modalitatea de efectuare a percheziției domiciliare, din perspectiva dispozițiilor art. 156, art. 158 și art. 159 C. proc. pen.

Prin invocarea acestor critici, Înalta Curte reține că recurentul a ignorat specificul căii extraordinare de atac a recursului, prin intermediul căreia pot fi valorificate doar motivele referitoare la greșita aplicare a dispozițiilor legale incidente de către instanța de apel, care, în speță, prin admiterea apelurilor declarate de intimați împotriva sentinței a schimbat în tot această hotărâre și a respins acțiunea, ca nefondată, pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 1349 și art. 1357 C. civ. privitoare la răspunderea civilă delictuală.

Fiind în eroare asupra funcției căii extraordinare de atac a recursului - cea de a asigura, exclusiv, controlul de legalitate al hotărârii pronunțate în apel - recurentul a dedus judecății, în recurs, aspecte ce nu pot fi încadrate în dispozițiile legale mai sus menționate, cu precădere în cele ale art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocate ca fiind incidente în cauză, întrucât acestea nu reprezintă critici concrete ale hotărârii atacate, ci expuneri ale unor nemulțumiri cu privire la situația de fapt, din perspectiva modului de efectuare a percheziției domiciliare.

Or, motivarea recursului înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Față de considerentele expuse, reținând că recurentul nu a dezvoltat critici care să vizeze nelegalitatea deciziei atacate, iar în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate de instanță, din oficiu, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., având în vedere dispozițiile art. 486 alin. (3) din acest act normativ care sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 179 din 2 noiembrie 2020 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 179 din 2 noiembrie 2020 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 aprilie 2021.