Decizia nr. 854/2021 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cauzei: Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată inițial pe rolul secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Brașov, la data de 27 februarie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul Composesoratul "Foștii Coloni și Boieri - Ucea de Sus" a chemat în judecată pe pârâta S.C. Hidroelectrica del Ucea S.R.L., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 45.000 euro (echivalentul în RON, la cursul de schimb BNR, din data plății), reprezentând contravaloarea folosinței terenului, situat în satul Ucea de Sus, comuna Ucea, jud. Brașov, pe care se află amplasate anumite construcții/instalații (prag deversor, canal transport, cameră de încărcare, deznisipator, conductă de transport apă, etc.) necesare funcționării microhidrocentralei de pe râul Ucea, pentru perioada 01.03.2014-01.03.2017; obligarea pârâtei la plata sumei de 15.000 euro/an (echivalentul în RON, la cursul de schimb BNR, din data plății) pentru toată suprafața de teren indisponibilizată de pârâtă, începând de la 01.03.2017 și până la readucerea terenului la starea anterioară amplasării construcțiilor și instalațiilor necesare funcționării microhidrocentralei de pe râul Ucea; instituirea unui drept de retenție, în favoarea reclamantului, asupra construcțiilor/instalațiilor aparținând pârâtei și amplasate pe terenul proprietatea sa, până la data achitării integrale a despăgubirilor solicitate, cu cheltuieli de judecată. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 555, 1349, 1381, 1385-1386 și 2495-2499 din C. civ. Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Brașov, motivat de faptul că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 117 C. proc. civ., iar sediul pârâtei se află în municipiul București. Prin încheierea nr. 929 din data de 19 septembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017, a fost respinsă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Brașov, invocată de pârâtă; a fost admisă excepția necompetenței materiale procesuale a secției a II-a civile, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Brașov, invocată din oficiu, și, în consecință, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii de chemare în judecată, în favoarea secției I civile a Tribunalului Brașov. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Brașov, secția I civilă, la data de 02 octombrie 2017, sub nr. x/2017*.

Sentința pronunțată în primă instanță: Prin sentința civilă nr. 227/S din 2 noiembrie 2018, Tribunalul Brașov, secția I civilă a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul Composesoratul "Foștii Coloni și Boieri - Ucea de Sus", în contradictoriu cu S.C. Hidroelectrica del Ucea S.R.L..

Decizia pronunțată în apel: Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul Composesoratul "Foștii Coloni și Boieri - Ucea de Sus". Prin decizia civilă nr. 285/Ap/2020 din 19 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a fost respins apelul declarat de apelantul-reclamant Composesoratul "Foștii Coloni și Boieri - Ucea de Sus", împotriva sentinței civile nr. 227/S din 02 noiembrie 2018 a Tribunalului Brașov, aceasta fiind păstrată.

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei civile nr. 285/Ap/2020 din 19 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a declarat recurs reclamantul Composesoratul "Foștii Coloni și Boieri - Ucea de Sus", la data de 06 iunie 2020, cu a cărui soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție, la data de 23 iunie 2020, și care a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., recurentul a solicitat admiterea recursului și trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanței de apel care a pronunțat hotărârea atacată. Un prim motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., s-a raportat la faptul că, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, fiind nesocotite dispozițiile art. 5 alin. (1), (3), art. 6, art. 22 alin. (1), (2) și (4), art. 478 alin. (4) din C. proc. civ. Invocând în mod exclusiv principul disponibilității și omițând să-l armonizeze cu efectele celorlalte principii care guvernează procesul civil, Curtea de Apel Brașov a refuzat să creeze premisele unei dezbateri utile care să conducă la o judecată echitabilă și efectivă. Astfel, instanța de apel a încălcat principiul dreptului la un proces echitabil, făcând doar o judecată declarativă, formală. Recurentul a arătat că instanța de apel nu a calificat juridic cererea de chemare în judecată și nu a manifestat rol activ în această privință, ceea ce a condus la încălcarea dreptului său la un proces echitabil, fiind în imposibilitate de a-și valorifica pretențiile, din cauza unei presupuse erori de încadrare juridică a acțiunii introductive. In raport de starea de fapt prezentată de reclamant și de înscrisurile depuse, respectiv că există îndoieli cu privire la calificarea juridică exactă a faptelor litigioase, instanța de apel trebuia să pună în discuția părților această chestiune, în temeiul art. 22 alin. (4) C. proc. civ. S-a mai învederat că această calificarea corectă a cererii este o chestiune de ordine publică care trebuia pusă în discuție, din oficiu, de instanța de apel, întrucât apelul este o cale de atac devolutivă care are ca efect verificarea aplicării legii de către prima instanță (art. 476 și art. 479 C. proc. civ.). Recurentul a susținut că instanța de apel a încălcat obligațiile stabilite prin principiile fundamentale, reglementate de art. 5 alin. (1)-(3), art. 6 și art. 22 alin. (1), (2) și (4) din C. proc. civ. și a refuzat să dea eficiență legii aplicabile, atunci când a motivat că nu poate trece peste principiul disponibilității, arătând că judecătorul nu este ținut de textul legal invocat de parte, ci trebuie să aplice dispoziția legală incidentă stării de fapt expusă de parte, în acest sens fiind și dispozițiile legale care statuează că judecătorul "dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății", deoarece "soluționează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile." În opinia recurentului, judecătorul, făcând aplicarea art. 22 alin. (4) C. proc. civ., nu încalcă principiul disponibilității, pentru că este prerogativa și îndatorirea esențială a instanței să identifice natura juridică reală a cererii și a instituției juridice aplicabile. S-a mai arătat că instanțele de fond au avut o conduită contradictorie și lipsită de transparență care nu a corespuns exigențelor unui proces echitabil; astfel, instanța de apel a încuviințat proba cu expertiză, iar în decizia pronunțată, a reținut că proba nu este relevantă din punct de vedere juridic. Curtea de Apel Brașov a omis să observe că, prin cererea de apel, reclamantul a făcut o explicitare a pretențiilor, în temeiul art. 478 alin. (4) C. proc. civ., prin care a arătat că urmărește valorificarea unei creanțe, iar nu a unui drept real și că repararea unui prejudiciu poate fi solicitată de orice persoană care suportă prejudiciul, respectiv proprietar, posesor de bună-credință, detentor precar (în anumite situații) sau titularul unui interes legitim (raportat la prevederile art. 1349, art. 1357, art. 1359 C. civ.). Explicitarea pretențiilor, în sensul art. 478 alin. (4) C. proc. civ., înseamnă dezvoltarea unei calificări care este compatibilă cu pretenția formulată și cu motivele de fapt invocate și neschimbate; prin Decizia nr. 28/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a statuat că dispozițiile art. 478 alin. (4) din C. proc. civ. au fost concepute în scopul de a supune judecății și cererile virtuale sau implicite, rămase, în mod eronat, nesoluționate de către prima instanță, deși făcuseră obiectul învestirii acesteia. Conchizând asupra acest motiv de recurs, recurentul a arătat că, prin cererea de apel, nu a schimbat cadrul procesual la care se referă art. 478 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ. și nici calitatea părților, și nu a susținut alt obiect sau cauză. În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susținut că hotărârile pronunțate în cauză au fost date cu încălcarea normelor de drept în materia cărților funciare și cu aplicarea greșită a legilor fondului funciar. Curtea de apel nu a explicat de ce înscrierile din CF x Ucea, realizate în anul 1937, nu pot face dovada proprietății actuale și nu a indicat un temei legal al acestei statuări, în condițiile în care dreptul de proprietate nu se stinge prin trecerea timpului și nici prin neuz. A mai arătat recurentul că lipsa eliberării unui titlu de proprietate, în condițiile legilor fondului funciar, nu este de natură să anihileze efectele înscrierii în cartea funciară a unui drept real; în legislația specială a fondului funciar (Legea nr. 18/1991, Legea nr. 1/2000, Legea nr. 247/2005, H.G. nr. 890/2005 etc.), nu există niciun text care să lipsească de efecte înscrierea dreptului reclamantului în cartea funciară. Conform art. 77 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Noului C. civ., înscrierile în cartea funciară efectuate în temeiul unor acte ori fapte juridice încheiate sau, după caz, săvârșite ori produse anterior intrării în vigoare a C. civ. vor produce efectele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii acestor acte ori, după caz, la data săvârșirii sau producerii acestor fapte, chiar dacă aceste înscrieri sunt efectuate după data intrării în vigoare a C. civ. Astfel, în speță, recurentul a opinat că produc efecte principiile cărților funciare prevăzute în C. civ. austriac și Decretul-Lege nr. 15/1938 (consacrate, de altfel, și în Noul C. civ.: art. 885, art. 890, art. 900 etc), respectiv principiul efectului constitutiv de drepturi reale al înscrierii de cartea funciară și principiul forței probante a înscrierii de carte funciară. Recurentul a arătat că este înscris ca proprietar în cărți funciare active asupra unor terenuri forestiere din Ucea de Sus, reprezentând 592,80 ha, iar CF vechi x Ucea a putut fi convertită în format electronic, cu numere noi CF x și CF x Ucea, deoarece, conform art. 363 din Regulamentul ANCPI din 2014 de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară, conversia cărții funciare reprezintă procesul de transcriere, în format electronic, a pozițiilor active din cartea funciară, în format de hârtie. Concluzionând, recurentul a arătat că, potrivit art. 65 din același regulament, nu se pot elibera extrase CF fără utilitate, fără putere juridică, iar decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 1/1997, invocată în speță, nu este relevantă, întrucât reclamantul nu se întemeiază doar pe o adeverință eliberată de Comisia locală de fond funciar, ci se prevalează de o poziție activă a dreptului său în cartea funciară și de un extras CF actual, care dovedește dreptul său, iar procesul-verbal de punere în posesie nr. x/16.03.2007 confirmă că este vorba despre același amplasament al terenurilor pe care reclamantul le stăpânește de peste 80 de ani. 5. Apărările formulate în cauză: La data de 07 august 2020, intimata-pârâtă S.C. Hidroelectrica del Ucea S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, pe cale de excepție, respingerea recursului ca inadmisibil, întrucât recurentul a avut posibilitatea de a invoca, în apel, aspectele criticate prin cererea de recurs; respectiv anularea recursului, întrucât motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ. pe fond, a solicitat, respingerea recursului, ca nefondat. 6. Procedura de filtru: Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar, prin încheierea din 17 februarie 2021, completul de filtru a respins excepțiile inadmisibilității și nulității recursului, invocate de intimata-pârâtă S.C. Hidroelectrica del Ucea S.R.L., pentru considerentele conținute în acea încheiere. S-a admis în principiu recursul declarat de reclamantul Composesoratul Foștii Coloni și Boieri - Ucea de Sus împotriva deciziei nr. 285/Ap/2020 din 19 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și a fost stabilit termen de judecată în ședință publică, la data de 14 aprilie 2021, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse: Printr-un prim motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recurentul reclamant a invocat încălcarea regulilor de procedură ce ar atrage, în opinia sa, sancțiunea nulității, din perspectiva încălcării dispozițiilor procesuale care reglementează dreptul la un proces echitabil, în sensul existenței unei judecăți formale a instanței de apel care nu a dat faptelor deduse judecății calificarea juridică exactă, absolutizând astfel principiul disponibilității. Analizând acest motiv de recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, potrivit art. 9 C. proc. civ., ce reglementează dreptul de dispoziție al părților și, corelativ, principiul disponibilității, procesul civil poate fi pornit la cererea celui interesat, (...), iar obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților. Potrivit doctrinei și practicii judiciare, prin principiul disponibilității se înțelege faptul că părțile pot determina nu numai existența procesului, prin declanșarea procedurii judiciare și prin libertatea de a pune capăt procesului înainte de a interveni o hotărâre asupra fondului pretenției supuse judecății, ci și conținutul procesului, prin stabilirea cadrului procesual, în privința părților, obiectului și cauzei, precum și a etapelor pe care le-ar putea parcurge. În același context, conform art. 22 alin. (6) C. proc. civ., judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel. În consecință, instanțele judecătorești sunt obligate să statueze asupra celor solicitate de către părți, fără a putea depăși, ca regulă, cadrul procesual trasat de către acestea în exercitarea acțiunii civile, atât sub forma cererilor în justiție, cât și a apărărilor formulate în cauză. În același sens, conform art. 22 alin. (4) C. proc. civ., judecătorul dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire, fiind obligat să pună în discuția părților calificarea juridică exactă, fără ca dreptul instanței de a califica o cerere să fie echivalent cu dreptul său de a pune în discuție posibilitatea modificării acesteia de către reclamant. A califica o cerere înseamnă a da denumirea legală din punct de vedere procedural unei cereri fundamentate corect în raport de situația de fapt, chiar dacă textele legale sunt eronat indicate, instanța având acest drept independent de poziția procesuală a părților. În speța dedusă judecății, prin demersul judiciar inițiat, în cadrul unei acțiuni exclusiv în pretenții, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. Hidroelectrica del Ucea S.R.L., acordarea unor despăgubiri civile pentru folosirea fără drept și indisponibilizarea terenului său, situat în satul Ucea de Sus, comuna Ucea, jud. Brașov, pe care se află amplasate anumite construcții/instalații (prag deversor, canal transport, cameră de încărcare, deznisipator, conductă de transport apă, etc.) necesare funcționării microhidrocentralei de pe râul Ucea, aparținând pârâtei, și instituirea unui drept de retenție, în favoarea sa, asupra construcțiilor/instalațiilor aparținând pârâtei și amplasate pe terenul în litigiu, până la data achitării integrale a despăgubirilor solicitate. În susținerea acestui demers procesual, reclamanta a invocat faptul că este proprietara terenului în litigiu, în baza înscrierii în cartea funciară nr. x Ucea de Sus din anul 1937, Hotărârii nr. 153 din 9.03.2007 a Comisiei Județene Brașov de aplicare a legilor fondului funciar și a unui proces-verbal de punere în posesie nr. x/16.03.2007, care confirmă faptul că este vorba despre același amplasament al terenurilor în litigiu. Apărările pârâtei S.C. Hidroelectrica del Ucea S.R.L., formulate în conținutul întâmpinării depuse în fața primei instanțe, s-au raportat la faptul că pretențiile reclamantului sunt nedovedite, întrucât acesta nu a reușit să probeze, până la acel moment, existența unei legături între suprafața detinută și suprafața pe care sunt ridicate construcțiile aparținând pârâtei, impunându-se efectuarea unei expertize tehnice în specialitatea topografie și a uneia evaluatorii. Pentru a respinge acest demers procesual, ambele instanțe de fond au reținut că reclamantul nu a făcut dovada dreptului său de proprietate actual asupra terenului în litigiu și că înscrierile dreptului de proprietate în cartea funciară au fost realizate în anul 1937 și nu pot face dovada proprietății actuale, în absența emiterii unui titlu de proprietate, în baza dispozițiilor legilor speciale de restituire. Or, în acest punct și în raport de probele administrate în cauză, instanța de recurs apreciază că această constatare a instanțelor fondului nu este suficientă pentru a respinge o acțiune în răspundere civilă delictuală, prin care se urmărește exclusiv dobândirea unui drept de creanță împotriva unei pârâte care nu neagă existența construcțiilor care grevează terenul sau porțiuni din terenul în litigiu, asupra căruia reclamantul pretinde anumite drepturi, construcții necesare funcționării microhidrocentralei, și căreia nu i s-a solicitat exhibarea niciunui titlu pentru folosirea acestui teren, ignorându-se și derularea relațiilor contractuale între părți sau antecesorii acestora. În plus, trebuie reținut că, pentru verificarea calității de proprietar, în baza căruia reclamantul pretinde lipsa de folosință, nu pot fi aplicabile regulile care guvernează admiterea unei acțiuni în revendicare. Mai mult, intimata pârâtă nu a contestat rezultatul expertizei administrate ca probă în apel, din care rezultă că o parte dintre construcțiile edificate de aceasta se situează pe terenul înscris în cartea funciară nr. x (CF vechi nr. x Ucea), iar astfel cum a rezultat din dezbaterile asupra fondului recursului, chiar intimata a susținut că, relativ la terenurile ce ar fi în proprietatea altor persoane decât primăria, cu care a încheiat un contract de concesiune, a fost încheiat un acord din care rezultă că foștii proprietari și-au dat consimțământul pentru traversarea acelor terenuri de către hidromicrocentrala care aparține societății pârâte, fără însă ca acele persoane să prezinte vreun titlu de proprietate, prezumându-se că sunt proprietari, în calitate de membrii ai composesoratului. În consecință, valorificând exclusiv temeiul juridic al art. 555 C. civ. pe care reclamantul și-a fundamentat cererea de chemare în judecată și respingând teza existenței unui drept de proprietate actual asupra terenului în litigiu, în patrimoniul reclamantului, instanța de apel nu a analizat cauza și din perspectiva celuilalt temei juridic invocat de reclamant - dispozițiile legale care reglementează răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, ce ar putea fi antrenată, în cazul folosirii fără drept a terenului asupra căruia acesta a dovedit că este pus în posesie, și nu a dat o dezlegare concretă și particulară raportului juridic dedus judecății, din perspectiva dispozițiilor art. 1349 C. civ., potrivit cărora orice persoană are îndatorirea să nu aducă atingere, prin acțiunile sau inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, deci a existenței cel puțin a unui interes legitim pe care reclamantul și-ar putea întemeia acțiunea în răspundere civilă delictuală împotriva pârâtei. În același sens, din perspectivă convențională, în domeniul de aplicabilitate a art. 1 al Protocolului nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului sunt incluse nu numai bunurile actuale, ci și speranța legitimă de dobândire a unui drept de proprietate sau o valoare patrimonială suficient de determinată, pentru a fi protejată pe acest tărâm. Curtea Europeană a reamintit că noțiunea de bun, inclusă în art. 1 din Protocolul nr. 1, are un sens autonom, care este independent de clasificările formale din dreptul intern. În consecință, în fiecare cauză, este necesar să se examineze dacă circumstanțele particulare, considerate în ansamblu, îl transformă pe reclamant în titular al unui interes substanțial, protejat de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție. În contextul speței deduse judecății, prin aplicarea principiilor ce se degajă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în această materie, instanța de apel va trebui să analizeze și să răspundă, prin argumente substanțiale, dacă existența unui proces-verbal de punere în posesie, emis în baza unei hotărâri date de Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991 prin care s-a constatat că terenurile forestiere solicitate se identifică în C.F. nr. x Ucea de Sus, cu suprafața de 592,80 ha pădure, pentru Composesoratul de pădure "Foștii Coloni și Boieri - Ucea de Sus", unite cu faptul înscrierii, în cartea funciară nr. x a comunei Ucea din anul 1937, a dreptului de proprietate al reclamantului, chiar în absența emiterii unui titlu de proprietate, demers administrativ ale cărei circumstanțe, de asemenea, nu au fost analizate și elucidate, reprezintă un mănunchi de fapte suficient de concordante ce s-ar putea înscrie în sfera interesului legitim, analizat din perspectiva dreptului substanțial, și poate determina dobândirea unui drept de creanță, pentru pretinsa utilizare, gratuită și fără titlu, a acestui teren de către pârâtă. În consecință, constatând că instanța de apel a aplicat în mod formal principiul disponibilității, cu încălcarea dispozițiilor art. 22 alin. (4) C. proc. civ. care permiteau acestei instanțe să restabilească calificarea faptelor și a actelor deduse judecății, în raport de scopul concret urmărit de reclamant prin declanșarea prezentei proceduri judiciare - repararea prejudiciului prin folosirea fără drept a terenului asupra căruia a fost pus în posesie, în urma și în baza unui act jurisdicțional, emis în procedura administrativă specială, reținând incidența motivului de recurs reglementat de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamantul Composesoratul "Foștii Coloni și Boieri - Ucea de Sus" împotriva deciziei nr. 285/Ap/2020 din 19 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă; va casa decizia recurată și va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași curți de apel. În acest stadiu procesual, incidența motivului de recurs reglementat de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. determină neanalizarea caracterului fondat al motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., apărările părților sub acest aspect urmând a fi examinate de instanța de rejudecare. Reținând că, în cauză, s-a impus soluția de casare cu trimitere, asupra acordării cheltuielilor de judecată solicitate de recurenta reclamantă, a căror existență și cuantum instanța de recurs apreciază că au fost dovedite cu înscrisurile depuse la dosar, se va pronunța, de asemenea, instanța de apel, acestea urmând a fi avute în vedere în mod corespunzător, în funcție de rezultatul procesului care va determina și partea care poartă culpa procesuală a litigiului, în sensul dispozițiilor art. 453 C. proc. civ. PENTRU ACESTE MOTIVE,